ICCJ. Decizia nr. 353/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 353/2012
Dosar nr.6233/117/2010
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Cluj, secţia civilă, la 11 august 2010, reclamantul R.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, obligarea acestuia la despăgubiri materiale pentru daunele morale suferite, ca fiu al condamnatului politic R.A., condamnat la 6 ani închisoare şi confiscarea averii, prin sentinţa penală nr. 65 din 10 iulie 1959 a Tribunalului Militar Cluj.
În motivarea cererii, întemeiată în drept pe dispoziţiile Legii nr. 221/2009 şi ale OUG nr. 62/2010, reclamantul a arătat că, la data de 22 septembrie 1958, trei ofiţeri de securitate însoţiţi de şeful postului de miliţie au intrat înarmaţi, prin forţarea uşii, în locuinţa familiei şi l-au arestat pe tatăl său.
Reclamantul a precizat că acest episod tragic i-a marcat copilăria şi întreaga viaţă, în şcoală fiind izolat. A mai arătat că familiei sale i-a fost confiscată averea, supravieţuind cu alimente de la rude şi prieteni.
Reclamantul a susţinut că, din cauza condiţiei sale, de fiu al unui condamnat politic, a avansat cu greu în cariera profesională, suportând consecinţele condamnării nedrepte a tatălui său, fără nicio culpă.
Tribunalul Cluj, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 947 din 10 noiembrie 2010, a respins acţiunea reclamantului reţinând că, deşi probatoriul administrat în cauză a confirmat starea de fapt descrisă prin acţiune, cererea de chemare în judecată este nefondată deoarece, pe de o parte, din cuprinsul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 rezultă că despăgubirile pot fi solicitate doar pentru prejudiciul moral suferit de persoana condamnată şi nu şi pentru prejudiciul propriu suferit de descendenţii condamnatului, iar pe de altă parte, întrucât prin Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010, a fost declarată neconstituţională prevederea din art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009, pretenţia reclamantului fiind lipsită de suport legal, din această perspectivă.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat recurs reclamantul R.I., susţinând că a formulat acţiunea în baza art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, în calitate de succesor al tatălui său, decedat în anul 1980, care nu a beneficiat de nici o despăgubire pentru condamnarea politică suferită.
Reclamantul a arătat că, deşi a depus la dosar procesul verbal de confiscare de bunuri şi animale, instanţa nu s-a pronunţat în niciun fel asupra acestei cereri.
În şedinţa publică din 4 februarie 2011, curtea de apel, în temeiul dispoziţiilor art. 2821 alin. (1) C. proc. civ., a recalificat calea de atac exercitată de reclamant ca fiind apel, având în vedere cuantumul despăgubirilor solicitate de 100.000 dolar SUA, reprezentând 325.000 lei la data introducerii acţiunii.
Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie prin Decizia civilă nr. 87/ A din 4 februarie 2011, a admis în parte apelul reclamantului şi a desfiinţat în parte sentinţa apelată, cu trimiterea spre rejudecare pe fond a petitului privind obligarea pârâtului la plata despăgubirilor materiale pentru bunurile confiscate prin sentinţa penală nr. 65 din 10 februarie 1959 a Tribunalului Militar Cluj.
S-a menţinut dispoziţia de respingere a petitului privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că art. 5 alin. (1) lit. a), astfel cum a fost modificat şi completat prin art. I pct. 1 din OUG nr. 62/2010, a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010, prin care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate invocată de Avocatul Poporului şi a constatat că dispoziţiile art. I pct. 1 din OUG nr. 62/2010 prin care se plafonează despăgubirile p revăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 sunt neconstituţionale.
De asemenea, s-a avut în vedere că, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 şi prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1360 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa şi s-a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009, cu modificările şi completările ulterioare, sunt neconstituţionale, contravenind prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5) din legea fundamentală.
S-a reţinut că, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. (1) din Constituţie, nu au fost puse de acord prevederile neconstituţionale ale art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 cu dispoziţiile constituţionale, astfel încât textul menţionat şi-a încetat efectele, soluţia pronunţată de prima instanţă, de respingere a capătului de cerere privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale fiind legală şi temeinică.
