ICCJ. Decizia nr. 382/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.382/2012
Dosar nr.1522/115/2010
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, reclamanţii E.P. şi M.E. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei să constate că asupra lor a fost luată o măsură administrativă cu caracter politic şi obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru daunele morale.
Prin sentinţa civilă nr. 1129 din 15 iunie 2010 a Tribunalului Caraş-Severin a fost admisă în parte acţiunea şi în consecinţă a fost obligat pârâtul să plătească fiecărui reclamant echivalentul în lei la data efectuării plăţii, a sumei de 40.000 euro.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că
reclamanţii, în vârstă de 10 şi respectiv13 ani, împreună cu părinţii şi o bunică, au fost strămutaţi prin Decizia M.A.I. nr. 200/1951 din localitatea de domiciliu Ciclova Română în localitatea Pietroiu Nou din Câmpia Bărăganului, începând din data de 18 iunie 1951 până în 20 decembrie 1955.
Prin hotărârile nr. 305/1990 şi 306/1990, emise în baza Decretul-lege 118/1990, li s-au acordat reclamanţilor o indemnizaţie lunară de 924 lei.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâtul, iar prin Decizia civilă nr. 271/ A din 17 februarie 2011 Curtea de Apel Timişoara a admis apelul şi a schimbat în tot sentinţa, în sensul respingerii acţiunii ca nefondate.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat că motivul pentru care reclamanţii nu au dreptul la despăgubiri morale pe temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 constă în aceea că textul a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale.
Astfel, Curtea Constituţională a reţinut că reglementarea cuprinsă în art. 5 din Legea nr. 221/2009 nu a fost temeinic fundamentată şi încalcă normele de tehnică legislativă cuprinse în Legea nr. 24/2000, determinând incoerenţă şi instabilitate juridică.
S-a constatat că, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie şi art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, de la data publicării lor în M. Of., deciziile instanţei constituţionale sunt general obligatorii.
Ca atare, art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 şi-a încetat existenţa juridică, iar inexistenţa temeiului legal care a fundamentat pretenţia reclamantului atrage şi caracterul nefondat al acţiunii promovate de acesta.
Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamanţi care au expus, în mod detaliat, elementele de fapt ale pricinii, legate de modalitatea în care s-a dispus strămutarea în Câmpia Bărăganului şi de condiţiile de viaţă în localitatea în care au fost obligaţi să trăiască aproape 5 ani.
- S-a susţinut că suferinţele fizice şi psihice pricinuite prin adoptarea acestei măsuri au fost corect comensurate de instanţa de fond la suma de 40.000 euro pentru fiecare persoană.
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când analizează incidenţa acordării daunelor morale ia în considerare prejudiciul moral, adică repararea stării de temere care a rezultat din încălcarea dispoziţiilor Convenţiei.
- În ce priveşte acordarea despăgubirilor materiale pentru daunele suferite de foştii deportaţi din Bărăgan, instanţa trebuia să aibă în vedere fundamentul juridic şi etic al Legii nr. 221/2009, conţinut în motivele acestui act normativ şi efectele reparatorii ale acestuia.
- Noţiunea de bunuri, în sensul jurisprudenţei instanţei de contencios european, priveşte atât bunurile actuale având o valoare patrimonială cât şi creanţele determinate potrivit dreptului intern, iar în ce priveşte cuantumul despăgubirilor morale, acesta este la latitudinea instanţei de judecată.
În drept, a fost indicat ca motiv de recurs, art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizând criticile deduse judecăţii, Înalta Curte constată că acestea nu sunt susceptibile de încadrare în dispoziţiile indicate, ale art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi nici, în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în alt motiv de recurs din cele expres şi limitativ reglementate de art. 304 C. proc. civ.
Astfel, soluţia instanţei de apel - care, schimbând sentinţa tribunalului, a respins acţiunea ca nefondată - s-a fundamentat pe efectele deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, care a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Reţinând caracterul obligatoriu al acestei decizii a organului de jurisdicţie constituţională (faţă de prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, ale art. 31 din Legea nr. 47/1992), instanţa de apel a constatat că temeiul juridic al acţiunii promovate nu mai subzistă şi că reclamanţii nu-şi mai pot justifica în drept pretenţiile.
Exercitând calea de atac a recursului prin intermediul căreia se pot deduce judecăţii numai aspecte de nelegalitate, reclamanţii nu combat în niciun fel argumentele instanţei de apel, pentru a declanşa astfel controlul de legalitate.
Dimpotrivă, reclamanţii se limitează la a reitera elemente de fapt ale judecăţii şi la a supune analizei aspecte străine de considerentele deciziei din apel.
Astfel, fără să indice de ce, în condiţiile exercitării controlului a posteriori de constituţionalitate şi declarării ca neconstituţional a textului care le justificase demersul judiciar, acţiunea lor ar mai avea suport legal (contrar aprecierii instanţei de apel), recurenţii-reclamanţi aduc în dezbaterea judiciară din recurs aspecte străine celor care au justificat soluţia atacată.
Or, în calea extraordinară de atac a recursului controlul de legalitate nu poate fi exercitat decât în măsura în care argumentele părţii prin care este exprimată nemulţumirea faţă de Decizia din apel se circumscriu motivelor de recurs reglementate de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
Cum, în speţă, o asemenea încadrare nu este posibilă, în condiţiile în care aspectele deduse judecăţii nu au în vedere şi nu combat considerentele care au fundamentat soluţia din apel, se va constata incidenţa art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., care sancţionează cu nulitatea cererea de recurs în care nu sunt indicate motivele de nelegalitate în sensul art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamanţii E.P. şi M.E. împotriva deciziei nr. 271/ A din 17 februarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 384/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 379/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
