ICCJ. Decizia nr. 3693/2012. Civil. Rezoluţiune contract. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3693/2012
Dosar nr. 255/83/2009
Şedinţa publică de la 27 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 623/LC din 31 martie 2011, Tribunalul Satu Mare a respins ca nefondată acţiunea reclamantului P.P. împotriva pârâţilor SC P.P. SRL, M.L., M.B. şi M.L.
A respins acţiunea reclamantului faţă de intervenientul forţat P.M.
A obligat pe reclamant să plătească pârâtului M.L. cheltuieli de judecată de 340 RON, pârâtului M.L. suma de 330 RON cheltuieli de judecată, pârâtei M.B. suma de 330 RON cheltuieli de judecată, iar pârâtei SC P.P. SRL suma de 3.000 RON cu acelaşi titlu.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele: Reclamantul şi pârâţii M.L., M.B. şi M.L. au deţinut împreună calitatea de asociaţi în cadrul SC P.P. SRL A., judeţul Satu Mare.
La data de 5 decembrie 2003 asociaţii încheie o convenţie prin care modifică actul constitutiv al societăţii în sensul că reclamantul cedează părţile sale sociale către M.L. şi M.B. în schimbul sumei de 650.000 euro.
Potrivit înţelegerii părţilor, suma datorată de cesionari urma să fie achitată în euro, în cinci rate anuale egale de 130.000 euro începând cu anul 2004, cu scadenţa la 31 decembrie a fiecărui an. De asemenea, părţile au convenit ca în cazul neachitării la termen a sumelor datorate, contractul să fie considerat reziliat de plin drept, în baza unui pact comisoriu expres de gradul IV, iar sumele achitate de cesionari până la reziliere vor fi pierdute, cedentul redobândind proprietatea asupra părţilor sociale. S-a stabilit prin actul părţilor şi faptul că până la completa achitare a preţului cesiunii toţi cei trei asociaţi (M.L., M.L. şi M.B.) vor păstra imobilul din localitatea A. în care funcţiona sediul societăţii şi totodată că dobânditorii prin cesiune a părţilor sociale nu le vor înstrăina. În aceste condiţii reclamantul cedent urma să se retragă din societate.
În cadrul Dosarului nr. 7703/83/2006 al Tribunalului Satu Mare se instrumentează cauza de insolvenţă privind pe debitoarea falită SC L.I.E. SRL Moftinu Mare. În procedura de insolvenţă s-a stabilit că obligaţiile falitei faţă de creditorii săi reprezintă echivalentul sumei de 265.433 RON, practicianul de insolvenţă promovând faţă de administratorii societăţii B.I. şi P.P. acţiunea în stabilirea răspunderii solidare pentru pasivul constatat.
Prin încheierea nr. 23/F/CC din 11 decembrie 2008 dată în Dosarul nr. 7703/83/2006 al Tribunalului Satu Mare s-a admis cererea lichidatorului judiciar din cauza de faliment, dispunându-se în conformitate cu prevederile art. 597 C. proc. civ. instituirea popririi asigurătorii asupra sumei de 130.000 euro pe care P.P. o avea de încasat de la terţii popriţi M.L. şi M.B. corespunzătoare ultimei rate din preţul cesiunii părţilor sociale, cu scadenţa la 31 decembrie 2008.
În temeiul acestei încheieri, la solicitarea practicianului de insolvenţă – B.E.J. L.N.D., în dosar execuţional nr. 341/2008 emite notificarea din 18 decembrie 2008 către terţii popriţi impunându-le consemnarea sumei datorată cu titlu de rată contract de cesiune, în cuantum de 130.000 euro în contul consemnaţiuni deschis la Banca Comercială C. - Sucursala Satu Mare la dispoziţia executorului judecătoresc.
Pârâţii M.L. şi M.B. s-au conformat acestei notificări realizând consemnarea sumei de 130.000 euro în contul indicat de executorul judecătoresc. Totodată, cu scriptul din 30 decembrie 2008 au notificat pe reclamant asupra operaţiunii întreprinse şi cu privire la faptul că în această modalitate a fost îndeplinită obligaţia de plată asumată prin actul adiţional la actul constitutiv al SC P.P. SRL A.
În prezentul dosar problema litigioasă poartă asupra conduitei părţilor în legătură cu obligaţiile asumate prin convenţia de cesiune a părţilor sociale.
