ICCJ. Decizia nr. 3597/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3597/2012
Dosar nr. 7081/118/2009
Şedinţa publică din 22 mai 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de faţă, constată următoarele;
Tribunalul Constanţa, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 1434 din 15 septembrie 2010, a respins excepţia de inadmisibilitatea acţiunii; a respins contestaţia formulată de reclamantele F.L. şi C.S., în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Constanţa şi municipiul Constanţa, prin primar, B.M. şi V.V.F., pentru următoarele considerente:
Prin dispoziţia nr. 3859 din 22 iunie 2009 s-a soluţionat în procedura administrativă, prin conexarea Dosarelor nr. 94415 din 12 iunie 2001 şi nr. 109075 din 14 august 2001, notificările formulate de F.L., C.S. şi, respectiv, B.M. şi V.V.F. pentru restituirea imobilului situat în Constanţa, strada R.O., teren în suprafaţă de 943 m.p. La art. 1 din dispoziţie au fost respinse cererile de restituire în natură a imobilului, iar la art. 2 s-a propus acordarea de despăgubiri către F.L. şi C.S., B.M. şi V.V.F. în conformitate cu prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 şi înaintarea dosarului către Secretariatul Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor.
Prin notificarea înregistrată din 13 august 2001 la B.E.J. D.V., pârâtele B.M. şi V.V., în calitate de moştenitoare a autorului său B.G. au solicitat restituirea, în natură, a imobilului situat în Constanţa, strada R.O., iar în subsidiar acordarea de despăgubiri.
Imobilul a aparţinut autorilor B.G. şi soţia sa B.A., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 19 iulie 1940, şi astfel, urmează regimul juridic al comunităţii de bunuri, fiind dobândit în timpul căsătoriei.
Imobilul a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 111/1951 în baza sentinţei civile nr. 2651 din 24 septembrie 1958 a fostului Tribunal Popular al oraşului Constanţa.
Deşi la data preluării imobilului, autorul pârâtelor B.M. şi V.V.F., B.G., era decedat, această împrejurare nu a determinat pierderea dreptului său de proprietate care s-a transmis către pârâte în calitate de nepoate, calitate necontestată de reclamante.
Ca urmare a stabiliri comunităţii de bunuri, nu s-a putut reţine susţinerea reclamantelor în sensul că imobilul va reveni doar reclamantelor în calitate de moştenitoare a autoarei B.A.
Totodată, nici împrejurarea că preluarea de către stat s-a făcut doar pe numele autoarei B.A., nu a putut avea ca efect pierderea dreptului de proprietate ce i-a revenit autorului B.G., drept transmis moştenitoarelor acestuia conform regulilor din materia drepturilor succesorale care se aplică şi în privinţa dovedirii dreptului de proprietate al persoanei îndreptăţite, respectiv a calităţii de moştenitor al fostului proprietar, potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Potrivit dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, în redactarea actuală, actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum şi în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate, pot fi depuse până la data soluţionării notificării. Textul de lege nu conţine prevederi speciale în privinţa dovedirii dreptului de proprietate al persoanei îndreptăţite, respectiv a calităţii de moştenitor al fostului proprietar, astfel că sunt aplicabile regulile de drept comun întâlnite în materia acţiunii în revendicare imobiliară.
Conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite, se restituie, în natură, în condiţiile prezentei legi iar, alin. (2) prevede că în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
În conformitate cu dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 „sunt îndreptăţite, în înţelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, (...) persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora";.
Art. 4 alin. (2) din actul normativ menţionat, stabileşte că „de prevederile prezentei legi beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite";.
Din economia textului a rezultat că dreptul de proprietate şi calitatea de moştenitor a persoanelor îndreptăţite se dovedeşte cu înscrisuri, sintagma „acte doveditoare"; făcând trimitere la orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicţional sau administrativ, cu efect translativ de proprietate, care generează o prezumţie relativă de proprietate în favoarea persoanei ce îl invoca.
Pârâtele au făcut dovada dreptului de proprietate al autorului său B.G., cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 19 iulie 1940 asupra imobilului situat în Constanţa, strada R.O. şi dovada calităţii de moştenitoare a autorului său, astfel că este persoană îndreptăţită, în înţelesul dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
În privinţa efectelor autorităţii de lucru judecat invocată de reclamante în baza sentinţei civile nr. 443 din 31 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Constanţa, raportat la art. 1201 C. civ. efectele lucrului judecat se raportează doar la părţile din procesul în care hotărârea a fost dată, conform principiului relativităţii efectelor acestei hotărâri, fară a produce consecinţe juridice asupra drepturilor pârâtelor care nu au fost parte în proces.
