ICCJ. Decizia nr. 3889/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 1751 din 19 mai 2010 a Tribunalului Harghita, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta I.P. și B.G., în contradictoriu cu Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 221/2009.
în considerentele hotărârii s-a reținut că, potrivit propunerii Comitetului Executiv al Sfatului Popular al comunei Sânsimion, numai B.L. a fost inclus în categoria chiaburilor, cu toate că reclamantele se gospodăreau împreună cu acesta și figurau la aceeași rubrică în registrul agricol.
Martorul R.I. a declarat că atât B.L. cât și fiul acestuia, care era tatăl, respectiv soțul reclamantelor, au fost chiaburi iar familiile lor nu aveau voie să părăsească localitatea sub nicio formă. Celălalt martor Șandor Ștefan, a declarat că numai B.L. a fost chiabur, și, ca toți ceilalți nu puteau să părăsească localitatea, decât dacă anunțau în prealabil miliția și consiliul local.
în concluzie, tribunalul a reținut că nici reclamantele și nici familiile lor nu au avut domiciliu obligatoriu și, prin urmare, cererea adresată este nefondată.
împotriva acestei hotărâri judecătorești, au declarat apel reclamantele, solicitând, printr-un memoriu depus separat, schimbarea în tot a hotărârii atacate, și admiterea acțiunii în sensul constatării caracterului politic al măsurii administrative de stabilire a domiciliului obligatoriu pentru I.P. în perioada 23 martie 1957 - 30 decembrie 1959 și pentru reclamanta B.G., în perioada 28 iunie 1952-30 decembrie 1959.
în considerentele apelului, s-a arătat că instanța de fond a apreciat în mod greșit probele administrate în cauză și care făceau dovada că în perioada 23 martie 1952 - 30 decembrie 1959, Beke Adalbert împreună cu întreaga familie, cu care s-a gospodărit, au fost declarați chiaburi. Pe întreaga perioadă, familia a suportat suferințe morale și fizice, fiind supusă măsurii administrative abuzive de a nu părăsi localitatea Sânsimion, decât cu aprobarea organelor fostei miliții. La declarația de apel, a fost anexată o declarație autentică a numitului R.I.
Prin decizia nr. 55/ A din 3 mai 2011, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a admis apelul declarat de împotriva sentinței civile nr. 1751 din 19 mai 2010, pronunțată de Tribunalul Harghita și a schimbat în parte hotărârea atacată în sensul că a constatat caracterul politic al măsurii administrative de stabilire a domiciliului obligatoriu pentru reclamanta I.P. pentru perioada 13 martie 1957 - 30 decembrie 1959 și pentru reclamanta B.G. perioada 12 iunie 1954 - 30 decembrie 1959.
Pentru a decide astfel instanța de apel a constatat că instanța de fond a dat o interpretare eronată probelor administrate în cauză, înscrisurile depuse la dosar arătând că B.L. (L.), a fost declarat chiabur, în perioada 1952 - 1959.
Din extrasul din registrul agricol depus la dosar reiese că în evidențele locale, unde era menționată starea socială a celor declarați chiaburi, erau menționați toți membrii familiei, care se gospodăreau împreună, indiferent de legătura de rudenie sau de afinitate iar martorii audiați în cauză au subliniat că membrilor familiei le era interzis să părăsească localitatea rară acordul lucrătorilor de la fosta miliție sau de la consiliul local. Instanța de apel a reținut că în cauză s-a făcut dovada că față de cele două reclamante s-au luat măsuri administrative cu caracter politic. Referitor la perioada în care au fost luate aceste măsuri administrative, cererea reclamantelor este doar în parte întemeiată, deoarece reclamanta I.P. (fostă Beke), a intrat în familia lui B.L. în anul 1957, odată cu nașterea sa, fapt de altfel menționat în evidențele agricole depuse la fila 7, în schimb, reclamanta B.G., a făcut parte din familia declarată chiabură, numai din anul 1954, odată cu încheierea căsătoriei, conform certificatului depus la fila 9 dosar conexat.
împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Harghita întemeiat în drept pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii.
în dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât a susținut, în esență, că instanța de apel a constatat greșit în soluționarea raportului juridic dedus judecății că ar fi incidente prevederile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate in perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, deoarece reclamantele nu au fost supuse unor măsuri administrative cu caracter politic.
Recursul este fondat pentru considerentele care succed.
Potrivit art. 3 din Legea nr. 221/2009, "Constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative:
a) Decretul nr. 6 din 14 ianuarie 1950, Decretul nr. 60 din 10 martie 1950, Decretul nr. 257 din 3 iulie 1952, Decretul nr. 258 din 22 august 1952, Decretul nr. 77 din 11 martie 1954 și Decretul nr. 89 din 17 februarie 1958;
b) Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2/1950, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.154 din 26 octombrie 1950, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 344 din 15 martie 1951, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 326/1951, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.554 din 22 august 1952, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 337 din 11 martie 1954, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 237 din 12 februarie 1957, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 282 din 5 martie 1958 și Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.108 din 2 august 1960;
c) Ordinul nr. 100/ Cabinet din 3 aprilie 1950 al Direcțiunii Generale a Securității Poporului;
d) Ordinul nr. 5/ Cabinet/1948, Ordinul nr. 26.500/Cabinet/1948, Ordinul nr. 490/Cabinet/1952 și Ordinul nr. 8/20/Cabinet/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne;
e) deciziile nr. 200/1951, nr. 239/1952 și nr. 744/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne;
f) Ordinul nr. 838 din 4 decembrie 1952 al Ministerului Securității Statului."
"Domiciliu obligatoriu" în accepțiunea Legii nr. 221/2009 constituie măsură administrativă cu caracter politic dacă a fost întemeiată pe unul sau mai multe dintre actele normative enumerate la lit. a)-f) din art. 3 al legii.
în raport de textul legal menționat, instanța de apel în mod greșit a reținut că în speța dedusă judecății sunt incidente dispozițiile art. 3 al Legii nr. 221/2009 și a constatat caracterul politic al măsurii administrative de stabilire a domiciliului obligatoriu pentru reclamanta I.P. pentru perioada 13 martie 1957 - 30 decembrie 1959 și pentru reclamanta B.G. pe perioada 12 iunie 1954 - 30 decembrie 1959.
Astfel, stabilirea calității de chiabur nu suplinește cerința impusă de lege cu privire la dovedirea - printr-un înscris emis în baza actelor normative prevăzute la lit. a)-f) din art. 3 al Legii nr. 221/2009 - a faptului că reclamantele au fost supuse unei măsuri administrative abuzive (strămutare, domiciliu obligatoriu) dispusă de fostele autorități ale regimului instaurat după 6 martie 1945. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că reclamantele nu s-au prevalat de un asemenea înscris, proba testimonială nefiind suficientă, în acest caz, pentru stabilirea măsurii administrative cu caracter politic astfel cum este definită de art. 3 al Legii nr. 221/2009.
Având în vedere temeiurile menționate, înalta Curte, în raport de art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a admis recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Harghita împotriva deciziei nr. 55/ A din 3 mai 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie pe care a modificat-o în parte în sensul că a respins apelul declarat de reclamante împotriva sentinței nr. 1751 din 19 mai 2010 a Tribunalului Harghita, secția civilă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3856/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3858/2012. Civil → |
|---|
