ICCJ. Decizia nr. 3380/2012. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3380/2012
Dosar nr. 8934/3/2010
Şedinţa publică din 16 mai 2012
Asupra recursului constată următoarele:
Urmare declinării competenţei de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 51 din 24 noiembrie 2009, prin care s-a respins şi excepţia netimbrării cererii, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa nr. 601 din 4 mai 2010 a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul B.C. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii şi Policlinica Oraşului P.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, conform art. 998, 999 şi 1000 alin. (1) C. civ., reclamantul trebuia să dovedească existenţa unui prejudiciu pe care l-a suferit sau îl suferă în continuare, fapta culpabilă a persoanelor chemate în judecată şi raportul de cauzalitate dintre fapta instituţiilor pârâte şi prejudiciul suferit de el.
În situaţia prevăzută de art. 1000 alin. (1) şi (3) C. civ., pe lângă elementele prevăzute mai sus, reclamantul trebuia să dovedească şi fapta culpabilă a prepusului (în speţă, ministru, medic şi alte persoane), respectiv legătura de cauzalitate dintre fapta prepusului şi pretinsul prejudiciu suferit de el.
Reclamantul nu a făcut aceste dovezi, deşi avea obligaţia conform art. 1169 C. civ., iar din oficiu, Tribunalul nu a constatat că ar putea fi antrenată răspunderea civilă delictuală în sarcina instituţiilor pârâte, în alte condiţii decât cele expuse mai sus.
S-a constatat că nu există niciun indiciu, în sensul că afecţiunile de care suferă reclamantul ar fi fost cauzate de acţiunile sau inacţiunile instituţiilor pârâte şi nici că acesta ar fi fost supus unor rele tratamente cauzatoare de prejudicii, astfel că, nici din acest punct de vedere, nu a putut fi antrenată răspunderea civilă delictuală.
Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia nr. 460 A din 2 mai 2011, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei Tribunalului.
S-a reţinut de către instanţa de apel că reclamantul a solicitat prin acţiune angajarea răspunderii civile delictuale a pârâţilor, prin obligarea acestora la plata de despăgubiri pentru prejudiciul suferit de el prin netratarea corespunzătoare a afecţiunilor de care suferă şi pe care le-a dobândit în regim de detenţie.
Conform dispoziţiilor art. 1169 C. civ., cel ce face o susţinere în faţa instanţei de judecată trebuie să o şi dovedească.
Din probele administrate de reclamant a rezultat că acesta suferă de anumite afecţiuni, dar nu s-au dovedit fapta sau faptele ilicite ale pârâţilor, care să fi cauzat acestuia un prejudiciu, respectiv legătura de cauzalitate între fapta pârâţilor şi afecţiunile de care acesta suferă.
Dimpotrivă, din raportul de expertiză depus la dosar a rezultat că apelantul suferă de afecţiuni ce pot fi tratate în penitenciar, iar din anexa la fişa medicală a reieşit că acesta a fost supus constant controalelor medicale, de fiecare dată beneficiind şi de prescrierea unui tratament medicamentos.
În consecinţă, apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 998 C. civ. pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâţilor, în mod corect instanţa de fond a apreciat că se impune respingerea acţiunii.
Probele administrate de reclamant la instanţa de fond nu au fost suplimentate în apel, în condiţiile art. 292 C. proc. civ., situaţie în care, apreciind că sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică, Curtea a dispus, în baza art. 296 din Cod, respingerea apelului ca nefondat.
Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs reclamantul B.C., fără a-l motiva însă.
Recursul este nul.
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind limitativ prevăzute la art. 304 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din Cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
Potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici privind modul de judecată al instanţei raportat la motivul de recurs invocat.
Indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora realizează exigenţele art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 din Cod.
Or, în speţă, recurentul, şi-a exprimat doar intenţia declarării căii extraordinare de atac, fără însă a aduce dezbaterii vreo critică vizând legalitatea deciziei din apel.
Văzând dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., precum şi pe cele ale art. 306 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 304 din Cod, se va constata nulitatea căii de atac exercitată în asemenea condiţii procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamantul B.C. împotriva deciziei nr. 460A din 2 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3378/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 3597/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
