ICCJ. Decizia nr. 3957/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3957/2012
Dosar nr. 2903/85/2006
Şedinţa publică din 31 mai 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată sub nr. 381/2006 pe rolul Tribunalul Sibiu, dosar cu nr. nou 1903/85/2006, contestatorii R.M.I., N.R.M., R.E., V.A., G.M.F., C.V.N., A.I.F., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Sibiu - Primar, Primarul mun. Sibiu, Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 Sibiu, au solicitat ca prin sentinţa ce se va pronunţa:
- să se dispună modificarea dispoziţiei nr. X/2004, dispoziţiei nr. Y/2004 şi dispoziţiei nr. Z/2004 în sensul restituirii în natură a imobilului înscris în C.F. A Sibiu nr. top. x/2/1 - teatru, conform cotelor de proprietate;
- intabularea în cartea funciară;
- obligarea la cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii contestatorii au arătat că prin dispoziţia nr. Z/2004 s-a recunoscut calitatea de persoană îndreptăţită pentru ½ din imobil lui A.I.F., prin dispoziţia nr. X/2004 şi Y/2004, s-a recunoscut calitatea de persoane îndreptăţite lui R.M.I., N.R., C.V.N., T.A. pentru ½ din imobil şi s-a dispus acordarea de despăgubiri.
Contestatorii au solicitat anularea dispoziţiilor sus arătate şi restituirea în natură a imobilului conform art. 16 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005.
În drept au invocat prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001, art. 2 Titlul VII, Legea nr. 247/1995, art. 480 şi 659 şi urm. C. civ.
Primarul mun. Sibiu a formulat cerere reconvenţională în contradictoriu cu R.M.I., N.R.M., R.E., G.M.F., C.V.N., A.I.F. şi S.G.L., Teatrul Naţional Sibiu, prin care a solicitat următoarele:
- să se identifice imobilul la data preluării în proprietatea Statului Român;
- să se identifice suprafaţa adaosului executată din fonduri publice şi să se stabilească dacă suprafaţa aceasta însumează peste 100% din perimetrul desfăşurat al imobilului notificat din momentul preluării;
- să fie obligaţi pârâţii reconvenţionali la plata investiţiilor stabilite prin expertiză tehnică;
- să fie obligaţi pârâţii să încheie contract de închiriere pe 3 ani cu Consiliul Local al mun. Sibiu, Teatrul Naţional Sibiu.
În motivarea cererii reconvenţionale, intimatul a arătat că imobilul a avut destinaţia de cinematograf la data preluării, iar ulterior a fost transformat în teatru astfel că s-au edificat corpuri noi pentru asigurarea unei noi funcţionalităţi a clădirii.
În drept au invocat prevederile art. 119, 244 pct. 1, 242 alin. (2) C. proc. civ., art. 19 din Legea nr. 10/2001, Legea nr. 213/1998 şi în probaţiune s-a solicitat efectuarea unei expertize tehnice de specialitate.
Prin sentinţa civilă nr. 1038/2009, Tribunalul Sibiu a admis contestaţia formulată de contestatorii R.M.I., N.R.M., R.E., V.A., G.M.F., C.V.N., A.I.F., a admis în parte şi în fond cererea de intervenţie formulată de S.G.L. şi cererea de intervenţie formulată de SC A. SRL cumpărător de drepturi litigioase de la SC P.L. SRL în contradictoriu cu intimatul Primarul Municipiului Sibiu - Sibiu.
A fost admisă în parte cererea reconvenţională formulată de Primarul Municipiului Sibiu pentru Municipiul Sibiu, în contradictoriu cu R.M.I., N.R., R.E., V.A., G.M.F., C.V., A.I.F., S.G.L. şi Teatrul Naţional Sibiu, şi în consecinţă:
S-a dispus modificarea dispoziţiilor nr. X/2004, Y/2004, Z/2004 a Primarului Municipiului Sibiu în sensul restituirii în natură a imobilului înscris în C.F. A Sibiu, nr. top. x/2/1 către contestatorii A.I.F. ½ părţi; R.E. 1/10 părţi; V.A., G.M.F. 1/10 părţi; G.V. 1/10 părţi, N.R. şi R.M.I. 1/10 părţi şi S.G.L. pentru 1/10 părţi - intervenientă; cu obligaţia menţinerii afectaţiunii pe o perioadă de 3 ani.
Au fost obligaţi contestatorii şi intervenienta S.G.L. la plata contravalorii investiţiilor în sumă de 805.065 RON către Municipiul Sibiu, prin Primar.
A fost respins capătul din cererea reconvenţională privitor la acordarea de măsuri reparatorii precum şi excepţia nulităţii contractelor de cesiune de drepturi litigioase din 2007.
A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 Sibiu şi respinsă în fond cererea de intervenţie a intervenientei S.G.L., faţă de aceasta.
A fost respinsă excepţia prematurităţii cererii reconvenţionale invocată de intervenienta SC A. SRL.
Au fost compensate cheltuielile de judecată şi obligat Primarul Mun. Sibiu şi Mun. Sibiu la cheltuieli de judecată de 10.300 RON către intervenienta SC A. SRL.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut următoarele:
Imobilul înscris în C.F. A Sibiu nr. top. x/2/1 este proprietatea Statului Român conform Decretului nr. 303/1948 şi are destinaţia de teatru, la data preluării la stat având destinaţia de cinematograf.
Imobilul a fost înscris iniţial în C.F. B Sibiu, şi dezmembrat prin încheierea din 1937, proprietar tabular fiind P.A.I.D. Ulterior aceasta a transmis dreptul de proprietate pentru ½ părţi (prin vânzare-cumpărare) lui R.I., care la rândul său a transmis cota de 1/5 din ½ lui R.A.
La data preluării la stat în 1964 imobilul era în coproprietatea lui R.I. jr., S.M. (născută R.) şi R.E. în cote egale pentru ½ părţi şi P.A.I.D. pentru ½ părţi.
Proprietara tabulară P.A.I.D. a decedat în 24 septembrie 1980, iar moştenitoarea legală este A.I.F. (născută P.) (strănepoată) pentru care s-a emis dispoziţia nr. Z/2004 prin care s-au stabilit măsuri reparatorii de 9.500.000.000 ROL pentru ½ părţi din imobilul înscris în C.F. A Sibiu.
În ceea ce priveşte cealaltă cotă a imobilului de ½ părţi care a aparţinut coproprietarilor R.I. jr., S.M. (născută R.) şi R.E. şi s-au emis două dispoziţii nr. X/2004 şi Y/2004.
