ICCJ. Decizia nr. 3458/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3458/2012
Dosar nr. 3245/227/2010
Şedinţa publică din 18 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 3113 din 9 mai 2011, Tribunalul Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea reclamantei SC I. SRL Bucureşti şi a obligat pârâta SC S.C. SRL Fălticeni, la plata sumei de 50.225,27 RON debit şi 50.225,27 RON penalităţi de întârziere, precum şi la plata sumei de 5.231 RON, reprezentând taxă de timbru şi 10 RON timbru judiciar mobil.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că între părţi s-au derulat raporturi comerciale, care au format obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 05 decembrie 2007, materializat prin facturile din 07 decembrie 2007 şi din 11.01.2008, iar bunurile au fost livrate şi instalate, în baza proceselor-verbale de predare-primire, neexistând obiecţiuni de nefuncţionare.
Cu privire la discount-ul solicitat de pârâtă, s-a reţinut că acesta nu este însuşit de reclamantă prin semnătură, astfel că acest adendum la contract nu are forţă judiciară contractuală, iar referitor la scadenţa obligaţiei de plată, aceasta începe, conform contractului, cu acceptarea CEC-ului de către banca cumpărătorului, or pârâta nu a făcut dovada existenţei acestui instrument de plată şi nici plata prin mijloace legale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC S.C. SRL Fălticeni, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 87 din 4 noiembrie 2011 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC S.C. SRL Fălticeni, reţinând faţă de motivul de apel invocat - respectiv, aprecierea eronată a termenului de scadenţă, că scadenţa obligaţiei de plată reprezintă momentul când creanţa devine exigibilă, în cauza de faţă acest termen fiind calculat conform art. 3.1 din contract - în 5 zile de la data facturării.
Cu privire la neexecutarea contractului de către reclamanta-intimată, s-a reţinut că, deficientele invocate au fost remediate anterior promovării acţiunii, acţiunea fiind înregistrată la data de 22 octombrie 2010, iar obligaţiile vânzătorului a căror neîndeplinire puteau justifica invocarea excepţiei au fost îndeplinite până la data de 22 august 2008.
Cu privire la criticile referitoare la soluţionarea capătului de cerere privind penalităţile, prin care se arată că nu a fost cercetat motivul de inadmisibilitate pentru neîndeplinirea procedurii prevăzute de art. 720 C. proc. civ., s-a reţinut că, din notificarea înaintată de către intimata-reclamantă, rezultă clar cuantumul sumei solicitate, baza în care aceasta a fost calculată, precum şi faptul că se calculează şi penalităţi la suma respectivă.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, pârâta SC S.C. SRL Fălticeni a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului şi pe fond respingerea acţiunii, iar în subsidiar casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Critica adusă deciziei atacate, se referă în esenţă la faptul că instanţa de apel a dat o greşită dezlegare excepţiei inadmisibilităţii pentru lipsa procedurii concilierii directe, în condiţiile în care aceasta nu ar fi fost corect îndeplinită în privinţa capătului de cerere privind penalităţile şi de asemenea, recurenta consideră că nu a fost analizată de către instanţa de apel excepţia de neexecutare a contractului.
O altă critică vizează cuantumul penalităţilor, care, potrivit susţinerilor recurentei nu pot avea aceeaşi valoare cu debitul principal, în cauză fiind necesară administrarea probei cu expertiză contabilă, precum şi faptul că, instanţa nu s-a pronunţat asupra certitudinii creanţei, invocându-se existenţa unei convenţii între părţi privind acordarea unui discount.
Mai susţine recurenta, că i s-a încălcat dreptul la apărare, întrucât instanţa a amânat pronunţarea şi nu a acordat termen pentru pregătirea apărării, astfel cum s-a solicitat în scris şi nu a avut în vedere actele depuse la dosar, respectiv raportul de expertiză extrajudiciară şi nu a încuviinţat probele cu înscrisuri solicitate prin precizările depuse la dosarul cauzei.
Analizând critica adusă deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând ca recursul pârâtei SC S.C. SRL Fălticeni să fie respins, pentru următoarele considerente:
Din examinarea criticilor, Înalta Curte constată că prin contractul din 15 decembrie 2007, SC I. SRL Bucureşti a vândut către SC S.C. SRL Fălticeni, echipamente - service auto, individualizate în anexa 1 contract, preţul acestora, stabilit de comun acord, fiind în sumă totală de 111.660 euro (fără TVA) - art. 1.1 şi art. 2.1 contract, iar în situaţia neîndeplinirii obligaţiilor contractuale, părţile au stabilit penalităţile de întârziere - 0,15% pe zi din valoarea obligaţiei neexecutate, precum şi daune-interese.
