ICCJ. Decizia nr. 340/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 340/2012
Dosar nr. 3803/118/2009
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanţa la 7 aprilie 2009, reclamantele Ş.L. şi F.D. au chemat în judecată pe pârâţii P.M. Constanţa, M. Constanţa prin P. şi C.L.M. Constanţa, precum şi în temeiul art. 57 C. proc. civ., pe numiţii A.B., B.M., B.D.A. şi B.C.A., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se anuleze adresa nr. R 26103 din 4 martie 2009, emisă de P.M. Constanţa prin care s-a constatat tardivitatea cererii de restituire în natură a imobilului situat în Mamaia, lot 2, careu 33 şi să fie obligaţi pârâţii să restituie în natură reclamantelor şi intervenienţilor terenul menţionat, în suprafaţă de 425,39 m.p.
S-a solicitat ca, în subsidiar, să se dispună obligarea pârâţilor la acordarea de măsuri reparatorii în compensare sau despăgubiri, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantele au arătat că, prin notificarea înregistrată sub nr. 1271/2001, formulată de A.B. în numele tuturor succesibililor autorului comun, P.A., acestea împreună cu intervenienţii au solicitat, în temeiul dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului situat în Mamaia, lot 2, careu 33.
S-a mai precizat că unitatea deţinătoare, P.M. Constanţa, nu a dat curs notificării menţionate, în ciuda corespondenţei purtate atât cu reprezentantul A.B. cât şi cu reclamantele şi, mai mult, prin adresa nr. R 26103 din 4 martie 2009 a constatat tardivitatea cererii de restituire în natură.
Prin sentinţa civilă nr. 996 din 1 iunie 2010, Tribunalul Constanţa a admis acţiunea şi a anulat adresa nr. R 26103 din 4 martie 2009, emisă de D.A.P.L. din cadrul Primăriei M. Constanţa. Au fost obligaţi pârâţii să restituie în natură reclamantelor şi intervenienţilor imobilul teren în suprafaţă de 425 m.p., situat în Mamaia, lot 2, careul 33, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză tehnică imobiliară efectuat în cauză.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că reclamantele Ş.L. şi F.D. şi intervenienţii A.B., B.M., B.D.A. şi B.C.A. sunt moştenitorii defunctului P.A., fost titular al dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, de la care acesta a fost preluat de stat.
Prima instanţă a constat că intervenientul A.B. a formulat notificarea înregistrată sub nr. 231 din 24 iulie 2001 ca mandatar al părţilor, „în numele tuturor succesibililor defunctului P.A.". Din această perspectivă s-a considerat că reclamantele Ş.L. şi F.D. au investit, în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, unitatea deţinătoare P.M. Constanţa, cu soluţionarea cererii de restituire în natură a imobilului în litigiu, aspect faţă de care nu putea fi reţinut caracterul tardiv al demersurilor, având ca finalitate soluţionarea notificării formulate de către un singur moştenitor, mandatat de ceilalţi comoştenitori, spre a obţine aplicarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Tribunalul a constatat că adresa nr. R 26103 din 4 martie 2009, prin care s-a constatat tardivitatea cererii de restituire în natură formulată de reclamante, nu poate fi asimilată unei dispoziţii motivate, întrucât nu conţine motivele de fapt şi de drept care o fundamentează.
Tribunalul a mai arătat că defunctul P.A. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Mamaia, lot 2, careu 33, prin cumpărare de la P.M. Constanţa, conform adresei nr. 3119 din 18 februarie 1927, prin care i se aduce la cunoştinţă faptul că i-a fost aprobată cererea de vânzare a lotului 2 din careul 33, de pe plaja Mamaia, condiţionat de plata primei rate din preţ, în valoare de 6000 lei, coroborat cu recipisa emisă de casieria C. Constanţa, din care rezultă primirea sumei.
S-a reţinut că imobilul a fost preluat în proprietatea statului în mod abuziv, în temeiul dispoziţiile conţinute în Decretul nr. 111/1951, în baza sentinţei civile nr. 1033 din 6 august 1953 pronunţată de fostul Tribunal Popular al Oraşului Constanţa, ca „bun fără stăpân".
În aceste condiţii, prima instanţă a considerat că reclamantele şi intervenienţii au calitatea de persoane îndreptăţite la aplicarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, art. 3, deoarece sunt moştenitorii fostului proprietar.
Având în vedere raportul de expertiză tehnică imobiliară efectuat în cauză de expertul P.N., s-a constatat că terenul este liber, nefiind afectat de detalii de sistematizare, astfel că poate fi restituit în natură persoanelor îndreptăţite.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel pârâţii, criticând-o ca nelegală şi netemeinică şi solicitând modificarea acesteia, în sensul respingerii acţiunii reclamantelor şi constatării numai pentru intervenienţi a calităţii de persoane îndreptăţite.
