ICCJ. Decizia nr. 3098/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3098/2012
Dosar nr. 4634/99/2008
Şedinţa publică de la 7 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 845/COM din 07 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta F.A. în contradictoriu cu pârâta SC A.T.A. SA, prin Sucursala Iaşi.
A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 48.442 euro în echivalent RON la data plăţii, cu titlu de despăgubire datorată în baza poliţei de asigurare CASCO din 25 septembrie 2007.
În temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ., a fost redus onorariul de avocat solicitat de reclamantă a fi suportat de pârâtă de la 18.950 RON la 9.475 RON şi, pe cale de consecinţă:
A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 15.600 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, onorarii expert tehnic, taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar.
Pentru a se pronunţa în acest sens, Tribunalul a reţinut, în esenţă, că reclamanta a dovedit existenţa producerii unui risc asigurat, sub forma daunei totale (aspect necontestat de pârâtă) astfel încât operează în sarcina pârâtei răspunderea contractuală asumată în cazul producerii riscului asigurat derivând din poliţa de asigurare CASCO din 25 septembrie 2007.
Prin urmare, instanţa de fond a constatat că pârâta, în mod nejustificat, a refuzat plata despăgubirii în baza contractului de asigurare încheiat cu reclamanta, neexistând niciun caz de natură a exonera pârâta de la plata despăgubirii.
În ceea ce priveşte întinderea prejudiciului, în speţă valoarea despăgubirii ce trebuie achitată reclamantei, instanţa de fond a avut în vedere că aceasta din urmă nu a achitat în totalitate ratele de asigurare astfel încât din suma totală asigurată de 49.200 euro se scade valoarea ultimei rate neachitate în cuantum de 758 euro, despăgubirea ce trebuie achitată reclamantei fiind astfel în sumă de 48.442 euro în echivalent RON la data plăţii.
În ceea ce priveşte diminuarea sumei ce trebuie achitată reclamantei cu titlu de despăgubiri cu contravaloarea pieselor rămase neavariate conform pct. 46 Capitolul XIII, din poliţa de asigurare CASCO din 25 septembrie 2007, instanţa a reţinut că dispoziţia contractuală invocată de pârâtă nu poate fi aplicată deoarece aceasta are în vedere situaţia în care asigurătorul (în speţă, pârâta) plăteşte benevol contravaloarea despăgubirii ori în cauză pârâta a refuzat nejustificat plata despăgubirii, iar propria atitudine culpabilă nu poate conduce la diminuarea contravalorii despăgubirii. O altă modalitate de interpretare a clauzei contractuale vine în contradicţie cu redactarea acesteia şi sensul care rezultă din interpretarea ad literam.
De asemenea, s-a reţinut că de la data solicitării despăgubirii (21 martie 2008) şi până la data finalizării judecăţii în prezenta cauză pârâta nu a dovedit că a efectuat vreun demers în a inventaria piesele rămase neavariate şi a stabilit valoarea acestora, aspect ce dovedeşte intenţia clară a societăţii de asigurare de a refuza plata despăgubirii plecând de la considerente care sunt contrare scopului contractului de asigurare, iar stabilirea răspunderii contractuale a pârâtei pe calea unui proces şi trecerea timpului au condus la devalorizarea pieselor rămase neavariate, iar scăderea valorii acestora nu poate fi opusă reclamantei prin invocarea propriei culpe de către pârâtă.
S-a apreciat că clauza contractuală invocată de pârâtă este contrară naturii juridice a contractului de asigurare, limitarea răspunderii societăţii de asigurare fiind de natură a înlătura elementul ce caracterizează contractul de asigurare, aspect de natură a atrage nulitatea absolută a clauzei invocate.
Pe cale de consecinţă, instanţa de fond a apreciat că valoarea despăgubirii datorate de pârâtă şi la plata căreia va fi obligată către reclamantă este în cuantum de 48.442 euro în echivalent RON la data plăţii în raport de cursul de schimb anunţat de B.N.R.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă, instanţa a dat efect prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. şi a redus onorariul de avocat solicitat de reclamantă a fi suportat de pârâtă de la 18.950 RON la 9.475 RON şi, pe cale de consecinţă, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 15.600 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, onorarii expert tehnic, taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar, în raport cu înscrisurile justificative depuse la dosar.
Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, prin decizia nr. 109/2011 din 26 octombrie 2011 a admis apelul pârâtei SC A.T.A. SA, prin Sucursala Iaşi, a schimbat în parte sentinţa apelată şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 37.400 euro, în echivalent RON la data plăţii, cu titlu de despăgubire conform poliţei de asigurare şi suma de 13.153 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Au fost păstrare celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu contravin deciziei şi a fost obligată apelanta să plătească intimatei F.A. suma de 8.411 RON cheltuieli de judecată în apel.
