ICCJ. Decizia nr. 3713/2012. Civil. Pretenţii. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3713/2012
Dosar nr. 564/1/2012
Şedinţa publică de la 27 septembrie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 3962, pronunţată la data de 10 martie 2009, în Dosarul nr. 17382/3/2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins acţiunea principală formulată de reclamanta SC O. SA Băile Olăneşti, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Turismului Bucureşti şi chemaţii în garanţie N.D. şi SC M.B.C. SA Constanţa, ca neîntemeiată, şi a respins cererea de chemare în garanţie ca rămasă fără obiect.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel, în termen, reclamanta S.C. Olăneşti Riviera SA Băile Olăneşti.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 291, pronunţată la data de 28 iunie 2011, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă SC O.R. SA Băile Olăneşti împotriva sentinţei comerciale nr. 3962 din 10 martie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în Dosarul nr. 17382/3/2008, în contradictoriu cu intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Bucureşti şi intimaţii-chemaţi în garanţie N.D. şi SC M.B.C. SA Bucureşti, şi a respins cererea intimaţilor-chemaţi în garanţie privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta SC O.R. SA Băile Olăneşti, solicitând admiterea recursului şi modificarea deciziei comerciale nr. 291 din 28 iunie 2011, în sensul admiterii apelului şi schimbării sentinţei comerciale nr. 3962 din 10 martie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, şi în consecinţă admiterea cererii sale de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, şi obligarea pârâtului la plata sumei de 49.770.608.138 ROL, adică, 4.977.060,8138 RON, reprezentând prejudiciul suferit urmare a faptei acestuia; cu cheltuieli de judecată.
În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 7 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ., recurenta-reclamantă SC O.R. SA Băile Olăneşti a relevat situaţia de fapt în cauză şi istoricul întregului litigiu, de la introducerea acţiunii - până la momentul pronunţării instanţei de apel, în rejudecare, şi a criticat decizia instanţei de apel pentru nelegalitate, arătând, în esenţă, că, hotărârea cuprinde motive contradictorii şi este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
În acest sens, a susţinut recurenta că Hotelul R. nu avea la data întocmirii dosarului de prezentare toate dotările necesare obligatorii pentru clasificarea în categoria 3***, conform dispoziţiilor legale în vigoare la acea dată pentru clasificarea hotelurilor, iar expertiza contabilă şi expertiza tehnică efectuate în cauză au stabilit clar, precis, fără tăgadă, că cele susţinute corespund realităţii. Instanţa de judecată, la rândul său, a reţinut că este adevărat că hotelului îi lipseşte încălzirea centrală.
Instanţa a reţinut că hotelul nu are încălzire centrală şi că la soluţionarea pricinii va avea în vedere normele metodologice aprobate prin O.N.R.T. nr. 61/1999, trăgând, însă, o concluzie contrară, anume că simpla existenţă a certificatului ce nu are acoperire în situaţia reală este suficientă, şi nu a dat nici o eficienţă propriei constatări, în speţă, conduita ilicită a pârâtului constând în neaplicarea legii cu privire la clasificarea hotelului şi în inducerea reclamantei în eroare cu privire la adevărata clasificare a hotelului.
De asemenea, a mai susţinut recurenta-reclamantă că hotărârea instanţei de apel cuprinde motive străine de natura pricinii şi este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii. Instanţa de apel a reţinut că reclamanta a invocat includerea în capital a unor mijloace fixe inexistente şi că, din raportul de expertiză topografică rezultă că acestea există, că unele ar fi folosite exclusiv de către reclamantă, că în listele de inventariere mijloace fixe din decembrie 2001 au fost incluse aceste mijloace fixe; or, prin faptele sale, anterioare vânzării, pârâtul Ministerul Turismului a acţionat deliberat, prin includerea în capitalul social a unor active care nu aparţineau acestor societăţi, ci aparţineau statului, la majorarea fictivă a capitalului social, aspect care a condus la emiterea de acţiuni care nu aveau corespondent în realitate.
S-a stabilit, fără putinţă de tăgadă, că plajele S. şi P., debarcaderul, epiurile Parc, îndiguirile de mal, restaurant M., că drumul de sistematizare, că esplanada sunt bunuri din domeniul public al statului, iar a reţine contrariul, astfel cum a reţinut instanţa de apel, reprezintă o încălcare a principiului legal instituit de Legea nr. 213/1998, potrivit cu care „bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile";.