Astfel, obligaţia principală ce revenea cesionarilor pârâţi M.B. şi M.L. era aceea de a achita la scadenţă ratele anuale de preţ ale cesiunii părţilor sociale, precum şi de a nu înstrăina imobilele în care societatea comercială îşi stabilise sediul.
Tribunalul a constatat că pârâţii şi-au respectat obligaţiile convenite prin actul adiţional. Astfel, împrejurarea că pârâţii au efectuat plata ratei de 130.000 euro conform contractului este pe deplin dovedită în cauză, rezultând din înscrisurile prezentate că suma a fost transferată cu acest titlu. Dispoziţia judecătorului sindic de indisponibilizare temporară a acestei sume (menţinută până la concurenţa echivalentului de 62.900 euro de către Curtea de Apel Oradea prin decizia pronunţată în recurs) nu schimbă cu nimic caracterul plăţii, destinaţia acesteia fiind de a acoperi valoarea ultimei rate a contractului de cesiune cu plata în rate. Astfel spus, ordinul judecătoresc se referă la indisponibilizarea unei părţi din rată până la soluţionarea unei proceduri judiciare de stabilire a răspunderii personale a pârâtului pentru actele de administrare a unei societăţi comerciale, fapt care nu afectează în vreun fel destinaţia plăţii făcută de pârâţi, aceea de a acoperi rata scadentă.
Tribunalul a constatat că nu prezintă, de asemenea, nici o relevanţă pentru plata efectuată de pârâţi în contul indicat de executorul judecătoresc împrejurarea că încheierea de înfiinţare a popririi asigurătorii a fost suspendată în considerarea existenţei unei cereri de suspendare inserată în memoriul conţinând motivele de recurs (cerere care nu a mai fost susţinută în faţa instanţei de control judiciar). Reclamantul a avut alegerea de a opune practicianului de insolvenţă titular al acţiunii în stabilirea răspunderii pentru faptele prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006 încheierea de suspendare şi de a solicita eliberarea sumelor indisponibilizate. Totodată în urma soluţionării recursului, - care a determinat reducerea sumei faţă de care s-a luat măsura asiguratorie până la echivalentul sumei de 62.900 euro (265.433 RON) - reclamantul a avut, de asemenea, posibilitatea de a cere eliberarea diferenţei de până la 130.000 euro.
Toate aceste opţiuni şi situaţii nu îl îndreptăţesc însă pe reclamant să invoce neexecutarea de către pârâţi a obligaţiilor ce le reveneau în baza actului încheiat la 05 decembrie 2003.
În ceea ce priveşte înstrăinările părţilor sociale intervenite după plata ultimei rate, Tribunalul a constatat că dată fiind încetarea condiţionalităţii impuse, convenţional de a fi încuviinţate şi de reclamant, actele prin care s-au tranzacţionat părţile de interes sunt pe deplin valide.
Împotriva acestei sentinţe, în termen, a declarat apel P.P., solicitând: admiterea apelului declarat, modificarea în tot a sentinţei apelate şi pe cale de consecinţă admiterea acţiunii.
Instanţa de apel analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate cât şi din oficiu, a reţinut că este nefondat urmând ca în baza prevederilor art. 295-296 C. proc. civ. să dispună respingerea lui ca atare şi menţinerea în tot a sentinţei atacate pentru următoarele considerente:
Procedându-se la analizarea materialului probator aflat la dosarul cauzei şi a prevederilor legale incidente, instanţa de apel a constatat că în mod judicios instanţa de fond a reţinut neîntemeiată acţiunea formulată câtă vreme cei doi pârâţi intimaţi dobânditori ai părţilor sociale nu sunt culpabili de nerespectarea obligaţiilor invocate de apelant.
Astfel, în privinţa obligaţiei de plată a ultimei rate de preţ de 130.000 euro cu scadenţă la data de 31 decembrie 2008 se reţine că aceasta a fost îndeplinită de cei doi intimaţi la data de 23 decembrie 2008 prin ordinul de plată aflat la dosar, în care se menţionează expres că plata efectuată reprezintă ultima rată pe care o au de achitat.
Într-adevăr plata efectuată nu a fost făcută în contul apelantului reclamant, ci a fost virată în contul de consemnaţiuni al executorului judecătoresc L.N.D., dar acest aspect nu afectează valabila îndeplinire a obligaţiei asumate câtă vreme ea a fost executată în acest mod în temeiul unei hotărâri judecătoreşti şi a dispoziţiilor legale privind executarea silită.