Prin dispoziţia nr. X/2004 s-au stabilit măsuri reparatorii de 9.500.000.000 ROL pentru cota de ½ parte din imobilul înscris în C.F. A Sibiu pentru persoanele îndreptăţite respectiv: R.M.I., N.R.M., R.E. (căsătorită C.), T.A. (născută R.), C.V. - moştenitori al fostului proprietar R.I. sen.
Prin dispoziţia nr. Y/2004 a Primarului mun. Sibiu s-a completat art. 2 al dispoziţiei nr. X/2004 şi s-au stabilit ca persoane îndreptăţite la despăgubiri: 1. R.M.I.; 2. N.R.M. (născută R.); 3. R.E. (căsătorită C.); 4. C.V., 5. T.A. (născută R.) şi s-au individualizat cuantumul despăgubirilor conform cotelor de proprietate.
Primarul mun. Sibiu a acordat despăgubiri băneşti deoarece în forma iniţială a Legii nr. 10/2001 nu se restituiau în natură imobilele ocupate de unităţile bugetare din învăţământ, din sănătate, aşezăminte social cultural sau instituţii publice cum este cazul în speţă, imobilul fiind în prezent Teatrul Naţional Sibiu.
Imobilul în litigiu a avut destinaţie de cinematograf şi a fost naţionalizat în baza Decretului nr. 303/1948, în anul 1964 fără plată de despăgubiri, în prezent el are destinaţia de teatru şi este proprietatea publică a mun. Sibiu. Deoarece imobilul a fost preluat abuziv de stat conform H.G. nr. 498/2003, art. 36.3, 36.1, 15, şi Legea nr. 10/2001, art. 2 s-a stabilit de către unitatea deţinătoare acordarea de despăgubiri băneşti conform art. 36, 20 din Legea nr. 10/2001.
După modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, conform art. 16 alin. (1) şi Anexei nr. 2 lit. a), moştenitorilor imobilelor cu destinaţie de activităţi social-culturale li se restituie în proprietate imobilul cu obligaţia de a-i menţine afectaţiunea pe o perioadă de 3 ani.
Intimatul Primarul mun. Sibiu a invocat aplicarea prevederilor art. 19 din Legea nr. 10/2001 deoarece la imobil s-au realizat investiţii şi s-au edificat corpuri noi astfel că se propun acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent ce constau în compensare cu alte bunuri sau servicii.
În cauză a formulat cerere de intervenţie S.G.L. care a solicitat anularea dispoziţiilor emise de Primarul mun. Sibiu nr. X/2004; Y/2004; Z/2004; W/2006 şi restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. A Sibiu nr. top. x/2/1.
Contestatorii nu sunt proprietarii imobilului la data preluării abuzive şi se prevalează de prev. art. 4 alin. (1) şi 2 din Legea nr. 10/2001 fiind moştenitori legali şi testamentari.
La data preluării imobilului de către Statul Român, coproprietarii imobilului erau R.I. jr., S.M. (născută R.), R.E., R.A., R.E.L. în cote de 1/10 fiecare (în total ½ părţi din imobil) şi P.A.I.D. pentru ½ părţi din imobil.
Moştenitoarea legală a coproprietarei tabulare P.A.I.D. este reclamanta A.I.F. (născută P.), R.E. este fosta proprietară tabulară reclamanta în prezenta cauză pentru 1/10 părţi.
Reclamanţii V.A., G.M.F. sunt moştenitorii legali ai fostei proprietare tabulare R.A. (căsătorită T.) pentru 1/10 părţi.
C.V.N. este moştenitorul legal (fiu) al fostei coproprietare tabulare R.E.L. (căsătorită C.) pentru 1/10.
Reclamantele N.R. şi R.M.I. sunt moştenitoarele legale ale fostului coproprietar tabular R.I. jr. fiind fiice, pentru cota 1/10 împreună.
În ce priveşte pe fosta coproprietară tabulară S.M., moştenitoarea testamentară legatar universal a acesteia este S.G.L. intervenientă în prezenta cauză (testament autentificat în 1997 şi certificat moştenitor din 1992) pentru 1/10 părţi.
Ca atare, Tribunalul a constatat că atât reclamanţii, cât şi intervenienta au calitatea de persoane îndreptăţite conform art. 3 şi 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 în următoarele cote: F.A.I. pentru ½ părţi; R.E. 1/10 părţi; V.A., G.M.F. pentru 1/10 părţi; G.V.N. 1/10 părţi; N.R. şi R.M.I. 1/10 părţi şi S.G.L. pentru 1/10 părţi.
La data preluării imobilului de către Statul Român acesta era format conform descrierii din cartea funciară din sală spectacol cu balcon, 2 săli aşteptare, 2 antreuri, birou, 3 closete, 1 cameră protecţie şi o mică magazie. Imobilul a fost identificat în jurul anilor 1930, prima intabulare efectuându-se prin moştenire în anul 1931.
Contestatorii au efectuat o expertiză de evaluare a imobilului depusă la dosar şi din care se desprinde că finisajele imobilului erau medii, cu duşumele din stejar, iar mobilierul sălii de spectacole era din lemn.
Expertul a arătat în expertiză suprafaţa desfăşurată a imobilului la data naţionalizării sala de proiecţie actuală scenă, spaţii administrative - parter 636,24 m.p.; zonă centrală - spaţii administrative etaj 82,72 m.p.; spaţii balcon şi lojă etaj 191,72 m.p.; parter spaţii auxiliare - 67,36 m.p.; parter spaţii auxiliare 78,14 m.p.
S-au evidenţiat, de asemenea, de către expert, extinderile clădirii astfel au fost modificate:
- conformaţia sălii de spectacol prin crearea scenei;
- extinse şi etajate spaţiile anexe laterale mărindu-se suprafeţele utile administrative şi tehnice necesare unui teatru;
- construit copertină-portic din beton armat la intrarea principală;
- construită o mare magazie pentru recuzită care a fost înconjurată de o incintă (curte interioară) care excede cu mult suprafaţa iniţială a imobilului;
- renovări ample în interiorul clădirii prin îndepărtarea materialelor vechi de finisaje şi înlocuirea cu materiale moderne, înlocuire tâmplărie, modernizare grupuri sanitare, refacere instalaţii interioare şi sisteme de iluminat.
Imobilul în litigiu se încadrează în prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 având destinaţia de teatru şi se restituie în proprietate foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora cu obligaţia de a-i menţine afectaţiunea pe o perioadă de până la 3 ani.
