ICCJ. Decizia nr. 3205/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 1916/30/2010 la data de 17 martie 2010, reclamantul P.D. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1, alin. (2) lit. a), art. 5, pct. 1, lit. a) din Legea nr. 221/2009 și să se dispună obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 450.000 euro, ori echivalentul în RON, la cursul B.N.R. RON/euro de la data efectuării plății, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de către defunctul tată al reclamantului prin condamnare.
Prin Sentința civilă nr. 2032 din 7 septembrie 2010, Tribunalul Timiș a respins excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârât.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul P.D., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș și a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.500 euro în echivalent RON la cursul B.N.R. din ziua plății, fiind respinse restul pretențiilor până la suma de 450.000 euro.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantul este fiul lui P.D.C., condamnat la pedeapsa de 15 ani muncă silnică și 10 ani degradare civică prin Sentința nr. 560 din 29 martie 1951 a Tribunalului Militar Timișoara, pentru infracțiunea de înaltă trădare, incriminată de art. 191 alin. (1) C. pen. Din această pedeapsă tatăl reclamantului a executat 5 ani și 5 luni, începând executarea pedepsei la data de 11 august 1950 și fiind eliberat la data de 17 decembrie 1955 în baza biletului de eliberare nr. X/1955 a Penitenciarului Pitești.
Tribunalul a constatat că autorul reclamantului se încadrează în dispozițiile art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009, motiv pentru care acțiunea a fost admisă în conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din lege, așa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 62/2010.
La stabilirea cuantumului despăgubirii datorate pentru prejudiciul moral produs prin condamnare, instanța a avut în vedere durata pedepsei aplicate, perioada executată, durerile psihice suferite de cel în cauză determinate de măsurile respective, afectarea situației familiale, rezultate din consecințele relatate de reclamant în acțiunea introductivă.
în același timp, instanța a avut în vedere indemnizația acordată autorului reclamantului în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990.
în acest context, tribunalul a apreciat că suma de 1.500 euro în echivalent RON la cursul B.N.R. la data plății, asigură reclamantului repararea justă și integrală a prejudiciului.
Prin Decizia nr. 712/A din 7 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, a fost respins apelul reclamantului și a fost admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș și, rejudecând, a fost schimbată în tot hotărârea atacată, în sensul că a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul P.D.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, motivul pentru care reclamantul nu are dreptul la despăgubiri morale în baza art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 este faptul că acest text legal, care reprezintă temeiul juridic al acțiunii sale, a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, decizie publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010.
în conformitate cu art. 147 alin. (1) din Constituție și cu art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, dispozițiile legale constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, prevederile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Conform art. 147 alin. (4) din Constituție și art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, de la data publicării deciziile prin care se constată neconstituționalitatea unei dispoziții legale sunt general obligatorii și au putere de lege numai pentru viitor.
în cazul de față, Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale a fost publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010. Termenul de 45 de zile a expirat fără ca Parlamentul să pună de acord prevederile legale declarate neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Prin urmare, această decizie a Curții Constituționale a devenit obligatorie pentru instanță.
Art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, care reprezintă temeiul juridic al acțiunii reclamantului și-a încetat efectele juridice.
Inexistența temeiului juridic atrage nelegalitatea acțiunii reclamantului sub aspectul despăgubirilor morale.
Nu se poate reține nici că reclamantul avea, anterior deciziei Curții Constituționale un "bun" în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului generată de aplicarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție. Avea doar posibilitatea de a-l dobândi printr-o hotărâre judecătorească, pe care însă o puteau pune în executare doar în momentul rămânerii definitive în apel.
Instanța de apel a reținut că, în cazul de față nu s-a pronunțat încă o hotărâre definitivă, cauza aflându-se în apel, care are un caracter devolutiv, instanța fiind îndreptățită să exercite un control complet asupra temeiniciei și legalității hotărârii atacate.
De asemenea, s-a arătat că această interpretare se impune cu atât mai mult cu cât pct. 10 din art. 322 C. proc. civ., introdus prin Legea nr. 177/2010, reglementează un nou motiv de revizuire, respectiv posibilitatea revizuirii unei hotărâri dacă, după ce a rămas definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocată în acea cauză, declarând neconstituțională legea, ordonanța ori o dispoziție dintr-o lege sau o ordonanță.
împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul P.D., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a arătat că hotărârea instanței de apel este nelegală, deoarece Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale nu poate fi aplicată retroactiv, respectiv dispozițiile sale nu sunt incidente cauzelor aflate deja pe rol la data pronunțării acestei decizii, ci este aplicabilă doar acțiunilor introduse după data pronunțării sale.
Astfel, întrucât la data pronunțării deciziei Curții Constituționale avea o sentință prin care i se acordaseră daune morale de 1.500 euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul suferit în urma condamnării politice a tatălui său, recurentul a susținut că avea o speranță legitimă și un bun în înțelesul art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Recurentul a mai arătat că legea aflată în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată este legea care trebuie să fie aplicată pe tot parcursul procesului, invocând în acest sens principiul neretroactivității legii și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Totodată, a susținut că, dacă s-ar proceda altfel, ar fi încălcat principiul consacrat de art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la nediscriminare și art. 1 al Protocolului nr. 12 adițional la Convenție.
Recurentul a mai invocat și principiul preeminenței dreptului și noțiunea de proces echitabil, astfel cum este reglementată prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate și de Decizia în interesul Legii nr. 12/2011, înalta Curte reține următoarele:
Contrar susținerilor recurentului, Curtea de Apel a dezlegat corect problema de drept care se punea în speță, aceea dacă art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 mai poate fi aplicat cauzei deduse judecății, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010.
Astfel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.
în raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 789/7.11.2011, dată de la care a devenit obligatorie pentru instanțe, potrivit dispozițiilor art. 330 alin. (4) C. proc. civ.
Astfel, s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care, la această dată, era deja pronunțată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.
Or, în speță, la data publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.
Nu se poate spune că, fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale.
Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă, de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric.
Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.
în speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său la despăgubiri.
Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.
De aceea, nu se poate susține că, prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nunc, ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.
Situația de dezavantaj sau de discriminare în care reclamantul s-ar găsi, dat fiindcă cererea sa nu fusese soluționată de o manieră definitivă la momentul pronunțării deciziei Curții Constituționale, are o justificare obiectivă, întrucât rezultă din controlul de constituționalitate, și rezonabilă, păstrând raportul de proporționalitate dintre mijloacele folosite și scopul urmărit, acela de înlăturare din cadrul normativ intern a unei norme imprecise, neclare, lipsite de previzibilitate.
Izvorul "discriminării" constă în pronunțarea deciziei Curții Constituționale și a-i nega legitimitatea înseamnă a nega însuși mecanismul vizând controlul de constituționalitate ulterior adoptării actului normativ, ceea ce este de neacceptat într-un stat democratic, în care fiecare organ statal își are atribuțiile și funcțiile bine definite.
Referitor la relevanța Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 în raport de dispozițiile din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența creată în legătură cu acestea, susținerile recurentului sunt, de asemenea, neîntemeiate.
într-adevăr, potrivit art. 20 alin. (2) din Constituția României, în caz de neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
în speță, însă, înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea recursului în interesul legii promovat în legătură cu problema de drept în discuție, a procedat la examinarea efectelor deciziei Curții Constituționale inclusiv din perspectiva diferitelor texte din Convenție care au legătură cu problema supusă analizei, ajungând la concluzia, deja redată, că, în cazul în care solicitantul nu beneficiază de o hotărâre definitivă care să stabilească dreptul său la despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009, la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 - 15 noiembrie 2010, această decizie își produce efectele, partea neavând "un bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol la Convenție.
Decizia înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 330 C. proc. civ., inclusiv din perspectiva concluziilor rezultate în urma analizei efectelor deciziei Curții Constituționale raportat la diferitele texte din Convenția Europeană, așa încât acest aspect nu mai poate fi rediscutat în prezenta cauză, cu consecința unei alte interpretări pe care intenționează să o obțină recurentul.
Având în vedere considerentele expuse, s-a reținut că, în mod legal, Curtea de Apel a făcut aplicarea la speță a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, astfel că nefiind întrunite cerințele cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul reclamantului a fost respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3204/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3203/2012. Civil → |
|---|