Anterior efectuării plăţii respective prin încheierea nr. 23/F/CC din data de 11 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Satu Mare în Dosar nr. 77303/83/2006 s-a dispus înfiinţarea popririi asigurătorii asupra sumei de 130.000 euro pe care apelantul reclamant o avea de încasat de la cei doi pârâţi intimaţi, terţi popriţi în cauza respectivă, sumă reprezentând ultima rată scadentă la 31 decembrie 2008 ca urmare a cesiunii de părţi sociale pe care apelantul le-a deţinut la SC P.P. SRL.
La solicitarea lichidatorului judiciar C.L. SPRL, măsura popririi asigurătorii a fost pusă în executare în conformitate cu prevederile art. 597 C. proc. civ., executorul judecătoresc prin adresa de înfiinţare a popririi din data de 18 decembrie 2008 emisă în dosarul execuţional nr. 341/2008 punând în vedere celor doi intimaţi (terţi popriţi) interdicţia de a mai efectua vreo plată sau altă operaţiune ce ar duce la diminuarea sumelor de bani cuprinse în titlul executoriu şi obligarea acestora la consemnarea sumei de 130.000 euro prin indisponibilizarea ei în contul de consemnaţiunii al terţului sau al executorului judecătoresc.
Având în vedere hotărârea judecătorească executorie şi adresa executorului judecătoresc cei doi intimaţi au virat la data de 23 decembrie 2008 suma de 130.000 euro reprezentând ultima rată de preţ în contul de consemnaţiuni al executorului judecătoresc.
Împotriva încheierii de înfiinţare a popririi asigurătorii, apelantul a declarat calea de atac a recursului, solicitând suspendarea provizorie a executării încheierii atacate cu recurs.
Prin încheierea nr. 29/C/2008 din 23 decembrie 2008 dată de Curtea de Apel Oradea în Dosar nr. 1307/35/2008 s-a dispus suspendarea provizorie a încheierii de înfiinţare a popriri asigurătorii, în camera de consiliu şi fără citarea părţilor.
Nefiind citaţi pentru soluţionarea cererii de suspendare a executării încheierii de înfiinţare a popririi, cei doi intimaţi, terţi popriţi în încheierea respectivă, au procedată la virarea sumei de 130.000 euro în contul de consemnaţiuni al executorului judecătoresc, în aceeaşi zi în care apelantul reclamant a obţinut suspendarea executării.
Măsura suspendării executării a fost adusă la cunoştinţă celor doi intimaţi ulterior efectuării viramentului, prin notificarea aflată la dosar, expediată poştal şi recepţionată la data de 31 decembrie 2008 de intimaţi, încheierea de suspendare fiind comunicată executorului judecătoresc abia la data de 20 ianuarie 2009.
În aceste condiţii nu se poate reţine în sarcina intimaţilor existenţa relei credinţe invocate de apelant, câtă vreme aceştia au procedat la aducerea la îndeplinirea unei măsuri dispuse prin hotărâre judecătorească executorie, pusă în executare de executorul judecătoresc, despre a cărei suspendare a executării au fost înştiinţaţi ulterior executării ei.
De asemenea nu se poate reţine reaua-credinţă a intimaţilor datorită faptului că aceştia nu aveau obligaţia de a efectua plata anterior datei de 31 decembrie 2008 deoarece debitorul unei obligaţii de plată scadentă la un anumit termen, se poate libera în mod valabil de obligaţia respectivă anterior datei fixate, în condiţiile şi sub sancţiunea prevăzută de art. 1023 C. civ.
Potrivit acestor dispoziţii creditorul sumei respective nu poate solicita plata anterior expirării termenului fixat, dar debitorul poate face plata anticipat, însă acesta nu poate solicita ulterior repetiţiunea plăţii dacă a efectuat-o anterior termenului convenit.
Cât priveşte faptul că intimaţii, în calitate de terţi popriţi în hotărârea de înfiinţare a popririi, aveau deschisă calea contestaţiei la executare împotriva adresei de înfiinţare a popririi, se reţine că acest aspect nu poate fi reţinut în favoarea apelantului câtă vreme doar titularul unui drept prevăzut de lege poate opta pentru exercitarea sau nu a dreptului respectiv, neputând fi constrâns să-l exercite peste voinţa acestuia.
