ICCJ. Decizia nr. 3811/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3811/2012
Dosar nr. 7028/95/2010
Şedinţa publică din 28 mai 2012
Asupra recursului civil de faţă, constată:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la data de 28 mai 2010, reclamantul P.S. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea acestuia, la plata sumei de 3.634.000 RON, reprezentând contravaloarea imobilelor, construcţii şi terenuri.
În motivarea acţiunii sale, ce a fost precizată, ca fiind întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 221/2009, reclamantul a arătat că solicită să-i fie acordate despăgubiri sau imobilele pe care le-a indicat în cererea introductivă şi a depus procesul-verbal din 14 septembrie 1962, prin care i-au fost preluate bunurile, precum şi notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001.
Mai susţine reclamantul că în perioada 1945-1989 i-au fost confiscate: două case de locuit acoperite cu ţiglă, un grajd de animale, 3 magazii, două pătule şi 29 ha teren compus din 2 trupuri, bunuri situate pe raza judeţului Gorj , având o valoare de 3.634.000 RON.
Pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat să fie respinsă acţiunea reclamantului, întrucât Legea nr. 221/2009 reglementează o măsură de reparaţie cu privire la condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora pronunţate în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989 şi, ca atare, această lege vizează fapte politice şi persoane condamnate pentru astfel de fapte sau măsuri asimilate acestora care au avut drept scop împotrivirea faţă de regimul totalitar instaurat la data de 06 martie 1945, acţiunea de faţă neîncadrându-se în actul normativ mai sus arătat.
Prin sentinţa civilă nr. 313 din 04 octombrie 2010, Tribunalul Gorj a respins acţiunea formulată de reclamantul P.S. împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor.
A reţinut că reclamantul a acţionat în judecată Statul Român pentru ca acesta să fie obligat la plata sumei de 3.634.000 RON reprezentând contravaloarea imobilelor, construcţii şi terenuri care i-au fost confiscate în perioada 1945-1989.
Reclamantul şi-a precizat acţiunea în sensul că a solicitat despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009, arătând totodată că bunurile respective au fost solicitate şi la legile proprietăţii apărute anterior anului 2009, cauzele respective aflându-se în diferite stadii de soluţionare pe rolul instanţelor de judecată.
Referitor la cauza de faţă, s-a reţinut că Legea nr. 221/2009 priveşte condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora pronunţate în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, ori cererea reclamantului de a fi despăgubit pentru imobilele construcţii şi terenuri preluate abuziv în perioada anterior menţionată, nu se încadrează în prevederile legii, motiv pentru care acţiunea a fost respinsă.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul P.S., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei civile şi, pe fond, admiterea acţiunii cu consecinţa restituirii în natură a bunurilor.
Se solicită în apel acordarea daunelor morale, pentru nefolosinţa acestor bunuri timp de 20 ani, pe care reclamantul le-a evaluat la 1.500.000 RON, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului, reclamatul a invocat dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, referitoare la constatarea caracterului politic.
Prin decizia nr. 255 din 26 mai 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 313 din 04 octombrie 2010 a Tribunalul Gorj.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că cererile privind acordarea de daune morale pentru nefolosirea bunurilor timp de 20 ani, invocarea art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/1990, referitoare la constatarea caracterului politic, sunt cereri noi, formulate direct în apel şi conform art. 294 alin. (1) C. proc. civ., „în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face cereri noi”.
Potrivit art. 292 alin. (1) C. proc. civ., invocat în argumentarea soluţiei de respingere a căii de atac, instanţa de apel a reţinut că „părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi, decât cele invocate la prima instanţă (...)”.
Instanţa de apel a mai reţinut şi că prin sentinţa civilă nr. 29 din 21 ianuarie 2011 a Tribunalului Gorj, devenită irevocabilă, s-a respins cererea reclamantului întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 221/2009 de constatare a caracterului politic al condamnării penale, măsură dispusă împotriva sa prin sentinţa penală nr. 1965/1986.
Astfel, prin hotărârea sus-menţionată s-a reţinut că, raportat la actele şi lucrările dosarului, condamnarea penală dispusă împotriva reclamantului excede Legii nr. 221/2009 şi nu poate fi încadrată în dispoziţiile speciale ale acestui act normativ de reparaţie.
Ca atare, potrivit referatului întocmit de compartimentul executări penale din cadrul Judecătoriei Târgu Jiu, împotriva sentinţei penale nr. 1965 din 16 decembrie 1986 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu a fost declarat recurs.
