ICCJ. Decizia nr. 3927/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3927/2012
Dosar nr. 592/44/2010
Şedinţa publică din 31 mai 2012
Deliberând, în aplicarea dispoziţiilor art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin sentinţa civilă nr. 248 din 22 februarie 2008, Tribunalul Galaţi, secţia civilă, a admis acţiunea formulată de reclamantul M.C. în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Galaţi, a dispus anularea dispoziţiei emisă la 22 mai 2006 de pârâtă şi a dispus emiterea unei noi dispoziţii de acordare în natură a suprafeţei de 1.000 m.p. în compensare, identificat în intravilanul municipiului Galaţi.
În termen legal, împotriva acestei decizii a declarat apel reclamantul.
Prin decizia civilă nr. 136/A din 14 iunie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, pronunţată în rejudecare după casarea dispusă prin decizia civilă nr. 9832 din 03 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a fost admis apelul reclamantului, schimbată în parte sentinţa instanţei de fond şi s-au acordat în compensare, pentru terenul în suprafaţă de 1.000 m.p., trei terenuri cu suprafeţele de 314 m.p., 1.336 m.p. şi 1.000 m.p., identificate în schiţele anexă ale raportului de expertiză întocmit de expertul E.B. De asemenea, au fost înlăturate dispoziţiile privind acordarea în compensare a terenului situat în Galaţi.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora în cazurile în care restituirea în naturp nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. În stabilirea acestor măsuri, Curtea a avut în vedere principiile de soluţionare prevăzute de Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, respectiv prevalenţa restituirii în natură şi prioritatea măsurii compensării cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de deţinător faţă de propunerea de acordare de despăgubiri. În raport de expertiza efectuată în cauză de expert E.B. a reţinut că există impedimente la acordarea în compensare, că în baza hotărârii din 01 februarie 2007 a Consiliului Local Galaţi, referitoare la încadrarea terenurilor din intravilan pe zone, se poate concluziona că vechiul amplasament al terenului reclamantului se află în zona A, iar terenurile propuse a fi acordate în compensare se află în zonele B şi D şi că în funcţie de această încadrare pe zone valoare lor este inferioară terenului de 1.000 m.p. preluat de stat. Instanţa a luat act de împrejurarea că reclamantul nu solicită acrodarea de despăgubiri pentru diferenţa de valoare dintre terenul preluat şi cele acordate în compensare.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâtul Municipiul Galaţi, prin Primar, solicitând casarea deciziei recurate şi menţinerea sentinţei instanţei de fond. Au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ. În motivarea recursului, pârâtul a susţinut că instanţa de apel nu a făcut referire în considerentele deciziei la obiecţiunile pe care le-a formulat la raportul de expertiză, în sensul că nu le-a admis ori respins în tot sau în parte, încălcând astfel dispoziţiile obligatorii ale art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
De asemenea, a susţinut că hotărârea atacată încalcă şi dispoziţiile art. 44 din Constituţia României prin care se garantează dreptul de proprietate privată, indiferent de titular, substituindu-se municipiului Galaţi în dreptul de dispoziţie, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate. În acest sens a arătat că a fost de acord cu atribuirea în compensare a unei suprafeţe de teren în zonele indicate, dar acordul său nu priveşte şi întinderea acestei suprafeţe, întindere ce poate fi determinată numai în urma unei echivalări valorice în conformitate cu situaţia din teren. Încadrând într-o zonă superioară terenul preluat de stat de la reclamant, expertul a dat posibilitatea îmbogăţirii fără justă cauză a părţii, cu consecinţa aplicării subiective a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Analizând recursul în limitele criticilor invocate, ce pot fi încadrate formal în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele ce succed:
Mai întâi, Înalta Curte observă că în cauză nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ., texte de lege ce se referă la încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., la situaţiile de plus petita ori extra petita, la nemotivarea hotărârii sau cuprinderea unor motive contradictorii ori străine de natura pricinii şi la interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, respectiv schimbarea naturii ori înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Din analiza motivelor de nelegalitate dezvoltate de pârât, instanţa reţine că acesta a invocat încălcarea unor dispoziţii legale [art. 315 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 44 din Constituţia României], motiv ce nu poate fi subsumat decât dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Nu în ultimul rând, aceste cazuri de modificare şi casare a hotărârii atacate au fost doar enumerate, fără nicio referire la argumentele care ar conduce la concluzia incidenţei lor în cauză.
