ICCJ. Decizia nr. 3821/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3821/2012
Dosar nr. 5899/105/2009/a1
Şedinţa publică din 28 mai 2012
Asupra cererii de completare a hotărârii sus-menţionate, constată:
Prin decizia nr. 5698 pronunţată la data de 04 iulie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamantul S.R.M. împotriva deciziei nr. 200 din 06 octombrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
A modificat decizia recurată, în sensul că a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 30.000 euro sau echivalentul în RON al acestei sume, reprezentând daune morale, la data plăţii efective.
A respins ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Prahova, împotriva aceleiaşi hotărâri.
Ulterior pronunţării acestei decizii, petentul S.R.M. a formulată o cerere, în cuprinsul căreia a arătat că „instanţa de recurs a menţionat şi o despăgubire materială”, care este sub valoarea pretenţiilor sale, apreciate de petent la suma de 35.000 euro, sumă ce solicită a i se acorda, cu titlul de daune materiale.
Cererea de completare a hotărârii urmează a fi respinsă pentru considerentele ce succed:
Prin acţiunea formulată de reclamantul S.R.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, la 07 decembrie 2009, pe rolul Tribunalului Prahova, acesta a solicitat instanţei, pe calea Legii nr. 221/2009, obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 euro, echivalentul în RON la data plăţii, reprezentând daune morale urmare condamnării sale, conform sentinţei penale nr. 438 din 21 iunie 1957 pronunţată de Tribunalul Sibiu la 3 ani închisoare corecţională.
Tribunalul Prahova, prin sentinţa civilă nr. 907 din 05 iulie 2010, a admis în parte acţiunea, a constatat caracterul politic al măsurii aplicată reclamantului, constând în condamnarea sa şi a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 2.000 euro, sau echivalentul în RON al acestei sume, la data plăţii efective, reprezentând daune morale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 438 din 21 iunie 1957 a Tribunalului Militar Sibiu, reclamantul a fost condamnat la 3 ani închisoare corecţională pentru infracţiunea de agitaţie publică, conform art. 327 C. pen. şi art. 137 C. pen.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, prin decizia nr. 200 din 06 octombrie 2010, a admis apelul formulat de reclamantul S.R.M. împotriva sentinţei civile nr. 907 din 05 iulie 2010 a Tribunalului Prahova.
A schimbat în parte sentinţa primei instanţe, în sensul că pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului suma de 5.000 euro, şi nu 2.000 euro, cât a stabilit prima instanţă. A respins apelul formulat de Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Prahova. A păstrat restul dispoziţiilor sentinţei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut în esenţă că reclamantul a fost condamnat la 3 ani închisoare corecţională, iar în perioada 26 februarie 1957-29 noiembrie 1957 a fost încarcerat în Penitenciarul Aiud şi că, în cauză sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 221/2009, astfel că reclamantul este îndreptăţit să i se acorde despăgubiri în cuantum de 5.000 euro pentru prejudiciul moral, constând în suferinţa fizică şi psihică la care a fost supus.
Hotărârea Curţii de apel a fost atacată cu recurs de ambele părţi, iar prin decizia a cărei completare se solicită, instanţa supremă a admis recursul reclamantului, a modificat decizia recurată şi a dispus obligarea pârâtului la 30.000 euro sau echivalentul în RON al acestei sume, reprezentând daune morale, la data plăţii respective. A respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Prahova împotriva aceleiaşi decizii.
Instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că, în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale, operează criteriile echităţii şi proporţionalităţii, stabilind un cuantum îndestulător pentru a acoperi consecinţele negative suferite de reclamant prin faptul condamnării sale pentru săvârşirea unei fapte pe care actuala lege (nr. 221/2009) o consideră ca având caracter politic.
Aşadar, suma stabilită de instanţa de apel (5.000 euro) a fost majorată de instanţa de recurs la 30.000 euro, sau echivalentul în RON al acestei sume, cu titlul de daune morale.
Prin prezenta cerere, petentul S.R.M. a arătat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a omis a se pronunţa asupra daunelor materiale, ce nu au fost acordate în cuantumul de 35.000 euro, cuantum la care acesta consideră că este îndreptăţit, sumă pe care o solicită ca despăgubiri materiale, peste cea stabilită de instanţa de recurs (ca daune morale), prin decizia nr. 5698 din 04 iulie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Potrivit dispoziţiilor art. 2812 alin. (1) „dacă prin hotărârea dată, instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare”.
Este de observat că, potrivit petitului acţiunii introductive de instanţă, reclamantul a solicitat acordarea daunelor morale, şi nu materiale, astfel că obiectul învestirii instanţei de fond şi al examinării legalităţii de către instanţa de recurs s-a realizat, evident, cu respectarea principiului disponibilităţii, în acord cu dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
Aşa fiind, este evident că în acest cadru procesual nu se poate încuviinţa o cerere de completare a deciziei nr. 5698 din 04 iulie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu majorarea cuantumului unor daune, ce nu au fost solicitate prin cererea introductivă de instanţă şi care nu au făcut obiect de examinare în calea extraordinară de atac a recursului.
Ca atare, încuviinţarea unei cereri de completare a unei hotărâri judecătoreşti este admisibilă exclusiv atunci când instanţa a omis a se pronunţa asupra unui capăt de cerere, lăsându-l nesoluţionat ori nepronunţându-se asupra unei cereri conexe sau incidentale.
Cum însă, în cazul prezentei cereri, nu se regăseşte situaţia menţionată, nu se poate admite acordarea unor daune, cu un alt titlul, printr-o cerere ulterioră pronunţării hotărârii, care nu a vizat pretenţiile deduse judecăţii, într-un alt cadru procesual, în care instanţa nu a fost sesizată cu o astfel de cerere.
Urmare celor reţinute este evident că, în această situaţie, calea procedurală nu este aceea a completării hotărârii, reglementată de dispoziţiile art. 2812 C. proc. civ., iar cererea va fi respinsă, nefiind incidente prevederile sus-menţionate, deoarece în cazul dedus judecăţii, nu a existat o omisiune a instanţei de recurs de a se pronunţa asupra unei cereri principale, accesorii sau incidentale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 5698 din 04 iulie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, formulată de petentul S.R.M.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3817/2012. Civil. Fond funciar. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 383/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