S-a constatat, însă, că prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, sunt în vigoare, neformând obiectul vreunei excepţii de neconstituţionalitate, motiv pentru care s-a apreciat că trebuiau analizate pretenţiile reclamantului formulate prin cererea introductivă, de a i se acorda despăgubiri materiale pentru bunurile confiscate în temeiul sentinţei penale de condamnare a autorului său.
Reţinând că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra acestui capăt de cerere, deşi la dosar s-au depus înscrisurile care atestă confiscarea bunurilor, instanţa de apel a constatat că în cauză sunt îndeplinite cerinţele art. 297 alin. (1) teza I C. proc. civ.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Cluj, criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii acţiunii în totalitate.
Dezvoltând motivele de recurs, pârâtul a reţinut că, prin hotărârea pronunţată, instanţa de apel a încălcat prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., acordând ceea ce nu s-a cerut. S-a arătat că prima instanţă corect nu a analizat cererea reclamantului privind acordarea de despăgubiri materiale, întrucât în cuprinsul acţiunii nu a existat un astfel de petit.
Intimatul - reclamant R.I. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, precizând că a înţeles să lase la aprecierea instanţei evaluarea bunurilor confiscate.
Examinând criticile invocate de pârâtul recurent, Curtea va constata că acesta sunt fondate pentru considerentele ce succed:
Instanţa de apel a reţinut eronat că tribunalul nu s-a pronunţat asupra petitului acţiunii vizând acordarea de despăgubiri materiale.
În realitate, reclamantul nu a formulat un asemenea capăt de cerere, solicitând prin acţiune despăgubiri materiale pentru daunele morale suferite ca urmare a condamnării tatălui său la 6 ani închisoare politică şi confiscarea averii, prin sentinţa penală nr. 65 din 10 februarie 1959 a Tribunalului Militar Cluj.
Folosind o exprimare improprie, reclamantul a solicitat numai acordarea de daune morale, învederând aspecte legate de confiscarea recoltelor şi a altor produse din gospodăria familiei numai pentru a releva condiţiile grele de trai, fără a formula un petit distinct având ca obiect despăgubiri materiale pentru bunurile confiscate.
De altfel, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul nu a menţionat în concret care sunt bunurile confiscate şi nici nu a precizat vreo sumă care să-i fie acordată cu titlu de despăgubiri materiale.
Depunerea la dosar a procesului verbal încheiat la data de 26 mai 1971, prin care s-a procedat la predarea imobilului ce a făcut obiectul Decretului nr. 180/1971, fără legătură cu hotărârea de condamnare a autorului R.A., este lipsită de relevanţă în contextul expus, în condiţiile în care nu a existat un petit distinct cu privire la despăgubirile materiale pentru bunurile confiscate.
Ca atare, se va constata că, în mod eronat, instanţa de apel a reţinut că tribunalul nu s-ar fi pronunţat asupra cererii de despăgubiri materiale, încălcând astfel principiul disponibilităţii care guvernează procesul civil.
În consecinţă, se va constata că sunt întrunite dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., întrucât, prin soluţia pronunţată, instanţa de apel a acordat mai mult decât s-a cerut, depăşind cadrul procesual determinat de reclamant în privinţa obiectului litigiului şi încălcând principiul disponibilităţii.
Celelalte critici, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. nu vor fi analizate întrucât au fost invocate formal.
Pentru aceste considerente, Curtea urmează să admită recursul pârâtului şi, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., să modifice Decizia recurată, în sensul respingerii ca nefondat a apelului declarat de reclamant împotriva sentinţei nr. 947 din 10 noiembrie 2010 a Tribunalului Cluj, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 87/ A din 04 februarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Modifică Decizia atacată, în sensul că respinge apelul declarat de reclamantul R.I. împotriva sentinţei nr. 947 din 10 noiembrie 2010 a Tribunalului Cluj, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 355/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 351/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
