ICCJ. Decizia nr. 3593/2012. Civil. Drepturi băneşti. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3593/2012
Dosar nr. 1077/46/2009
Şedinţa publică din 21 mai 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de revizuire înregistrată sub nr. de mai sus revizuentul Sindicatul Învăţământ Preuniversitar A.M. pentru: I.S.G., F.C.I., M.P., G.E., S.L., C.D.F., O.C., C.S., P.M., C.M., B.E., S.H., C.M., C.F., D.L., A.Ş., G.L., B.I., V.P., O.E., S.N., V.D., G.R., R.M.L., G.A.C., C.O., D.C., C.C., B.V., C.I., F.M., F.A.C., B.M., D.I., I.S.E., M.D., N.L., Ş.F., Z.E., B.M., C.M., C.E., C.A., D.F., G.M., I.M., P.C., S.A., B.Ş., N.H., P.M., S.L., V.A., V.G., M.A., Z.E., A.L.A., D.N., a solicitat în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. revizuirea deciziei civile nr. 1221 din 14 iulie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, susţinându-se că această hotărâre este potrivnică deciziei civile nr. 165 din 3 februarie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, dar şi cu decizia civilă nr. 1007 din 25 mai 2009 a aceleiaşi instanţe şi respectiv cu decizia civilă nr. 518 din 17 martie 2009 a Curţii de Apel Timişoara şi respectiv decizia civilă nr. 572 din 24 martie 2009 a Curţii de Apel Timişoara.
Examinând cererea de revizuire prin prisma dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Prin decizia civilă nr. 1221 din 14 iulie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, s-a admis recursul pârâtului Municipiul Piteşti prin primar, s-a modificat sentinţa civilă nr. 395 din 23 februarie 2009 a Tribunalului Argeş în sensul respingerii acţiunii formulată de Sindicatul Preuniversitar A.M.
Pentru a pronunţa această hotărâre au fost reţinute următoarele considerente:
Din cuprinsul acţiunii, rezultă că reclamanţii invocă mai multe temeiuri care îi îndreptăţesc să beneficieze de plata primei de vacanţă.
În primul rând reclamanţii invocă existenţa unei discriminări faţă de alte categorii de salariaţi bugetari, inclusiv funcţionarii publici. Ei nu susţin că le este aplicabilă Legea nr. 188/1999, aşa cum greşit se menţionează în motivele de recurs, însă invocă discriminarea faţă de funcţionarul public, al cărui statut este reglementat de respectivul act normativ. Reclamanţii nu se află însă în situaţie de comparabilitate cu celelalte categorii de personal din punct de vedere al conţinutului atribuţiilor de serviciu, al riscurilor, responsabilităţilor, nici din punct de vedere al salarizării.
Pe de altă parte reclamanţii invocă aplicabilitatea O.U.G. nr. 146/2007 pentru aprobarea plăţii primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006.
Personalul bugetar pentru care a fost stabilită prin această ordonanţă de urgenţă plata eşalonată a primelor de concediu de odihnă pentru perioada 2001-2006 este format din funcţionarii publici, funcţionarii publici cu statut special, personalul auxiliar din sistemul justiţiei, membrii corpului diplomatic şi consular al României şi din alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale.
Personalul din învăţământ nu se regăseşte printre categoriile de personal expres enumerate în primul art. din O.U.G. nr. 146/2007 şi nici nu face parte din categoriile profesionale pentru care legile speciale au prevăzut prima de vacanţă şi apoi au suspendat-o. De altfel nici în legile speciale enumerate în preambulul actului normativ nu se regăseşte vreun act normativ referitor la personalul din învăţământ.
O.U.G. nr. 146/2007 prevede acordarea primei de vacanţă tuturor categoriilor de personal bugetar pentru care prima de concediu de odihnă a fost prevăzută prin lege specială pentru perioada 2001-2006 şi ulterior a fost suspendată, însă prin Legea nr. 128/1997 privind statutul cadrelor didactice, cu modificările ulterioare, ce reprezintă legea specială a acestei categorii profesionale, nu este prevăzut dreptul la prima de concediu. Art. 50 alin. (12) prevede numai posibilitatea pentru personalul didactic de a primi premii şi alte drepturi băneşti dacă acestea sunt prevăzute de lege sau sunt negociate prin contracte colective de muncă. Deci textul de lege face trimitere la lege şi la contractele colective de muncă.
Instanţa de recurs a constatat că pe de-o parte nu există alte legi care să prevadă pentru această categorie profesională dreptul la prima de concediu.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte o eventuală negociere a primei, Curtea constată că în Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură - învăţământ din 23 octombrie 2001 nu este reglementat nici în Capitolul 3 cuprinzând timpul de odihnă, nici în Capitolul 4 privind alte drepturi salariale dreptul la prima de vacanţă sau de concediu de odihnă.
Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură - învăţământ din 09 ianuarie 2004 pe anii 2003-2004 prevede la art. 37 lit. g), printre premii, o primă de vacanţă acordată din venituri proprii, în condiţiile legii, odată cu indemnizaţia de concediu.
Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional din 23 iulie 2001 pe anul 2001 şi contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional din 17 iunie 2002 pe anii 2002-2003 prevăd la art. 41 alin. (1) lit. c) posibilitatea negocierii la nivelul instituţiilor a altor adaosuri la salariul de bază.
Aceeaşi posibilitate este stabilită şi prin art. 41 alin. (1) lit. c) din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional din 30 ianuarie 2003 pe anul 2003 şi din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2005-2006 din 31 ianuarie 2005.