În situaţia în care imobilelor-construcţii [indiferent de destinaţie deţinute de regii autonome, societăţi comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale este acţionar sau de orice altă persoană juridică de drept public, art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001], care fac obiectul notificărilor formulate potrivit procedurilor prevăzute la cap. III şi cărora le-au fost adăugate, pe orizontală şi/sau verticală în raport cu forma iniţială, noi corpuri a căror arie desfăşurată însumează peste 100% din aria desfăşurată iniţial şi dacă părţile nu convin altfel, foştilor proprietari li se acordă sau, după care, propun măsuri reparatorii prin echivalent. Dispoziţiile atacate au fost emise anterior modificării Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, când imobilele ocupate de instituţii culturale (Anexa nr. 2 din Legea nr. 10/2001) nu se restituiau în natură, stabilirea a acestora se făcea prin hotărâre de guvern şi se stabileau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent şi apoi se emitea decizie/dispoziţie motivată, [art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, nemodificată].
Prin urmare, Tribunalul a constatat că dispoziţiile atacate au fost emise cu încălcarea dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi se impune anularea acestora, respectiv a dispoziţiilor nr. X/2004; Y/2004; Z/2004 şi W/2006 emise de Primarul mun. Sibiu.
În cauză a fost efectuată expertiză judiciară - expert B.V., acesta în urma unei documentări minuţioase ce a implicat studierea documentelor încă de la data preluării Cinematografului A. de către Statul Român a statuat că imobilul se află la limita exterioară centrului istoric medieval al Sibiului şi în prezent este una din cele mai dinamice din localitate.
Actualmente ansamblul teatrului ce cuprinde teren şi clădiri adiacente se extinde pe 2.916 m.p., iar din această suprafaţă clădirea fostului Cinematograf A. avea 740 m.p.
Clădirea propriu-zisă a cinematografului avea o suprafaţă construită la sol de 517,09 m.p. şi avea un hol de intrare, casă de bilete, un bufet, foyerul, garderobă, scări de acces la etaj, 1 birou, 3 closete la etaj I, un balcon - suprafaţă 201,32 m.p.
Clădirea iniţială nu avea niciun adaos lateral, iar porticul nu exista, el fiind adăugat în 1948-1950. Ca atare, suprafaţa desfăşurată a imobilului la data preluării la stat era de 718,41 m.p.
În prezent, prin extinderi, suprafaţa desfăşurată a Teatrului Naţional este de 952,56 m.p., la aceasta adăugându-se clădiri anexe (sală repetiţii, cabine, atelier croitorie, tâmplărie, magazii, garderobă, depozit costume) în suprafaţă de 462,97 m.p. + 721,50 m.p. = 1.184,47 m.p. însă expertul a apreciat că reprezintă adaosuri la clădirea iniţială doar 952,56 m.p. astfel că suprafaţa adaosurilor însumează peste 100% din suprafaţa iniţială a clădirii preluate de la foştii proprietari, respectiv 132,59%. Expertul a concluzionat şi că adaosurile construite formează un tot unitar cu imobilul preluat.
Investiţiile efectuate la imobil, de la data preluării până în prezent, s-au ridicat la 447.108 dolari S.U.A.
Ulterior părţile au solicitat şi s-a încuviinţat o contraexpertiză cu trei experţi: M.M., S.I. şi O.E., care au concluzionat că după preluarea imobilului de către stat s-au realizat extinderi pe nr. top. x/2/1, iar suprafaţa desfăşurată a acestora este de 290,46 m.p., iar faţă de suprafaţa iniţială de 964,53 m.p. acestea reprezintă 30% din perimetrul desfăşurat al imobilului, adică sub 100%.
S-a menţionat că suprafaţa actuală a teatrului este mai mare, dar adaosurile se desfăşoară pe alte nr. top. care nu fac obiectul prezentei cauze.
În ce priveşte valoarea investiţiilor realizate de Teatrul Sibiu experţii au concluzionat că pentru perioada 1952-2004 valoarea actualizată a acestora este de 433.970 RON.
În cauză a formulat cerere de intervenţie în interes propriu SC P.L. SRL, care a solicitat ca în contradictoriu cu Primarul Municipiului Sibiu, Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi Teatrul Naţional Sibiu să se dispună:
- restituirea în natură a întregului imobil, respectiv Teatrul Naţional Sibiu înscris în C.F. A Sibiu nr. top. x/2/1 pe numele moştenitorilor foştilor proprietari respectiv a reclamanţilor şi intervenientei S.G.L. care i-au cesionat dreptul litigios.
În motivarea cererii intervenienta a arătat că în urma a două contracte de cesiune drepturi litigioase autentificate în 2007, ea a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului însă restituirea urmează a se face pe numele moştenitorilor.
În cursul procesului intervenienta SC P.L. SRL a vândut drepturile sale litigioase privitoare la drepturile procesuale din Dosar nr. 2903/85/2006 la SC A. SRL (contract din 31 iulie 2008) astfel că s-a substituit în toate drepturile intervenientei SC P.L. SRL şi a devenit parte în proces.
Reţinându-se că imobilul a fost preluat abuziv de către stat, că notificările au fost formulate în termenul legal prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 şi că contestatorii şi intervenienta S.G.L. şi-au dovedit calitatea de persoane îndreptăţite conform art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001 instanţa a statuat că se impune modificarea dispoziţiilor nr. X/2004, Y/2004 şi Z/2004 în sensul restituirii în natură a imobilului înscris în C.F. A Sibiu nr. top. x/2/1 deoarece au fost îndeplinite prevederile art. 2 alin. (1), 3, 4, 22 din Legea nr. 10/2001, art. 36.3, 36.1 din H.G. nr. 498/2003 către contestatorii F.A.I. ½ părţi; R.E. 1/10 părţi, V.A., G.M.F. 1/10 părţi; G.V. 1/10 părţi; N.R. şi R.M.I. 1/10 părţi şi S.G.L. pentru 1/10 părţi.
Instanţa a reţinut concluziile contraexpertizei care a statuat că suprafaţa desfăşurată actuală a imobilului înscrisă pe nr. top. x/2/1 este de 290,46 m.p. şi reprezintă 30% din perimetrul desfăşurat al imobilului deci sub 100% astfel că nu sunt incidente prevederile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 care impun acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Odată cu restituirea în natură a imobilului în baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 contestatorii şi intervenienta S.G.L. au obligaţia de a-i menţine afectaţiunea pe o perioadă de 3 ani imobilul încadrându-se în lista bunurilor din Anexa 2 lit. a) pct. 4.
