ICCJ. Decizia nr. 3703/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVLĂ
Decizia nr. 3703/2012
Dosar nr. 5394/101/2010
Şedinţa publică de la 27 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Mehedinţi reclamantul P.T. a chemat în judecată pe pârâţii SC T.S.S. SRL, D.E.P. şi C.R. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa aceştia să fie obligaţi la plata de daune morale după cum urmează:
- obligarea pârâtei SC T.S.S. SRL la plata sumei de 184.000 RON, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a editării în ziarul „I.S."; din data de 10 noiembrie 2008 a articolului „P.T., una spune alta face";;
- obligarea pârâtului D.E.P. la plata sumei de 183.000 RON cu titlu de daune morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a publicării în acelaşi ziar din data de 20 noiembrie 2008 a articolului „P.T., urmărit penal";;
- obligarea pârâtului C.R. la plata sumei de 183.000 RON cu titlu de daune morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a publicării în acelaşi ziar din data de 21 noiembrie 2008 a articolului „Istoria unui jaf de 200 milioane euro";;
- obligarea pârâtei SC T.S.S. SRL în solidar cu fiecare dintre cei doi pârâţi, la plata sumelor de bani sus menţionate şi de asemenea obligarea pârâtei să publice pe cheltuiala proprie în ziarul „I.S."; şi în orice altă publicaţie pe care o editează dispozitivul hotărârii pronunţate.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că la data de 10 noiembrie 2008, SC T.S.S. SRL, în calitate de editor al ziarului „I.S."; a publicat un articol intitulat „P."; de A.D. - „P.T. - una spune alta face";, în mod intenţionat deşi în realitate nu îndeplineşte condiţiile de formă şi de fond ale pamfletului apreciind că afirmaţiile acestui cotidian i-au afectat în mod direct şi foarte grav onoarea, demnitatea, imaginea personală şi implicit capitalul politic.
În acelaşi ziar a fost publicat la data de 20 noiembrie 2008, articolul „P.T., urmărit penal"; sub semnătura P.E. care este pseudonimul lui D.E.P. în care se sugerează faptul că împotriva sa a început urmărirea penală deşi comunicatul parchetului era în sensul cercetării sale penale, iar în data de 21 august 2011 pârâtul C.R. publică sub pseudonimul M.I. un nou articol în acelaşi ziar în care i se aduc acuzaţii de falimentare a SC S. SA.
În drept şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 998-999, art. 1000 alin. (3) C. civ., art. 54 din Decretul Consiliului de Stat nr. 31/1954, art. 30 alin. (6) şi (8) din Constituţia României şi a solicitat scutirea de plata taxei de timbru, în conformitate cu Decizia nr. 778/2009 a Curţii Constituţionale.
La primul termen de judecată reclamantul şi-a precizat acţiunea în sensul măririi cuantumului pretenţiilor la câte 550.000 RON pentru fiecare dintre pârâţi.
La cererea pârâţilor, fără opunere din partea reclamantului, instanţa a dispus în conformitate cu prevederile art. 164, alin. (4) C. proc. civ., conexarea la prezenta cauză a cauzei înregistrate sub nr. 2419/225/2009 la Judecătoria Drobeta Turnu Severin, între cele două existând identitate de obiect, cauză şi părţi (cu menţiunea modificării cuantumului pretenţiilor).
Analizând materialul probator administrat în cauză instanţa a reţinut următoarele aspecte:
Faţă de conţinutul concret al articolelor vizate, s-a apreciat că afirmaţiile din acestea nu sunt de natură a aduce atingere imaginii, onoarei, demnităţii şi reputaţiei reclamantului, fiind acţiuni de informare desfăşurate într-un context specific, acela al campaniei electorale, când aşa cum acceptă însuşi reclamantul în concluziile depuse „limitele criticii admisibile sunt mai largi"; .
Reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe prevederile art. 998 C. civ. conform cărora „Orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara"; şi art. 1000 C. civ. „Suntem asemenea responsabili de prejudiciul cauzat prin fapta persoanelor pentru care suntem obligaţi a răspunde"; , art. 54 din Decretul nr. 31/1954 şi art. 30 alin. (6) şi (8) din Constituţie.