Cât priveşte critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu poate fi primită.
Textul de lege vizat se referă la forţa obligatorie a hotărârilor instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, ori asupra necesităţii administrării unor probe.
Or, decizia din 03 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, reţine că instanţa de apel a dispus acordarea terenului în suprafaţă de 3.560 m.p. situat în extravilan, fără a înlătura motivat cererea apelantului de a-i fi atribuit în compensare terenul situat în intravilan şi înscris în lista terenurilor ce pot fi atribuite prin compensare. De aceea a constatat nemotivarea hotărârii pronunţate de instanţa de apel, cu consecinţa imposibilităţii analizei legalităţii acesteia, ceea ce atrage casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Mai mult, susţinerea recurentului-pârât că instanţa de apel nu a făcut referiri în motivarea hotărârii la obiecţiunile formulate de acesta este inexactă.
În decizia pronunţată, Curtea reţine că singurele obiecţiuni ale intimatei au vizat încadrarea în zonă a terenurilor, care s-ar încadra în zonele A şi B şi că ambele părţi au depus în susţinerea obiecţiunilor lor aceeaşi probă - hotărârea din 01 februarie 2007 a Consiliului Local Galaţi referitoare la încadrarea terenurilor din intravilan pe zone, dar au interpretat-o în mod diferit.
Aceste obiecţiuni au fost admise prin încheierea de şedinţă din 02 februarie 2011, au fost înaintate expertului, iar suplimentul la raportul de expertiză a fost comunicat părţilor.
Aşadar, pe de o parte, recurentului-pârât nu i-a fost încălcat vreun drept procesual, iar pe de altă parte, Înalta Curte nu poate constata, în raport de acest motive de recurs, încălcarea vreunei alte dispoziţii legale de drept substanţial sau procedural.
Nici critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţia României ca urmare a acordării unui teren în compensare cu privire la a cărui întindere nu a existat acordul pârâtului, nu poate fi primită.
Argumentele subsumate acestui motiv de recurs vizează numai chestiuni de fapt (identificarea corectă a terenului preluat de stat de la reclamant şi a terenurilor propuse spre compensare, respectiv a întinderii acestor terenuri), iar nu aspecte de nelegalitate a hotărârii pronunţate de instanţa de apel. Or, în condiţiile abrogării exprese a pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin art. 1 pct. 112 din O.U.G. 138/2000 aprobată prin Legea nr. 219/2005, asemenea critici nu mai pot face obiectul analizei instanţei de recurs.
Nu se poate reţine în niciun caz încălcarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţia României ca urmare a substituirii municipiului Galaţi în dreptul său de dispoziţie ca dezmembrământ al dreptului de proprietate, aşa cum reţine recurentul-pârât.
Potrivit prevederilor din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, „în procesul de soluţionare a notificărilor depuse de persoanele îndreptăţite, instituţiile şi persoanele implicate în executarea legii vor avea în vedere respectarea următoarelor principii şi proceduri necesare aplicării corecte şi unitare a legii: a) prevalenţa restituirii în natură, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1), art. 7 şi 9 din lege, a imobilelor pentru care s-au depus notificări. Numai în cazul în care aceasta măsură nu este posibilă sau este expres înlăturată de la aplicare se va proceda la acordarea celorlalte măsuri reparatorii prevăzute de lege, respectiv compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de deţinător, cu acordul persoanei îndreptăţite.
Or, terenurile acordate în compensare figurau în lista din 30 septembrie 2010 a Primăriei municipiului Galaţi. Mai mult, instanţa a pus în vedere intimatului-pârât, în şedinţa publică din 26 ianuarie 2011 să depună la dosar, în scris, precizări cu privire la existenţa vreunui impediment la restituirea în compensare a terenurilor şi dacă există să depună acte doveditoare. Asemenea precizări ori acte doveditoare nu au fost depuse.
Or, într-o atare situaţie, refuzul unităţii deţinătoare de a acorda un anumit bun în compensare nu poate fi discreţionar, iar instanţa avea îndreptăţirea legaă de a dispune în situaţia dată.
Pentru toate aceste considerente, în raport de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile, cu consecinţa menţinerii deciziei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Galaţi, prin Primar, împotriva deciziei nr. 136 A din 14 iunie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3922/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3938/2012. Civil. Rezoluţiune contract. Recurs → |
|---|