Mai mult, prin sentinţa civilă nr. 443 din 31 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Constanţa s-a soluţionat litigiul purtat între reclamate şi Primarul Municipiului Constanţa cu un obiect diferit faţă de cel din prezenta cauză, respectiv obligarea Primarului la emiterea dispoziţiei de acordare a măsurilor reparatorii în forma despăgubirilor, pentru preluarea abuzivă a imobilului.
S-a reţinut că există identitate între imobilul ce a aparţinut autorului reclamantei, şi care a intrat în patrimoniul statului, şi imobilul ce a făcut obiectul notificării, iar pentru a se aprecia asupra temeiniciei pretenţiilor deduse judecăţii trebuia să se stabilească dacă preluarea bunului de către stat a avut sau nu caracter abuziv.
Condiţia „preluării abuzive"; nu se prezumă, ci, dimpotrivă, în funcţie de fiecare situaţie concretă trebuie dovedită, atât de entitatea stabilită de lege să soluţioneze notificarea, cât şi ulterior, în caz de învestire, instanţa judecătorească, este obligată să aprecieze, pe bază de dovezi, dacă împrejurările respective se încadrează sau nu în prevederile legii, în sensul că sunt îndrituiţi la măsuri reparatorii doar proprietarii ori moştenitorii lor ale căror imobile au fost „preluate în mod abuziv";.
În raport de modalitatea de preluare atestată de actele aflate la dosar, imobilul în cauză se încadrează în ipoteza reglementată de lege, fiind preluat abuziv.
Potrivit art. 7 alin. (1) imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură, de regulă, însă, în cazurile în care restituire în natură nu este posibilă, potrivit art. 1 alin. (2) din lege, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent care, faţă de situaţia de fapt reţinută, au constat în despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilului preluat abuziv.
Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, prin decizia civilă nr. 274 din 27 aprilie 2011, a admis apelul declarat de reclamantele_ F.L. şi C.S., împotriva sentinţei civile nr. 1434 din 15 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. 7081/118/2009, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi: Primarul municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa, prin Primar, B.M. şi V.V.F., şi, pe cale de consecinţă, a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a admis acţiunea formulată de reclamante în contradictoriu cu pârâţii; a dispus anularea dispoziţiei nr. 3859/2009 emisă de Primarul Municipiului Constanţa, iar pârâţii Primarul municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa, prin primar au fost obligaţi să acorde despăgubiri în echivalent pentru imobilul situat în Constanţa, compus din teren în suprafaţă de 943 m.p., conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, doar reclamantelor F.L. şi C.S.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
În baza dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, reclamantele F.L. şi C.S. au declanşat procedura necontencioasă, notificând Primăria Municipiului Constanţa, conform notificării din 12 iulie 2001, în baza căruia au solicitat restituirea în natură sau despăgubiri pentru imobilul-teren, în suprafaţă de 943 m.p., situat în Constanţa, strada R.O., judeţul Constanţa.
Conform dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la depunerea notificării sau de la depunerea actelor doveditoare, unitatea deţinătoare trebuia să emită decizie sau dispoziţie motivată cu privire la cererea formulată.
Întrucât unitatea deţinătoare nu s-a conformat dispoziţiilor legale mai sus menţionate, reclamantele s-au adresat Tribunalului Constanţa pentru a fi obligată aceasta să emită acea decizie sau dispoziţie motivată.
Soluţionând cererea formulată de către reclamante, Tribunalul Constanţa prin decizia civilă nr. 51 din 29 iunie 2006, a obligat unitatea deţinătoare să răspundă la notificare cu privire la restituirea terenului, hotărâre ce a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 8861 din 3 noiembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cu toate demersurile făcute de către reclamante, unitatea deţinătoare nu s-a conformat deciziei civile mai sus menţionate, motiv pentru care acestea s-au adresat instanţei pentru soluţionarea cererii de restituire a imobilului, invocând decizia XX din 19 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În urma soluţionării cererii s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 443/2009, prin care s-a constatat că reclamantele sunt persoane îndreptăţite la restituirea terenului în echivalent, obligând totodată pârâţii Municipiul Constanţa şi Primarul să emită o dispoziţie motivată cu propunerea de despăgubiri conform Legii nr. 10/2001, pentru imobilul situat în Constanţa, strada R.O., judeţul Constanţa. Această hotărâre a rămas irevocabilă.
Cererea reclamantelor fiind soluţionată în procedura contencioasă numai putea fi reluată în procedura administrativă.
