ICCJ. Decizia nr. 3198/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin Sentința civilă nr. 615 din 26 martie 2008, Tribunalul București a admis acțiunea formulată de reclamanții M.Z., T.E., V.F., V.P., V.G., Z.N. și a obligat pe pârâtul G.N.S. să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul teren situat în București, str. S.G.A., sector 3, în suprafață de 3.700 mp.
A fost obligat pârâtul la demolarea și ridicarea construcțiilor edificate pe terenul proprietatea reclamanților, din București, str. S.G.A., sector 3, precum și la plata către reclamanți a sumei de 11.945 RON, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin titlul de proprietate nr. X emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate eliberat în baza Hotărârii Comisiei Municipale nr. 890/2002, reclamanților li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 4 ha și 88.000 mp, iar prin procesul-verbal de punere în posesie din data de 17 decembrie 2002 au fost puși în posesie asupra suprafeței de 0,37 ha situată în București, str. S.G.A., sector 3.
Tribunalul a constatat că, din concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză de către expert N.Ș.D., rezultă că terenul revendicat are o suprafață de 3.798,44 mp, se suprapune peste suprafața de teren ocupată de pârât, iar din concluziile raportului de expertiză întocmit de expert O.C. rezultă că pe această suprafață de teren există construcții edificate după anul 1990, reprezentate de hale de producție.
Având în vedere că pârâtul ocupă suprafața de teren proprietatea reclamanților, că acesta nu a putut face dovada că folosește terenul în baza unui titlu, tribunalul văzând dispozițiile art. 480 C. civ., potrivit cu care proprietarul are dreptul a se bucura și dispune de bunul său în mod exclusiv și absolut, în limitele determinate de lege, reclamanții neavând posibilitatea de a se bucura de prerogativele proprietății, a obligat pârâtul să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în litigiu.
Totodată, pârâtul a fost obligat la demolarea și ridicarea construcțiilor edificate pe terenul proprietatea reclamanților, acesta recunoscând prin întâmpinare că nu a avut acceptul proprietarilor pentru a edifica halele de producție.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul G.N.S.
în cursul judecării apelului, pârâtul a solicitat suspendarea judecății cauzei până la soluționarea irevocabilă a cauzei ce face obiectul Dosarului aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 3 București, ce are ca obiect uzucapiune și accesiune privind imobilul în litigiu.
Prin încheierea pronunțată la data de 22 ianuarie 2009, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a dispus suspendarea judecării apelului declarat de pârâtul G.N.S. împotriva Sentinței civile nr. 615 din 26 martie 2008 a Tribunalului București, până la soluționarea irevocabilă a Dosarului aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 3 București, apreciind că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 244 pct. 1 C. proc. civ.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții Z.N., V.G., M.Z., V.P., V.F. și T.E., indicând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
în dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții au făcut o prezentare a situației de fapt și au arătat că măsura suspendării cauzei contravine prevederilor Protocolului nr. 1 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 17 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.
Recurenții au invocat prioritatea reglementărilor internaționale față de prevederile naționale, potrivit art. 20 alin. (2) din Constituția României, precizând că sunt singurii care dețin în patrimoniu un "bun" în înțelesul art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Totodată, recurenții au arătat că unul din elementele fundamentale ale preeminenței dreptului de proprietate este principiul securității raporturilor juridice și că au fost lipsiți de atributele dreptului de proprietate o perioadă lungă de timp, în condițiile în care intimatul-pârât nu a făcut dovada existenței vreunui titlu de proprietate.
Au mai susținut recurenții că promovarea acțiunii de uzucapiune reprezintă un abuz de drept și are caracter șicanatoriu, fiind de natură să tergiverseze posibilitățile acestora de valorificare a dreptului de proprietate asupra terenului.
Astfel, recurenții au apreciat că promovarea acțiunii în baza căreia s-a solicitat suspendarea trebuie privită prin prisma scopului urmărit de pârât, care este unul ilegal, ilicit, încalcă ordinea publică, pârâtul urmărind să ocupe terenul în litigiu fără a avea vreun drept și vreo calitate.
în plus, recurenții au arătat că nu există identitate între terenul ce face obiectul acțiunii de uzucapiune, care este situat la nr. poștal X și terenul ce formează obiectul acțiunii în revendicare, ce se află la nr. poștal Y - Z.
Recursul este nul, pentru considerentele la care ne vom referi în continuare.
Conform art. 3021lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs sunt prevăzute limitativ în art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței care a pronunțat hotărârea atacată, raportat la motivul de recurs invocat.
Față de faptul că nu constituie motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, instanța de recurs poate examina numai criticile privitoare la hotărârea atacată care fac posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ.
Or, în speță, nu numai că recurenții nu s-au conformat exigențelor art. 3021alin. (1) lit. c) C. proc. civ., neindicând, decât formal, motivele de nelegalitate prevăzute de pct. 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., pe care își întemeiază recursul, dar nu au formulat nici critici care să poată fi încadrate, din oficiu, în vreunul dintre cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Astfel, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății, nu se regăsesc veritabile critici ale încheierii pronunțate în apel, care face obiectul recursului și nici nu se arată în ce constă nelegalitatea acesteia față de textele de lege invocate în recurs, prin raportare la soluția de suspendare a judecății, în temeiul dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ., pronunțată în apel.
Modalitatea de motivare a recursului adoptată de către recurenți constă, practic, într-o înșiruire de afirmații, care, nefiind structurate din punct de vedere juridic, sunt imposibil de încadrat în vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar în recurs.
Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Față de cele expuse mai sus, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., s-a constatat nul recursul declarat de reclamanți.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3193/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3194/2012. Civil → |
|---|