S-a invocat, totodată, faptul că, în considerarea calităţii de autoritate publică a emitentului adresei, secţia civilă a Tribunalului Constanţa nu era competentă funcţional să soluţioneze acţiunea, ce cădea sub incidenţa Legii nr. 554/2004.
La termenul din 3 noiembrie 2011 intervenienţii A.B., P.M., B.D.A. şi B.C.A. au formulat un apel incident, prin care au solicitat respingerea acţiunii formulate de reclamante şi păstrarea dispoziţiilor din hotărâre doar cu privire la intervenienţi, întrucât acestea (reclamantele) nu au făcut dovada calităţii de moştenitor după defunctul D.Ş., în calitate de soţie şi, respectiv, fiică şi nici a faptului că au formulat notificare, în nume propriu sau prin mandatar cu procură specială şi autentică, prin executorul judecătoresc, la unitatea deţinătoare, conform art. 22 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. S-a susţinut că, pe cale de consecinţă, acestea nu pot fi repuse în drepturile de succesoare ale defunctului D.Ş., astfel cum prevăd dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi nici nu pot fi considerate persoane îndreptăţite, conform art. 3 alin. (1) din acelaşi act normativ.
Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia civilă nr. 305/ c din 22 decembrie 2010, a respins apelurile declarate de pârâţi şi intervenienţi ca nefondate.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că, prin notificarea nr. 231 din 24 iulie 2001 înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc R., intervenientul B.A. a acţionat în calitate de „reprezentant al succesibililor nepoţi îndreptăţiţi ca moştenitori legali ai defunctului A.B.P.", inserând în cuprinsul solicitării sale o parte distinctă „III clarificarea situaţiei persoanelor îndreptăţite a solicita şi primi măsuri reparatorii pentru terenul revendicat, de pe plaja Mamaia", în care a arătat cine sunt proprietarii bunului, genealogia acestora şi înscrisurile doveditoare.
S-a considerat că lipsa dovedirii mandatului la momentul comunicării notificării nu justifică concluzia că doar intervenienţii au calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii, în condiţiile în care, până la momentul promovării prezentei acţiuni, notificarea nu fusese soluţionată.
Având în vedere înscrisurile depuse la dosar, s-a reţinut că, după expedierea notificării, succesoarele lui D.Ş., respectiv reclamantele au depus o documentaţie completă privind calitatea lor de persoane îndreptăţite, adresa fiind înaintată prin poştă la 6 decembrie 2005.
De asemenea, la 13 septembrie 2005, acestea au depus o declaraţie autentică prin care au învederat expres ratificarea notificării făcute, în numele autorului comun, de către A.B., ulterior reclamanta Ş.L. solicitând relaţii în legătură cu stadiul soluţionării cererii.
Deşi prin adresa nr. 77 815 din 14 iunie 2007, P. Constanţa i-a pus în vedere autorului notificării, B.A., să facă dovada împuternicirii sale de a acţiona şi în numele celorlalţi succesibili ai lui P.B.A. şi să precizeze cine sunt persoanele îndreptăţite, acesta nu a dat curs solicitării, însă a depus la dosarul administrativ sentinţa civilă nr. 9736 din 30 noiembrie 2006 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, prin care s-a reţinut că însuşi intervenientul (B.A.) le-a considerat pe reclamante drept succesoare ale lui P.B.A., din moment ce a solicitat constatarea calităţii acestora de moştenitoare.
Instanţa de apel a considerat că, faţă de dispoziţiile art. 1202, 1198 şi 1199, raportate la dispoziţiile art. 1532 şi urm. C. civ., care nu cer forma scrisă ca o condiţie ad validitatum s-a făcut dovada mandatului dat intervenientului B.A. care a formulat notificarea în numele tuturor succesorilor fostului proprietar nu numai pentru terenul din Mamaia, ci şi pentru alte bunuri preluate de statul comunist de la autorul P.B.A.
În plus faţă de argumentele expuse, s-a avut în vedere şi împrejurarea că nici pentru ceilalţi intervenienţi B.A. nu a făcut dovada mandatului, deşi pentru aceştia nu s-a constatat existenţa împuternicirii, astfel cum s-a făcut prin apelul incident. Totodată, s-a reţinut că intervenienţii au lipsit în mod nejustificat de la administrarea interogatoriului propus pentru dovedirea existenţei împuternicirii de a depune notificarea, motiv pentru care s-a făcut aplicarea art. 225 C. proc. civ.