În ce priveşte nulitatea contractelor de cesiune de drepturi litigioase prin care contestatorii şi intervenienta S.G.L. au cesionat drepturile procesuale din prezentul dosar către SC P.L. SRL, iar ulterior aceasta către SC A. SRL invocată de Municipiul Sibiu, prin Primar, şi Teatrul Naţional Sibiu instanţa a respins-o întrucât în speţă nu sunt incidente prev. art. 17 din Legea nr. 10/2001 deoarece nu a avut loc o vânzare a dreptului de proprietate, ci o cesiune/transmitere de drepturi litigioase şi procesuale aparţinând contestatorilor.
În ce priveşte cererea reconvenţională formulată de Primarul mun. Sibiu prin care s-a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent urmare a faptului că imobilul are aria desfăşurată actuală de peste 100% decât cea iniţială instanţa a respins-o deoarece conform contraexpertizei aria actuală desfăşurată este de doar 30% peste aria iniţială.
În ce priveşte capătul de cerere din cererea reconvenţională vizând obligarea pârâţilor reconvenţional la plata investiţiilor efectuate instanţa a statuat astfel:
În primul rând este de menţionat că în speţă nu se aplică art. 48 din Legea nr. 10/2001 deoarece despăgubirile pentru sporul de valoare vizează exclusiv imobilele cu destinaţie de locuinţă, iar legea nu cuprinde dispoziţii cu privire la investiţiile aduse imobilelor cu altă destinaţie decât locuinţă.
Faţă de solicitarea pârâtului reclamant reconvenţional Primarul mun. Sibiu - pentru Municipiul Sibiu, care a apreciat valoarea investiţiilor la 805.065 RON, expertiza tehnică a cuantificat investiţiile la 433.970 RON însă acestea vizează doar perioada 1952-2004 pe când investiţiile de 805.065 RON vizează şi perioada 2004-2006.
Instanţa a statuat că investiţiile necesare şi utile bunei funcţionări a unui teatru naţional includ şi lucrările efectuate în cursul anilor 2004-2006 respectiv consolidarea clădirii, reabilitarea instalaţiei electrice, instalaţii de climatizare, instalaţii răcire şi ventilaţie pentru sala de spectacole astfel că s-au reţinut investiţii efectuate în cuantum de 805.065 RON.
Aceste investiţii au fost realizate cu acordul proprietarului tabular de la data efectuării lor şi deci, fiind executate de bună credinţă, au adus un spor de valoare imobilului.
Astfel s-a făcut aplicarea prevederilor art. 494 alin. (3) C. civ., iar proprietarul construcţiei a fost îndatorat, în temeiul principiului îmbogăţirii fără justă cauză, să-l despăgubească pe constructor cu suma de 805.065 RON.
În ce priveşte susţinerea intervenientei SC A. SRL cum că cererea reconvenţională a fost formulată nelegal de Primarul mun. Sibiu instanţa a apreciat că aceasta a fost formulată de Municipiul Sibiu, prin Primar, iar acesta este îndrituit la solicitarea de restituire a contravalorii investiţiilor efectuate la imobil în perioada în care s-a aflat în proprietatea Statului Român.
În ce priveşte excepţia prematurităţii formulării reconvenţionale invocată de intervenientă instanţa a respins-o deoarece dreptul la restituirea contravalorii investiţiilor s-a născut la data promovării contestaţiei prin care se solicită restituirea imobilului.
Creanţa (contravalorii investiţiilor) devine scadentă la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti şi emiterii dispoziţiei de restituire care constituie titlu executoriu conform Legii nr. 10/2001, art. 25 alin. (4).
Dreptul de creanţă al constructorului, până la manifestarea de voinţă a proprietarului terenului de a prelua construcţia este un drept afectat de modalităţi. Astfel suntem în prezenţa unui drept sub condiţie suspensivă a cărei realizare depinde de opţiunea proprietarului terenului; astfel în momentul în care foştii proprietari solicită imobilul în natură conduce automat la naşterea dreptului de creanţă al constructorului (Municipiul Sibiu) şi a devenit exigibil pentru că s-a îndeplinit condiţia respectiv voinţa foştilor proprietari de a prelua imobilul în natură.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel toate părţile implicate în proces, cererile lor urmând a fi structurate astfel:
Pârâţii Primarul Municipiului Sibiu şi Teatrul Naţional Sibiu au solicitat schimbarea sentinţei şi respingerea contestaţiei formulate de contestatori, reţinând în esenţă că dispoziţiile atacate au fost emise cu respectarea prevederilor legale în vigoare la data emiterii lor. Ulterior, chiar dacă art. 16 din Legea nr. 10/2001 a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, imobilul în litigiu, Teatrul Naţional Sibiu se încadrează în prevederile art. 19 din Legea nr. 10/2001, în sensul că după preluarea de către stat imobilului i-au fost adăugate pe orizontală şi verticală noi corpuri de clădire a căror arie desfăşurată însumează peste 100% din aria desfăşurată iniţial. De asemenea se arată că instanţa de fond a dispus restituirea în natură a întregului imobil construcţii, deşi o parte din extinderi au fost edificate pe nr. top. alăturate care aparţin domeniului public al Municipiului Sibiu şi care nu puteau fi restituite contestatorilor.
Apelantul Primarul Mun. Sibiu a criticat sentinţa instanţei de fond şi sub aspectul sumei la care au fost obligaţi contestatorii în urma admiterii cererii reconventionale, arătând că suma de 805.065 RON reprezintă cheltuieli necesare şi utile bunei funcţionări a unui teatru şi nu reprezintă valoarea excedentului de clădire/construcţii care se întind pe nr. top. alăturate şi a căror valoare nu a fost cuantificată.
Apelantul Primarul Municipiului Sibiu a formulat critici şi cu privire la admiterea cererii de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta SC A. SRL, aceasta neavând calitate procesuală în condiţiile art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001, motiv pentru care solicită respingerea acesteia.
Prin apelul formulat de pârâtul Teatrul Naţional Sibiu se critică sentinţa instanţei de fond arătându-se că imobilul nu poate fi restituit în natură întrucât în speţă este incident art. 19 din Legea nr. 10/2001, care nu face nicio distincţie referitoare la nr. top.elor pe care s-au realizat extinderile, ci doar la condiţia ca aceste extinderi, realizate pe orizontală/verticală, să depăşească 100% din aria construită iniţială. Sub un alt aspect se arată că afectaţiunea imobilului ar fi trebuit dispusă pe o durată de 5 ani şi nu de 3 ani, conform modificărilor aduce prin Legea nr. 74/2007. S-a invocat, de asemenea, greşita admitere a cererii de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta SC A. SRL, aceasta neavând calitatea de persoană îndreptăţită în condiţiile art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001.