Aceste bunuri nu au făcut niciodată obiect al proprietăţii private a statului, prin urmare, nu puteau, legal, fi introduse în capitalul social al unei societăţi ce urma să fie privatizată, iar introducerea lor în capitalul social s-a făcut cu încălcarea legii, cu nesocotirea dreptului de proprietate publică. Reţinerea curţii, contrar realităţii, că aceste bunuri au făcut parte din capitalul social este contrară legii.
A mai susţinut recurenta-reclamantă că hotărârea recurată este lipsită de temei legal şi este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii. Legea greşit aplicată de către instanţa apelului este Ordinul nr. 61 din 27 aprilie 1999, publicat în M. Of. nr. 242bis/31.05.1999, astfel: cu privire la suprafaţă totală minimă a holului de primire a Hotelului R.; cu privire la lipsa spaţiilor pentru administrare şi pentru materialele sportive; cu privire la faptul că, din totalul de 231 de camere, 221 aveau o suprafaţă sub cea minimă de 16 m.p.; cu privire la camerele de baie şi a înălţimii spaţiilor de cazare; cu privire la lipsa grupului electrogen; cu privire la lipsa prizelor pentru aparatele de ras, lipsa telefoanelor din 155 de camere, lipsa televizoarelor din 3 camere, lipsa telecomenzilor din 17 camere şi aparatele radio din toate camerele, precum şi lipsa mobilierului, păturilor, mapelor de informare pentru turişti, lipsa aparaturii pentru plata pe bază de cărţi de credit; cu privire la numărul de locuri din restaurant şi cu privire la existenţa investiţiilor în curs.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, Înalta Curte a reţinut următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, textul impunând, aşadar, ca o condiţie de formă a recursului, menţionarea motivelor de nelegalitate.
Rezultă, din aceste prevederi legale, conjugate cu prevederile art. 304 C. proc. civ., privitoare la sfera motivelor de recurs, că, pentru a fi validă juridic, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se sprijină, adică acele argumente de natură juridică pentru care recurentele înţeleg a critica hotărârea atacată sub aspectul legalităţii.
Pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, recursul nu se poate limita doar la indicarea textului de lege, condiţia legală a dezvoltării motivelor presupunând încadrarea lor într-unul din motivele limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
În speţă, din observarea criticilor formulate de recurenta-reclamantă SC O.R. SA Băile Olăneşti, s-a constatat ca motivele invocate de către recurentă în susţinerea recursului său nu se subscriu nici unuia dintre motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., toate criticile formulate vizând situaţia de fapt sau invocarea unor texte legale, pretins a fi fost încălcate de către instanţa de apel.
Astfel, deşi recurenta-reclamantă a indicat drept motive de recurs art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., aceasta îşi exprimă, de fapt, nemulţumirea faţă de modul de administrare sau interpretare a probelor administrate (expertize, certificat de clasificare a hotelului, înscrisuri), ori faţă de modul de soluţionare a apelului în ceea ce priveşte „majorarea fictivă de către pârât a capitalului social, prin includerea în capital a unor mijloace fixe care nu puteau fi incluse în capitalul social, acestea fiind bunuri ce aparţin domeniului public al statului";, şi a arătat că, prin această soluţie şi motivare a ei, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre contrară legii, care cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii, şi care este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, însă fără a dezvolta, în concret, critici în acest sens, situaţie care nu se încadrează în acest motiv de nelegalitate, calea de atac a recursului neavând caracter devolutiv, care să permită reaprecierea probelor.
Or, în raport de generalitatea criticilor formulate, simpla trimitere şi indicare a unui text legal şi redarea conţinutului său, fără a se formula critici privind interpretarea şi aplicarea acestuia de către instanţa de apel sau că ar fi fost greşit aplicat, şi fără a se arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii sub aspectul aplicării respectivului text, ori neindicarea considerentelor de fapt şi de drept pretins contradictorii ori străine de natura pricinii, în raport de dispozitivul hotărârii, nu se încadrează în acest motiv de nelegalitate, care se referă la hotărârea pronunţată fără temei legal sau cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Dezvoltarea criticilor nu face, deci, posibilă încadrarea lor în aceste motive de recurs, dar nici în restul motivelor prevăzute de art. 304 C. proc. civ., conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în realitate recurenta-reclamantă reluând apărările de fond formulate în fazele procesuale anterioare, referitoare la împrejurarea că Hotelul R. nu avea, la data întocmirii dosarului de prezentare, toate dotările necesare obligatorii pentru clasificarea în categoria 3***, ceea ce constituie o chestiune de fapt, ce nu mai poate face obiectul cenzurii în recurs, pct. 10 şi 11 ale art. 304 C. proc. civ. fiind abrogate, iar simpla indicare a unui text de lege, tară a se arăta în ce constă nelegalitatea, prin raportare la hotărârea pronunţată, nu este suficientă, din această perspectivă.