Dispoziţii mai favorabile nu sunt cuprinse în contractele colective de muncă aplicabile în perioada ulterioară.
Din reglementările cuprinse în contractele colective de muncă mai sus menţionate rezultă că numai din anul 2003 este prevăzută prima de: vacanţă ca adaos la salariu, însă nu ca drept, ci ca vocaţie.
Acordarea primei de vacanţă se face din venituri proprii, în condiţiile legii. Altfel spus, plata primei de vacanţă este condiţionată de stabilirea cuantumului acesteia prin lege în sens larg (inclusiv contract colectiv de muncă) şi de existenţa fondurilor bugetare.
Rezultă aşadar că, din moment ce nu a fost stabilit prin lege sau contracte colective de muncă cuantumul primei de vacanţă şi nu s-au alocat fonduri pentru plată, vocaţia nu poate fi realizată.
Beneficiul, vocaţia sau posibilitatea nu sunt protejate în aceeaşi măsură împotriva discriminării ca dreptul efectiv în sensul art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Tratamentul diferenţiat trebuie să vizeze recunoaşterea, folosinţa sau exercitarea, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniile politic, economic, social, cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.
Rezultă că soluţia instanţei de fond prin care s-a reţinut temeinicia pretenţiilor reclamanţilor prin raportare la prevederile contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură învăţământ este rezultatul greşitei aplicări a dispoziţiilor legale.
În ceea ce priveşte susţinerea reprezentantului reclamanţilor făcută în şedinţa publică din 14 iulie 2009, privind recunoaşterea ridurilor executorii ale personalului din învăţământ, Curtea o apreciază ca nefondată.
O.U.G. nr. 71/2009 se referă într-adevăr la eşalonarea drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti. Este evident că actul normativ are în vedere doar titlurile executorii nedesfiinţate în căile de atac, textul ordonanţei, care foloseşte sintagma „titluri executorii” fiind elaborat în concordanţă cu prevederile art. 289 C. muncii („hotărârile pronunţate în fond sunt definitive şi executorii de drept”).
Această hotărâre se susţine de către revizuent că este potrivnică altor decizii şi anume nr. 165 din 3 februarie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, decizia nr. 1007 din 25 mai 2009 tot a Curţii de Apel Piteşti, deciziei nr. 518 din 17 martie 2009 a Curţii de Apel Timişoara şi respectiv decizia nr. 572 din 24 martie 2009 a Curţii de Apel Timişoara.
Art. 322 pct. 7 prevede motivul de revizuire pentru contrarietate de hotărâri date de instanţe de acelaşi grad, sau grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Fundamentul acestui motiv de revizuire îl reprezintă instituţia puterii de lucru judecat.
Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: - hotărârile să fie formulate în aceeaşi pricină, deci să fi existat tripla identitate de elemente: - părţi, obiect şi cauză; - hotărârile să fie pronunţate în dosare diferite, - în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia puterii de lucru judecat, sau dacă a fost ridicată să nu se fi discutat excepţia.
Dacă în al doilea proces prima hotărâre a fost invocată şi instanţa a respins excepţia puterii de lucru judecat, partea nu mai poate reitera aceeaşi excepţie pe calea revizuirii, deoarece se opune însăşi puterea de lucru judecat asupra rezolvării date excepţiei procesuale respective.
Astfel revizuirea pentru contrarietate de hotărâri poate fi cerută dacă există două hotărâri ale căror dispozitive conţin prevederi de neconciliat, care nu se pot executa simultan, iar hotărârile sunt date în aceeaşi pricină, între aceleaşi părţi, având aceeaşi calitate.
Or, din perspectiva celor expuse, în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în condiţiile în care nu este îndeplinită cerinţa identităţii de părţi, condiţie „sine qua non” pentru admisibilitatea revizuirii.
Din perspectiva celor expuse este de reţinut că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele exprese şi omperative ale art. 322 pct. 7 C. proc. civ. în ce priveşte identitatea de părţi, în condiţiile în care deciziile nr. 1007 din 25 mai 2009 a Curţii de Apel Piteşti, nr. 518 din 17 martie 2009 a Curţii de Apel Piteşti şi respectiv nr. 572 din 24 martie 2009 a aceleiaşi instanţe, vizează alţi reclamanţi decât cei din decizia civilă nr. 1221 din 14 iulie 2009 a Curţii de Apel Piteşti a cărei revizuire se solicită, pentru contrarietate de hotărâri.
Cum în cauză nu este îndeplinită cerinţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., motiv pentru care cererea de revizuire urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuientul Sindicatul învăţământ Preuniversitar A.M. pentru: I.S.G., F.C.I., M.P., G.E., S.L., C.D.F., O.C., C.S., P.M., C.M., B.E., S.H., C.M., C.F., D.L., A.Ş., G.L., B.I., V.P., O.E., S.N., V.D., G.R., R.M.L., G.A.C., C.O., D.C., C.C., B.V., C.I., F.M., F.A.C., B.M., D.I., I.S.E., M.D., N.L., Ş.F., Z.E., B.M., C.M., C.E., C.A., D.F., G.M., I.M., P.C., S.A., B.Ş., N.H., P.M., S.L., V.A., V.G., M.A., Z.E., A.L.A., D.N. împotriva deciziei nr. 1221/R-CM din 14 iulie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3592/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3595/2012. Civil → |
|---|
