ICCJ. Decizia nr. 3281/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3281/2012
Dosar nr. 13982/3/2010
Şedinţa publică din 14 mai 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 740 din 04 mai 2010, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul P.D., în contradictoriu cu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi pe cale de consecinţă pârâta A.N.P.R. a fost obligată la plata sumei de 845.387 lei reactualizată cu indicele de inflaţie, de la data emiterii hotărârii nr. 321 din 13 februarie 2009 şi până la data formulării acţiunii (08 martie 2010) faţă de reclamantul P.D.
A respins cererea formulată în contradictoriu cu Statul Român ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin hotărârea nr. 321 din 13 februarie 2009 a Comisiei Municipale Bucureşti de aplicare a Legii 9/1998, a Legii 290/2003 şi a Legii 393/2006, s-a aprobat cererea formulată de reclamant, înregistrată sub nr. 15045/297 din 19 august 2003 şi s-a propus acordarea compensaţiilor băneşti pentru bunurile de care a fost deposedat P.I. în Bucovina. Valoarea compensaţiilor a fost stabilită la suma de 890.801,91 lei iar valoarea totală a compensaţiilor ce se pot acorda efectiv este de 845.747 lei.
Deşi reclamantul a formulat cerere pentru plata efectivă a sumei de bani, în scris, la pârâta Autoritatea pentru Restituirea Proprietăţii, la data de 09 martie 2009, de la acea data şi până în prezent nu s-a dispus plata niciunei sume de bani către reclamant.
Insă pe parcursul derulării acestui dosar, pârâta A.N.P.R. a emis o decizie nr. 657 din 09 aprilie 2010, prin care a dispus reanalizarea, în vederea revocării, a actelor emise de Comisia Municipiului Bucureşti a hotărârii nr. 321 din 13 februarie 2009.
Întrucât de la data emiterii hotărârii şi până la formularea prezentei cereri de chemare în judecată pârâta A.N.P.R. nu a analizat hotărârea emisă de Comisia Municipiului Bucureşti, tribunalul a reţinut că emiterea deciziei de reanalizare în vederea revocării hotărârii a fost emisă de pârâtă pro cauza, tocmai pentru împiedicarea reclamantului să îşi valorifice drepturile stabilite în favoarea sa.
Or, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea 290/2003, Despăgubirile sau compensaţiile băneşti vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei judeţene ori a municipiului Bucureşti, după caz, sau a hotărârii prevăzute la art. 8 alin. (4) sau (6), respectiv la art. 9; plata lor se poate face şi în rate, în maximum 2 ani, în funcţie de disponibilităţile băneşti ale direcţiilor prevăzute la art. 11 alin. (1).
De asemenea, potrivit art. 11 din Legea nr. 290/2003 plata despăgubirilor se dispune de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
Întrucât de la data comunicării hotărârii şi de la formularea de către reclamant a cererii de plată a sumelor de bani a trecut mai bine de 1 an, fără ca pârâta A.N.P.R. să procedeze la plata vreunei sume de bani către reclamant, şi mai mult văzând că reclamantul a formulat cerere de chemare în judecată acesta a emis decizia nr. 657 din 09 aprilie 2010, tribunalul a admis cererea reclamantului, reţinând refuzul nejustificat al pârâtei la plata drepturilor ce se cuvin acestuia. De asemenea, având în vedere că plata nu a fost efectuată în termenul maxim de 1 an ( 2 ani doar când plata se efectuează în rate), tribunalul a obligat pârâta A.N.P.R. la plata sumei ce a fost actualiză cu indicele de inflaţie de la data pronunţării hotărârii şi până la formularea cererii de chemare în judecată.