Deşi martorii propuşi de reclamant au susţinut că au observat modificarea atitudinii, stării de spirit şi de sănătate a reclamantului în perioada ulterioară apariţiei acestor articole, nu a fost depusă vreo probă din care să reiese că acesta a făcut vreun consult medical, a urmat vreun tratament.
Cum s-a reţinut deja că cele trei articole, deşi critice la adresa reclamantului nu i-au creat acestuia un prejudiciu, încadrându-se în ceea ce art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, defineşte a fi libertatea de exprimare, stabilind totodată restrângerile de la această libertate în sensul că include nu numai informaţiile şi ideile care sunt primite favorabil de opinia publică dar şi de cele care ofensează, şochează sau deranjează, astfel că eventualul disconfort pe care l-a resimţit ulterior apariţiei acestora nu poate fi pus pe seama conţinutului lor, cu atât mai mult cu cât informaţiile nu erau de dată recentă, ele fiind vehiculate în mass-media încă din anul 2006.
În concluzie chiar dacă a existat o anumită afectare a stării de spirit a reclamantului în perioada de după apariţia acestor articole (care a coincis cu campania electorală), aceasta nu poate fi pusă pe seama conţinutului lor.
Cât priveşte capătul 5 al cererii de chemare în judecată, respectiv obligarea pârâtei SC T.S.S. SRL să publice în toate publicaţiile pe care le patronează, dispozitivul hotărârii, instanţa a apreciat că în contextul în care politica editorială aparţine fiecărei publicaţii şi faţă de analiza celorlalte capete de cerere, aceasta nu se impune Tribunalul Mehedinţi, secţia civilă, prin sentinţa civila nr. 226 din 14 iulie 2011 a respins acţiunea formulată de reclamantul P.T.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, susţinând că situaţia prezentată în sentinţă nu este cea reală. S-a arătat că ziariştilor le revine obligaţia de a răspândi informaţii şi idei în legătură cu problemele dezbătute şi care privesc domenii de interes public, dar fără a depăşi limitele stabilite în vederea protecţiei dreptului la reputaţie a persoanelor vizate. S-a arătat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.
Apelul nu este fondat, fiind respins pentru următoarele considerente.
Acţiunea promovată de reclamant presupune analizarea angajării răspunderii civile delictuale a pârâţilor, cărora li se cere să repare prejudiciul moral suferit de reclamant prin publicare a unor articole de presă defăimătoare la adresa acestuia.
În atare situaţie, instanţa trebuie să stabilească dacă a existat un prejudiciu, dacă pârâţii au săvârşit o faptă ilicită, care a generat respectivul prejudiciu.
În acelaşi timp, acţiunea se analizează şi din perspectiva dispoziţiilor art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care reglementează dreptul la exprimare, recunoscut pârâţilor ziarişti, şi care comportă îndatoriri şi responsabilităţi, putând fi supus unor restrângeri, în condiţiile parag. 2 al textului convenţional.
Pornind de la aceste statuări ale instanţei europene de la Strasbourg, transformate în reguli de drept în condiţiile art. 20 din Constituţie, s-a apreciat că publicarea unor articole, unul din ele chiar subintitulat pamflet, referitoare la activitalea reclamantului nu poate constitui o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, aşa cum impun dispoziţiile art. 998, 999 C. civ., decât dacă viaţa privată a reclamantului ar fi substanţial atinsă.
Articolul „P.T., urmărit penal"; conţine, într-adevăr o eroare cu privire la stadiul procesual al cercetărilor efectuate de parchet faţă de reclamant, însă în afara acestei confuzii terminologice, articolul nu conţine afirmaţii defăimătoare, ci face referire la fapte uşor verificabile. Astfel, ziaristul arată că numele reclamantului a apărut pe o listă întocmită de un anumit organism, cuprinzând candidaţi incompatibili, ceea ce constituie o informare pură şi simplă, fără elemente de subiectivism. În continuare, autorul face referire la informaţiile care apar despre reclamant folosind motorul de căutare Google şi dă detalii despre un alt articol, apărut în presă la 9 octombrie 2006, redând, în rezultat, conţinutul acestuia. Concluzia care se desprinde lecturând articolul „P.T., urmărit penal"; este aceea că ziaristul P.E. (pseudonim al pârâtului D.E.P.) nu a făcut afirmaţii defăimătoare la adresa reclamantului, care să fie asimilate unui fapt ilicit cauzator de prejudicii.