Prin decizia penală nr. 1419 din 27 septembrie 1991 pronunţată de Tribunalul Suprem, a fost admis recursul, s-a casat sentinţa şi a fost trimisă cauza spre rejudecare. Or, în aceste condiţii, în care există o hotărâre de condamnare definitivă ce a intervenit după 1991, perioadă ce excede celei prevăzută de dispoziţiile Legii nr. 221/2009, acţiunea reclamantului nu putea fi admisă, fiind corect respinsă de instanţa de fond.
A mai reţinut instanţa de apel că, potrivit art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic poate solicita instanţei obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative dacă bunurile nu i-au fost restituite, sau nu a obţinut despăgubiri prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005”.
După cum se observă, nici temeiul art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009 nu este incident în cauză, reclamantul nefacând dovada în condiţiile art. 1169 C. civ. a susţinerilor sale.
În prezenta cauză, după cum s-a arătat, cererea privind constatarea caracterului politic al condamnării suferite de reclamant a fost respinsă irevocabil, pe considerentul că nu se încadrează în dispoziţiile Legii nr. 221/2009.
Ca atare, nu sunt îndeplinite cerinţele exprese ale art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, reclamantul nefiind îndreptăţit ca atare, la măsuri reparatorii prevăzute de lege în privinţa acordării de despăgubiri pentru bunurile solicitate.
Instanţa a apreciat că reclamantul nu a făcut nici dovada că aceste bunuri au fost confiscate ca urmare a condamnării penale, din conţinutul procesului-verbal întocmit la data de 14 septembrie 1962, rezultând că bunurile au fost confiscate, în vederea construirii Barajului Rovinari.
Mai mult decât atât, reclamantul a mai solicitat aceste bunuri în temeiul legilor apărute anterior anului 2009, cauzele aflându-se în diferite stadii de soluţionare.
Împotriva deciziei nr. 255 din 26 mai 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs reclamantul P.S. formulând următoarele critici:
Instanţele de fond şi apel, nu au dat dovadă de rol activ, respingând-i acţiunea (soluţie menţinută în calea de atac) pe baza unei simple speculaţii, potrivit căreia s-a reţinut că reclamantul a suferit o condamnare după anul 1991, situaţie calificată greşit de instanţe, cu referire la un alt cadrul procesual, ce nu are legătură cu acţiunea reclamantului, întemeiată în drept, pe dispoziţiile Legii nr. 221/2009.
O altă critică vizează interpretarea eronată dată de instanţe prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, precum şi art. 5 lit. b) din actul normativ menţionat.
Deşi reclamantul nu a încadrat în drept criticile sale, din conţinutul acestora Înalta Curte constată că, acestea ar putea fi încadrate în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., în sensul că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii, în concret, a dispoziţiilor legale mai sus menţionate.
Criticile sunt nefondate, întrucât, astfel cum corect a reţinut instanţa de apel, formularea unui petit nou, acela al constatării caracterului politic al măsurilor administrative, altele decât cele prevăzute de art. 3 [art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009] depăşeşte cadrul legal al învestirii instanţei şi nu poate fi analizat, peste obiectul iniţial al acţiunii.
Ca atare, nu se poate susţine că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, neincidente în cauză, deoarece potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., „în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii dedusă judecăţii”.
Nici prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2010, potrivit cărora orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic (...) poate solicita instanţei obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor consfiscate prrin hotărârea de condamnare sau ca efect al sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obţinut despăgubiri prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, nu au aplicabilitate în cauză.
Or, în speţă, prin precizarea de acţiune formulată la data de 21 iunie 2010, temeiul de drept al acţiunii nu a fost corect ales, bunurile a căror restituire este solicitată de reclamant, sau contravaloarea acestora, nu sunt rezultatul unui prejudiciu produs, ca efect al vreunei hotărâri de condamnare cu caracter politic.
Condamnarea la care a făcut referire instanţa de apel, aplicată reclamantului P.S. prin sentinţa penală nr. 1965/1986 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu vizează săvârşirea infracţiunilor de delapidare, fals şi uz de fals, şi nu constituie o condamnare cu caracter politic, în sensul pe care Legea nr. 221/2009 îl acordă, strict şi limitativ pentru perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, în cazurile expres prevăzute de art. 1 alin. (2), (3) şi nu face nici obiectul de aplicare al măsurilor administrative cu caracter politic, luate de organele fostei miliţii sau securităţi, având ca obiect dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unităţi şi colonii de muncă, etc. (art. 3 din Legea nr. 221/2009).
Astfel cum a reţinut instanţa de apel, condamnarea intervenită după anul 1991, excede perioadei de referinţă stabilită de Legea nr. 221/2009.
Pentru considerentele expuse se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamant, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din acelaşi Cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.S. împotriva deciziei nr. 255 din 26 mai 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3810/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 3812/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
