ICCJ. Decizia nr. 3816/2012. Civil. Fond funciar. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 3816/2012

Dosar nr. 716/54/2011

Şedinţa publică din 28 mai 2012

Asupra recursului civil de faţă, constată:

Prin decizia nr. 653 din 3 mai 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul M.E.C. împotriva sentinţei civile nr. 983 din 24 martie 2010 a Judecătoriei Târgu Cărbuneşti şi deciziei nr. 1330 din 03 iunie 2010 a Tribunalului Gorj pronunţată în contradictoriu cu intimaţii T.V., Comisia locală de fond funciar Săuleşti, Comisia judeţeană de fond funciar Gorj.

Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 7490/95/2010 pe rolul Tribunalului Gorj, revizuentul M.E.C. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 1791 din 06 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 7490/95/2010.

În motivarea cererii a susţinut, în esenţă, că decizia de respingere a contestaţiei în anulare este nelegală, prin aceasta încălcându-i-se dreptul de proprietate ce îi revine, în calitate de nepot de soră al autoarei U.N.M., fostă M., cu privire la suprafaţa de 1,5 ha teren arabil.

Revizuientul M.E.C. şi-a precizat cererea de revizuire indicând temeiul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., învederând că hotărârile potrivnice sunt sentinţa civilă nr. 983 din 24 martie 2010, pronunţată de Judecătoria Târgu Cărbuneşti în Dosarul nr. 2746/317/2009 şi decizia civilă nr. 1330 din 03 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 2746/317/2009.

S-a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 983 din 24 martie 2010, Judecătoria Târgu Cărbuneşti a respins acţiunea formulată de reclamantul M.E.C. astfel cum a fost precizată, având ca obiect constatarea nulităţii absolute parţiale a H.C.J. nr. 28/1991.

Prin decizia nr. 1330 din 03 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia civilă, hotărâre invocată de revizuient ca fiind contradictorie cu sentinţa nr. 983/2010 a Judecătoriei Târgu Cărbuneşti, a fost respins ca nefondat, recursul declarat de recurentul reclamant împotriva sentinţei sus-menţionate, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de textul procedural mai sus invocat, în sensul existenţei unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

Împotriva deciziei nr. 653 din 03 mai 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs revizuentul M.E.C.

Recursul este nul pentru considerentele ce succed:

În cuprinsul recursului, revizuentul a redat pe larg situaţia de fapt, evoluţia pricinii în fazele procesuale anterioare, fără însă a aduce critici concrete hotărârii prin care s-a respins cererea de revizuire, neconformându-se cerinţelor prevăzute de art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Potrivit textului procedural mai sus evocat „cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii” şi menţiunea indicată la lit. c) anume „motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul”, conform art. 3021 C. proc. civ., cererea de recurs cuprinzând menţiunile obligatorii, explicit şi limitativ enumerate de legiuitor, în cuprinsul lit. a)-d).

Simpla relatare a situaţiei de fapt, fără un corespondent al criticilor în drept, nu poate fi considerată o „motivare”, în sensul redat de legiuitor reglementării căii extraordinare de atac a recursului, caracterizată prin încălcarea sau nerespectarea legalităţii deciziei atacate.

Altfel spus, raţiunea stabilită de legiuitor recursului, reglementată ca o cale extraordinară de atac, constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă prin intermediul acesteia, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Aşadar, simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată, fără a indica în ce anume constă nelegalitatea, nu poate fi apreciată ca o „motivare” a recursului, aşa încât afirmaţia cu caracter general, în sensul că hotărârea atacată este nelegală, fără o critică la obiect, nu constituie elemente de natură a sprijini recursul, în interesul părţii care îl exercită.

Potrivit art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Motivele de recurs sunt arătate limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (1), care se referă la motivele de ordine publică.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la soluţia pronunţată şi la motivul de recurs invocat.

În prezenta cauză, recurentul-revizuent nu s-a conformat exigenţelor cerute de art. 3021 lit. c) C. proc. civ.

Aceasta a declarat recurs în termenul prevăzut de lege, dar nu a formulat critici care să facă posibilă încadrarea în textele mai sus arătate.

Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient, numai în măsura în care astfel de motive sunt indicate şi dezvoltate într-o formă explicită, ceea ce nu s-a realizat în cauză.

De asemenea, Înalta Curte nu a constatat nici existenţa unor motive pe care, din oficiu, să le poată pune în discuţia în părţilor şi asupra cărora să delibereze.

Susţinerile recurentului, astfel cum au fost redate, nu fac posibilă încadrarea în temeiurile de nelegalitate, expres şi limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Aşa fiind, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata ca fiind nul, recursul declarat de revizuent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată nul recursul declarat de revizuentul M.E.C. împotriva deciziei nr. 653 din 3 mai 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3816/2012. Civil. Fond funciar. Recurs