ICCJ. Decizia nr. 379/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.379/2012
Dosar nr.704/108/2010
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 363 din 18 mai 2010 a Tribunalului Arad a fost admisă, în parte, acţiunea formulată de reclamantul B.G., în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
A fost obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să plătească reclamantului suma de 50.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral şi a fost respins restul pretenţiilor reclamantului
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin sentinţa penală nr. 4 din 3 ianuarie 1950 a Tribunalului Militar Timişoara, reclamantul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare corecţională, 4.000 lei amendă corecţională şi confiscarea averii, în baza art. 267 C. pen. pentru delictul de trecere frauduloasă a frontierei, săvârşit în noaptea de 18 din 19 mai 1949, fiind arestat în perioada 29 iulie 1949 - 28 iulie 1952.
Instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 221/2009, constatând că acţiunea reclamantului este întemeiată în parte sub aspectul dreptului său de a beneficia de despăgubirile morale.
Împotriva hotărârii au declarat apel reclamantul şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, iarDecizia civilă nr. 198/A/14 februarie 2011 Curtea de Apel Timişoara a respins apelul reclamantului şi a admis apelul declarat de pârât, schimbând în consecinţă, sentinţa, în sensul respingerii acţiunii în totalitate.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut cu prioritate, incidenţa efectelor deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 asupra temeiului juridic al pretenţiilor reclamantului.
Astfel, s-a constatat că potrivit deciziei menţionate, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, constatându-se că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 sunt neconstituţionale.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie şi art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, deciziile instanţei constituţionale au caracter obligatoriu erga omnes iar în raport de aceste efecte pe care le produc şi la speţă, temeiul juridic al acţiunii reclamantului nu mai subzistă.
Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamant care a susţinut că în mod greşit instanţa de apel a invocat dispoziţiile deciziei Curţii Constituţionale, fără să ţină seama de argumentele aduse de parte în faţa instanţei de fond pentru admiterea acţiunii.
- De asemenea, instanţa de apel nu a avut în vedere nici precizările depuse de reclamant la termenul la care a avut loc judecata apelului şi în care, în subsidiar faţă de textul de lege declarat neconstituţional, au fost indicate şi alte prevederi legale care i-ar fi justificat reclamantului pretenţiile.
- Recurentul a reiterat aspecte de fapt ale pricinii, subliniind suferinţele fizice şi psihice generate de condamnarea politică.
Recursul este nefondat.
În speţă, aspectul care s-a impus analizei jurisdicţionale cu prioritate, fiind determinat ca atare de către instanţa de apel, a fost cel legat de existenţa juridică a textului de lege care a constituit temei juridic al pretenţiilor reclamantului şi în ce măsură acesta mai poate fi aplicat cauzei, în condiţiile în care a fost declarat neconstituţional printr-un control a posteriori de constituţionalitate (potrivit deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010).
Faţă de dispoz. art. 147 alin. (1) din Constituţie („dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale") şi ale alin. (4) din acelaşi articol („deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor"), instanţa de apel a constatat, în mod corect, că acţiunea dedusă judecăţii a rămas lipsită de fundament.
De altfel, această problemă de drept a fost dezlegată, cu caracter obligatoriu, prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte în soluţionarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de soluţionare la data publicării acesteia în M. Of., cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă a instanţei de judecată.
Cu alte cuvinte, urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în M. Of.
Nu se poate spune că, fiind promovată acţiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezenţa unui act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba despre o situaţie juridică obiectivă şi legală, în desfăşurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituţionalităţii, ivit înaintea definitivării sale.
Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ca şi când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce este inadmisibil.
Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
În speţă, nu exista însă un drept definitiv câştigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul pretins spre valorificare.
Totodată, se constată că prin intervenţia instanţei de contencios constituţional, urmare a sesizării acesteia cu o excepţie de neconstituţionalitate, s-a dat eficienţă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituţionalitate.
De aceea, nu se poate susţine nici că prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal şi constituţional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice.
- Susţinerea recurentului, potrivit căreia instanţa ar fi trebuit să ia în considerare textele de lege pe care le-a indicat la momentul dezbaterii apelului (şi care ar fi venit în completarea Legii nr. 221/2009, justificându-i astfel pretenţiile în continuare) este nefundamentată juridic, întrucât ignoră dispoziţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., care interzic schimbarea cauzei acţiunii în calea de atac a apelului.
- În ce priveşte reiterarea elementelor de fapt ale pricinii, ele nu sunt susceptibile de încadrare în vreun motiv de recurs care să fie supus analizei, faţă de specificul acestei căi de atac, care nu permite devoluarea fondului, ci realizarea doar a controlului de legalitate, în condiţiile strict şi limitativ reglementate de dispoziţiile procedurale.
Pentru toate aceste considerente, criticile formulate fiind găsite nefondate, recursul va fi respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul B.G. împotriva deciziei nr. 198/ A din 14 februarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 382/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 377/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
