ICCJ. Decizia nr. 367/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 367/2012
Dosar nr.2396/117/2009
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la 1 februarie 2006, reclamantele G.A. şi M.E. au chemat în judecată pe pârâţii Primarul Municipiului Cluj-Napoca, Municipiul Cluj-Napoca şi Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea dispoziţiei nr. 3476 din 29 decembrie 2005 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca, privind imobilul din CF din mun. Cluj-Napoca, str. Mănăştur, să se constate că imobilul a fost preluat fără titlu valabil, să fie obligaţi pârâţii Primarul municipiului Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca, prin primar să emită o nouă dispoziţie de restituire în natură a suprafeţei de 239 m.p. teren, dispunând măsuri reparatorii prin echivalent bănesc pentru suprafaţa de 903 m.p. (care nu poate fi restituită în natură şi nici nu poate fi compensată), la preţul de circulaţie al pieţei, în sumă de 887.010 lei, precum şi pentru casa demolată, ori hotărârea ce se va pronunţa să ţină locul acestei dispoziţii şi să fie obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor să achite suma care constituie măsură reparatorie prin echivalent bănesc.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că imobilul a aparţinut reclamantelor şi defunctei lor mame, P.R., că a fost naţionalizat prin Decretul nr. 12/1987, care este un act secret şi că, la momentul preluării, s-au acordat despăgubiri plafonate doar pentru casă.
Au mai arătat reclamantele că dispoziţia contestată este nelegală, întrucât s-a respins cererea de restituire în natură a terenului şi s-a propus acordarea de despăgubiri în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu toate că notificarea datează din 2001, cu motivarea că terenul este situat în zonă sistematizată, deşi terenul este liber parţial.
Prin sentinţa nr. 773 din 13 noiembrie 2007 Tribunalul Cluj, secţia civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Cluj-Napoca, a respins acţiunea împotriva pârâţilor Primarul municipiului Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca, respingând acţiunea formulată de reclamante împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor nu are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece acesta nu are atribuţii de acordare a despăgubirilor în temeiul Legii nr. 10/2001.
Tribunalul a apreciat că în mod corect s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru întreaga suprafaţă de teren solicitată de reclamante, întrucât nu poate fi calificat ca fiind suprafaţă liberă, fiind teren amenajat în folosul comunităţii, iar în ceea ce priveşte construcţia demolată, a considerat că dispoziţia nr. 3476/2005 face referire şi la aceasta, prin indicarea generică a imobilului înscris în C.F. Cluj.
În ceea ce priveşte cererea de acordare a despăgubirilor băneşti, prima instanţă a reţinut că, potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii prin echivalent pot consta în compensare cu alte bunuri sau servicii sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor, reglementate prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, iar cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantelor urmează să fie stabilit de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Apelul declarat de reclamante împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia civilă nr. 87/ A din 31 martie 2008 a Curţii de Apel Cluj şi a fost schimbată în parte sentinţa nr. 773 din 13 noiembrie 2007 a Tribunalului Cluj, secţia civilă, în sensul că s-a admis în parte acţiunea şi s-a anulat în parte dispoziţia primarului iar în consecinţă, s-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 239 m.p. din imobilul situat în Cluj-Napoca, Calea Mănăştur. S-a menţinut dispoziţia primarului cu privire la acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale pentru diferenţa de teren cuvenită de 781 m.p. şi pentru cota de 168/192 parte din construcţia demolată. S-a menţinut din sentinţă dispoziţia privind respingerea acţiunii reclamantelor faţă de Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Decizia a fost atacată cu recurs de reclamantele G.A. şi P.E. şi pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca.
Recursul reclamantelor, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi pct. 9 C. proc. civ., a vizat faptul că instanţa de apel a omis să se pronunţe prin dispozitiv asupra naturii preluării imobilului, respectiv, fără titlu valabil.
