ICCJ. Decizia nr. 3705/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3705/2012
Dosar nr. 7581/99/2010*
Şedinţa publică de la 27 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 208/com din 01 februarie 2011, Tribunalul Iaşi, secţia comercială şi contencios administrativ, a admis excepţia prescripţiei şi a respins ca prescrisă acţiunea formulată de reclamanţii B.M. şi B.T. în contradictoriu cu pârâtul C.N.B.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că prin contractul de cesiune de părţi sociale din 19 septembrie 2007, reclamanţii din prezenta cauză – B.T. şi B.M. - au cesionat, în favoarea pârâtului C.N.B., un număr de 2500 părţi sociale, reprezentând 100% din capitalul social al SC I.T.B. SRL, echivalentul a 250.000 RON. Potrivit art. 3 din acest contract, preţul negociat de părţi a fost de 250.000 RON şi a fost achitat integral la data încheierii contractului de cesiune (respectiv 19 septembrie 2007).
Însă, prin convenţia atestată cu dată certă din 19 septembrie 2007 la Cabinetul av. S.R.C., părţile au convenit ca cedentii să remită din preţul cesiunii suma de 67.264,77 RON, cu titlul de garanţie, până la finalizarea situaţiei contabile şi până la momentul în care cedentii (B.T. şi M.) vor face dovada că societatea a fost cesionată fără a avea vreo datorie faţă de terţi.
Tribunalul a constatat că, prin prezenta acţiune, reclamanţii solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 34.460 RON, actualizată cu nivelul dobânzii, cu titlul de diferenţă de preţ al cesiunii părţilor sociale, din suma totală de 67.264,77 RON şi la plata daunelor interese.
Reclamanţii invocă - în motivarea acţiunii - faptul că reglementarea situaţiei contabile a societăţii s-a realizat mai târziu (fără a preciza data şi fără a face dovezi în acest sens), rezultând că datoria netă a SC I.T.B. SRL către terţi era la data de 19 septembrie 2007 de 32.805 RON, astfel că, din suma de 67.264,77 RON, pârâtul trebuia să le restituie reclamanţilor suma de 34.459,77 RON.
Tribunalul a reţinut că obligaţia de restituire a garanţiei în sumă de 67.264,77 RON sau a diferenţei de sumă ca urmare a reglementării situaţiei financiare a SC I.T.B. SRL în raport cu terţii, s-a născut la data de 19 iulie 2007, nefăcându-se nici o dovadă cu privire la data finalizării situaţiei contabile a societăţii.
De asemenea, reclamanţii nu au făcut nici o dovadă cu privire la punerea în întârziere a debitorului C.N.B. referitor la sumele ce fac obiectul prezentei cauze.
Instanţa a stabilit că, potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripţie este de 3 ani, iar conform art. 7 din aceeaşi lege, prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune.
În speţa de faţă, dreptul la acţiune al reclamanţilor s-a născut la data de 19 septembrie 2007, de la acest moment începând să curgă şi termenul de prescripţie de 3 ani, care s-a împlinit la data de 19 septembrie 2010.
Tribunalul a reţinut că notificarea trimisă de către reclamanţi pârâtului, la data de 31 august 2010, prin intermediul Cabinetului de avocat A.M., nu reprezintă un act începător de executare, în conformitate cu dispoziţiile art. 16 lit. c) din Decretul nr. 167/1958.
De asemenea, nici acţiunea de care au făcut vorbire reclamanţii cu ocazia dezbaterilor ce au avut loc în şedinţa publică din 25 ianuarie 2011, introdusă în anul 2008, nu poate reprezenta un act de întrerupere a cursului prescripţiei extinctive, conform art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958, având în vedere poziţia ambelor părţi, care au recunoscut că s-a renunţat la judecata acelei cereri.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanţii B.M. şi B.T. prin care au invocat art. 7 alin. (3) şi art. 16 alin. (1) lit. b) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă şi au solicitat anularea sentinţei Tribunalului Iaşi şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe, pentru rejudecare.
Examinând actele şi lucrările dosarului, în aplicarea art. 295 alin. (1) C. proc. civ., curtea a constatat că apelul este fondat, pentru considerentele expuse în cele ce urmează:
Tribunalul Iaşi a stabilit corect că - pentru pretenţiile deduse judecăţii de reclamanţi - termenul de prescripţie a dreptului la acţiune a început să curgă la data de 19 septembrie 2007, potrivit art. 7 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă.
Instanţa de prim control judiciar a reţinut, însă, că - în pofida celor statuate de tribunal - a intervenit în speţă întreruperea cursului prescripţiei, prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, în sensul art. 16 lit. b) din acelaşi decret menţionat.
Curtea de Apel a constatat că, prin introducerea cererii de chemare în judecată care formează obiectul Dosarului nr. 3102/245/2010 al Judecătoriei Iaşi [acţiune în care nu s-a pronunţat încă o hotărâre pe fond, judecata fiind suspendată în baza art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.] a operat întreruperea cursului prescripţiei în cauza de faţă.
