ICCJ. Decizia nr. 3707/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3707/2012
Dosar nr. 414/89/2011*
Şedinţa publică de la 27 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1483 din 13 mai 2011, Tribunalul Vaslui a respins excepţiile de necompetenţă teritorială de soluţionare a acţiunii şi inadmisibilităţii acţiunii, invocate de pârâta M.I.C.P. LTD, prin Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România.
A fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţii Z.I., Z.B.E. şi Z.D.I., prin reprezentantul legal Z.I. şi a fost obligată pârâta să achite reclamantului Z.I. suma de 10.000 RON, cu titlu de daune materiale.
Pârâta a fost obligată să achite reclamantului Z.I. suma de 2.000.000 RON şi reclamantelor Z.B.E. şi Z.D.I. câte 500.000 RON, cu titlu de daune morale.
De asemenea, a fost obligată pârâta să achite reclamantului Z.I. suma de 5.000 RON, cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că este suficient demersul reclamantului de a se informa în ceea ce priveşte recuperarea de daune de la societatea de asigurări, la o instituţie abilitată, soluţia fiind de a se adresa instanţei, în condiţiile în care demersul său a fost fără nici o finalitate favorabilă. Poziţia abordabilă manifestată de pârâtă nu anulează demersul în instanţă, văzând punctele diferite de vedere, care denotă rezultatul la care ar fi ajuns sau nu părţile.
În aceste condiţii, a stabilit tribunalul că în mod vădit nu sunt incidente dispoziţiile ce privesc consecinţele neurmării procedurii prealabile a concilierii directe.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că situaţia de fapt a accidentului nu este contestată, situaţie care atestă împrejurarea decesului victimei Z.M., la fel şi cel care a cauzat acest eveniment, numitul R.D. Acesta din urmă conducea autoturismul implicat în accident, şoferul fiind asigurat la societatea pârâtă chemată în judecară, prin Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România Bucureşti, răspunzând astfel cerinţei de a complini lipsa unei societăţi de asigurare cu reprezentanţă în România.
Potrivit clauzelor contractuale şi legislaţiei în materie, societatea de asigurări are obligaţia de a despăgubi persoanele ce suferă daune de pe urma accidentelor cauzate de asiguraţii acesteia, fapt asupra căruia instanţa nu a insistat în motivare (câtă vreme pârâta nu a contestat aceste obligaţii), ci doar asupra întinderii acestora.
Tribunalul a constatat, în ceea ce priveşte daunele materiale reprezentând cheltuielile ouazionate cu înmormântarea victimei, că este adevărat că în cauză nu au fost depuse acte justificative, dar - totodată - la fel de reală este împrejurarea că acest fapt în mod indubitabil s-a realizat, fiind necesare cheltuieli în respectarea tradiţiei, credinţei şi obiceiurilor locului. Având în vedere aceste aspecte, instanţa a acordat ca despăgubire o suma care să acopere cheltuielile, incluzând şi cheltuielile ulterioare înmormântării.
Referitor la daunele morale, a considerat instanţa că atât reclamantul Z.I. - ca soţ - şi deopotrivă cele două reclamante minore - ca fiice a victimei - au suferit urmare a evenimentului supus analizei, suferinţă de ordin evident moral, victima fiind un membru important în familia rămasă fără ajutor în creşterea şi educarea celor două copile de vârste mici (când lipsa mamei este pregnant resimţită în viaţa de zi cu zi) acestea fiind sentimente care persistă, iar o rezolvare ori remediere a situaţiei nu poate fi previzibilă în timp.
Pentru aceste considerente, tribunalul a acordat daune morale într-un cuantum care să compenseze pierderea mamei, respectiv soţiei, însă nu în cuantumul solicitat, suma indicată de reclamanţi fiind cea maximă prevăzută de lege. Maximul, a considerat instanţa, poate fi acordat în situaţiile în care victimele sunt într-un număr mai mare.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamantul Z.I., în nume propriu şi ca reprezentant legal al minorelor Z.B.E. şi Z.D.I. şi pârâta M.I.C.P. LTD.
În motivarea apelului său, Z.I. a susţinut că greşit a fost admisă doar în parte cererea privind daunele morale.