Cât priveşte pamfletul lui A.D. (pseudonimul lui A.E.) intitulat „P.T. - una spune, alta face"; s-a constatat că fapta autorului nu mai face obiectul cercetării judecătoreşti, întrucât autorul, chemat în judecată de reclamant în Dosarul nr. 3146/101/2010 al Tribunalului Mehedinţi, a decedat anterior pronunţării sentinţei civile nr. 348 din 28 iunie 2010 prin care tribunalul a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, iar reclamantul nu a înţeles să continue acţiunea faţă de moştenitorii acestuia, însă şi-a menţinut pretenţiile faţă de ziarul care a publicat respectivul articol, aşa cum rezultă din acţiunea precizată ulterior la tribunal şi chiar din motivele de apel.
În pamflet nu se aduce atingere demnitarii reclamantului sau vieţii sale private, ci se prezintă, într-o manieră satirică, parcursul său politic şi o parte din activitatea profesională, de persoană publică, părerile exprimate de autor constituind judecăţi de valoare asupra unor fapte concrete, verificabile şi, de altfel, necontestate.
O astfel de prezentare nu este neobişnuită în timpul campaniilor electorale, iar eventualele păreri critici faţă de calităţile de lider politic sau de manager economic al unui candidat nu pot constitui temei de fapt al răspunderii civile delictuale cât timp se bazează pe fapte concrete.
Cel de al treilea articol la care reclamantul se referă în acţiune se constituie, de asemenea, ca o prezentare de fapte concrete, de natură economică, privitoare la anumite firme comerciale, la care reclamantul a avut calitatea de acţionar, informaţiile oferite sunt exacte, realitatea lor poate fi demonstrată, ele fiind preluate din alte surse, deja publicate. Calităţile manageriale ale reclamantului pot fi apreciate subiectiv de ziarist, ca şi de orice persoană, fără ca aceasta să constituie o atingere adusă vieţii sale personale sau să genereze un prejudiciu de natură moială.
Concluzia care se impune este aceea că articolele de presă care conţineau informaţii despre reclamant, activitatea sa profesională şi politică, nu constituie fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, soluţia adoptată de prima instanţă fiind legală şi temeinică.
Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia nr. 390 din 19 decembrie 2011 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul P.T.
Recursul. Motivele de recurs.
Împotriva deciziei pronunţată de către instanţa de apel a declarat recurs reclamantul P.T. în temeiul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului şi constatarea că prin publicarea articolelor incriminate, pârâţii au cauzat reclamantului un prejudiciu personal, moral, care a cauzat traume psihice, fiind supus oprobiului public.
În temeiul primului motiv de recurs, recurentul a arătat că ambele instanţe au încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, întrucât la dosarul cauzei nu există o declaraţie expresă prin care reclamantul să fi renunţat la judecată în ceea ce priveşte vreuna dintre persoanele chemate în instanţă.
Instanţa de apel a constatat că în cursul judecăţii a decedat A.E. şi ulterior a decedat şi celălalt pârât, însă nu a tăcut aplicarea dispoziţiilor art. 243 C. proc. civ.
În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că decizia instanţei de apel este greşită, întrucât antrenarea răspunderii pârâţilor rezultă din atingerea adusă onoarei şi reputaţiei unei persoane, demnităţii acesteia şi dreptului la imagine, consacrate de legislaţia română cât şi de legislaţia Uniunii Europene. De asemenea, s-a susţinut aplicarea greşită a practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Recursul este fondat.
Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte găseşte întemeiat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 243 C. proc. civ.