S-a mai arătat de către recurentele - reclamante că, în condiţiile în care restituirea în natură este imposibilă, precum în speţa de faţă, singura soluţie o constituie despăgubirea în bani la preţul de circulaţie al pieţii, garantată de Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, ceea ce atestă calitatea procesuală a acestuia.
Prin recursul pe care l-a exercitat, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca a susţinut că în mod greşit instanţa de apel a dispus restituirea în natură a suprafeţei de teren de 239 m.p., întrucât aceasta este situată într-o zonă sistematizată a oraşului, din raportul de expertiză întocmit în cauză rezultând că terenul în litigiu este ocupat parţial de o platformă betonată construită în jurul unui bloc, alei şi zonă verde, iar suprafaţa calificată ca fiind liberă, reprezintă spaţiul verde existent între două alei, căi de acces la un bloc de locuinţe.
Prin Decizia civilă nr. 8066 din 12 decembrie 2008 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a respins ca nefondat recursul declarat de pârât. A admis recursul declarat de reclamante. A casat în parte Decizia în ce priveşte dispoziţia privind cererea reclamantelor de obligare a Statului Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor la plata echivalentului bănesc al părţii din imobil imposibil de restituit în natură. A desfiinţat din sentinţă partea referitoare la acest capăt de cerere, pe care l-a trimis spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
Pentru a decide astfel, instanţa supremă a reţinut că, faţă de concluziile raportului de expertiză întocmit în faza judecăţii pe fond, suprafaţa de 239 m.p. teren este liberă, nefiind amplasată în jurul blocului de locuinţe, ci între două alei, astfel încât este supusă restituirii în natură, criticile recurentului-pârât fiind astfel neîntemeiate.
În privinţa recursului reclamantelor şi a diferenţei de teren rămase nerestituite precum şi a construcţiei demolate, s-a apreciat că acordarea despăgubirilor la Fondul Proprietatea pentru acestea, în condiţiile legii speciale, ar institui o sarcină disproporţionată.
Aceasta, în condiţiile în care până în prezent Fondul Proprietatea nu a devenit funcţional, nu a fost cotat la bursă, punând pe reclamante în imposibilitate să-şi valorifice dreptul subiectiv, cel puţin pentru moment.
În acelaşi context, faţă de nefuncţionalitatea Fondului Proprietatea şi faţă de jurisprudenţa Curţii Europene, conform căreia statul trebuie să garanteze realizarea efectivă şi rapidă a dreptului la restituire, s-a constatat că Statul Român are calitate procesuală pasivă în cauză pentru capătul de cerere distinct prin care se solicită plata echivalentului bănesc al părţii din imobil ce nu poate fi restituită în natură.
Reluând judecata, Tribunalul Cluj a pronunţat sentinţa civilă nr. 592/ F din 25 iunie 2010 prin care a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice. A admis acţiunea reclamantelor şi a modificat, în parte, dispoziţia primarului, în sensul că Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a fost obligat să plătească reclamantelor suma de 576.307 lei cu titlu de despăgubiri, pentru suprafaţa de teren de 781 m.p. şi pentru cota de 168/ 192 parte din construcţia demolată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că întinderea dreptului reclamantelor la restituirea prin echivalent a intrat în puterea lucrului judecat, ca urmare a deciziei de casare a instanţei supreme.
În ce priveşte cuantumul concret al despăgubirilor băneşti, acesta a fost determinat pe baza expertizelor efectuate în cauză, care au stabilit valoarea de circulaţie a construcţiilor demolate (casă şi garaj), precum şi a terenului în suprafaţă de 781 m.p., la nivelul anului 2010, data întocmirii expertizelor.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantele şi pârâţii Primarul Municipiului Cluj-Napoca, Municipiul Cluj-Napoca, prin Primar, şi Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj.
1) Reclamantele au solicitat admiterea apelului şi anularea în întregime a dispoziţiei primarului, obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să achite suma de 887.010 lei reprezentând contravaloarea suprafeţei de 903 m.p., întrucât din Decizia nr. 8066 din 12 decembrie 2008 a I.C.C.J. rezultă că s-au solicitat despăgubiri pentru suprafaţa de 903 m.p.
