ICCJ. Decizia nr. 3851/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 801 din 23 noiembrie 2010, Tribunalul Arad, secția civilă, a respins ca neîntemeiată acțiunea în despăgubiri pentru daune morale formulată de reclamanții T.N.A. și M.F.E. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad.
în motivarea soluției, tribunalul a reținut, în esență, că solicitarea reclamanților de a obliga pârâtul la despăgubiri a rămas fără temei juridic pe parcursul procesului datorită declarării neconstituționale a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ce reprezentau temeiul de drept al pretențiilor acestora.
Prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010, pronunțată de Curtea Constituțională și publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010, s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată în mai multe dosare de pe rolul Tribunalului Constanța și s-a constatat că prevederile sus-citate, cuprinse în art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Conform art. 147 alin. (4) din Constituția României, de la data publicării în M. Of. al României, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor iar conform art. 147 alin. (1) din Constituție dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale în M. Of., dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, iar pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Așa fiind, tribunalul a constatat că de la momentul publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of., dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 sunt suspendate de drept, în sensul că nu produc efecte juridice, astfel că nu pot fi invocate de către instanțele de judecată în soluționarea litigiilor deduse judecății.
împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, ambii reclamanți, acesta fiind respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 901 din 24 mai 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.
Instanța de apel a reținut în considerente că, ceea ce împiedică, în mod obiectiv, admiterea acțiunii în despăgubiri inițiată de reclamanți, este lipsa temeiului juridic expres indicat de ei (respectiv art. 5 alin. (1) lit. a) al Legii nr. 221/2009), ca efect al Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale.
Decizia nr. 1358/2010 de admitere a excepției de neconstituționalitate a articolului amintit are, de la data publicării, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituția revizuită, un caracter general obligatoriu.
Față de soluția Curții Constituționale, instanța de apel a constatat că, la data soluționării apelului, nu mai există temeiul juridic prevăzut de legea specială în baza căruia s-a formulat acțiunea.
Prin urmare, a reținut că nu poate subzista nici susținerea că, anterior deciziei Curții Constituționale, reclamanții ar fi fost proprietarii unui "bun", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Drepturilor Omului, deoarece pretinsul drept de proprietate este supus condiției stabilite de către norma juridică specială, și, mai ales, izvorul acestui drept este însăși reglementarea din legea specială, respectiv art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Fiind declarat neconstituțional tocmai izvorului legal al pretinsului drept de proprietate și în lipsa unei manifestări de voință, în sensul recunoașterii acestui bun de către legiuitorul intern, acțiunea reclamanților întemeiată pe acest text de lege se plasează în afara ordinii constituționale și juridice.
împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, reclamanții T.N.A. și M.F.E., indicând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând, pe fondul cauzei, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
în motivarea recursului, reclamanții susțin, în esență, că instanța a soluționat acțiunea având în vedere exclusiv Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, decizie pronunțată ulterior înregistrării acțiunii și fără a avea în vedere împrejurarea că drepturile câștigate sunt considerate bunuri în sensul CEDO.
Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.
Potrivit art. 147 alin. (4) din legea fundamentală, deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României, iar de la data publicării sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Corelativ, art. 11 alin. (3) al Legii nr. 47/1992, republicată, "privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale" dispune că deciziile și hotărârile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Este stabilit astfel, fără echivoc, efectul ex nunc al deciziilor instanței de contencios constituțional, aceasta fiind o aplicare - în materia controlului constituționalității legilor - a principiului general al neretroactivității legilor.
Altfel spus, deși încă de la pronunțarea deciziei Curții Constituționale, este deja stabilit că legiuitorul a încălcat norma constituțională, efectul constatării neconformității textului incriminat cu legea fundamentală, nu poate retroactiva, acesta producându-se doar pentru viitor, respectiv de la data publicării deciziei în M. Of.
Ca atare, numai până la această dată, prezumția de constituționalitate nu este înlăturată și aplicarea legii nu este afectată, în condițiile în care nu ne aflăm în situația unor acte juridice convenționale, ale căror efecte să fie guvernate de regula tempus regit actum.
în acest context, nu se poate susține că textul aflat în vigoare la data inițierii demersului judiciar (art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009) își prelungește efectele pe toată perioada derulării procesului, chiar după declararea acestuia ca neconstituțional - prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale - și respectiv publicarea acestei decizii în M. Of. al României, la 15 noiembrie 2010.
Or, în speță, decizia din apel a fost pronunțată la 24 mai 2011, dată la care - urmare declarării neconformității textului cu legea fundamentală și a publicării în M. Of. a deciziei instanței de contencios constituțional care a constatat această neconformitate - norma juridică pe care s-au întemeiat pretențiile reclamanților, nu mai exista, și în lipsa unor dispoziții legale exprese, nici nu se putea considera că ultraactivează.
în consecință, la momentul la care instanța de apel, devoluând fondul, a fost chemată să se pronunțe asupra pretențiilor formulate prin cererea introductivă, dreptul pretins nu mai avea niciun fundament în legislația internă și nici nu se putea invoca existența unui "bun" din perspectiva art. 1 al Protocolului nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în condițiile în care în cauză nu fusese pronunțată o hotărâre definitivă, susceptibilă de a fi pusă în executare.
Problema de drept la care se face trimitere prin prezentul recurs - ultraactivitatea unui text de lege și după publicarea în M. Of. a deciziei Curții Constituționale prin care se constată neconformitatea acestuia cu legea fundamentală - a fost de altfel definitiv tranșată de înalta Curte de Casație și Justiție care (în compunerea prevăzută de art. 3306alin. (1) C. proc. civ., astfel cum acesta a fost modificat și completat prin Legea nr. 202/2010) prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 - publicată în M. Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011. Partea I - a statuat că în situația în care judecătorul continuă să aplice o normă de drept inexistentă din punct de vedere juridic, ale cărei efecte au încetat, acesta "nu mai este cantonat în exercițiul funcției sale jurisdicționale, pe care și-o depășește, arogându-și puteri pe care nici dreptul intern și nici normele convenționale europene, nu i le legitimează".
Având în vedere considerentele expuse, raportat la dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanții T.N.A. și M.F.E.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3847/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3850/2012. Civil → |
|---|