La data de 19 ianuarie 2010, contestatorii au depus în faţa instanţei de apel o cerere intitulată „apel”, solicitând comunicarea sentinţei nr. 1038/2009 a Tribunalului Sibiu şi repunerea în termenul de a motiva apelul, întrucât sentinţa nu a fost comunicată la domiciliul procedural.
La termenul din 11 februarie 2010 instanţa de apel a învederat mandatarei contestatorilor că procedura de comunicare a sentinţei cu părţile pe care le reprezintă a fost îndeplinită potrivit prevederilor legale, astfel că nu se impune restituirea dosarului la Tribunal în vederea comunicării sentinţei. Mandatara contestatorilor a învederat instanţei că nu mai insistă în această cerere şi înţelege să depună cerere de aderare la apelul formulat de Primarul Mun. Sibiu.
Prin cererea de aderare la apel contestatorii au solicitat schimbarea sentinţei în sensul respingerii cererii reconvenţionale formulate de Primarul Mun. Sibiu, în primul rând ca prematură, şi în al doilea rând, ca nefondată.
În expunerea de motive s-a arătat că nelegalitatea sentinţei rezidă în încălcarea unor dispoziţii de drept material şi procedural vizând legitimitatea procesuală a pârâţilor, interesul procesual pentru formularea acţiunii reconvenţionale şi calitatea de proprietar asupra imobilului în litigiu. Din prevederile art. 494 alin. (3) C. civ. rezultă că numai proprietarul poate fi obligat la plata contravalorii investiţiilor efectuate de o altă persoană pe terenul proprietatea sa, or contestatorii nu sunt încă proprietarii imobilului, ei neputând să-şi înscrie dreptul de proprietate în cartea funciară decât la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii. Pe de altă parte, nu există probe prin care să se certifice că Municipiul Sibiu a realizat efectiv investiţiile solicitate, iar în ceea ce priveşte suma de 805.065 RON aceasta a fost stabilită de expertul B., lucrarea efectuată de acesta fiind nulă din punct de vedere procedural deoarece a fost efectuată fără convocarea părţilor la negocieri. Prin raportul de contraexpertiză s-a stabilit o valoare de 433.970 RON pentru investiţiile aferente imobilului, diferenţa între cele două sume fiind radicală.
Prin apelul declarat de intervenienta SC A. SRL s-a solicitat schimbarea sentinţei în sensul că restituirea în natură a imobilului să se facă direct în persoana cesionarului şi respingerea cererii reconvenţionale ca prematură.
În expunerea de motive s-a arătat că apelanta SC A. SRL a dobândit drepturile care au aparţinut cedentului, cesiunea de creanţă plasându-l pe cesionar în aceeaşi poziţie pe care a avut-o cedentul în raportul obligaţional. Creanţa a fost transmisă cesionarului, astfel că, în consecinţă, imobilul trebuia restituit în natură direct în favoarea cesionarului. În ceea ce priveşte cererea reconvenţională se consideră că aceasta este prematură atâta timp cât s-a dispus menţinerea afectaţiunii imobilului pe timp de 3 ani. Debitul nu poate fi actual şi exigibil decât în momentul în care debitorul are posibilitatea să beneficieze de plusul de valoare adus imobilului, respectiv dacă folosinţa spaţiului îi revenea concomitent cu plata sporului de valoare.
Prin decizia civilă nr. 82/2011 din 10 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, au fost admise apelurile declarate de pârâţii Municipiul Sibiu, prin Primar, Teatrul Naţional Sibiu, intervenienta SC A. SRL Sibiu, intervenienta SC A. SRL Sibiu, precum şi cererea de aderare la apelul Municipiului Sibiu formulată de contestatorii R.M.I., N.R.M., R.E., V.A., G.M.F., C.V.N., A.I.F. împotriva sentinţei civile nr. 1038 din 09 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Sibiu pe care a schimbat-o în tot şi rejudecând:
A respins contestaţia formulată de contestatori împotriva dispoziţiilor nr. X/2004, Y/2004 şi nr. Z/2004 emise de Primarul Municipiului Sibiu.
A respins cererile de intervenţie în interes propriu formulate de S.G.L. şi SC A. SRL Sibiu, cumpărător de drepturi litigioase de la SC P.L. SRL.
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi a prematurităţii cererii reconvenţionale invocată de SC A. SRL Sibiu.
A respins cererea reconvenţională formulată de Primarul Municipiului Sibiu şi excepţia nulităţii absolute a contractelor de cesiune autentificate în 2007 invocată de Primarul Municipiului Sibiu.
A respins ca tardiv apelul formulat de contestatori.
Cu privire la apelul declarat de pârâţii Municipiul Sibiu, prin Primar, şi Teatrul Naţional Sibiu, Curtea a reţinut următoarele:
Pârâţii au criticat sentinţa tribunalului arătând că în mod greşit imobilul a fost restituit în natură, întrucât din probele administrate rezultă fără niciun dubiu că imobilul intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 10/2001, în sensul că după preluarea de către stat imobilul a suferit o reconstrucţie integrală, o refacere a tuturor elementelor de structură şi accesorii, a utilităţilor, fiindu-i adăugate atât pe orizontală, cât şi pe verticală, noi corpuri a căror arie desfăşurată în sumează peste 100% din aria desfăşurată iniţială.
Potrivit prevederilor art. 19 din Legea nr. 10/2001 în situaţia imobilelor - construcţii care fac obiectul notificărilor formulate potrivit procedurilor prevăzute la cap. III şi cărora le-au fost adăugate, pe orizontală şi/sau verticală, în raport cu forma iniţială, noi corpuri a căror arie desfăşurată însumează peste 100% din aria desfăşurată iniţial şi dacă părţile nu convin altfel, foştilor proprietari li se acordă sau, după caz, propun măsuri reparatorii prin echivalent.
Alin. (2) al aceluiaşi articol se referă la situaţia în care imobilelor - construcţii le-au fost adăugate pe orizontală şi/sau verticală, în raport cu forma iniţială, corpuri suplimentare de sine stătătoare, foştilor proprietari li se restituie în natură suprafaţa deţinută în proprietate la data trecerii în proprietatea statului.
În legătură cu aplicarea acestui text de lege legiuitorul a adus explicaţii suplimentare prin Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007 care la art. 19.1 prevede următoarele:
Ipoteza prevăzută la art. 19 alin. (1) din lege vizează acele construcţii cărora, prin transformările survenite, în raport cu forma iniţială, le-au fost adăugate corpuri de zidărie sau volume din alte materiale, ce reprezintă peste 100% raportat la aria desfăşurată existentă la data preluării (etajări sau/şi adăugări de corpuri noi pe orizontală).