Astfel, prin cererile conexe înregistrate pe rolul Tribunalului Mehedinţi, reclamantul P.T. a chemat în judecată pe pârâţii A.E., cu pseudonim D.A., D.E. cu peudonim P.E., C.R. cu pseudonim I.M. şi SC T.S.S. SRL, solicitând obligarea acestora la plata prejudiciului moral suferit prin calomnierea sa în presă.
În cursul judecăţii Dosarului nr. 3146/101/2010, în cadrul Tribunalului Mehedinţi, s-a învederat instanţei că pârâtul A.E. a decedat, fiind dispuse măsuri de către instanţă pentru clarificarea acestei situaţii.
După conexarea Dosarelor nr. 2419/225/2009 la Dosarul nr. 5394/101/2010, reclamantul a precizat acţiunea, în sensul că pentru prejudiciul ce i s-a produs prin publicarea acestui articol solicită despăgubiri de la pârâţii SC T.S.S. SRL, D.E.P. şi C.R.
În continuare, prin încheierea de şedinţă din data de 21 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, s-a reţinut că pârâtul D.E.P. a decedat, cauza fiind amânată pentru indicarea moştenitorilor acestuia, ulterior apărătorul acestei părţi învederând lipsa de temei a acestor susţineri, pârâtul decedat fiind A.E.
Prin încheierea de şedinţă din data de 12 decembrie 2011, instanţa a pus în vedere reclamantului să precizeze cadrul procesual, în sensul indicării persoanelor cu care înţelege să se judece, având în vedere decesul pârâtului A.E.
Având în vedere aceste precizări în ceea ce priveşte situaţia de fapt legată de derularea litigiului, pentru a răspunde criticii invocată de către recurentul-reclamant, găsită întemeiată, trebuie ca analiza să pornească de la situaţia particulară din acest dosar, în care instanţa de apel a reţinut în considerentele deciziei pronunţată, că reclamantul nu a înţeles să continue acţiunea faţă de moştenitorii pârâtului A.E., însă şi-a menţinut pretenţiile faţă de ziarul care a publicat respectivul articol, aşa cum rezultă din acţiunea precizată la tribunal şi chiar din motivele de apel.
Faţă de analiza propusă, se constată că apariţia oricăreia dintre împrejurările prevăzute de art. 243 C. proc. civ., determină sistarea de drept a judecăţii, iar pentru ca suspendarea să opereze trebuie ca instanţa să verifice întrunirea condiţiilor impuse de textul menţionat.
În raport de aceste prevederi, se constată că în speţă, instanţa de apel prin încheierea de şedinţă din data de 21 noiembrie 2011 a constatat că în timpul judecăţii a decedat pârâtul A.E., acordând un termen pentru depunerea certificatelor de moştenitor şi pentru precizarea cadrului procesual, ulterior procedând la judecarea cauzei pe fond, fără a lămuri această situaţie.
Mai mult decât atât, reţinerile instanţei de apel, în sensul că reclamantul a renunţat la judecată faţă de acest pârât sunt greşite, interpretând conţinutul precizării de acţiune în sensul unei renunţări la judecată faţă de pârâtul A.E.
Instanţa de apel trebuia să observe că în virtutea cazului de suspendare reglementat de art. 243 C. proc. civ., prevăzut la îndemâna părţii interesate sau a moştenitorilor pentru continuarea judecăţii, nu putea trece peste lipsa unei cereri de renunţare expresă la judecată din partea reclamantului, în ceea ce priveşte pârâtul decedat, ca act de dispoziţie unilateral.
În consecinţă, în lipsa unei declaraţii exprese din partea reclamantul prin care să solicite că renunţă la judecată în contradictoriu cu pârâtul decedat, instanţa de apel nu putea proceda la judecarea pricinii, în condiţiile apariţiei împrejurării prevăzute de art. 243 C. proc. civ., interpretând precizarea de acţiune şi cererea de apel în sensul unei renunţări.
Faţă de cele ce preced, potrivit art. 304 pct. 5 raportat la art. 312 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, cauza fiind trimisă pentru rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul P.T. împotriva deciziei nr. 390 din 19 decembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3701/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3704/2012. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
