ICCJ. Decizia nr. 3856/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamanta C.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul S.R. prin M.F.P., obligarea acestuia la plata sumei de 250. 000 euro, echivalent în lei, la cursul B.N.R., din data efectuării plății, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurilor administrative abuzive, cu caracter politic, luate împotrivea sa, prin dislocarea din zona frontierei de vest și stabilirea domiciliului obligatoriu, în perioada 18 iunie 1951 - 27 iulie 1955, măsură luată prin Decizia M.A.I. nr. 200/1951 și ridicată prin Decizia M.A.I. nr. 6100/1955, conform dispozițiilor art. 5 si urm din Legea nr. 221 din 02 iunie 2009.
Prin sentința civilă nr. 1239 din 05 octombrie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta C.D.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, în perioada 18 iunie 1951 - 27 iulie 1955, reclamanta minoră, alături de familia sa, a suportat o măsură administrativă cu caracter politic, care i-a adus prejudicii morale, fizice și psihice.
Reținând incidența în cauză a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 și art. 5 alin. (4) din același act normativ, tribunalul a constatat că de aceste dispoziții legale poate beneficia și reclamanta C.D., prejudiciul moral suferit de aceasta fiind cert, iar în mare parte, nu poate fi reparat neapărat prin acordarea unor compensații materiale.
în raport de suferințele fizice și psihice concrete la care a fost supusă reclamanta personal, dar ținând cont și de faptul că aceasta beneficiază și de măsurile reparatorii luate prin Decretul-Lege nr. 118/1990, inclusiv de indemnizația materială prevăzută de acest act normativ, tribunalul a apreciat că reparațiile pe care le primește sunt suficiente și rezonabile pentru a acoperi prejudiciul moral suferit, suma de 250.000 Euro solicitată fiind excesivă și nejustificată, motiv pentru care a respins cererea acesteia ca neîntemeiată.
împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta C.D., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
Prin decizia nr. 561/ A din 27 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a admis apelul declarat de reclamantă, a fost schimbată în tot sentința apelată, în sensul că s-a admis în parte acțiunea și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 3000 euro, echivalent în lei, la data plății efective la cursul B.N.R, reprezentând despăgubiri, daune morale.
în considerentele deciziei, s-au reținut următoarele:
Dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, în redactarea avută anterior modificării prin art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 62/2010, au fost declarate neconstituționale prin deciziile nr. 1358 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010, la inițiativa S.R.
Curtea a analizat consecințele Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 asupra drepturilor apelantei-reclamante, din perspectiva art. 14 al Convenției, care interzice discriminarea în legătură cu drepturi și libertăți garantate de Convenție și protocoalele adiționale, și art. 6 al C.E.D.O., care garantează dreptul la un proces echitabil.
Astfel, curtea a considerat că în cauză sunt aplicabile în continuare dispozițiile Legii nr. 221/2009, în forma în vigoare de la data formulării acțiunii, pentru argumentele expuse pe larg în considerentele deciziei pronunțate în apel.
în consecință, curtea de apel a considerat că respingerea acțiunii formulate de apelanta-reclamantă pe considerentul că a rămas fără temei juridic, ca urmare a declarării neconstituționalității acestui temei juridic pe parcursul procesului, ar veni în contradicție cu principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, conform căruia, în situații egale, tratamentul juridic aplicat nu poate fi diferit, cât și cu principiul nediscriminării, consacrat de art. 14 din C.E.D.O, care interzice discriminarea în legătură cu drepturile și libertățile pe care Convenția le reglementează, prin raportare la dreptul de acces la instanță și principiul egalității armelor, consacrate de art. 6 alin. (1) din C. E.D.O., care a fost explicitat în jurisprudența instanței de contencios a drepturilor fundamentale ale omului în sensul că: intervenția inopinată a legiuitorului creează un obstacol în dreptul de acces efectiv la o instanță pentru una dintre părțile unui litigiu, putând fi văzut ca un element de imprevizibilitate ce poate aduce atingere chiar substanței acestui drept.
Așadar, pentru cele expuse anterior și în temeiul dispozițiilor art. 3 lit. e) raportat la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, care în redactarea de la data introducerii acțiunii recunoștea dreptul apelantei-reclamante, în calitate de persoană care a suferit măsura administrativă cu caracter politic, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, să solicite instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin măsura administrativă luată, curtea a constatat că aceasta este îndreptățită la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin luarea măsurii administrative cu caracter politic dispusă în baza Deciziei M.A.I. nr. 200/1951.
în consecință, dându-se eficiență criteriului unei satisfacții suficiente și echitabile, instanța de apel a găsit justificat numai în parte cuantumul sumei pretinse de reclamantă cu titlu de prejudiciu moral și a apreciat că suma de 3.000 Euro este suficientă pentru a oferi o reparație completă pentru atingerea adusă prin luarea măsurii administrative cu caracter politic dispusă în baza Deciziei M.A.I. nr. 200/1951.
împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, reclamanta C.D. ?i S.R., reprezentat prin M.F.P.
în recursul său, reclamanta C.D. solicită modificarea deciziei instan?ei de apel, în sensul majorării cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale ?i admiterii cererii introductive astfel cum a fost formulată.
Recurentul S.R., reprezentat prin M.F.P., invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârea pronunțată de curtea de apel pe considerentul admiterii greșite a acțiunii, în condițiile în care, se arată, Legea nr. 221/2009 nu are caracter de complinire întrucât nu înlătură drepturile stabilite prin legi anterioare, de care reclamanta a beneficiat.
Tot astfel, se arată, la data judecării apelului, temeiul juridic al cererii nu mai era în vigoare, textul art. 5 alin. (1) lit. a) fiind declarat neconstituțional prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale.
Ca atare, conchide recurentul, reclamanta nu mai putea susține că are o speranță legitimă în sensul C.E.D.O.
Recursul declarat de pârâtul S.R., reprezentat prin M.F.P. se privește ca fondat, urmând a fi admis, în considerarea următoarelor argumente :
Potrivit art. 147 alin. (4) din legea fundamentală, deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României iar de la data publicării sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Corelativ, art. 11 alin. (3) al Legii nr. 47/1992, republicată, "privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale" dispune că deciziile și hotărârile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Este stabilit astfel, fără echivoc, efectul al deciziilor instanței de contencios constituțional, aceasta fiind o aplicare, în materia controlului constituționalității legilor, a principiului general al neretroactivității legilor.
Altfel spus, deși încă de la pronunțarea deciziei Curții Constituționale, este deja stabilit că legiuitorul a încălcat norma constituțională, efectul constatării neconformității textului incriminat cu legea fundamentală, nu poate retroactiva, acesta producându-se doar pentru viitor, respectiv de la data publicării deciziei în M. Of.
Ca atare, numai până la această dată, prezumția de constituționalitate nu este înlăturată și aplicarea legii nu este afectată, în condițiile în care nu ne aflăm în situația unor acte juridice convenționale.
în acest context, nu se poate susține că textul aflat în vigoare la data inițierii demersului judiciar [(art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009)] își prelungește efectele pe toată perioada derulării procesului, chiar după declararea acestuia ca neconstituțional, prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, și respectiv publicarea acestei decizii în M. Of. al României, la 15 noiembrie 2010.
Or, în speță, decizia din apel a fost pronunțată la 27 mai 2011, dată la care, urmare declarării neconformității textului cu legea fundamentală și a publicării în M. Of. a deciziei instanței de contencios constituțional care a constatat această neconformitate, norma juridică pe care s-au întemeiat pretențiile reclamantei, nu mai exista, și în lipsa unor dispoziții legale exprese, nici nu se putea considera că ultraactivează.
în consecință, la momentul la care instanța de apel, devoluând fondul, a fost chemată să se pronunțe asupra pretențiilor formulate prin cererea introductivă, dreptul pretins nu mai avea niciun fundament în legislația internă și nici nu se putea invoca existența unui "bun" din perspectiva art. 1 al Protocolului nr. 1 adițional la C.E.D.O., în condițiile în care în cauză nu fusese pronunțată o hotărâre definitivă, susceptibilă de a fi pusă în executare.
Problema de drept la care se face trimitere prin prezentul recurs, ultraactivitatea unui text de lege și după publicarea în M. Of. a deciziei Curții Constituționale prin care se constată neconformitatea acestuia cu legea fundamentală, a fost de altfel definitiv tranșată de înalta Curte de Casație și Justiție care [(în compunerea prevăzută de art. 3306alin. (1) C. proc. civ., astfel cum acesta a fost modificat și completat prin Legea nr. 202/2010)] prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011(M. Of. nr. 789/7.11.2011). Partea I - a statuat că în situația în care judecătorul continuă să aplice o normă de drept inexistentă din punct de vedere juridic, ale cărei efecte au încetat, acesta "nu mai este cantonat în exercițiul funcției sale jurisdicționale, pe care și-o depășește, arogându-și puteri pe care nici dreptul intern și nici normele convenționale europene, nu i le legitimează".
Așa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul declarat de pârâtul S.R., prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P.M. București va fi admis, modificată decizia atacată, în sensul respingerii apelului declarat de reclamantă împotriva sentinței nr. 1239 din 05 octombrie 2010 a Tribunalului București, secția a V-a civilă.
Pentru acelea?i considerente, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta C.D. împotriva aceleia?i decizii.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3853/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3889/2012. Civil → |
|---|