Nu se circumscrie ipotezei prevăzute la alin. (1) al art. 19 din lege acea construcţie căreia i s-a modificat compartimentarea iniţială (din spaţii de locuit în birouri şi invers) ori i s-au adus numai îmbunătăţiri funcţionale (racordări de gaze, termoficare, consolidări sau alte lucrări de întreţinere curentă, consolidări şi altele asemenea). De asemenea, nu poate fi circumscrisă ipotezei prevăzute la alin. (1) al art. 19 din lege nici acea construcţie căreia i-au fost adăugate, pe orizontală şi/sau verticală, în raport cu forma iniţială, corpuri suplimentare ce au o utilizare independentă de cea a suprafeţei preluate (de exemplu, construcţiei preluate i-a fost adăugat ulterior preluării un nou corp, ambele corpuri deservind suprafeţe cu destinaţia de locuinţe ocupate în baza unor contracte de închiriere).
Raportat la aceste dispoziţii legale instanţa de apel a analizat expertizele în construcţii efectuate în faţa instanţei de fond, precum şi în faţa instanţei de apel, reţinând următoarele:
Conform cărţii funciare in extenso, imobilul înscris în C.F. A Sibiu, nr. top. x/2/1, era compus din cinematograf şi o suprafaţă de 205,5 stj, echivalată la 740 m.p.; descrierea imobilului construcţie o regăsim la foaia de proprietate, unde se specifică faptul că în baza certificatului Primăriei Mun. Sibiu din 04 februarie 1938 şi a schiţei se notează că asupra imobilului s-a clădit un cinematograf construit din cărămidă, acoperit cu tablă, compus din sală de spectacole, balcon, 2 săli de aşteptare, 2 antreuri, birou, 3 closete, camera de proiecţie şi o mică magazie. Se notează că asupra imobilului se intabulează dreptul de proprietate cu titlu naţionalizare în favoarea Statului Român, reprezentat prin Sfatul Popular al oraşului Sibiu, în baza adresei Sfatului Popular din 1964 şi a dispoziţiilor cuprinse în Decretul nr. 303/1948, publicat în M. Of. nr. 256/1948.
La momentul preluării de către stat s-a încheiat procesul-verbal din 27 iunie 1950 de către ing. G.E. şi arh. M.V. din cadrul Comitetului Provizoriu al Secţiei de Sistematizare şi Urbanism, pe de o parte, şi S.C., directorul Teatrului de Stat Sibiu şi directorul adjunct al teatrului, prin care s-a procedat la predarea-primirea clădirilor teatrului, fiind descrise în mod amănunţit aceste construcţii, respectiv corpul nr. I compus din 34 de încăperi şi corpul nr. II compus din atelier de tâmplărie şi magazie de decoruri.
În speţă a fost efectuat un prim raport de expertiză de către expertul B.V., care însă a fost contestat de reclamanţi, astfel încât instanţa de fond nu l-a luat în considerare, deşi acest raport prezintă o valoare deosebită întrucât la întocmirea lui expertul a beneficiat de consultaţia de specialitate pe care i-a dat-o G.E., inginer constructor, acum în vârstă de 83 de ani, persoană care a participat în mod direct la încheierea procesului verbal de preluare a teatrului din 27 iunie 1950, având deci percepţia nemijlocită a clădirii preluate în mod efectiv de Statul Român, cât şi a investiţiilor - extinderi de construcţii adiacente - care au fost efectuate sub directa sa observaţie în perioada noiembrie 1948-iunie 1950.
Ca urmare a contestării acestei lucrări, în faţa Tribunalului Sibiu s-a efectuat un nou raport de expertiză de 3 experţi, şi anume M.M., S.I. şi O.E.
În această lucrare experţii au analizat procesul-verbal din 27 iunie 1950, în care apar desfăşurate spaţiile existente la acea dată, respectiv corpul I în suprafaţă de 959,24 m.p. + suprafeţele nespecificate şi corpul II compus din atelier de tâmplărie şi magazie de decoruri. Experţii au arătat că în prezent Teatrul Naţional are o suprafaţă construită şi desfăşurată mult mai mare decât suprafaţa nr. top. x/2/1, construcţia ocupând în întregime suprafaţa acestui nr. top. şi extinzându-se şi pe alte nr. top.
Experţii au concluzionat că extinderea realizată după preluarea imobilului de către stat pe nr. top. x/2/1 este de 290,46 m.p., astfel că, faţă de suprafaţa desfăşurată a clădirii la data preluării de către stat care era de 964,53 m.p., aceste adaosuri reprezintă numai 30% din perimetrul desfăşurat al imobilului, adică sub 100%, iar aceste adaosuri reprezintă un tot unitar, concluzie pe care o reţine în final instanţa de fond, care concluzionează că nu sunt incidente dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 10/2001, imobilul putând fi restituit în natură.
Deşi pârâţii Teatrul Naţional Sibiu şi Primăria Mun. Sibiu au formulat obiectiuni cu privire la acest raport de expertiză în sensul că experţii au avut în vedere doar extinderile realizate pe verticală, nu şi pe orizontală, obiectiuni încuviinţate de instanţă prin încheierea de şedinţă din 18 mai 2009, experţii au refuzat să răspundă acestor obiective, reţinând că „obiectul dosarului este format de nr. top. x/2/1, iar suprafeţele şi procentele solicitate de Teatrul Naţional nu fac obiectul prezentei cauze, întrucât se referă şi la alte nr. top.”
Întrucât prin motivele de apel pârâţii au criticat raportul de expertiză efectuat în faţa Tribunalului şi în special faptul că experţii au refuzat să răspundă la obiectiuni, instanţa de apel a încuviinţat un supliment la raportul de expertiză în construcţii cu obiective stabilite prin încheierea de şedinţă din 25 martie 2010. Faţă de împrejurarea că experţii constructori au arătat că nu pot răspunde la obiectivul nr. 3 fiind necesară o identificare topografică a nr. top. x/2/1, instanţa de apel a încuviinţat şi efectuarea unei expertize topografice, cu obiective stabilite prin încheierea de şedinţă din 6 mai 2010.
Expertul topograf P.G. a arătat în cuprinsul raportului de expertiză că suprafaţa terenului aflat în folosinţa actuală a Teatrului este de 2.779,35 m.p., incinta Teatrului ocupând următoarele suprafeţe:
- 740 m.p. din terenul cu nr. top. x/2/1;
- 102 m.p. din terenul cu nr. top. y;
- 144 m.p. din terenul cu nr. top. x/2/2/1/1/2 şi z/2/1/1/2;
- 1.793 m.p. din terenul cu nr. top. x/1/2/7/1/1/1/1,
- iar suprafaţa totală a construcţiilor măsurată la sol este de 1.932 m.p., expertiza aflându-se la dosar Curte, fiind deosebit de relevante schiţele.
