ICCJ. Decizia nr. 3188/2012. Civil
| Comentarii |
|
1. Hotărârea instanței de apel
Prin Decizia nr. 431/A din 11 noiembrie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul declarat de reclamanta R.R. împotriva Sentinței civile nr. 839 din 31 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș. A schimbat în parte sentința în sensul că a admis acțiunea civilă și a dispus restituirea în natură către reclamantă a suprafeței de 250 mp înscrisă în CF nr. X Timișoara. A propus măsuri reparatorii în echivalent pentru cota de 1/1 din apartamentele A-B-C-D-E demolate, conform Titlului VII din Legea nr. 274/2005. A menținut în rest dispozițiile sentinței.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că reclamanta a formulat inițial o cerere de restituire în natură și acordarea de despăgubiri bănești pentru cota de 3/8 din întregul imobil, ce i se cuvenea în calitate de moștenitoare legală a defunctului ei tată, fost proprietar tabular, pentru ca ulterior, tot în cadrul procedurii administrative a Legii nr. 10/2001, întrucât celelalte două moștenitoare nu au solicitat restituirea, să-și completeze cererea inițială în sensul de a-i fi restituită în natură întreaga suprafață de teren de 1.250 mp liber și despăgubiri bănești pentru construcția demolată după expropriere.
în raport de dispozițiile Deciziei nr. XX/2007 a înaltei Curți de Casație și Justiție, excepția de prematuritate invocată de Primarul Municipiului Timișoara a fost considerată neîntemeiată.
Față de dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, nu a fost primită apărarea potrivit căreia reclamanta a acționat în nume propriu, în calitate de coproprietară a cotei de 3/8 din imobil, întrucât această calitate a dobândit-o tot în urma dezbaterii succesiunii după defunctul său tată, fostul proprietar tabular al imobilului expropriat, de la care s-a preluat în fapt imobilul deși era decedat de aproximativ un an de zile. Reclamanta este îndreptățită la beneficiul măsurilor reparatorii ale Legii nr. 10/2001 pentru întregul imobil ce a aparținut defunctului ei tată.
Prin încheierea nr. 1 din 3 martie 2011 a fost admisă cererea de îndreptare a erorii materiale și s-a dispus restituirea în natură către reclamantă a suprafeței de 854 mp, conform schiței plan întocmită de expertul A.C. A propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de 396 mp ce nu se poate restitui în natură. A menținut în rest dispozițiile Deciziei civile nr. 431/A din 11 noiembrie 2010.
S-a arătat că, față de răspunsul la obiecțiuni al expertului A.C., suprafața de teren ce se poate restitui în natură reclamantei este de 854 mp, iar nu de 1.250 mp cât i s-a restituit în natură reclamantei.
Prin cererea reclamantei nu se aduce atingere fondului litigiului și se tinde la acordarea unei suprafețe de teren mai mică decât cea dispusă de instanță, fără vătămarea drepturilor procesuale ale celorlalte părți.
2. Recursurile
2.1. Motive
Pârâtul Primarul Municipiului Timișoara a declarat recurs împotriva Deciziei nr. 431/A din 11 noiembrie 2010, intervenții accesorii F.I. și F.C. au declarat recurs atât împotriva Deciziei nr. 431/A din 11 noiembrie 2010, cât și împotriva încheierii nr. 1 din 3 martie 2011, iar intervenienta M.D. a declarat recurs împotriva Deciziei nr. 431/A din 11 noiembrie 2010.
în recursul exercitat de către Primarul Municipiului Timișoara s-a arătat că Primăria Municipiului Timișoara nu are capacitate procesuală, față de dispozițiile art. 21 și art. 77 ale Legii nr. 215/2001.
Acțiunea a fost prematur exercitată pentru că reclamanta nu a așteptat soluționarea notificării.
Hotărârea instanței de apel este nelegală pentru că nu s-a ținut cont de întinderea dreptului solicitat de reclamantă și la care era îndreptățită, adică cota de 3/8 din imobil, iar nu de 1/1 din imobil.
Instanța nu a luat în considerare expertiza efectuată în cauză, nu a observat obiecțiunile formulate de pârâtă care se referă la existența unei alte revendicări cu privire la parcela solicitată de reclamantă. în mod nelegal instanța a acordat în compensare un teren ce era deja revendicat în baza Legii nr. 10/2001.
Nici soluția instanței de fond nu este legală și temeinică deoarece suprafața de teren de 474 mp propusă a fi restituită reclamantei nu poate fi identificată în actele existente la dosarul cauzei sau în expertiză.
Criticând Decizia nr. 431/A din 11 noiembrie 2010, intervenienții F.I. și F.C. au arătat că instanța de apel a făcut confuzii cu privire la drepturile reclamantei, aceasta neputând obține mai mult decât ceea ce i-a dat prima instanță. Numai terenul de 474 mp este liber în sens juridic.
