ICCJ. Decizia nr. 3199/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, la data de 22 februarie 2011, T.N. și T.I. au formulat contestație în anulare împotriva Deciziei civile nr. 380 din 04 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, rămasă definitivă prin Decizia nr. 3352 din 31 mai 2010 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, invocând motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în sensul că procedura de chemare a contestatorilor pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii.
Prin Decizia nr. 402A din 12 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorii T.N. și T.I. împotriva Deciziei civile nr. 380 pronunțată la data de 04 iunie 2009 de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimații G.V. și Consiliul General al Municipiului București.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, contestația în anulare, ca orice cale de atac, poate fi formulată numai de persoanele care au avut calitatea de părți în procesul finalizat cu pronunțarea hotărârii atacate. Terțul care a formulat cererea de intervenție, accesorie (susținând apărarea uneia dintre părți) sau principală (invocând un drept propriu) nu dobândește calitatea de parte în proces dacă cererea i-a fost respinsă la discutarea admisibilității în principiu, astfel că el nu se legitimează procesual activ în cadrul contestației în anulare.
în speță, contestatorii au formulat cerere de intervenție în interes propriu și în interesul pârâtului C.G.M.B. în fața primei instanțe, cerere care a fost respinsă de instanță cu ocazia discutării admisibilității în principiu la termenul de judecată din 18 mai 2000. Soluția de respingere a cererii de intervenție nu a fost criticată în căile de atac.
în consecință, s-a constatat că contestatorii T.N. și T.I. nu au dobândit calitatea de părți în proces, astfel încât nu pot formula o contestație în anulare împotriva unei hotărâri care privește alte persoane.
A mai reținut instanța că, împrejurarea că nu li s-a comunicat sentința, care cuprinde în practica și soluția de respingere a cererii de intervenție, nu deschide contestatorilor calea contestației în anulare, în condițiile în care, în lipsa exercitării căii de atac împotriva soluției de respingere a cererii de intervenție, contestatorii sunt considerați străini de proces.
în orice caz, în calea de atac pe care o puteau exercita împotriva sentinței, contestatorii nu puteau invoca critici de fond, ci exclusiv critici referitoare la soluția dată sub aspectul admisibilității în principiu a cererii de intervenție.
împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, contestatorii T.N. și T.I., invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
Recurenții au susținut că au avut calitate procesuală ca intervenienți, că cererea de intervenție nu a fost respinsă ca inadmisibilă, că hotărârea de la fond nu le-a fost comunicată și că le-a fost încălcat dreptul legal la apărare.
La termenul de judecată din 10 mai 2012, instanța a invocat excepția netimbrării recursului și a rămas în pronunțare pe această excepție.
Analizând cu prioritate această excepție, datorită caracterului său peremptoriu, înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997 modificată, privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, cu excepțiile prevăzute de lege, se timbrează în raport cu criteriile stabilite de art. 2 și 3.
Art. 11 din Legea nr. 146/1997 statuează criteriile de stabilire a taxei judiciare de timbru pentru cererile prin care se exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești.
Recurenții-contestatori T.N. și T.I. au fost citați pentru termenul de judecată din 10 mai 2012 cu mențiunea să achite taxele de timbru în sumă de 5 RON taxă judiciară de timbru și 0,15 RON timbru judiciar, așa cum rezultă din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare.
întrucât recurenții-contestatori nu s-au conformat acestor obligații, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, recursul declarat de aceștia va fi anulat, ca netimbrat.
Constatând culpa procesuală a recurenților, instanța a dispus obligarea acestora la plata sumei de 500 RON către intimata G.V., reprezentând onorariu de avocat micșorat, potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere proporționalitatea acestuia cu amplitudinea și complexitatea activității depuse.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3200/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3193/2012. Civil → |
|---|