În argumentarea acestei decizii instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că, deşi există o serie de elemente cu privire la care apar contraziceri între experţi, din coroborarea acestora nu rezultă că ceea ce s-a reţinut de prima instanţă nu a fost corect constatat.
Este întemeiată critica apelantei SC A.T.A. referitoare la întinderea prejudiciului ce se impune a fi suportat de ea, ca efect al condiţiilor stipulate în poliţa de asigurare CASCO din 25 septembrie 2007.
Astfel, la Capitolul XIII pct. 46 lit. b) din poliţa în discuţie se menţionează că „în caz de daună totală, contravaloarea pieselor rămase neavariate ale autovehicolului, care rămâne în proprietatea asiguratului, cu excepţia cazului când asigurătorul plăteşte despăgubiri integrale şi îşi exercită dreptul de opţiune în a prelua autoturismul” se scade din cuantumul despăgubirii, de către asigurator.
Cum convenţiile legal încheiate au putere de lege între părţile contractante, instanţa de prim control judiciar a admis apelul, sub acest aspect.
Valoarea actualizată a pieselor rămase neavariate pe autoturism este cea stabilită de expertul O.M.I., respectiv de 46.670 RON.
Instanţa a reţinut această valoare întrucât expertul a ajuns la această sumă reţinând că autoturismul nu a fost suspus operaţiei de conservare, aşa cum ar fi fost normal în cazul unei depozitări îndelungate, că există piese şi subansamble ce nu se pot folosi, că există piese şi subansamble ce au în componenţă elemente de cauciuc, cu o durată de viaţă de 8-10 ani (deoarece apare fenomenul de îmbătrânire a cauciucului care duce la pierderea elasticităţii), motiv pentru care valoarea acestora a fost diminuată cu 30%, că piesele şi subansamblele aparţinând mecanismului de direcţie şi mecanismului de frânare nu mai pot fi folosite după 3 ani de staţionare a autoturismului deoarece prezintă pericol pentru siguranţa circulaţiei.
Instanţa de apel a reţinut că suma de 46.670 RON, reprezentând contravaloarea pieselor neavariate, era echivalentul a 11.002 euro la cursul B.N.R. de 4.2419 RON/euro din data de 01 iulie 2011, când a fost efectuată expertiza, această sumă urmând a fi dedusă din cea acordată de instanţa de fond, respectiv 48.442 euro, rezultând în final suma de 37.440 euro.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată efectuate la fond, instanţa de apel a acordat reclamantei F.A. în cuantumul de 13.153 RON ca urmare a scăderii din cuantumul total al cheltuielilor de judecată acordate de Tribunal – 15.600 RON – a sumei de 2.447 RON, reprezentând contravaloarea taxei de timbru de la fond, pentru pretenţiile în sumă de 46.670 RON, care au fost admise apelantei SC A.T.A. SA ca efect al admiterii apelului.
Împotriva acestei decizii reclamanta F.A. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., în motivarea cărora a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a dat mai mult decât s-a cerut, SC A.T.A. SA, Sucursala Iaşi, nesolicitând prin capăt de acţiune separat plata parţială a despăgubirilor, prin scăderea valorii epavei.
Totodată, susţine recurenta, instanţa de apel a interpretat în mod cu totul greşit prevederile pct. 46 Capitolul XII din poliţa de asigurare CASCO în sensul că niciodată SC A.T.A. SA, Sucursala Iaşi, nu a dorit plata vreunei despăgubiri şi niciodată nu a avansat vreo sumă reprezentând valoarea epavei sau vreo modalitate de stingere pe cale amiabilă a litigiului.
Făcând referiri la rapoartele de expertiză, la situaţia de fapt a cauzei şi la valoarea epavei recurenta susţine că solicitarea SC A.T.A. SA, Sucursala Iaşi, de a deduce din cuantumul despăgubirii totale datorate valoarea epavei, are caracterul unei cereri noi, fiind în vădită contradicţie cu art. 294 C. proc. civ.
Recurenta critică decizia recurată şi din prisma stabilirii cheltuielilor de judecată susţinând că instanţa de apel în mod eronat a calculat cheltuielile de judecată reducând onorariul de avocat în mod nejustificat şi neraportat la art. 274 alin. (3) C. proc. civ. şi valoarea onorariilor de expert achitate de reclamantă, neluând în seamă şi onorariile expertului parte N. în cuantum de 2.000 RON.
Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea deciziei, modificarea în tot a deciziei recurate, obligarea pârâtei la plata sumei de 11.002 euro la curs B.N.R. din ziua plăţii reprezentând valoarea epavei, la plata sumei de 260 RON reprezentând diferenţe de curs din ziua plăţii 17 noiembrie 2011, la plata de dobânzi legale aplicate sumei de 37.400 euro de la data de 20 aprilie 2008 şi până la data plăţii 17 noiembrie 2011 şi a dobânzilor legale aplicate sumei de 11.002 euro de la data de 20 aprilie 2008 şi până la data plăţii efective, şi la plata cheltuielilor de judecată efectuate la fond, în apel, cât şi în recurs.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta SC A.T.A. SA, prin Sucursala Iaşi, răspunzând criticilor recurentei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat cu scopul de a pune în discuţie încălcarea principiului disponibilităţii exprimat de altfel de art. 129 alin. (6) C. proc. civ., care obligă instanţa ca în toate cazurile să se pronunţe numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii. Ipoteza plus petita pusă în discuţie prin motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nu se regăseşte în cauză. De altfel, critica conform căreia instanţa de apel a admis în parte apelul modificând sentinţa apelată în sensul scăderii valorii epavei din totalul despăgubirilor acordate, fără ca partea să fi solicitat aceasta, nu se încadrează în motivul de nelegalitate invocat şi nu constituie plus petita, întrucât instanţa de apel, în virtutea caracterului devolutiv al apelului, analizând cauza în fond şi probele administrate îşi formează propria convingere şi poate admite sau respinge în tot sau în parte acţiunea. Astfel, instanţa de apel constatând că instanţa de fond nu a analizat în mod corect pct. 46 lit. b) Capitolul XIII din poliţa de asigurare, a apreciat că numai în parte i se pot acorda reclamantei despăgubirile.
De remarcat însă că instanţa de apel nu a avut în vedere, aşa cum susţine recurenta, o epavă, ci piesele şi subansamblele pieselor neavariate a cărora valoare a fost stabilită prin raportul de expertiză.
Motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau aplicarea greşită a legii.
Niciuna din cele două ipoteze nu a fost argumentată corect. Analiza sumară a probelor nu constituie argument suficient pentru a susţine lipsa de temei legal a deciziei criticate. Modul de redactare al deciziei şi reanalizarea probelor depuse la fond şi completate în apel demonstrează preocuparea instanţei de a stabili dacă soluţia este fundamentată pe probe şi pe dispoziţiile legale aplicabile speţei.
În ce priveşte a doua ipoteză, care vizează aplicarea greşită a legii, se constată din expunerea rezumatului argumentelor aduse în sprijinul aplicării greşite a legii că singurele critici ce pot fi reţinute privesc aplicarea dispoziţiilor art. 294 şi art. 274 C. proc. civ.
Susţinerea recurentei privind faptul că solicitarea SC A.T.A. SA, Sucursala Iaşi, de a se deduce din cuantumul despăgubirii totale datorate valoarea epavei are caracterul unei cereri noi fiind în contradicţie cu dispoziţiile art. 294 C. proc. civ., este nefondată.
Nu se poate considera că deducerea din cuantumul despăgubirii totale datorate a contravalorii pieselor neavariate constituie cerere nouă în sensul dispoziţiilor art. 294 C. proc. civ.
Cererea este nouă când diferă prin obiect sau cauză de cererea iniţială, condiţie care nu este îndeplinită în cauză.
Motivele invocate de pârâtă în declaraţia de apel nu pot fi considerate ca fiind cereri noi, ci doar mijloace prin care se apără împotriva pretenţiilor reclamantei.
În ce priveşte aprecierea cuantumului cheltuielilor de judecată este de observat că posibilitatea măririi sau micşorării cuantumului cheltuielilor de judecată este o facultate a instanţei de judecată şi nu o obligaţie, aceasta urmând a aprecia de la caz la caz, aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ.
Susţinerile recurentei privind greşita reducere a taxei judiciare de timbru din cuantumul total al cheltuielilor de judecată nu vor fi reţinute întrucât instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente, iar la calculul cuantumului acestor cheltuieli instanţa a avut în vedere pretenţiile în sumă de 46.670 RON care au fost admise pârâtei ca efect al admiterii apelului.
Criticile referitoare la reducerea onorariilor avocatului şi al expertului nu reprezintă critici de nelegalitate pentru a putea fi analizate în această etapă procesuală.
Aşa fiind, se constată că instanţa de apel, în urma verificării înscrisurilor depuse în dovedirea cheltuielilor de judecată, ţinând cont de complexitatea litigiului, în mod corect a dat eficienţă prevederilor art. 274 C. proc. civ., motiv pentru care aserţiunile recurentei, sub acest aspect, vor fi respinse.
În consecinţă, faţă de cele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta F.A. împotriva deciziei nr. 109/2011 din 26 octombrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3097/2012. Civil. Acţiune în anulare a... | ICCJ. Decizia nr. 3101/2012. Civil. Rezoluţiune contract. Recurs → |
|---|