De asemenea nici faptul că intimaţii nu au aşteptat până în ultima zi a termenului de 15 zile fixat de executorul judecătoresc pentru indisponibilizarea sumei nu poate fi reţinut ca o dovadă a relei credinţe şi a nerespectării obligaţiei de plată, deoarece aceştia aveau posibilitatea legală de a executa oricând măsura înlăuntrul termenului fixat, executarea ei anterior împlinirii termenului neafectând valabilitatea măsurii respective.
Este adevărat că ulterior executării popririi asigurătorii, în calea de atac a recursului, încheierea de înfiinţare a popririi a fost modificată în sensul reducerii sumei până la care s-a înfiinţat poprirea, de la 130.000 euro la suma de 265.433 RON (echivalent a 65.121 euro), dar acest aspect nu duce la reţinerea neîndeplinirii obligaţiei de către intimaţi în termenul stabilit, câtă vreme în dosarul de insolvenţă în care s-a luat măsura asiguratorie, apelantul a fost obligat în mod irevocabil la plata sumei de 265.433 RON, iar diferenţa de sumă poprită de 64.879 euro a fost pusă la dispoziţia apelantului de către executorul judecătoresc, fiind virată în contul acestuia la data de 29 aprilie 2011.
În aceste condiţii nu se poate reţine în cauză că cei doi intimaţi pârâţi nu şi-au îndeplinit în mod culpabil obligaţia de plată a ultimei rate de preţ înlăuntrul termenului de plată stabilit, pentru a se putea reţine incidenţa pactului comisoriu de gradul IV inserat în convenţie şi rezoluţiunea acesteia.
Cât priveşte cel de al doilea motiv invocat de apelant referitor la încălcarea clauzei privind interdicţia de înstrăinare a părţilor sociale dobândite, până la plata integrală a preţului cesiunii, se reţine că şi acesta este neîntemeiat după cum în mod judicios a reţinut şi prima instanţă.
Astfel, sub acest aspect se reţine că sub incidenţa clauzei de indisponibilizare temporară a părţilor sociale, intră doar acele 100 părţi sociale pe care cei doi pârâţi M.L. şi B. le-au obţinut în urma cesiunii de la apelant, nu şi celelalte părţi sociale ale societăţii, acestea fiind în număr de 200 în urma cesiunii.
În anul 2006, ulterior încheierii convenţiei de cesiune părţi sociale, are loc o modificare a deţinătorilor părţilor sociale ale societăţii intimate, fiind cesionate o parte din părţile sociale (40) altor doi cesionari în cote egale care intră în societate, însă această cesiune de părţi sociale nu intră sub incidenţa clauzei invocate, deoarece ea nu este efectuată de cei doi asociaţi pârâţii M.L. şi B., ci de un alt asociat al societăţii, M.L. care nu este parte a convenţiei încheiate la 5 decembrie 2003 şi căruia nu-i este aplicabilă interdicţia.
O altă modificare a structurii părţilor sociale ale societăţii nu a avut loc până la expirarea termenului de plată, însă la data de 19 decembrie 2008 se încheie un act adiţional autentificat prin încheierea din 19 decembrie 2008 de notar public C.C., prin care M.B. cesionează 40 părţi sociale către alţi doi asociaţi, iar M.L. cesionează tot 40 părţi sociale către un alt asociat.
Dar, această încheiere a actului adiţional nu reprezintă o încălcare a interdicţiei, câtă vreme în act s-a stipulat expres că cesiunea de părţi sociale intră în vigoare din data de 30 decembrie 2008 şi numai după achitarea ultimei tranşe de preţ către apelant. Cesiunea convenită prin acest act adiţional, fiind una afectată atât de un termen, cât şi de o condiţie, nu se consideră perfectată decât la momentul îndeplinirii termenului şi condiţiei ce o afectează, neputându-se reţine că produce efecte de la momentul încheierii ei în privinţa transmiterii părţilor sociale. Cesiunea a fost înregistrată la registrul comerţului prin încheierea din 30 decembrie 2008 după efectuarea la data de 23 decembrie 2008 a plăţii ultimei tranşe de preţ, situaţie în care nu se poate reţine în sarcina celor doi intimaţi pârâţi nerespectarea obligaţiei asumate.