La data soluţionării cererii în justiţie, unitatea deţinătoare nu se pronunţase asupra notificării formulate.
Nerespectând hotărârea judecătorească care intrase în puterea lucrului judecat, unitatea deţinătoare a emis dispoziţia nr. 3859/2009, prin care a respins cererea de restituire în natură formulată atât de reclamante, cât şi de pârâte şi a propus acordarea de despăgubiri.
Procedând în acest mod, s-ar ajunge la imposibilitatea valorificării dreptului şi hotărârea instanţei cu autoritate de lucru judecat, ar rămâne tară eficienţă juridică şi finalitatea prevăzută de lege.
În speţă, instanţa de fond a nesocotit efectele lucrului judecat şi dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 parag. 1 din Convenţie, care trebuia interpretat în lumina preambulului Convenţiei care enunţă preeminenţa dreptului ca element de patrimoniu comun statelor contractante.
În mod constant jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a statuat că „unul dintre principiile fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care susţine, între altele, că soluţia definitivă a oricărui litigiu nu trebuie repusă în cauză";.
Aceste considerente sunt pe deplin aplicabile în cauză în ceea ce priveşte soluţionarea pe fond a cererii de restituire în natură a imobilului în litigiu formulată de apelantele reclamante prin hotărâre judecătorească irevocabilă, cu consecinţa obligării pârâţilor Primarul Municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa prin Primar, să se conformeze acestei hotărâri.
Neconformându-se hotărârii nr. 443/2009, rămasă irevocabilă şi intrând în puterea lucrului judecat, unitatea deţinătoare ulterior pronunţării acestei hotărâri a emis dispoziţia nr. 3859 prin care a stabilit în mod greşit calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu alături de reclamante, a pârâtelor B.M. şi V.V.F., conform legii speciale de reparaţie.
Imobilul pentru care se solicită măsuri reparatorii a fost proprietatea defuncţilor B.G. şi B.A., dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 19 iulie 1940.
La data de 13 mai 1947 a decedat B.G., lăsând ca unic moştenitor pe B.A., în calitate de soţie supravieţuitoare, care i-a transmis în proprietate imobilul în litigiu.
În baza Decretului nr. 111/1951, conform sentinţei civile nr. 2651 din 24 septembrie 1958 a fostului Tribunal Popular al oraşului Constanţa, imobilul în litigiu a fost preluat abuziv din proprietatea lui B.A. şi trecut în proprietatea statului.
Conform art. 3 din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii pentru imobilele preluate în mod abuziv, în perioada de referinţă, „persoanele proprietare la data preluării în mod abuziv a imobilului";.
În speţă, autoarea apelantelor, deposedată în mod abuziv, beneficiază de prevederile legii reparatorii, conform art. 4 alin. (2), moştenitorii persoanei fizice îndreptăţite prin succesiune legală sau testamentară.
Potrivit certificatului de moştenitor din anul 1998, moştenitoarele defunctei B.A. sunt cele două reclamante care, în termen legal, au declanşat procedura necontencioasă, solicitând restituirea în natură sau despăgubiri pentru imobilul în litigiu.
Momentul determinant în aplicarea Legii nr. 10/2001 îl constituie cel al preluării abuzive efectiv de la fostul proprietar.
Ori, în speţă cel deposedat în mod abuziv şi în patrimoniul căruia se afla imobilul a fost B.A. care l-a transmis prin succesiune celor două reclamante ce au calitatea de persoane îndreptăţite.
Nu are relevanţă că acest imobil a aparţinut soţilor B., ci doar faptul că prin decesul lui B.G., acesta a trecut în proprietatea lui B.A., care fiind deposedată în mod abuziv şi nefiind în viaţă la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, beneficiare ale acestei decizii sunt apelantele, astfel încât moştenitoarele lui B.G., în persoana intimatelor B.M. şi V.V.F. nu au calitate de persoane îndreptăţite, întrucât la data preluării abuzive, imobilul nu se afla în patrimoniul acestuia.
În mod greşit, atât unitatea deţinătoare cât şi instanţa de fond au reţinut calitatea de persoane îndreptăţite a acestor pârâte.
De altfel, astfel cum s-a menţionat, s-a ţinut cont de efectele autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 443/2009 a Tribunalului Constanţa, precum şi de petiţia de ereditate formulată de intimatele B.M. şi V.V.F., soluţionată irevocabil şi intrată în puterea lucrului judecat, conform sentinţei civile nr. 17693/2008 pronunţată de Judecătoria Constanţa, în baza căruia s-a stabilit că defunctul B.G. nu a transmis succesorilor săi nici un drept succesoral; în atare situaţie aceştia nu au calitatea de persoane îndreptăţite.