In ceea ce priveşte cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Statul Roman, tribunalul a respins cererea de obligare a acestuia la plata sumelor de bani ca neîntemeiată, întrucât potrivit art. 11 din Legea 290/2003, plata despăgubirilor se dispune de către A.N.P.R.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, prin decizia civilă nr. 8A din 11 ianuarie 2011, a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 720 din 04 mai 2010, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P.D. şi pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi pe cale de consecinţă: a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a respins cererea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Reclamantul a învestit prima instanţă cu o cerere în pretenţii, solicitând obligarea pârâţilor la plata sumei de 845.387,00 lei reprezentând contravaloarea compensaţiei băneşti stabilite prin Hotărârea nr. 321 din 13 februarie 2009 emisă de Comisia Municipiului Bucureşti de aplicare a Legii nr. 9/1998, a Legii nr. 290/2003 şi a Legii nr. 393/2006 şi de asemenea, obligarea acestuia la plata despăgubirilor şi a reactualizării sumei la valoarea actualizată în raport cu rata inflaţiei, de la data emiterii Hotărârii şi până în prezent.
Prin sentinţa apelată s-a stabilit corect că raportul juridic dedus judecăţii derivă din procedura de stabilire şi plată a despăgubirilor reglementată de Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947 – act normativ avut în vedere şi la stabilirea corectă a cadrului procesual, reclamantul invocând pe această cale dreptul său la despăgubiri şi refuzul de plată a acestora în termenul legal de către autorităţile competente.
Din această perspectivă (singura faţă de care poate fi reţinută şi admisibilitatea unui atare demers judiciar fundamentat pe un refuz de plată al unor drepturi băneşti stabilite pe baza legii speciale), Curtea reţine că prin Hotărârea nr. 321 din 13 februarie 2009 a Comisiei Municipale Bucureşti de aplicare a Legii 9/1998, a Legii 290/2003 şi a Legii 393/2006, s-a aprobat cererea formulată de intimatul-reclamant şi s-a stabilit cu titlu de despăgubire suma de 890.801,91 lei compensaţii băneşti pentru bunurile autorului P.I. din localitatea Sahama - jud. Orhei, abandonate şi sechestrate ca urmare a refugiului.
Însă, din analiza actelor depuse la dosarul format la Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, apelanta-pârâtă, în exercitarea atribuţiilor ce îi revin în procedura specială de acordare a despăgubirilor, a apreciat că Hotărârea nr. 321/2009 a fost emisă fără a fi respectate prevederile Legii nr. 290/2003, deoarece nu s-a făcut dovada refugiului autorului pentru momentul 1944 şi, prin urmare, nu poate beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 290/2003.
Curtea a constatat că, în conformitate cu prevederile art. 13 din Legea nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, „criteriile de evaluare şi modalităţile concrete de stabilire a cuantumului despăgubirilor sau de acordare a compensaţiilor pentru terenurile agricole şi intravilane, precum şi pentru construcţii şi recolte, procedurile de lucru ale comisiilor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 şi ale Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, gestionarea fondurilor destinate despăgubirilor, precum şi modalităţile de efectuare a plăţilor vor fi stabilite prin norme metodologice elaborate de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi aprobate prin hotărâre a Guvernului.”
Conform art. 17 alin. (4) lit. h) din H.G. nr. 57/2008, „în situaţia în care constată încălcarea prevederilor Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a normelor metodologice adoptate în aplicarea sa, propune reanalizarea actelor administrative emise în aplicarea acestei legi de către comisiile judeţene sau a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003. În baza raporturilor administrative ierarhice, vicepreşedintele poate solicita comisiilor judeţene sau a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 revocarea actelor administrative emise, în situaţia în care constată încălcarea prevederilor legale în vigoare.”
S-a remarcat că nu interesează în cadrul analizei temeiniciei pretenţiilor deduse judecăţii aspectele legate de îndeplinirea sau nu de către intimatul-reclamant a criteriilor legale pentru acordarea despăgubirilor, acestea neputând face obiectul examinării de către instanţa de drept comun, având în vedere existenţa unei proceduri administrativ-jurisdicţionale instituită în acest scop prin legea specială, a cărei legalitate nu face obiectul controlului judiciar în speţă.
