ICCJ. Decizia nr. 3107/2012. Civil. Anulare act. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3107/2012
Dosar nr. 3167/62/2010
Şedinţa publică de la 7 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamantul D.L., prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C.E., T.C., G.B.S., T.G., G.B.V., C.I., S.S., S.V., A.E., B.C. şi C.S., anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâtele C.E. şi B.C., anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 14 septembrie 2007 la BNP L.M. şi H.M. şi radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâţilor B.C. şi C.S.
Prin sentinţa civilă nr. 165/S din 21 martie 2011, Tribunalul Braşov a respins acţiunea civilă precizată, având capăt de cerere constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare înscris în cartea funciară Bod, încheiat între pârâtele C.E. şi B.C. cu privire la imobilul teren în extravilanul localităţii Bod, formulată de către reclamantul D.L. în contradictoriu cu pârâţii C.E., T.C., G.B.S., T.G., G.B.V., C.I., S.S. Şi S.V., A.E., B.C. şi C.S.
A admis excepţia de netimbrare a capetelor de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 14 septembrie 2007 la B.N.P. L.M. şi H.M., cu privire la imobilul teren în extravilanul localităţii Bod şi radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâţilor B.C. şi C.S. asupra acestui teren, formulate de acelaşi reclamant, pe care le anulează ca netimbrate.
A obligat reclamantul să plătească pârâtei C.E. suma de 5.700 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, potrivit art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acţiunii sau cererii, instanţa va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.
Din conţinutul alin. (3) al aceluiaşi articol, rezultă că neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit de instanţă se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii, în speţă operând aceste prevederi, întrucât reclamantul nu a făcut dovada achitării taxei de timbru şi timbru judiciar stabilite în sarcina sa, a fost admisă excepţia şi anulate capetele de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 14 septembrie 2007 la BNP L.M. şi H.M., cu privire la imobilul teren în extravilanul localităţii Bod, ca şi cel vizând radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâţilor B.C. şi C.S. asupra acestui teren, acesta din urmă având caracter accesoriu faţă de cel dintâi şi urmând soarta juridică a acestuia.
Cererea având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare înscris în cartea funciară Bod, încheiat între pârâtele C.E. şi B.C. cu privire la imobilul teren în extravilanul localităţii Bod, s-a dovedit neîntemeiată şi a fost respinsă pentru considerentele ce urmează:
Între reclamant şi pârâţii C.E., T.C., G.B.S., T.G. şi G.B.V. s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat în 22 februarie 2006 la BNP T.V., prin care pârâta C.E., în nume propriu şi ca mandatară a celorlalţi pârâţi, a promis reclamantului vânzarea imobilului de 40.000 m.p. situat în comuna Bod. Prin acelaşi contract, pârâta s-a obligat să dezbată succesiunea, să dezmembreze terenul, să facă partajarea acestuia şi să-l întabuleze pentru a-l putea vinde reclamantului până la data de 31 mai 2006.
La data de 08 iunie 2007, reclamantul a trimis acestei pârâte o notificare şi oferta de plată, invitând-o să se prezinte la notar în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.
Prin contractul de donaţie din 04 septembrie 2007, pârâta C.E. a dobândit proprietatea asupra întregului imobil de 50.000 m.p., înscris în cartea funciară Bod, identic cu cel din titlul de proprietate din 01 februarie 1993 emis de Comisia Judeţeană Braşov, ulterior înstrăinând acest imobil pârâtei B.C., care l-a înstrăinat apoi pârâtului C.S. prin contractul de vânzare-cumpărare din 14 septembrie 2007, a cărui nulitate absolută se cere a fi constatată prin prezenta acţiune.
S-a constatat că antecontractul încheiat de reclamant nu transmite dreptul de proprietate de la promitentul-vânzător la beneficiarul-cumpărător, ci dă naştere numai la obligaţii de a face în sarcina părţilor, respectiv de a vinde pentru promitent şi de a cumpăra pentru beneficiarul promisiunii, părţile stabilind în conţinutul acestuia şi sancţiuni pentru neperfectarea actului din culpa lor, inserând o clauză penală în acest sens.
Rămânând proprietară exclusivă asupra terenului, după acceptarea donaţiei, pârâta a beneficiat de prerogativele dreptului său de proprietate şi a vândut în condiţii legale terenul obiect al antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat cu reclamantul.
S-a constatat că situaţia juridică a imobilului era incertă la data încheierii antecontractului, aspect cunoscut de reclamant, ceilalţi pârâţi criticând şi preţul la care s-a convenit prin antecontract.
Trecerea succesivă a terenului din proprietatea pârâtei C.E. în cea a pârâtei B.C. şi de la aceasta la pârâtul C.S., prin contractul de vânzare-cumpărare din 14 septembrie 2007 a cărui nulitate absolută se solicită a fi constatată, este expresia valorificării dreptului de proprietate a fiecăruia dintre aceştia, la epoca respectivă.