Hotărârea irevocabilă pronunţată în favoarea reclamantelor F.L. şi C.S. nu poate fi nesocotită în prezenta cauză, deoarece ar aduce atingere deciziilor judecătoreşti devenite res judicata.
Curtea Europeană s-a pronunţat în mod constant că preeminenţa dreptului, ca unul din principiile fundamentale ale unei societăţi democratice, presupune respectarea principiului securităţii raporturilor juridice şi, mai ales, a deciziilor judecătoreşti devenite res judicata. Nici o parte nu este îndreptăţită la revizuirea unei decizii finale şi executorii numai în scopul de a obţine o reexaminare a cauzei şi o nouă hotărâre. Altminteri, desfiinţarea unei decizii finale ar crea un climat general de incertitudine juridică, care ar reduce încrederea publicului în sistemul judiciar şi, în consecinţă şi în statul de drept.
În acest sens, s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, prin decizia nr. 3111 din 24 martie 2006, publicată în jurisprudenţa secţiei civile pe anul 2006.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată, au declarat recurs:
Pârâtele B.M. şi V.V.F., precum şi Primarul municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa, prin Primar.
I. Primarul municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa, prin primar, critică decizia atacată ca fiind nelegală, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece:
- În mod temeinic instanţa de fond a reţinut că decizia emisă de Primarul Municipiului Constanţa este legală şi temeinică, în sensul că, atât reclamantele cât şi pârâţii, în calitate de succesori ai defuncţilor B.A. şi respectiv B.G., au calitate de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii, pentru imobilul în litigiu.
- În mod greşit instanţa de apel a reţinut ca fiind aplicabilă în cauză instituţia autorităţii de lucru judecat.
II. Pârâtele B.M. şi V.V.F. critică decizia atacată ca fiind nelegală, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece:
- Pârâtele sunt îndreptăţite pentru a beneficia de efectele reparatorii ale Legii nr. 10/2001.
- Faţă de autorul B.G., au calitate de moştenitori următoarele persoane: pe de o parte B.M. şi V.V.F., succesoare ale surorii lui B.G.; de altă pateu F.L. şi C.S., succesoare ale lui B.A., soţie supravieţuitoare a lui B.G.
- În mod greşit instanţa de apel a reţinut doar că reclamantele au calitate de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii.
- Preluarea abuzivă a proprietăţii s-a realizat de către Statul Român prin sentinţa civilă nr. 2651 din 24 septembrie 1958 ce a avut la bază Decretul nr. 111/1951.
- În speţă, nu sunt incidente efectele autorităţii de lucru judecat. Greşit s-a reţinut de instanţa de apel faptul că numai intimatele sunt îndreptăţite a beneficia de efectele reparatorii ale Legii nr. 10/2001, întrucât imobilul în litigiu nu s-ar fi aflat în proprietatea devălmaşă a soţilor B.G. şi B.E.
Recursurile declarate de pârâţii Municipiul Constanţa, prin Primar şi Primarul Municipiului Constanţa, precum şi de pârâtele B.M. şi V.V.F., sunt fondate pentru următoarele considerente:
Reclamanţii F.L., C.S., în contradictoriu cu pârâţii B.M., V.V.F., Primarul Municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa, prin primar, au învestit Tribunalul Constanta, cu acţiunea având ca obiect anularea dispoziţiei nr. 3859 din 22 iunie 2009 emisă de Primarul Municipiului Constanţa şi obligarea Primarului Municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa, prin primar să se conformeze dispoziţiei sentinţei civile nr. 443 din 31 martie 2009.
În motivare, se arată că prin dispoziţia nr. 3859 din 22 iunie 2009, s-a soluţionat în procedură administrativă, prin conexarea Dosarelor nr. 94415 din 12 iunie 2001 şi nr. 10975 din 14 august 2001, notificările formulate de F.L., C.S., respectiv B.M. şi V.V.F. pentru restituirea imobilului situat în Constanţa, strada R.O. teren în suprafaţă de 943 m.p. La art. 1 din dispoziţie au fost respinse cererile de restituire în natură a imobilului, iar la art. 2 s-a propus acordarea de despăgubiri către F.L. şi C.S., B.M. şi V.V.F., în conformitate cu dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 şi înaintarea dosarului către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Prin notificarea înregistrată din 13 august 2001 la B.E.J. D.V., pârâtele B.M. şi V.V.F., în calitate de moştenitoare a autorului său B.G., au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Constanta, strada R.O., iar în subsidiar acordarea de despăgubiri.
