ICCJ. Decizia nr. 3772/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3772/2012
Dosar nr. 8925/1/2003
Şedinţa publică din 25 mai 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 2872 din 07 mai 2002, reclamanta D.T. a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei din 15 aprilie 2002 a Primarului Municipiului Botoşani prin care autorului său, B.R., i s-a respins cererea de restituire în natură a suprafeţei de 250 m.p., situată în mun. Botoşani, cerere de restituire formulată în baza prevederilor Legii nr. 10/2001.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că prin contractul de vânzare-cumpărare din 04 august 1977, cumnatul său B.R. a cumpărat casa situată în mun. Botoşani, şi că terenul aferent locuinţei a trecut în proprietatea statului în temeiul prevederilor Legii nr. 58/1974. Deşi imobilul a fost demolat, fiind expropriat conform Decretului nr. 394/1988 al fostului Consiliu de Stat, terenul nu a fost restituit în proprietate nici în temeiul Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar, nici al Legii nr. 10/2001.
Prin sentinţa nr. 338 din 28 august 2002, Tribunalul Botoşani, secţia civilă, a respins ca nefondată acţiunea formulată de contestatoarea D.T. în contradictoriu cu intimata Primăria Municipiului Botoşani, prin Primar.
Prima instanţă a reţinut că prin Decretul nr. 394/1998 al fostului Consiliu de Stat, B.R. a fost expropriat în legătură cu casa situată în mun. Botoşani, iar terenul aferent, în suprafaţă de 250 m.p., a fost trecut în proprietatea statului conform prevederilor Legii nr. 58/1974.
Tribunalul a constatat că terenul în litigiu se află actualmente în proprietatea unei terţe persoane, situaţie pe care reclamanta nu o tăgăduieşte.
Având în vedere că acest teren nu se află în proprietatea municipiului Botoşani, ci în proprietatea unei persoane fizice, ca efect al cumpărării, prima instanţă a reţinut că acţiunea reclamantei nu este întemeiată şi, în consecinţă a dispus respingerea acesteia.
Prin decizia nr. 3 din 21 ianuarie 2003, Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta D.T.
Instanţa de apel a reţinut în considerentele deciziei atacate că, potrivit dispoziţiilor art. 3 lit. a) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării abuzive a acestora.
Curtea a constatat că autorul contestatoarei a dobândit dreptul de proprietate numai asupra construcţiilor situate în mun. Botoşani, în baza contractului de vânzare-cumpărare din 04 august 1977, dată la care suprafaţa de 250 m.p. teren aferent a trecut în proprietatea statului în baza Legii nr. 58/1974.
Instanţa de apel a arătat că prin Decretul nr. 349/1988 construcţia a fost expropriată, însă la vremea respectivă terenul era deja proprietate de stat, încât autorul contestatoarei nu a fost niciodată proprietarul acelui teren pentru a-i fi aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001, fiind lipsită de relevanţă juridică împrejurarea că prin Decretul nr. 1/1989 al Consiliului Frontului Salvării Naţionale s-a abrogat, printre alte acte normative şi Legea nr. 58/1974.
Totodată, s-a reţinut că prin adresa din 25 iunie 2002 a Primăriei Municipiului Botoşani, terenul în litigiu a fost cumpărat de M.M., iar prin decizia nr. 3212 din 19 septembrie 2000 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă, s-a respins acţiunea în revendicare formulată de B.R. împotriva actualei proprietare.
În cauză, a declarat recurs în termen legal reclamanta D.T. care, fără a-l încadra în drept, critică hotărârea dată în apel pe considerentul greşitei aprecieri a probelor din conţinutul cărora, se arată, rezultă că terenul în litigiu a fost folosit de autorul său B.R. până la moarte şi nu a fost proprietară a terenului M.M. cum s-a reţinut, ci M.A., iar autorul său a fost expropriat prin Decretul nr. 349/1988 în loc de Decretul nr. 394/1988. Susţine că prin actul de vânzare-cumpărare din 1994, M.A. a cumpărat 224 m.p. pe str. C.N. nr. X, în timp ce terenul revendicat este pe str. C.N. nr. Y şi are o suprafaţă de 250 m.p.
La data de 07 martie 2004, reclamanta a decedat, în proces fiind introduşi în calitate de moştenitori D.G., D.L.G. şi B.M.A., conform certificatului de moştenitor din 16 martie 2004 emis de BNP R.A.
Prin încheierea de şedinţă din data de 07 octombrie 2005, cauza a fost suspendată în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., la cererea recurenţilor -reclamanţi, până la soluţionarea pe cale administrativă a litigiului în baza Legii nr. 10/2001.
La data de 09 septembrie 2010 a decedat şi D.G., litigiul fiind continuat de moştenitoarele D.L.G. şi B.M.A.
Analizând aspectele deduse judecăţii, în măsura în care sunt susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora:
Contrar susţinerii recurentei, aşa cu în mod corect au stabilit instanţele, aceasta nu a dovedit că în patrimoniul autorului său a existat dreptul de proprietate asupra suprafeţei de teren de 250 m.p. notificate, care să-i justifice demersul şi calitatea de persoană îndreptăţită, în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001.
Astfel, contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1977, de care aceasta se prevalează, a avut ca obiect doar construcţia situată în str. C.N. nr. Y, în privinţa terenului aferent construcţiei facându-se menţiunea în conţinutul contractului, că acesta a fost trecut în proprietatea statului în momentul vânzării-cumpărării, din proprietatea vânzătorului (C.L.), conform prevederilor Legii nr. 58/1974.
De aceea, susţinerea recurentei în legătură cu folosirea de către autorul său a terenului până la moartea acestuia este lipsită de orice fundament, raportat la conţinutul actului autentic şi la regimul juridic al terenurilor de la acel moment (care făcuse ca, în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974, terenul să treacă în proprietatea statului direct din patrimoniul vânzătorului).
Mai mult, această suprafaţă de teren de 250 m.p., a constituit obiectul unui litigiu anterior (finalizat prin decizia nr. 3212 din 19 septembrie 2000 a Curţii de Apel Suceava, definitivă şi irevocabilă), instanţa reţinând în considerente că, la cumpărarea construcţiei, demolate ulterior, reclamantul B.R. nu a devenit şi proprietarul terenului, care a trecut de la vânzător în proprietatea statului, îndreptăţit la restituirea terenului fiind vânzătorul, respectiv moştenitorii lui care l-au înstrăinat unei terţe persoane.
Or, această statuare a instanţei, intrată în puterea lucrului judecat, se opune reclamantei fără posibilitatea de a o combate şi de a pretinde contrariul într-o judecată ulterioară.
Este, de asemenea, lipsită de relevanţă şi de pertinenţă, susţinerea recurentei privind numele terţei persoane dobânditoare a terenului în litigiu, precum şi cu privire la suprafaţa şi adresa acestui teren, având în vedere că în cauză autorul reclamantei nu a fost niciodată proprietar al terenului în litigiu, iar moştenitorii acestuia nu au demonstrat, în absenţa dreptului de proprietate în patrimoniul lor, calitatea de persoane îndreptăţite, astfel cum este aceasta definită de dispoziţiile art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001, pe care şi-au fundamentat acţiunea.
Faţă de toate considerentele arătate, criticile formulate au fost găsite nefondate, recursul urmând să fie respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta D.T. (decedată la data de 07 martie 2004) şi continuat de moştenitoarele D.L.G. şi B.M.A. împotriva deciziei civile nr. 3 din 21 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3767/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 3788/2012. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