S-a constatat că în relaţia contractuală dintre pârâţii B.C. şi C.S., urmare căreia acesta din urmă a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului, pârâta C.E. apare ca fiind străină şi nu s-a putut reţine conduita sa de nerespectarea a clauzelor antecontractului ca şi cauză ilicită a contractului de vânzare-cumpărare dintre cei doi pârâţi şi în care aceasta nu a fost parte.
Instanţa de fond a apreciat că singura posibilitate pe care o are reclamantul, în condiţiile inexistenţei dreptului asupra terenului în proprietatea pârâtei, este de a solicita daune-interese pentru neexecutarea antecontractului, în speţă nedovedindu-se că cei doi pârâţi, B.C. şi C.S., au încheiat vânzarea, prin actul atacat, în frauda intereselor sale, pentru a putea cere cu succes constatarea nulităţii acesteia pentru cauză ilicită.
Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 118/Ap din 21 octombrie 2011, a admis în parte apelul declarat de pârâta B.C. împotriva sentinţei civile nr. 165/S din 21 martie 2011 a Tribunalului Braşov, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a fost obligat reclamantul D.L. la plata către pârâta B.C. a sumei de 15.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată. Au fost păstrate restul dispoziţiilor sentinţei, a fost respins apelul declarat de reclamantul D.L. împotriva aceleiaşi sentinţe şi a fost obligat reclamantul D.L. la plata către intimata pârâtă C.E. a sumei de 700 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
În argumentarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că art. 274 C. proc. civ. invocat de reclamant permite instanţei să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor ori de câte ori constată că sunt nepotrivit de mici sau de mari faţă de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat.
Onorariul se stabileşte inter partes conform art. 132 din Statutul profesiei de avocat, ţinând seama de elementele prevăzute în alin. (3) al textului menţionat, care sunt: timpul şi volumul de muncă solicitate pentru executarea mandatului primit sau activităţii solicitate de client; natura, noutatea şi dificultatea cazului; importanţa intereselor în cauză; împrejurarea că acceptarea mandatului acordat de client îl împiedică pe avocat să accepte alt mandat, din partea unei alte persoane, dacă această împrejurare poate fi constatată de client fără investigaţii suplimentare; notorietatea, titlurile, vechimea în muncă, experienţa, reputaţia şi specializarea avocatului; conlucrarea cu experţi sau specialişti impusă de natura, obiectul, complexitatea şi dificultatea cazului; avantajele şi rezultatele obţinute pentru profitul clientului ca urmare a muncii depuse de avocat; situaţia financiară a clientului; constrângerile de timp în care avocatul este obligat de împrejurările cauzei să acţioneze pentru a asigura servicii legale performante.
Verificând criteriile legale, Curtea a reţinut că recurentul-reclamant nu a dovedit existenţa unei disproporţionalităţi între onorariul apărătorului pârâtei C.E. şi volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.
S-a apreciat că faptul că soluţia a fost de anulare ca netimbrate a capetelor de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 14 septembrie 2007 la BNP L.M. şi H.M. şi radiere din cartea funciară, nu poate conduce la concluzia că părţile au convenit un onorariu exagerat. Onorariul de 5.700 RON este unul modic în raport cu importanţa litigiului ce a făcut obiectul apărării, valoarea obiectului cererii, precum şi cu munca avocatului.
Art. 274 alin. (3) C. proc. civ. este menit să împiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite justiţiabilului să beneficieze de o asistenţă judiciară calificată pe parcursul procesului. În speţă nu s-a făcut dovada unui abuz de drept prin stabilirea pentru pârâta C.E. a unui onorariu cu încălcarea criteriilor prevăzute de textul de lege citat.
Însă în ceea ce priveşte apelul declarat de pârâta B.C. instanţa a reţinut, în esenţă, că onorariul avocaţial plătit de pârâta B.C. pentru judecata cauzei în primă instanţă a fost de 25.000 RON, potrivit chitanţei din 26 februarie 2008 emisă de Cabinetul de Avocat P.I.
Instanţa a reţinut că în raport de obiectul cauzei, valoarea acestuia, complexitatea cauzei, durata procesului în primă instanţă şi munca depusă de avocat, onorariul avocaţial este nepotrivit de mare. Astfel, avocatul pârâtei B.C. a fost prezent la cele 14 termene de judecată în faţa primei instanţe şi a formulat o întâmpinare, iar soluţia primei instanţe a fost de respingere a capătului de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâtele C.E. şi B.C. şi de anulare ca netimbrate a celorlalte pretenţii.
Astfel, Curtea a redus cheltuielile de judecata datorate de reclamant paratei B.C. de la suma de 25.000 RON la 15.000 RON.
Făcând aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanţa nu a redus în mod efectiv însuşi onorariul convenit de pârâtă cu apărătorul ales şi dovedit cu înscrisul aflat la dosar, ci cheltuielile de judecată stabilite în sarcina părţii căzute în pretenţii. Aceasta deoarece instanţa nu are abilitatea de a interveni in contractul de asistenţă juridică prin cenzurarea onorariului cuvenit, întrucât s-ar contraveni principiului libertăţii de voinţă al părţilor contractante, dar şi prevederilor Legii nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat (art. 30) şi Statutului profesiei de avocat [art. 94 alin. (2) şi (3)].