2) Pârâţii Primarul municipiului Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca, prin primar, au solicitat admiterea apelului, modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamante.
A fost criticată soluţia instanţei de fond referitoare la expertizele de evaluare, în sensul că nu au fost şi în continuare nu sunt de acord cu însăşi admiterea acestora ca probe în dosar întrucât, în opinia pârâţilor, instanţa nu se poate substitui autorităţilor învestite cu competenţă în materie prin legi speciale, astfel încât, aceste despăgubiri se acordă în temeiul Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
3) Pârâtul apelant Ministerul Finanţelor Publice a invocat lipsa calităţii sale procesuale pasive, susţinând că nu are legitimare de a reprezenta Statul Roman, ca titular al obligaţiei de despăgubire în baza Legii nr. 247/2005.
Faţă de prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Ministerului Finanţelor Publice nu-i revine calitatea de reprezentant al Statului Român în acordarea titlurilor de despăgubire, atâta timp cât prin legea speciala, Statul Român este reprezentat de un organ administrativ special desemnat.
Prin Decizia civilă nr. 368/ A din 17 decembrie 2010 Curtea de Apel Cluj a respins apelurile ca nefondate.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat că trimiterea cauzei spre rejudecare de către instanţa supremă s-a făcut doar cu privire la plata şi stabilirea echivalentului bănesc al părţii din imobil imposibil de restituit în natură, respectiv pentru diferenţa de 781 m.p. teren şi pentru cota de 168/ 192 parte din construcţia demolată (mai ales că în recursul declarat reclamantele arătaseră că din eroare au solicitat suprafaţa de 903 m.p., suprafaţa corectă stabilită de instanţa de apel fiind de 781 m.p.).
În ce priveşte stabilirea valorii la momentul pronunţării hotărârii, iar nu la nivelul anului 2007, cum au solicitat reclamantele, acesta oferă un grad ridicat de obiectivitate deoarece este momentul dezlegării pricinii şi al stabilirii dreptului părţii.
Criticile pârâţilor Primarul şi Municipiul Cluj-Napoca - în legătură cu imposibilitatea acordării măsurilor reparatorii sub forma despăgubirilor băneşti, întrucât aceasta ar însemna substituirea autorităţilor învestite cu competenţă în materie prin legi speciale - au fost apreciate nefondate, cu motivarea că acest aspect a fost tranşat cu putere de lucru judecat prin Decizia de casare a instanţei supreme.
Cu referire la considerentele deciziei de casare, s-a reţinut că îndreptăţirea la despăgubiri băneşti a fost determinată de constatarea nefuncţionalităţii Fondului Proprietatea şi de semnalarea jurisprudenţei CEDO privind nefuncţionarea Fondului de o manieră susceptibilă de a acorda o despăgubire efectivă.
De asemenea, critica Ministerului Finanţelor Publice vizând lipsa calităţii sale procesuale pasive a fost găsită nefondată, considerându-se că această problemă a fost dezlegată cu autoritate de lucru judecat prin aceeaşi decizie de casare prin care se arată că „atât timp cât Fondul Proprietatea nu este funcţional şi faţă de jurisprudenţa Curţii europene, Ministerul Economiei şi Finanţelor are calitate procesuală în cauză".
Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamante şi pârâţii Municipiul Cluj-Napoca, Primarul Municipiului Cluj-Napoca şi Ministerul Economiei şi Finanţelor.
1. Recurentele-reclamante au susţinut că instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile deciziei de casare şi astfel, prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., atunci când a dispus expertizarea şi pentru teren, atât timp cât casarea a privit completarea probatoriului exclusiv raportat la valoarea casei demolate, despăgubirea pentru teren rămânând cea stabilită deja în primul ciclu procesual.
În mod greşit, în determinarea cuantumului despăgubirilor au fost avute în vedere valori de la nivelul anului 2010 iar nu de la nivelul anului 2007.