Pârâta M.I.C.P. LTD a arătat în motivarea apelului că acţiunea era inadmisibilă, câtă vreme nu au fost respectate de reclamant cerinţele art. 720 C. proc. civ.
Apelanta-pârâtă a invocat lipsa dovezii calităţii de reprezentant a lui J.M., legitimat ca fiind apărătorul reclamanţilor.
Examinând actele şi lucrările dosarului, curtea a constatat că este nefondat apelul reclamantului şi este în parte fondat apelul pârâtei, pentru considerente următoare:
În ce priveşte excepţiile ridicate de M.I.C.P. LTD, curtea a constatat că nu poate fi primită excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, câtă vreme pârâta se prevalează de neîndeplinirea procedurii prealabile, prevăzute de art. 7201 C. proc. civ., fără a dovedi vreo vătămare şi fără a-şi fi manifestat voinţa de a rezolva litigiul pe cale amiabilă, astfel încât să paralizeze demersul în justiţie al reclamanţilor.
De altminteri, ţinând cont de circumstanţele speţei (asigurător din străinătate, pentru aflarea identităţii căruia erau necesare investigaţii depăşind posibilităţile obişnuite ale unor necomercianţi) instanţa de apel a considerat că aplicarea strictă a textului procedural evocat le-ar fi impus reclamanţilor o sarcină disproporţionată, cu nimic justificată de necesitatea pentru care concilierea prealabilă a fost instituită de legiuitor, limitându-le acestora drastic liberul acces la justiţie, garantat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi de art. 21 alin. (1) din Constituţia României.
Nu a fost reţinută nici excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, curtea de apel reţinând, în acest sens, că nu s-au încălcat dispoziţiile art. 67 şi 68 C. proc. civ.
Referitor la fondul pricinii, curtea a reţinut că sentinţa este temeinică, în ce priveşte cuantumul daunelor materiale pretinse de reclamanţi. În lipsa înscrisurilor doveditoare, instanţa de apel a apreciat că poate fi aplicată prezumţia, în temeiul art. 1199 C. civ., că daunele materiale suportate de reclamanţi se ridică la suma stabilită de tribunal, avându-se în vedere caracterul, conţinutul şi amploarea datinilor legate de înhumare şi de slujbele ulterioare - de pomenire - obişnuite.
Apelul pârâtei a fost apreciat fondat, în ce priveşte cuantumul daunelor morale, după cum este nefondat apelul reclamanţilor, vizând acest aspect.
Curtea de Apel a reţinut că este tară legătură cu pricina trimiterea pe care reclamantul-apelant o realizează la directivele europene, transpuse în legislaţia română. Suma minimă la care face referire Z.I. în motivarea apelului său nu este, conform instrumentelor juridice europene, cea care poate fi acordată de instanţa de judecată învestită cu soluţionarea cererii de daune morale, ci suma minimă obligatorie pentru care se încheie asigurarea.
Instanţa de prim control judiciar a avut în vedere - în acest sens - dispoziţiile Directivei nr. 2005/14/EC a Parlamentului European şi Consiliului din 11 mai 2005, care a amendat Directivele Consiliului nr. 72/166/EEC, 84/5/EEC, 88/357/EEC şi 90/232/EEC şi Directiva nr. 2000/26/EC a Parlamentului European şi Consiliului referitoare la asigurarea de răspundere civilă în ce priveşte utilizarea vehiculelor cu motor, transpuse în România prin Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările.
În ce priveşte cuantumul daunelor morale, curtea de apel a constatat că sunt întemeiate argumentele expuse de pârâtă.
Statuând în echitate, instanţa de apel, punând în balanţă toate circumstanţele speţei, a considerat că o evaluare adecvată a daunelor morale impune acordarea, cu acest titlu, a câte 40.000 RON pentru fiecare dintre cei trei reclamanţi, în total suma de 120.000 RON şi urmează a dispune în acest sens.