Experţii constructori au concluzionat următoarele:
- totalul ariei construite desfăşurate iniţiale este de 1.314,53 m.p.;
- suprafaţa desfăşurată totală a adaosurilor (extindere laterală, etajare, balcoane teatru şi ateliere parter şi parţial mezanin, depozit şi anexă) este de 1.508,45 m.p.;
- suprafaţa construită desfăşurată actuală reprezintă 214% din suprafaţa construită desfăşurată iniţială.
În speţă, s-a luat în considerare expertiza efectuată în faţa instanţei de apel pentru următoarele considerente: textul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 se referă la noile corpuri de clădire care au fost adăugate clădirii iniţiale atât pe verticală, cât şi pe orizontală. Sub acest aspect s-a reţinut că este nelegală sentinţa instanţei de fond care a luat în considerare numai extinderile efectuate pe verticală, cu motivarea că doar aceste extinderi au fost adăugate nr. top. x/2/1, întrucât textul de lege nu are în vedere o asemenea excludere, ci dimpotrivă, atâta timp cât a prevăzut expres că trebuie luate în considerare şi extinderile efectuate pe orizontală, în mod firesc este posibil ca aceste extinderi să fie efectuate şi pe alte nr. top. alăturate. Aceste nr. top. alăturate sunt prezentate în schiţa efectuată de expertul topograf aflată la dosar Curte, ele fiind în prezent în proprietatea Statului Român şi a Municipiului Sibiu. A mai reţinut Curtea, că ceea ce este esenţial este ca aceste extinderi să formeze un tot unitar cu construcţia iniţială şi ca noile corpuri să nu aibă o utilizare independentă de cea a suprafeţei preluate. Această interpretare a art. 19 este dată de Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, care la art. 19.2 precizează că nu se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 19 alin. (1), acea construcţie căreia i-au fost adăugate, pe orizontală şi/sau verticală, în raport cu forma iniţială corpuri suplimentare ce au o utilizare independentă de cea a suprafeţei iniţiale. Deci, pentru a se putea restitui în natură imobilul iniţial preluat este absolut necesar ca noile corpuri să poată fi folosite independent, să constituie corpuri de sine stătătoare a căror utilizare să nu aibă nicio legătură cu cea a construcţiei iniţial preluată. Or, această ipoteză nu este incidentă în speţă, întrucât toate extinderile - adaosuri - realizate atât pe verticală, cât şi pe orizontală au fost şi sunt exclusiv destinate activităţii de spectacole, clădirii teatrului.
Experţii au mai susţinut că nu ar face corp unitar cu clădirea iniţială următoarele adaosuri: anexa, atelierele şi depozitul, care ar face notă discordantă din punct de vedere arhitectural. Însă tot experţii precizează că doar anexa şi depozitul sunt construcţii noi, magazia şi atelierele sunt construcţii care au existat, au fost preluate şi au suferit modificări. Pe de altă parte, în mod evident aceste spaţii nu pot avea o utilizare independentă, nu pot fi considerate corpuri de sine stătătoare, destinaţia lor fiind acea de a servi funcţionalităţii clădirii teatrului, fiind irelevantă discordanţa din punct de vedere arhitectural.
Aceste aspecte rezultă din schiţele anexă la raportul de expertiză de la dosar Curte, plan parter, unde este trecut depozitul, încăperile având următoarea structură: decor spectacole curente, magazie de materiale cu regim special, vestiar mânuitori decor, spaţiu premontare decor, atelier tâmplărie; plan mezanin - etaj 1 - unde apare depozitul compus din următoarele încăperi: depozit recuzită scenă, depozit materiale şi furnituri croitorie, depozit recuzită şi mobilier mic, garderobă costume scenă, spaţiu premontare decor.
În ceea ce priveşte magazia şi atelierele faţă de care experţii arată că fac şi ele notă discordantă din punct de vedere arhitectural s-au făcut următoarele precizări: adaosurile denumite de experţii constructori magazie şi atelier, în suprafaţă de 699 m.p. le regăsim în expertiza topografică sub denumirea de anexe situate pe nr. top. x/1/2/7/1/1/1/1, în aceeaşi suprafaţă de 699 m.p., conform anexelor 4 şi 5 la acest raport de expertiză. Nu este lipsit de relevanţă faptul că în expertiza efectuată în faţa Tribunalului Sibiu experţii au precizat că aria construită desfăşurată iniţial este de 964 m.p., şi au considerat că magazia şi atelierul în suprafaţă de 699 m.p. sunt construcţii noi, edificate după preluarea abuzivă, fiind situate în întregime pe un alt număr top, ceea ce s-a şi dovedit de altfel prin expertiza topografică.
În faţa instanţei de apel, experţii constructori au revenit asupra propriilor concluzii şi au arătat că această suprafaţă de 699 m.p. este formată de fapt din corpul II preluat prin procesul-verbal din 27 iunie 1950 - în suprafaţă de 350 m.p. - la care se adaugă extinderea de 349 m.p. Prin urmare, doar această extindere de 349 m.p. ar fi fost construită ulterior preluării imobilului de către stat, şi nu totalul anexelor de 699 m.p., ceea ce în mod evident a determinat o modificare a procentului construcţiilor edificate ulterior preluării de către stat, modificare care este în defavoarea pârâţilor, dar care oricum depăşeşte procentul de 100% la care se referă art. 19 din Legea nr. 10/2001.
Acest corp II - anexe teatru - este prezentat în schiţa de la dosar Curte, alăturat corpului I teatru - unde extinderea este trecută în suprafaţă haşurată, fiind efectiv lipită de corpul II, la care a şi fost alăturată. în aceste condiţii, nu se poate spune că anexele parter, atelierele şi depozitul sunt corpuri independente, de sine stătătoare şi nici că fac notă discordantă din punct de vedere arhitectural cu clădirea teatrului, chiar dacă amplasamentul se găseşte în zona de protecţie a zonei istorice, după cum susţin experţii.