În consecinţă, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 103 din 22 noiembrie 2011 a respins ca nefondat apelul comercial declarat de apelantul reclamant P.P.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul P.P., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii acţiunii.
Prin criticile aduse deciziei instanţei de apel, reclamantul a arătat că hotărârea este nelegală şi netemeinică, prezentând în preambulul cererii de recurs istoricul cauzei.
Astfel, reclamantul prezintă actele adiţionale încheiate de asociaţii SC P.P. SRL, şi structura participării la capitalul social la data de 5 decembrie 2003. A mai arătat că această contravaloare a părţilor sociale înstrăinate urma să fie achitată în termen de 5 ani, în 5 rate egale, în contract fiind prevăzut un pact comisoriu de gradul 4. De asemenea s-a prevăzut interdicţia de înstrăinare a părţilor sociale dobândite de intimaţi. Intimaţii nu şi-au respectat obligaţia de plată a ratelor şi au înstrăinat o parte din părţile sociale.
În continuare, recurentul arată că deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei SC L.I.E. SRL şi instituirea popririi asigurătorii asupra sumei de 130.000 euro pe care recurentul o avea de încasat de la terţii popriţi, atestă reaua credinţă a acestora, care au fost interesaţi în obţinerea unei astfel de hotărâri.
După pronunţarea încheierii nr. 23 din 11 decembrie 2008 de Tribunalul Satu Mare nu mai exista nici un impediment pentru a nu se face plata ultimei rate.
Deşi a fost suspendată executarea silită intimaţii au consemnat suma datorată în contul de consemnaţiuni, fără a respecta termenul de 15 zile, deşi această sumă trebuia achitată recurentului.
În consecinţă susţine recurentul că pârâţii au încălcat prevederile contractuale, fiind aplicabile prevederile privind rezoluţiunea contractului în baza pactului comisoriu de gradul IV.
Prezumţia de bună credinţă a intimaţilor este răsturnată de faptul că aceştia aveau obligaţia de a efectua plata anterior datei de 13 decembrie 2008, până la împlinirea acestui termen au luat cunoştinţă despre existenţa încheierii prin care a fost suspendată încheierea privind poprirea asiguratorie.
În acest fel, susţine recurentul au fost încălcate dispoziţiile art. 1270 C. civ., efectuând plata anterior devenirii exigibile a creanţei.
În drept, recurentul a indicat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Înalta Curte, în conformitate cu art. 137 C. proc. civ. raportat la art. 302 C. proc. civ. a luat în examinare excepţia nulităţii recursului.
Potrivit art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, în situaţiile prevăzute expres şi limitativ la pct. 1-9. Or, recurentul-reclamant a indicat numai formal dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 1270 C. civ., fără ca dezvoltarea criticilor formulate de aceasta să cuprindă motive care pot fi subsumate motivelor de nelegalitate invocate.
Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al deciziei atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs, soluţionând această cale de atac verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile mai sus menţionate, obligaţie care revine sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.
Este de observat că deşi recurentul a invocat în susţinerea recursului său motivul prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acesta nu l-a structurat şi dezvoltat, conform cerinţelor art. 3021 lit. c) C. proc. civ. criticând în esenţă, modul în care au fost interpretate obligaţiile asumate de către pârâţi prin actul adiţional din 5 decembrie 2003. Simpla nemulţumire a părţii, cu privire la aspectele care au format convingerea instanţei de apel, fără precizarea relevanţei pe care acestea le au faţă de fondul pricinii, nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs, în raport de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. şi de dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului.
Revenind la motivul prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pe care l-a indicat recurentul, se constată că nici o ipoteză prevăzută de acest text nu a fost demonstrată, criticile de netemeinicie care au fost invocate nu pot fi analizate, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
Constatând că recurentul nu s-a conformat obligaţiei prevăzută de art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii motivele de nelegalitate şi dezvoltarea lor, Înalta Curte va aplica cererii de recurs sancţiunea nulităţii.
Constatând culpa procesuală a recurentului în declanşarea litigiului de faţă, Înalta Curte urmează a face aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. şi să-l oblige la plata sumei de 5.246 RON, cheltuieli de judecată în favoarea intimatului P.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamantul P.P. împotriva deciziei nr. 103/2011-AC din 22 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Obligă recurentul P.P. la plata sumei de 5.246 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatului P.M.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3661/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3697/2012. Civil. Acţiune în constatare. Recurs → |
|---|