S-a reţinut că aprecierea că în raport cu valoarea obiectului litigiului, cu munca prestată de avocat ori cu complexitatea cauzei se impune reducerea cheltuielilor de judecata se bazează pe faptul că nu ar fi echitabil ca partea care a pierdut procesul să suporte un cuantum excesiv al cheltuielilor cauzat de un onorariu stabilit pe baze contractuale, consecinţa firească a unei asemenea măsuri fiind aceea a suportării de către partea care a acceptat stabilirea unui anumit cuantum al onorariului de avocat a diferenţei neimputate asupra părţii căzute în pretenţii.
Împotriva acestei decizii, reclamantul D.L. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 3041 şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în motivarea cărora a susţinut, în esenţă, că intimata B.C. a formulat cererea de acordare a cheltuielilor de judecată pentru prima dată în apel.
Totodată, susţine recurentul, apelanta B.C. nu a solicitat obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu ocazia judecării prezentei cauze, iar apelanta nu a fost prezentă nici personal, nici prin reprezentant la ultimul termen de judecată şi nici nu a depus, până la încheierea dezbaterilor, vreun înscris prin care să solicite cheltuieli de judecată şi să facă dovada acestora.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată acordate intimatei C.E., recurentul susţine că suma acordată este exagerat de mare în raport de activitatea efectuată în cauză în condiţiile în care acţiunea introductivă a fost anulată ca netimbrată.
Pentru aceste motive, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul reducerii cuantumului sumei acordate pârâtelor cu titlu de cheltuieli de judecată.
Examinând sentinţa atacată în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile şi prin raportare la prevederile art. 3041 C. proc. civ., se apreciază că recursul declarat în cauză este fondat şi urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
Dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocate de recurent, vizează şi aplicarea greşită a legii. Din acest punct de vedere s-a criticat obligarea sa la plata unei sume cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâta B.C. care nu a fost justificată la instanţa de fond şi către pârâta C.E. care, în raport de obiectul litigiului şi de prestaţia efectuată, este nejustificat de mare.
Într-adevăr, dispoziţiile art. 274 alin. (1) (3) C. proc. civ. prevăd că partea care cade în pretenţii va fi obligată la cerere să plătească cheltuielile de judecată. Judecătorii potrivit alin. (3) au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor ori de câte ori vor constata că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Pentru ca aceste cheltuieli să fie acordate de către instanţă, partea care a câştigat procesul trebuie să dovedească că le-a făcut în speţă, pârâta B.C. trebuia să facă dovada cheltuielilor de judecată la instanţa în faţa căreia le-a solicitat, respectiv instanţa de fond.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că pârâta B.C. nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată ocazionate cu susţinerea intereselor în faţa instanţei de fond.
Astfel, aşa cum reiese din încheierea din data de 17 ianuarie 2011 a Tribunalului Braşov, apărătorul pârâtei B.C. a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată cu menţiunea că va depune dovezile cu privire la onorariul de avocat, însă aceste dovezi nu au fost depuse aşa încât Tribunalul a reţinut corect că nu s-a făcut dovada acestora.
În concluzie, instanţa de apel nu putea analiza apelul pârâtei B.C. atâta timp cât aceasta nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată la instanţa de fond, făcând o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., astfel încât se va admite recursul, iar decizia recurată va fi modificată în parte în sensul respingerii apelului pârâtei B.C.
Critica referitoare la obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată către pârâta C.E. şi care în raport de obiectul litigiului şi de prestaţia efectuată, ar fi nejustificat de mare, va fi respinsă ca nefondată.
În ce priveşte aprecierea cuantumului cheltuielilor de judecată este de observat că posibilitatea măririi sau micşorării cuantumului cheltuielilor de judecată este o facultate a instanţei de judecată şi nu o obligaţie, aceasta urmând a aprecia de la caz la caz, aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ.
Aşa fiind, se constată că instanţa de apel, în urma verificării înscrisurilor depuse în dovedirea cheltuielilor de judecată, ţinând cont de complexitatea litigiului, în mod corect a dat eficienţă prevederilor art. 274 C. proc. civ., motiv pentru care aserţiunile recurentului, sub acest aspect, vor fi respinse.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 C. proc. civ., urmează să se admită recursul reclamantului D.L., urmând a se modifica în parte decizia recurată în sensul că se va respinge apelul pârâtei B.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul D.L. împotriva deciziei civile nr. 118/Ap din 21 octombrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Modifică în parte decizia recurată în sensul că respinge în tot apelul declarat de apelanta-pârâtă B.C. împotriva sentinţei civile nr. 165/S din 21 martie 2011 a Tribunalului Braşov, secţia civilă.
Păstrează în rest dispoziţiile deciziei recurate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3106/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3108/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