Imobilul a aparţinut autorilor B.G. şi soţia sa B.A. conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 19 iulie 1940 şi a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 111/1951 în baza şi a sentinţei civile nr. 2651 din 24 septembrie 1958 a fostului Tribunal Popular al oraşului Constanţa.
Deşi la data preluării imobilului autorul pârâtelor B.M. şi V.V.F., B.G. era decedat, această împrejurare nu determină pierderea dreptului său de proprietate care s-a transmis către pârâte în calitate de nepoate, în calitate necontestată de reclamante.
De asemenea, nici împrejurarea că preluarea de către stat s-a făcut doar în numele autoarei B.A., nu poate avea ca efect pierderea dreptului de proprietate ce i-a revenit autorului B.G., drept transmis moştenitoarelor acestuia conform regulilor din materia drepturilor succesorale care se aplică şi în privinţa dovedirii dreptului de proprietate al persoanei îndreptăţite, respectiv a calităţii de moştenitor al fostului proprietar, potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001.
În conformitate cu dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 „sunt îndreptăţite, în înţelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent (...) persoanele fizice proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv";.
Art. 4 alin. (2) din actul normativ mai sus enunţat stabileşte că „de prevederile prezentei legi beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite";.
Din economia textului rezultă că dreptul de proprietate şi calitatea de moştenitor a persoanelor îndreptăţite de moştenitor a persoanelor îndreptăţite se dovedeşte cu înscrisuri, sintagma „acte doveditoare";, făcând trimitere la ori înscris constatator al unui act juridic civil jurisdicţional sau administrativ, cu efect translativ de proprietate, care generează o prezumţie relativă de proprietate în favoarea persoanei ce îl invocă.
Pârâtele au făcut dovada dreptului de proprietate al autorului lor, B.G., cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 19 iulie 1940, asupra imobilului situat în Constanţa, strada R.O. şi dovada calităţii de moştenitoare a autorului lor, astfel că sunt persoane îndreptăţite în înţelesul dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
În privinţa efectelor autorităţii de lucru judecat, aspect invocat de reclamante, acesta se raportează doar la părţile din procesul în care hotărârea a fost dată, conform principiului relativităţii efectelor din sentinţa civilă nr. 443 din 31 martie 2009 a Tribunalului Constanta.
Mai mult, prin sentinţa civilă nr. 443 din 31 martie 2009, s-a soluţionat litigiul purtat între reclamante şi primarul Municipiului Constanţa cu un obiect diferit de cel în prezenta cauză, respectiv obligarea Primarului la emiterea dispoziţiei de acordare a măsurilor reparatorii în forma despăgubirilor, pentru preluarea abuzivă a imobilului.
Se mai reţine şi faptul că există identitate între imobilul ce a aparţinut autorului reclamantei şi care a intrat în patrimoniul statului şi imobilul ce a făcut obiectul notificării.
În raport de modalitatea de preluare atestată de actele aflate la dosar, imobilul în cauză se încadrează în ipoteza reglementată de lege, fiind preluat abuziv.
Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură, de regulă, însă, potrivit art. 1 alin. (2) din acelaşi text de lege, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.
Aşadar, faţă de cele reţinute, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ., se vor admite recursurile declarate de pârâţii Municipiul Constanţa, prin primar şi Primarul Municipiului Constanţa şi de pârâtele B.M. şi V.V.F. împotriva deciziei nr. 274/C din data de 27 aprilie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, şi, drept consecinţă, va fi modificată decizia în tot, în sensul că va fi respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantele F.L. şi C.S. împotriva sentinţei nr. 1434 din data de 15 septembrie 2010 a Tribunalului Constanţa, secţia civilă.
Vot fi obligate intimatele-reclamante F.L. şi C.S. la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către recurenţii-pârâţi Municipiul Constanţa, prin primar şi Primarul Municipiului Constanţa şi la plata sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către recurentele-pârâte B.M. şi V.V.F.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâţii Municipiul Constanţa prin Primar şi Primarul Municipiului Constanţa şi de pârâtele B.M. şi V.V.F. împotriva deciziei nr. 274/C din data de 27 aprilie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Modifică decizia în tot, în sensul că respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantele F.L. şi C.S. împotriva sentinţei nr. 1434 din data de 15 septembrie 2010 a Tribunalului Constanta, secţia civilă.
Obligă intimatele-reclamante F.L. şi C.S. la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către recurenţii-pârâţi Municipiul Constanţa prin Primar şi Primarul Municipiului Constanţa şi la plata sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către recurentele-pârâte B.M. şi V.V.F.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3595/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3598/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