Ceea ce s-a pus în discuţie este caracterul cert al creanţei – în sensul art. 379 alin. (3) C. proc. civ. – fiind evident că intimatul-reclamant nu este beneficiarul unei creanţe a cărei existenţă să rezulte dintr-un act de creanţă opozabil apelantei-pârâte ori care să fie recunoscut în vreun mod de aceasta.
Dimpotrivă, în cadrul procedurii administrative de stabilire şi plată a despăgubirilor, recurenta-pârâtă nu a înţeles să valideze suma dreptul la despăgubiri stabilit prin Hotărârea nr. 321/2009. A rezultat deci că reclamantul nu avea un drept de creanţă pe care să-l poată valorifica prin acţiunea de faţă, în urma finalizării procedurilor administrative.
Aspectele reţinute de instanţa de fond referitoare la Decizia nr. 657 din 09 aprilie 2009 prin care A.N.R.P. - Serviciul pentru aplicarea Legii 290/2003 a solicitat revocarea Hotărârii nr. 321/2009 emisă de Comisia Municipiului Bucureşti pe numele intimatului, în sensul că aceasta ar fi fost emisă pentru a împiedica intimatul să-şi valorifice drepturile stabilite în favoarea sa nu poate îndreptăţi pe acesta din urmă la promovarea unei acţiuni ca aceea în speţă şi în niciun caz nu ar putea constitui un argument în favoarea temeiniciei pretenţiilor băneşti invocate. O atare împrejurare poate fi cenzurată de instanţă numai pe calea contenciosului administrativ, procedură judiciară la care intimatul-reclamant putea recurge, de altfel, şi pentru a ataca refuzul nejustificat al apelantei de a da curs cererii sale, contrar hotărârii Comisiei Municipale Bucureşti pentru acordarea de despăgubiri, dar, în condiţiile mai sus-arătate, în cadrul prezentei acţiuni a reprezentat, fără îndoială, un impediment obiectiv pentru recunoaşterea şi valorificarea creanţei pretinse de intimat.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată, a declarat recurs reclamantul P.D., criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece :
- Instanţa de apel a nesocotit şi aplicat greşit Legea nr. 290/2003 în ansamblul ei, cu referire specială la art. 10 alin. (2) care dispune imperativ că despăgubirile stabilite conform legii se plătesc în termen de un an de la comunicarea Hotărârii Comisiei Municipiului Bucureşti, iar în termen de 2 ani în cazuri speciale prevăzute de art. 11 alin. (1) din aceeaşi lege.
- Instanţa de apel a nesocotit Normele metodologice din H.G. nr. 1120/2006.
- Legea nr. 290/2003 prevede la art. 8 alin. (4) că, în termen de cel mult 60 de zile de la comunicare, orice contribuţie se analizează de Comisia Centrală.
- Pârâta A.N.P.R. nu a făcut niciun demers, astfel că orice susţinere după aproape doi ani este nulă şi neavenită.
- Legea nr. 290/2003 prevede în art. 8 alin. (4) că, în termen de cel mult 60 de zile de la comunicare, orice contestaţie se va analiza la Comisia Centrală.
- În conformitate cu dispoziţiile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 290/2003, hotărârile Comisiei Centrale sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate la secţia de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 290/2003, hotărârile Comisiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti se comunică Comisiei centrale constituite în baza Legii nr. 9/1998.
În conformitate cu art. 8 alin. (5), hotărârile Comisiei centrale sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în termen de 30 de zile de la comunicare la secţia de contencios a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul.
În speţă, faţă de dispoziţiile legale mai sus menţionate, se va admite recursul declarat de reclamantul P.D. şi, pe cale de consecinţă, se va casa decizia recurată şi sentinţa nr. 720 din 04 mai 20120 a Tribunalului Bucureşti şi se va trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul P.D. împotriva deciziei nr. 8/A din 11 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia recurată precum şi sentinţa nr. 720 din 04 mai 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3222/2012. Civil. Suspendarea provizorie a... | ICCJ. Decizia nr. 3466/2012. Civil → |
|---|