- Deşi s-a ajuns, în cele din urmă, la înscrierea Fondului Proprietatea la Bursa de Valori, aceasta nu constituie o garanţie pentru o compensare efectivă a prejudiciului produs prin nerestituirea în natură a prejudiciului produs.
2) Municipiul Cluj-Napoca şi Primarul Municipiului Cluj-Napoca au formulat critici sub următoarele aspecte:
- În mod greşit instanţa nu a ţinut seama de faptul că pentru rezolvarea problemei proprietăţii celor deposedaţi abuziv a fost adoptat un act normativ cu caracter special, fiind înfiinţată ca având competenţe speciale în materie, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Or, principiile stabilite în acest sens prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 constau în acordarea unor despăgubiri juste şi echitabile, neplafonate, evaluate de experţi independenţi în considerarea valorii de piaţă a imobilelor, calculată conform standardelor internaţionale de evaluare.
Aşadar, atât timp cât legiuitorul a instituit competenţa evaluării şi stabilirii despăgubirilor în sarcina unei autorităţi publice, instanţa nu se poate substitui acesteia, ignorând dispoziţiile legii speciale.
3) Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a susţinut caracterul nelegal al deciziei sub următoarele aspecte:
- Respingând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor, instanţa de apel a reţinut şi a motivat că acest aspect a fost tranşat cu putere de lucru judecat prin considerentele deciziei de casare.
O asemenea motivare atrage incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. întrucât, aşa cum rezultă din conţinutul deciziei de casare, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice are calitate procesuală pasivă atât timp cât Fondul Proprietatea nu este funcţional.
Faptul că Fondul Proprietatea nu este funcţional trebuie dovedit de partea care face o astfel de susţinere, iar instanţa de apel nu face nici o apreciere pe acest aspect.
Decizia de casare a fost pronunţată în anul 2008, însă până în prezent situaţia privind funcţionarea Fondului Proprietatea s-a schimbat, astfel încât considerentele instanţei de apel, pe aspectul calităţii procesuale pasive a Statului, nu sunt pertinente.
Totodată, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului nu poate constitui prin ea însăşi, temei de drept al unei acţiuni în justiţie, fiind necesar să se invoce care anume din drepturile prevăzute de Convenţie a fost încălcat.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Examinând criticile deduse judecăţii prin intermediul recursurilor, Înalta Curte constată următoarele:
- Aspectul care se impune analizei cu prioritate, dat fiind faptul că vizează cadrul procesual al desfăşurării judecăţii, este cel legat de calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanţelor Publice.
Excepţia invocată, legată de legitimatio ad causam a acestei părţi, a fost respinsă de instanţă cu motivarea că este vorba de o chestiune deja tranşată, cu putere de lucru judecat, prin Decizia de casare.
Or, aşa cum în mod corect se arată prin motivele de recurs, dezlegând această chestiune, ca şi pe aceea legată de acordarea unor măsuri reparatorii în altă formă decât cea prevăzută de lege, instanţa a avut în vedere situaţia existentă la acel moment (anul 2008) în legătură cu lipsa de eficienţă a Fondului Proprietatea.
Reţinând că Decizia de casare a rezolvat această chestiune legată de cadrul procesual şi de natura măsurilor reparatorii, instanţa de rejudecare a ignorat considerentele unei asemenea dezlegări jurisdicţionale şi care erau determinante în aprecierea întinderii lucrului judecat.
Astfel, pentru a se stabili în ce fel soluţia din dispozitivul unei hotărâri intră în autoritate de lucru judecat, este necesar să fie verificate considerentele care justifică şi explicitează respectiva soluţie.
În speţă, verificarea calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice s-a făcut în considerarea unei situaţii prezente la nivelul anului 2008 (data pronunţării deciziei de casare), aspect care rezultă explicit din motivarea soluţiei în care se reţine tranşant: „Cum însă, până în prezent, acest fond nu a fost cotat la bursă, nefiind încă funcţional, rezultă că reclamantele sunt în imposibilitate să îşi valorifice dreptul subiectiv, cel puţin pentru moment".
