ICCJ. Decizia nr. 3854/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 270 din 15 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Brașov, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S.M. în contradictoriu cu pârâtul S.R., prin M.F.P., reprezentat convențional de D.G.F.P.J. Brașov, și, în consecință, a fost obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 10.000 Euro, respectiv echivalentul în lei la data efectuării plății, cu titlu de daune morale.
A respins restul pretențiilor formulate de către reclamant.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 01 din 05 ianuarie 1950, pronunțată de Tribunalul Militar Cluj, reclamantul S.M. a fost condamnat, la 6 ani de închisoare corecțională și la o amendă corecțională de 5.000 de lei, pentru deținere ilegală de armament, la 6 ani închisoare corecțională și 2000 de lei amendă, pentru delictul de fals și la 12 ani de temniță grea și confiscarea averii, pentru crima de răzvrătire, în conformitate cu prevederile art. 210 alin. (1) și (3) combinat cu art. 529, 531 pct. 1, 3, 5 C. pen., combinat cu art. 157, 156 C. pen. și cu Decretul nr. 212/1948.
Prin Hotărârea nr. 51 din 21 iunie 1990, D.J.M.O.S. Brașov - C.J.A.U.D.F.D.P.V.D. a stabilit că reclamantul are calitatea de fost deținut politic, care a executat o pedeapsă privativă de liberate pentru o perioadă de 10 ani și 4 luni, cu consecința acordării acestuia unei indemnizații lunare de 2067 lei.
Condamnarea pe care reclamantul a suferit-o, a reținut prima instanță, constituie de drept condamnare politică, astfel că acesta este îndreptățit să solicite a-i fi acordate despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor morale, tribunalul a constatat că, pe parcursul desfășurării prezentului proces, a intrat în vigoare O.U.G. nr. 62/2010, care a stabilit cuantumul maxim ce poate fi acordat, cu titlu de despăgubiri, persoanei care a suferit condamnarea cu caracter politic, acesta fiind de 10.000 de Euro.
Potrivit art. II din acest act normativ, dispozițiile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, astfel cum au fost modificate și completate prin prezenta ordonanță de urgență, se aplică proceselor și cererilor pentru a căror soluționare nu a fost pronunțată o hotărâre judecătorească definitivă până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Așa fiind, instanța, ținând seama de aceste prevederi legale mai sus menționate, de perioada detenției reclamantului, de consecințele negative produse de aceasta părții reclamante pe plan fizic, psihic și social a acordat reclamantului despăgubiri morale în cuantumul maxim reglementat de lege și a respins restul pretențiilor formulate.
împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamantul Ș.M., cât și pârâtul S.R., reprezentat de M.F.P. prin D.G.F.P. Brașov.
Prin decizia nr. 25/ Ap din 22 februarie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admis apelul declarat de pârât și schimbată în parte sentința, în sensul că a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamant. Au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Prin aceeași decizie a fost respins apelul declarat de reclamant împotriva hotărârii primei instanțe.
în considerentele hotărârii, curtea de apel a reținut că apelul pârâtului este fondat pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992: "Decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie". Drept urmare, decizia instanței constituționale, susmenționată, este obligatorie pentru instanța judecătorească și își produce efectele indiferent de stadiul procesului, chiar dacă se află în căile de atac.
De asemenea, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, text reiterat și în art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 "Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept". Este de observat că termenul de 45 zile, calculat de la data publicării Deciziei nr. 1358/2010 (M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010), a expirat, fără ca să intervină acordul normei cu dispozițiile Constituției, astfel că prevederea în discuție și-a încetat efectele și în consecință instanța judecătorească se află în imposibilitate de a mai hotărî în sensul acordării despăgubirilor morale în temeiul acesteia.
Pentru aceleași considerente, instanța a mai reținut că este nefondată critica reclamantului, motiv pentru care a respins apelul declarat de acesta.
împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul Ș.M., indicând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând, pe fondul cauzei, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
în motivarea recursului, reclamantul susține, în esență, că acțiunea a fost greșit respinsă în condițiile în care legea aplicabilă este cea de la data formulării cererii de chemare în judecată.
Arată recurentul că excepția de neconstituționalitate a intervenit ulterior promovării acțiunii de față, motiv pentru care instanța de apel trebuia să aplice principiul neretroactivității legii civile noi, conform căruia o lege civilă se aplică numai situațiilor juridice ce se ivesc după intrarea ei în vigoare.
Se mai arată, făcându-se trimiteri la practica C.E.D.O., că reglementările internaționale au prioritate față de cele interne.
Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.
Potrivit art. 147 alin. (4) din legea fundamentală, deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României, iar de la data publicării sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Corelativ, art. 11 alin. (3) al Legii nr. 47/1992, republicată, "privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale" dispune că deciziile și hotărârile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Este stabilit astfel, fără echivoc, efectul al deciziilor instanței de contencios constituțional, aceasta fiind o aplicare, în materia controlului constituționalității legilor, a principiului general al neretroactivității legilor.
Altfel spus, deși încă de la pronunțarea deciziei Curții Constituționale, este deja stabilit că legiuitorul a încălcat norma constituțională, efectul constatării neconformității textului incriminat cu legea fundamentală, nu poate retroactiva, acesta producându-se doar pentru viitor, respectiv de la data publicării deciziei în M. Of.
Ca atare, numai până la această dată, prezumția de constituționalitate nu este înlăturată și aplicarea legii nu este afectată, în condițiile în care nu ne aflăm în situația unor acte juridice convenționale.
în acest context, nu se poate susține că textul aflat în vigoare la data inițierii demersului judiciar [(art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009)] își prelungește efectele pe toată perioada derulării procesului, chiar după declararea acestuia ca neconstituțional, prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, și respectiv publicarea acestei decizii în M. Of. al României, la 15 noiembrie 2010.
Or, în speță, decizia din apel a fost pronunțată la 22 februarie 2011, dată la care, urmare declarării neconformității textului cu legea fundamentală și a publicării în M. Of. a deciziei instanței de contencios constituțional care a constatat această neconformitate, norma juridică pe care s-au întemeiat pretențiile reclamantei, nu mai exista, și în lipsa unor dispoziții legale exprese, nici nu se putea considera că ultraactivează.
în consecință, la momentul la care instanța de apel, devoluând fondul, a fost chemată să se pronunțe asupra pretențiilor formulate prin cererea introductivă, dreptul pretins nu mai avea niciun fundament în legislația internă și nici nu se putea invoca existența unui "bun" din perspectiva art. 1 al Protocolului nr. 1 adițional la C.E.D.O., în condițiile în care în cauză nu fusese pronunțată o hotărâre definitivă, susceptibilă de a fi pusă în executare.
Problema de drept la care se face trimitere prin prezentul recurs, ultraactivitatea unui text de lege și după publicarea în M. Of. a deciziei Curții Constituționale prin care se constată neconformitatea acestuia cu legea fundamentală, a fost de altfel definitiv tranșată de înalta Curte de Casație și Justiție care [(în compunerea prevăzută de art. 3306alin. (1) C. proc. civ., astfel cum acesta a fost modificat și completat prin Legea nr. 202/2010)] prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 (M. Of. nr. 789/7.11.2011). Partea I - a statuat că în situația în care judecătorul continuă să aplice o normă de drept inexistentă din punct de vedere juridic, ale cărei efecte au încetat, acesta "nu mai este cantonat în exercițiul funcției sale jurisdicționale, pe care și-o depășește, arogându-și puteri pe care nici dreptul intern și nici normele convenționale europene, nu i le legitimează".
Având în vedere considerentele expuse, raportat la dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., sa fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Ș.M.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3850/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3492/2012. Civil → |
|---|