Critica recurentei referitoare la faptul că instanţa de apel a dat o greşită dezlegare excepţiei inadmisibilităţii pentru lipsa procedurii concilierii directe, se constată că este nefondată urmând a fi respinsă.
Astfel, procedura obligatorie a concilierii directe este mijlocul prin care părţile, de bună-credinţă încearcă soluţionarea diferendelor pe cale amiabilă, iar dispoziţiile art. 7201 alin. (2) C. proc. civ., care în forma în vigoare la data transmiterii notificării de conciliere, prevedea obligativitatea menţionării în convocare a „pretenţiilor şi temeiului lor";, iar din cuprinsul acesteia rezultă că a fost indicată valoarea debitului principal şi izvorul său, precum şi procentul penalităţilor calculat pentru fiecare zi de întârziere, modul de calcul pentru penalităţi fiind precizat în contract.
În acest context se reţine că, modalitatea de îndeplinire a acestei proceduri trebuie privită din perspectiva scopului pentru care a fost creată şi nu dintr-o perspectivă formală, astfel că, în mod corect, instanţa de apel a reţinut că scopul avut în vedere de legiuitor, informarea, a fost atins prin adresa transmisă de SC I. SRL Bucureşti societăţii recurente anterior demarării procesului.
În ceea ce priveşte susţinerea recurentei, potrivit căreia, nu a fost analizată de către instanţa de apel excepţia de neexecutare a contractului se constată că nu poate fi primită.
Astfel, în ipoteza invocării excepţiei de neexecutare, care este un mijloc de apărare aflat la dispoziţia oricărei părţi dintr-un contract sinalagmatic, în cazul în care i se pretinde executarea obligaţiei care îi incumbă, trebuie verificat dacă partea care pretinde această executare şi-a executat propriile obligaţii. Instanţa de apel a constatat în acest sens, că o parte din echipamente au fost puse în funcţiune cu întârziere, dar anterior formulării cererii de chemare în judecată, aspect în raport de care, s-a apreciat că obligaţiile reclamantei au fost îndeplinite integral.
Critica recurentei, vizând cuantumul penalităţilor, potrivit căreia acestea nu pot avea aceeaşi valoare cu debitul principal se constată că este nefondată, având în vedere că, penalităţile au fost calculate în raport de prevederile art. 8.1 din contractul încheiat între părţi, respectiv 0,15/% pe zi din valoarea obligaţiilor neexecutate, care este reprezentată de cuantumul debitului principal, respectiv 50.225,27 RON, iar potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale, s-a reţinut că totalul penalităţilor pentru întârziere în decontare, nu poate depăşi cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, astfel că, valoarea pretenţiilor referitor la capătul de cerere privind penalităţile de întârziere a fost plafonat la valoarea debitului principal.
În ceea ce priveşte acordarea discount-ului, în mod corect s-a reţinut de către instanţa de apel că, acordarea acestuia de către reclamantă era în primul rând condiţionată de achitarea de către recurentă a preţului integral pentru echipamentele livrate, şi întrucât aceasta nu a înţeles să îşi îndeplinească obligaţia iniţială, de plată, nici reclamanta nu putea fi obligată să îşi îndeplinească obligaţia subsecventă, de acordare a discount-ului.
Critica recurentei referitoare la faptul că i s-a încălcat dreptul la apărare, întrucât instanţa nu a acordat termen pentru pregătirea apărării şi nu a avut în vedere raportul de expertiză extrajudiciară şi înscrisurile solicitate prin precizările depuse la dosarul cauzei, se constată că este nefondată, având în vedere că instanţa de apel, în conformitate cu art. 156 alin. (2) C. proc. civ. a amânat pronunţarea pentru a da posibilitate părţilor să depună concluzii scrise, iar în ceea ce priveşte probele solicitate, s-a apreciat că acestea nu sunt utile, concludente şi pertinente cauzei, proba cu expertiză tehnică, nefiind solicitată nici la instanţa de fond şi nici la instanţa de apel.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC S.C. SRL Fălticeni, iar potrivit art. 274 din acelaşi cod va obliga recurenta să-i achite intimatei SC I. SRL Bucureşti suma de 3.100 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform facturii aflate la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC S.C. SRL Fălticeni împotriva deciziei nr. 87 din 4 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Obligă recurenta să-i achite intimatei SC I. SRL Bucureşti suma de 3.100 RON, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3451/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3464/2012. Civil. Suspendare provizorie a... → |
|---|