Aşadar, recurenta-reclamantă a indicat drept motive de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., dar criticile formulate nu pot fi subsumate acestor motive, care se referă la hotărârea care cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii sau pronunţată cu interpretarea sau aplicarea greşită a legii, aceste critici vizând, aşa cum s-a arătat mai sus, doar nemulţumirea recurentei cu privire la soluţia dată cererii sale.
Or, simpla indicare a textului de lege prin care se reglementează motivele de recurs în baza cărora poate fi modificată sau casată o hotărâre, şi nemulţumirea părţii faţă de soluţia pronunţată, fără a se dezvolta şi arăta, în concret, în ce constau greşelile săvârşite de instanţă şi legea încălcată, pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea acestuia în cazurile limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului, lipsa acestora fiind sancţionată de textul de lege invocat cu nulitatea cererii.
Constatând, deopotrivă, că nu sunt incidente nici motive de ordine publică, ce ar putea fi invocate din oficiu, de către instanţa de recurs, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, dând eficienţă textului de lege invocat, a constatat nulitatea cererii de recurs, conform dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., prin decizia nr. 6 din 17 ianuarie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare, în cadrul termenului legal SC O.R. SA, prin care a solicitat admiterea cererii, desfiinţarea deciziei atacate şi în rejudecare admiterea acţiunii formulată de reclamantă.
În susţinerea cererii, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., în sensul că instanţa de recurs a respins recursul fără a intra în cercetarea fondului, în baza excepţiei nulităţii recursului ca nemotivat, în condiţiile în care nici instanţa, nici vreuna dintre părţi nu a invocat această excepţie, iar recursul a fost formulat şi motivat în cadrul termenului legal, fiind invocate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În preambulul cererii, contestatoarea a prezentat situaţia de fapt derulată în cadrul celor două cicluri procesuale, istoric care urmează a nu fi reluat de către instanţă.
În ceea ce priveşte judecata în cel de al doilea ciclu procesual, contestatoarea a arătat că la termenul de judecată din data de 17 ianuarie 2012, instanţa a acordat cuvântul asupra fondului cauzei, iar cu toate acestea, din eroare, instanţa a constatat nulitatea cererii de recurs.
Excepţia nulităţii recursului trebuia pusă în dezbaterea contradictorie a părţilor, pentru ca partea să îşi poată exercita dreptul la apărare şi la un proces echitabil, ceea ce răspunde cerinţei erorii materiale grave.
În acest fel, instanţa de recurs a încălcat prevederile art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., normele procedurale neavând menirea a de a surprinde pe destinatarul lor.
În concluzie, contestatoarea susţine că decizia atacată este rezultatul unei erori material, întrucât pricina a fost soluţionată în temeiul unei excepţii de procedură, pe care din greşeală a omis să o pună în dezbaterea părţilor.
În continuarea, contestatoarea a arătat că greşeala materială este evidentă, recursul fiind motivat în conformitate cu dispoziţiile art. 302, 304 şi 306 C. proc. civ., astfel cum se reţine şi în practicaua deciziei. Astfel, aspectele care au făcut obiectul recursului au privit exclusiv legalitatea deciziei comerciale, în special încălcarea dispoziţiilor privind legalitatea răspunderii civile delictuale.
Prin raportare la dispoziţiile speciale privind ordinul Autorităţii Naţionale de Turism recurenta a demonstrat că activul care a făcut obiectul contractului de privatizare nu se încadra în criteriile de clasificare ale unui hotel de 3 stele, lipsurile constatate de cumpărător constituindu-se în prejudiciul solicitat.
Astfel, în mod greşit a reţinut instanţa de recurs că motivele de recurs nu pot fi încadrate în motive de nelegalitate.