Or, asemenea hotărâri care statuează „pro tempore" asupra situaţiei părţilor beneficiază de o autoritate de lucru judecat limitată, până la momentul la care intervin schimbări în circumstanţele care au determinat-o.
De aceea, ignorând că statuările instanţei de recurs au fost făcute în considerarea unor circumstanţe prezente la acel moment, instanţa de rejudecare a apreciat greşit că se impune autoritatea de lucru judecat şi că nu mai trebuie să facă propriile verificări legate de apărările pârâtului şi de pretinsa eficientizare în prezent a Fondului Proprietatea.
În aceste condiţii, soluţia a avut ca premisă circumstanţele reţinute la nivelul anului 2008 legate de lipsa de cotare la Bursa de Valori a Fondului, în condiţiile în care, de notorietate, acţiunile acestuia fuseseră listate la Bursa de Valori Bucureşti încă din ianuarie 2011.
La fel, în ce priveşte jurisprudenţa CEDO, instanţa de apel se limitează la invocarea, aşa cum s-a procedat prin Decizia de casare, a cauzei Faimblat împotriva României care a reţinut lipsa de eficienţă a procedurii, omiţându-se aspecte relevate de practica ulterioară a instanţei europene care a apreciat evoluţiile înregistrate în funcţionarea Fondului şi faptul că "nu se poate specula asupra evoluţiei pe care ar putea să o aibă în viitor mecanismele de finanţare prevăzute de legea specială" (în acest sens, de exemplu, cauza Turus împotriva României, cauza Dumitraş împotriva României, cauza Matieş împotriva României).
Reţinând aşadar, că în cauză se impune efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat pe aspectul calităţii procesuale pasive a statului şi a naturii măsurilor reparatorii, instanţa de rejudecare a ignorat faptul că statuările deciziei de casare erau unele făcute „pro tempore", în considerarea situaţiilor prezente la acel moment şi de aceea, înzestrate cu autoritate de lucru judecat doar atât timp cât se menţin împrejurările de fapt avute în vedere la momentul adoptării soluţiei.
În aceste condiţii, în mod greşit instanţa nu a realizat propria verificare jurisdicţională, pentru a stabili circumstanţele pricinii asupra cărora să aplice corect legea.
Înlăturarea apărărilor făcute de către pârât - vizând lipsa calităţii sale procesuale pasive - s-a făcut printr-o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. care, impunând caracterul obligatoriu al dezlegărilor în drept date de instanţa de recurs, au în vedere acele statuări irevocabile, înzestrate cu autoritate de lucru judecat şi care nu mai pot fi supuse reevaluării, impunându-se ca atare instanţei de trimitere.
În speţă însă, aşa cum s-a arătat, nu era vorba de astfel de statuări cu caracter ireversibil ale instanţei, câtă vreme ele analizau doar o situaţie prezentă la acel moment.
Ca atare, lipsind propriile evaluări jurisdicţionale ale instanţei de trimitere pe aspectul legitimării procesuale a părţilor şi a naturii măsurilor reparatorii (ambele aspecte dezlegate prin Decizia de casare pe considerente legate de modalitatea de funcţionare a Fondului Proprietatea la nivelul anului 2008), soluţia este supusă casării, pe temeiul art. 304 pct. 7 şi pct. 5 C. proc. civ., coroborat cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ.
Având în vedere că aspectele care s-au impus cu prioritate analizei au fost cele legate de cadrul procesual, celelalte critici deduse judecăţii vor fi avute în vedere de către instanţa de rejudecare în condiţiile prevăzute de art. 315 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamantele G.A. şi P.E. şi de pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia generală a finanţelor publice a judeţului Cluj, Primarul municipiului Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca prin Primar împotriva deciziei nr. 368/ A din 17 decembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 369/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 358/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