Referitor la cererea de anulare a adresei nr. R 26103 din 4 martie 2009, s-a reţinut că prin aceasta unitatea deţinătoare şi-a exprimat poziţia în sensul că solicitarea reclamanţilor este tardivă, chiar dacă actul nu a întrunit cerinţele art. 25 – art. 26 din Legea nr. 10/2001.
S-a considerat că, în virtutea plenitudinii de jurisdicţie, în acord cu Decizia XX/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, instanţa judecătorească poate cenzura Decizia/dispoziţia de respingere a cererii de restituire în natură, în măsura în care aceasta nu corespunde cerinţelor legii, putând dispune, în mod direct, restituirea imobilului preluat de stat fără titlu valabil.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs, în termenul legal, pârâţii P.M. Constanţa, M. Constanţa prin P. şi C.L.M. Constanţa, criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Dezvoltând motivele de recurs, pârâţii au susţinut, într-o primă critică, faptul că, în mod eronat s-a apreciat că reclamantele au formulat în termen notificare în baza Legii nr. 10/2001, un asemenea demers nefiind efectuat decât de către A.B., B.M., B.D.A. şi B.C.A.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs s-a invocat necompetenţa funcţională a Secţiei civile a Tribunalului Constanţa în soluţionarea unei cereri ce cădea sub incidenţa Legii nr. 554/2004, întrucât adresa a cărei anulare s-a solicitat nu poate fi asimilată unei dispoziţii.
În faza procesuală a recursului nu s-au administrat probe noi.
Examinând criticile invocate de pârâţii reclamanţi, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat având în vedere considerentele ce succed:
Prima critică, vizând reţinerea eronată a împrejurării că reclamantele intimate au formulat în termen notificarea conform Legii nr. 10/2001 nu poate fi analizată întrucât nu se circumscrie motivului de nelegalitate invocat, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenţii nu arată în concret în ce constă greşita interpretare şi aplicare a legii, criticând modul de apreciere a prezumţiilor, care nu pot crea suport probatoriu pentru susţinerile reclamantelor.
Interpretarea dată probelor constituie o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Greşita stabilire a situaţiei de fapt ca urmare a interpretării eronate a probatoriului administrat nu mai poate fi valorificată pe calea recursului în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ., pct. 11, singurul care permitea cenzurarea greşelilor grave de fapt fiind abrogat.
Critica formulată prin cel de-al doilea motiv de recurs, vizând necompetenţa funcţională a secţiei civile a Tribunalului Constanţa în soluţionarea cererii este nefondată, raportat la motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Instanţele de fond şi apel au făcut o corectă calificare a litigiului ce face obiectul judecăţii, respectiv ca fiind o cerere de restituire a unui imobil trecut abuziv în proprietatea statului, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001. Din această perspectivă, orice act emis de către autoritatea locală care vizează modalitatea de soluţionare a unei astfel de cereri nu poate fi cenzurat decât de instanţa competentă potrivit legii speciale (Legea nr. 10/2001), respectiv instanţa civilă.
Chiar dacă actul în discuţie, în speţă adresa nr. R 26103 din 4 martie 2009, emisă de P.M. Constanţa, a cărei anulare s-a solicitat, nu îmbracă condiţiile de formă şi denumirea folosite de lege, nu implică o calificare a acestuia ca fiind un act administrativ, a cărui nelegalitate poate fi examinată în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Astfel cum rezultă din cuprinsul adresei menţionate, aceasta reprezintă, în realitate, un răspuns la solicitarea de restituire a terenului preluat abuziv de stat, chiar dacă nu se intitulează decizie sau dispoziţie, conform art. 25 – art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Prin această adresă, unitatea deţinătoare şi-a exprimat poziţia în sensul că cererea reclamantelor este tardivă, cu motivarea că lipseşte procura întocmită de Ş.D. pentru B.A., astfel încât lipseşte chiar notificarea şi, fiind depăşit termenul de 14 februarie 2002, s-a pierdut chiar dreptul de a solicita măsuri reparatorii.
Din această adresă rezultă refuzul P.M. Constanţa de a se considera învestit cu o notificare a reclamantelor, astfel încât, faţă de lipsa unui astfel de act, era imposibilă pronunţarea unei dispoziţii motivate.
Prin urmare, se va constata că singura cale de a combate răspunsul negativ al primarului la solicitarea restituirii terenului preluat abuziv este cea stabilită din punct de vedere procedural prin Legea nr. 10/2001.
Pentru toate aceste considerente, urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă recursul pârâţilor ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefundat, recursul declarat de pârâţii P.M. Constanţa, M. Constanţa, prin P. şi C.L.M. Constanţa împotriva deciziei nr. 305/ C din 22 decembrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori, familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Obligă pe recurenţii la 1200 lei cheltuieli de judecată faţă de intimatele Ş.L. şi F.D.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 341/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 338/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