De asemenea, contestatoarea a susţinut motivul prevăzut de art. 318 C. proc. civ., invocând că instanţa de recurs a omis din greşeală să cerceteze motivele de modificarea prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În acest sens se invocă jurisprudenţa Înaltei Curţi, respectiv decizia nr. 2804 din 12 mai 2005 şi decizia nr. 5424 din 11 noiembrie 2005.
Contestaţia în anulare este nefondată.
Motivul prevăzut de art. 318 C. proc. civ., dezvoltat de contestatoare vizează două situaţii: a) când dezlegarea dată prin hotărârea instanţei de recurs este rezultatul unei greşeli materiale, b) când instanţa respingând recursul sau admiţându-l numai în parte „a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare";.
Rezumând susţinerile contestatoarei, în raport de motivul de contestaţie prevăzut de teza I a art. 318 C. proc. civ. se va lua în examinare susţinerea potrivit căreia instanţa de recurs ar fi aplicat dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ. fără să observe că au fost îndeplinite cerinţele formale în legătură cu formularea căii de atac a recursului, în ceea ce priveşte art. 304 C. proc. civ.
Dispoziţiile art. 3021 C. proc. civ. impun instanţei să constate nulitatea recursului, pentru neîndeplinirea unor condiţii intrinseci actului de procedură reprezentat de cererea de recurs. Nulitatea prevăzută de lege este una expresă, vătămarea fiind prezumată în condiţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. În ceea ce priveşte lipsa motivelor de recurs, în accepţiunea prevăzută de art. 304 C. proc. civ., concluzia la care se ajunge este că numai indicarea greşită a motivelor de recurs obligă instanţa la o încadrare corectă a acestora, în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
Dispoziţiile privind nulitatea actului de procedură trebuie coroborate cu dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., iar neîndeplinirea cerinţei prevăzută de art. 3021 lit. c) C. proc. civ. nu mai poate fi complinită.
Din acest punct de vedere, critici le contestatoarei privind respingerea recursului fără a se intra în cercetarea fondului, în baza excepţiei nulităţii recursului ca nemotivat, în condiţiile în care nici instanţa, nici vreuna din părţi nu a invocat această excepţie urmează a nu fi reţinute.
Nulitatea recursului reprezintă sancţiunea pentru neîndeplinirea unei condiţii intrinseci cererii de recurs, respectiv a lipsei motivelor nelegalitate, ceea ce reprezintă o cerinţă de fond şi nu o excepţie de procedură.
Aceste argumente demonstrează şi modalitatea în care a procedat instanţa de recurs, cu prilejul acordării cuvântului părţilor asupra aspectelor de nelegalitate ale cererii.
Astfel, susţinerea contestatoarei va fi înlăturată, întrucât soluţia Înaltei Curţi prin care s-a constatat nulitatea recursului a avut în vedere prevederile art. 3021 lit. c) C. proc. civ. Prin urmare nu se poate susţine că „dezlegarea dată"; este rezultatul unei greşeli materiale sau că eroarea invocată este în legătură cu aspectele formale ale judecăţii recursului. În condiţiile în care contestaţia în anulare nu constituie un mijloc de reformare a deciziei pronunţată de instanţa de recurs, nici celelalte motive prin care s-au reluat argumentele de fond care au fost prezentate Înaltei Curţi drept motive de recurs nu vor fi reţinute, întrucât soluţia nu a vizat o astfel de analiză de vreme ce s-a aplicat sancţiunea prevăzută de art. 302 lit. c) C. proc. civ. pentru nerespectarea dispoziţiilor referitoare la condiţiile promovării recursului.
Înalta Curte mai observă că nici cea de-a doua teza a art. 318 C. proc. civ. nu poate fi reţinută pentru argumentele deja expuse. Este de precizat că există omisiune numai când realmente instanţa de recurs nu a analizat un motiv de modificare sau de casare şi numai atunci când a respins recursul sau l-a admis în parte omiţând „din greşeală"; să cerceteze vreun motiv.
În realitate, prin argumentele aduse în susţinerea motivului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 318 C. proc. civ., contestatoarea urmăreşte examinarea recursului, solicitând în alte cuvinte să se treacă peste nulitatea constatată ca urmare a neîndeplinirii cerinţelor legale de promovare şi susţinere a căii de atac extraordinare a recursului.
Aşa fiind, contestaţia în anulare va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul SC O.R. SA împotriva deciziei nr. 6 din 17 ianuarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3707/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3714/2012. Civil. Pretenţii. Contestaţie în... → |
|---|