M.D. a arătat că în mod greșit i s-a restituit reclamantei în natură întreaga suprafață de 1.250 mp pentru că aceasta nu este îndreptățită la această suprafață câtă vreme autoarea recurentei a formulat notificare și ea are vocație la restituirea terenului de 190 mp aferent apartamentului nr. F.
Cât privește recursul împotriva încheierii nr. 1 din 3 martie 2011, intervenienții F.I. și F.C. au arătat că prin această încheiere s-a adus atingere fondului litigiului, astfel încât cele pretins îndreptate nu se puteau face pe baza dispozițiilor art. 281 C. proc. civ.
2.2. Analiza recursurilor
Recursurile împotriva Deciziei nr. 431/A din 11 noiembrie 2010 sunt întemeiate în sensul celor ce urmează:
Conform art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, iar potrivit art. 4 alin. (2) și (4), de prevederile legii beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite. De cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire.
Instanța de apel a considerat că în speță sunt aplicabile prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
Totuși, așa cum însăși reclamanta recunoaște, dezbaterea succesorală de pe urma autorului său, proprietar inițial al imobilului în litigiu, s-a finalizat prin emiterea certificatului de moștenitor din 7 iunie 1973 prin care s-a constatat calitatea de moștenitoare a lui R.E. - soție -, cu o cotă de 2/8 din masa succesorală, R.R. și R.R.A., în calitate de fiice, fiecare cu câte o cotă de 3/8.
La 30 iulie 1973 a fost înscris în CF nr. X dreptul de proprietate al reclamantei pentru cota de 3/8 din imobil.
întrucât exproprierea s-a produs ulterior acestui moment, respectiv la 4 februarie 1974, înseamnă că preluarea s-a produs de la fiecare dintre moștenitoarele lui R.P., în cota parte deținută de fiecare.
Prin urmare, în speță nu se pune problema incidenței prevederilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, ci a art. 3 alin. (1) lit. a). în aceste condiții, reclamanta nu putea pretinde prin notificare decât cota de 3/8 din imobil, pentru diferență - indiferent cui aparține cota de 5/8 - urmând a se proceda în sensul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 conform cu care, în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabilește în cote-părți ideale, potrivit dreptului comun.
Așadar, instanța de apel a interpretat greșit prevederile art. 4 din Legea nr. 10/2001, astfel încât criticile formulate sub acest aspect întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursurile vor fi admise și hotărârea dată în apel va fi modificată în sensul că va fi respins apelul declarat de reclamantă.
Nu este însă întemeiată critica privitoare la lipsa de capacitate procesuală a primăriei.
Astfel, Primăria nu este un subiect de drept de sine stătător ci este, conform art. 77 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, o structură funcțională cu activitate permanentă, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale.
Primarul, potrivit aceluiași text, face parte din această structură funcțională care aduce la îndeplinire actele administrative emise de primar, ca autoritate executivă. în aceste condiții, prezența primăriei într-un litigiu în care, conform art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, primarul emite dispoziție motivată de restituire în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită a imobilelor deținute de unitățile administrativ-teritoriale nu este eronată, și nu au fost încălcate prevederile art. 67 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 în ce privește reprezentarea în justiție a unității administrativ-teritoriale.
Nu este întemeiată nici critica având ca obiect prematuritatea introducerii acțiunii, câtă vreme primarul nu a soluționat notificarea formulată de reclamantă în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001. în aceste condiții, instanțele de fond au aplicat în mod corespunzător Decizia nr. XX/2007 emisă de înalta Curte de Casație și Justiție, secții unite.
în fine, nu este întemeiată critica privitoare la imposibilitatea identificării suprafeței de teren ce a fost dată în natură reclamantei prin hotărârea primei instanțe. Astfel, prin răspunsul la obiecțiuni expertul a arătat că suprafața de 190 mp teren aferent apartamentului nr. F/G, solicitat de C.E., este separat de terenul propus spre restituire reclamantei. Cât privește identificarea fizică a terenului acordat reclamantei - o problemă ce privește netemeinicia hotărârii, de neanalizat în recurs față de limitările impuse de art. 304 C. proc. civ.
Recurenta M.D. nu a semnat recursul, deși a fost citată cu această mențiune. Prin urmare, în condițiile art. 3021alin. (1) lit. d) C. proc. civ. înalta Curte va constata nulitatea acestui recurs.
împotriva încheierii nr. 1 din 3 martie 2011 dată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, au declarat recurs numai intervenienții accesorii F.I. și F.C. Drept urmare, față de prevederile art. 56 C. proc. civ., recursul a fost respins ca neavenit. Totuși, consecință a faptului că hotărârea a cărei îndreptare a fost făcută prin această încheiere a fost modificată, și față de caracterul subsidiar al încheierii față de hotărâre, dedus din obiectul său, încheierea nu va mai produce efecte juridice, chiar dacă nu a fost reformată în mod expres.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3190/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3187/2012. Civil → |
|---|