În consecinţă, prin decizia nr. 113/2011 din 31 octombrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, a respins apelul formulat de reclamantul Z.I. în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al minorelor Z.B.E. şi Z.D.I. împotriva sentinţei nr. 1483 din 13 mai 2011, pronunţată de Tribunalul Vaslui; a respins excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, invocată de pârâtă, în ce priveşte cererea de chemare în judecată; a admis apelul formulat de pârâta M.I.C.P. LTD împotriva sentinţei nr. 1483 din 13 mai 2011 a Tribunalului Vaslui, hotărâre pe care a schimbat-o în parte, în ce priveşte cuantumul daunelor morale, în sensul că: a obligat pârâta M.I.C.P. LTD să plătească, cu titlu de daune morale, fiecăruia din cei trei reclamanţi – Z.I., Z.B.E. şi Z.D.I. - câte 40.000 RON, în total suma de 120.000 RON; au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei Tribunalului Vaslui.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul Z.I. în nume propriu şi în calitate de reprezentant al minorelor Z.B. şi Z.D.
Prin criticile formulate recurentul a arătat că deşi au fost invocate în faţa ambelor instanţe de fond prevederile directivelor comunitare în materia asigurărilor obligatorii auto, acestea au fost greşit interpretate în stabilirea despăgubirii. Suma minimă asigurată pentru care se încheie asigurarea este în realitate identică cu suma minimă asigurată de 1.000.000 euro, prevăzută de Capitolul 3 art. 9 din Directiva nr. 2009/103/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 septembrie 2009.
Suma solicitată cu titlu de prejudiciu este solicitată în temeiul contractului de asigurare, iar prejudiciul despre care face vorbire curtea poate fi recuperat de la persoana vinovată de producerea accidentului în cadrul unui dosar penal.
Evaluarea pe care a făcut-o Curtea de Apel în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale, s-a făcut pur subiectiv şi nu reprezintă nici acoperirea unei indemnizaţii periodice decente până la majoratul acestora în situaţii similare.
Înalta Curte, având în vedere dispoziţiile art. 137 alin. (1) raportate la art. 3021 lit. c) C. proc. civ. a luat în examinare excepţia nulităţii recursului pentru următoarele considerente:
Dispoziţiile citate stabilesc o regulă de bază în exercitarea acestei căi extraordinare de atac care obligă la indicarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, cât şi la dezvoltarea lor. Întrucât recursul nu are caracter devolutiv, ci pe această cale se verifică dacă judecata a avut loc cu respectarea dispoziţiilor legale pe care s-a fundamentat soluţia, recurentului îi revenea obligaţia să indice temeiurile legale încălcate şi să îşi dezvolte în fapt, dar şi în drept criticile.
În actuala reglementare, recursul este cale de atac de reformare, nedevolutivă, care se exercită numai pentru motivele strict prevăzute de lege. Mai este de reţinut că în prezent, cauza recursului constă în nelegalitatea deciziei din apel care se atacă pe această cale, astfel că aceasta trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Din expunerea argumentelor evocate de recurent, care reprezintă motive de nemulţumire în raport de soluţia pronunţată, prin care s-au readus în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Din acest punct de vedere criticile referitoare la modul în care au fost evaluate daunele morale de către instanţa de apel, dezvoltate de către recurent prin cererea de recurs, nu pot face obiect al controlului de legalitate de către instanţa de recurs. Faptul că se invocă anumite prevederi ale legislaţiei comunitare, nu poate să atragă nici o analiză, întrucât indicarea formală a acestora nu înseamnă dezvoltarea motivelor aşa cum prevede art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
În consecinţă, pentru motivele anterior arătate care vizează condiţiile de promovare şi susţinere a recursului, cât şi în raport de susţinerile recurentului prin care se invocă netemeinicia şi nu nelegalitatea soluţiei anterioare, potrivit art. 312 C. proc. civ., va fi constatat nul recursul reclamantului.
Constatând culpa procesuală a recurentului în declanşarea litigiului de faţă, în temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., urmează a dispune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces, astfel cum au fost solicitate de intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamantul Z.I., în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al minorelor Z.B.E. şi Z.D.I. împotriva deciziei nr. 113/2011 din 31 octombrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Obligă recurentul-reclamant Z.I. la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei M.I.C.P. LTD Nicosia.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3706/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 3713/2012. Civil. Pretenţii. Contestaţie în... → |
|---|