De la data înregistrării acestei prime cereri a început să curgă un nou termen de prescripţie a dreptului la acţiune, în conformitate cu art. 17 din Decretul nr. 167/1958, termen ce nu era încheiat la data de 20 septembrie 2010, când a fost sesizat Tribunalul Iaşi cu acţiunea care face obiectul dosarului de faţă.
În consecinţă, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, prin decizia nr. 119 din 14 noiembrie 2011 a admis apelul formulat de reclamanţii B.M. şi B.T. împotriva sentinţei nr. 208/com din 01 februarie 2011, pronunţată de Tribunalul laşi, secţia comercială şi contencios administrativ, hotărâre pe care a anulat-o şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe, pentru rejudecare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul C.N.B., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacată în sensul menţinerii ca legală şi temeinică a sentinţei de fond.
În drept recursul a fost întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În susţinerea acestuia s-a arătat că în mod greşit a reţinut instanţa de apel că termenul de prescripţie s-a întrerupt odată cu promovarea cererii de chemare în judecată ce formează obiectul Dosarului nr. 3102/245/2010, cerere având conţinut identic cu cea de faţă şi care se poartă între aceleaşi persoane.
Astfel, acţiunea de mai sus nu poate constitui temei al întreruperii termenului de prescripţie, întrucât nu a fost soluţionată definitiv.
Recursul este nefondat.
Înalta Curte urmează a examina prin prisma motivului de nelegalitate invocat, daca decizia care s-a oprit asupra excepţiei de prescripţie este corectă în raport cu obiectul pricinii şi dacă a intervenit o cauză de întrerupere a cursului prescripţiei.
Din acest punct de vedere se constată că prin acţiunea introductivă s-a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei reprezentând diferenţa de preţ al cesiunii părţilor sociale, obligaţie de restituire asumată prin convenţia atestată cu dată certă din 19 septembrie 2007 la Cabinetul de avocat S.R.C.
Prin cererea iniţial înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. 6794/99/2009, reclamanţii B.M. şi B.T. au chemat în judecată pe pârâtul C.N.B. solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 34.460 RON, actualizată cu nivelul dobânzii legale, cu titlu de diferenţă de preţ al cesiunii părţilor sociale şi la plata de daune interese în cuantum de 500.000 RON. Prin sentinţa civilă nr. 44 din 11 ianuarie 2010 a fost admisă excepţia de necompetenţă materială, cauza fiind declinată la Judecătoria Iaşi, fiind înregistrată cererea sub nr. 3102/245/2010. Urmare majorării pretenţiilor de către reclamanţi la primul termen de judecată intervenit după pronunţarea regulatorului de competenţă, cauza a fost declinată spre competentă soluţionare la Tribunalul Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 18356 din 16 decembrie 2010.
După cum se poate constata obiectul celor două cereri de chemare în judecată, respectiv cauza de faţă şi cauza ce formează obiectul Dosarului nr. 3102/245/2010, care în prezent, prin încheierea de şedinţă din data de 7 martie 2012 a fost suspendată în temeiul art. 244 C. proc. civ., până la soluţionarea prezentului recurs, derivă din încheierea actului de cesiune încheiat între părţi la data de 19 septembrie 2007, ce vizează şi prezenta pricină.
Prin urmare, momentul naşterii dreptului la acţiune nu este reprezentat de data de 19 septembrie 2007, dată la care au fost încheiate contractul de cesiune şi convenţia atestată cu dată certă în situaţia în care a devenit incidenţă ipoteza reglementată de dispoziţiile art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958.
Astfel, cererea de chemare în judecată ce formează obiectul Dosarului nr. 3102/245/2010 al Judecătoriei Iaşi, unde nu s-a pronunţat încă o hotărâre pe fond, a produs efectul prevăzut de art. 17 din Decretul nr. 167/1958, respectiv a şters prescripţia începută înainte de a se ivi împrejurarea care a întrerupt-o.
În ceea ce priveşte criticile recurentului prin care susţine că nu a operat întreruperea cursului prescripţiei, în condiţiile în care nu s-a pronunţat o hotărâre de admitere definitivă, acestea nu pot fi reţinute întrucât dispoziţiile art. 16 lit. b) C. proc. civ. au în vedere ipoteza în care a operat întreruperea cursului prescripţiei extinctive printr-o cerere de chemare în judecată.
În ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 17 din Decretul nr. 167/1958, în situaţia în care hotărârea de admitere a cererii nu a rămas definitivă, între data sesizări instanţei şi data rămânerii definitive a sentinţei judecătoreşti nu se poate afirma că nu a operat întreruperea termenului, aceasta fiind condiţionată de admiterea cererii şi rămânerea definitivă a hotărârii.
De asemenea nu vor fi reţinute nici criticile care vizează modificarea acţiunii ulterior împlinirii termenului de prescripţie în cadrul dosarului ce formează obiectul Dosarului nr. 3102/245/2010, aceste motive urmând a fi analizate cu prilejul judecăţii pe fond.
Aşa fiind, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul C.N.B. împotriva deciziei nr. 119/2011 din 14 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3704/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3706/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