În aceeaşi ordine de idei, nu pot fi ignorate planşele anexe pe care experţii constructori le-au depus în faţa Tribunalului Sibiu, arătând în detaliu destinaţia fiecărei încăperi care alcătuiesc aceste anexe parter, ateliere, despre care spun acum că ar constitui corpuri independente de sine stătătoare: a se vedea în acest sens dosar Tribunal, plan parter actual, unde anexele sunt de fapt: perucherie, croitorie, pictură, magazie, cabine de mici dimensiuni, care sunt de fapt cabine de probă. Or, este evident că toate aceste spaţii nu pot avea o utilizare independentă şi de sine stătătoare, fiind spaţii destinate teatrului şi absolut indispensabile activităţii de spectacole în scopul căreia au fost construite. Nu este posibil ca un teatru să funcţioneze fără atelier propriu de tâmplărie, fără cabine de probă, fără croitorie, perucherie, fără magazie proprie pentru depozitarea costumelor şi recuzitei, şi alte spaţii în care să se desfăşoare activităţi care sunt strict vitale funcţionării activităţii de spectacole, în ansamblul ei, fiind lipsit de relevanţă că aceste construcţii se integrează sau nu din punct de vedere arhitectural întregii clădiri, condiţie pe care de altfel, legea nu o pretinde.
Prin urmare, instanţa de apel a considerat că instanţa de fond a făcut o greşită interpretare a disp. art. 19 din Legea nr. 10/2001, imobilul în litigiu fiind un tot unitar - clădirea teatrului - construcţiei iniţiale, cu destinaţia de cinematograf, fiindu-i adăugate atât pe orizontală, cât şi pe verticală corpuri noi a căror arie desfăşurată însumează peste 100% din aria desfăşurată iniţial, corpuri care nu au o existenţă de sine stătătoare şi nici o utilizare independentă, toate fiind de natură să servească desfăşurării în condiţii optime a activităţii de spectacole, împrejurare faţă de care au fost admise ca fondate apelurile declarate de pârâţii Teatrul Naţional şi Primarul Mun. Sibiu şi, în consecinţă, a respins contestaţia formulată de contestatori precum şi cererea de intervenţie principală formulată de intervenienta S.G.L.
Conform prevederilor art. 19 din Legea nr. 10/2001, în cazul incidenţei acestui articol măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent, aşa cum de altfel s-a dispus de către intimat, prin dispoziţiile nr. X/2004, Y/2004 şi Z/2004 prin care s-a respins restituirea în natură a imobilului şi s-au acordat despăgubiri dovedindu-se în cele din urmă ca fiind legale şi temeinice, indiferent de modificările aduse art. 16 din Legea nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005.
Nu se poate susţine că acţiunea reclamanţilor a vizat în mod exclusiv clădirea aflată pe nr. top. x/2/1, întrucât aşa cum rezultă din acţiunea formulată şi dealtfel din întreg dosarul, acţiunea reclamanţilor a vizat restituirea în natură a clădirii cu destinaţia actuală de teatru, şi în acest fel a fost pronunţată sentinţa de instanţa de fond. Acest lucru rezultă şi din cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta S.G.L., precum şi din cererea de intervenţie formulată de SC P.L. SRL, unde se solicită în mod expres „restituirea în natură a întregului imobil situat în Sibiu, cunoscut actual sub denumirea de Teatrul Naţional Sibiu”. De altfel, faptul că extinderile s-au efectuat şi pe alte nr. top. era un aspect care nu a fost cunoscut reclamanţilor decât după ce s-a efectuat raportul de expertiză în construcţii, în faţa instanţei de fond, ceea ce s-a confirmat abia prin raportul de expertiză topografică efectuat în apel.
Deşi instanţa de fond a reţinut în considerente că imobilul-construcţie ocupă în totalitate nr. top. x/2/1 şi se extinde şi pe alte nr. top. decât cel iniţial, ea a admis în întregime contestaţia, fără a preciza în dispozitiv că restituirea în natură se referă exclusiv la nr. top. x/2/1 (ceea ce dealtfel nici nu este posibil), astfel că practic s-a dispus restituirea în natură a întregului imobil construcţii care depăşeşte cu peste 100% clădirea iniţială, cât şi a suprafeţei de teren care aparţine domeniului public al Municipiului Sibiu şi care este ocupată de extinderile efectuate la clădirea teatrului şi care depăşeşte cu mult suprafaţa aferentă clădirii iniţial preluate (740 m.p.). Este vorba de o suprafaţă de teren de 2.779 m.p. după cum rezultă din expertiza topografică efectuată în faţa instanţei de apel, care a stabilit suprafaţa totală a terenului folosit în prezent de teatru şi pe care sunt amplasate construcţiile aferente. Este elocventă în acest sens fotografia existentă la dosar fond, care arată ceea ce s-a restituit de fapt: o construcţie unitară, în care se observă Teatrul Sibiu în integralitatea lui, fiind exclus ca din această construcţie să se poată restitui numai corpul I, sau numai corpul II, fără anexe sau fără diversele ateliere care deservesc în mod nemijlocit activitatea teatrului.
Din acest punct de vedere calculele efectuate de intervenienta SC A. SRL în concluzii scrise în sensul că ceea ce se revendică este doar terenul şi construcţiile aferente corpului I al fostului Cinematograf A. sunt aspecte noi, puse pentru prima dată în discuţia instanţei de apel prin concluzii scrise. Astfel, s-a arătat că nu se revendică corpurile independente aflate pe alte nr. top., ci doar extinderile efectuate pe nr. top. în litigiu, care ar fi de 1.653,48 m.p., şi faţă de aria construită iniţială de 964,53, procentul de extinderi ar fi 71,4%. Niciun moment contestatorii nu au făcut astfel de precizări în faţa instanţei de fond, ei solicitând în permanenţă clădirea Teatrului Naţional Sibiu, cerere care le-a şi fost admisă. Oricum, după cum s-a arătat mai sus, anexele, magazia, atelierele şi depozitul nu pot fi considerate corpuri cu o utilizare independentă şi de sine stătătoare, ele fiind destinate desfăşurării nemijlocite activităţii de spectacole, destinaţia lor rezultând în mod neîndoielnic din schitele anexe care au însoţit rapoartele de expertiză efectuate în dosar.
În ceea ce priveşte acţiunea reconvenţională formulată de pârâtul Primarul Mun. Sibiu, din cele 4 capete de cerere s-a constatat că primele două nu pot fi considerate cereri propriu-zise, ele referindu-se la probaţiunea ce urma să fie efectuată în cauză: să se identifice imobilul la data preluării în proprietatea statului, să se identifice suprafaţa adaosului şi să se stabilească dacă suprafaţa aceasta depăşeşte peste 100% din perimetrul iniţial. Doar capetele 3 şi 4 sunt cereri propriu-zise, reclamantul reconvenţional solicitând instanţei să oblige pârâţii la plata investiţiilor ce se va stabili în cauză şi să fie obligaţi să încheie cu Teatrul Naţional contract de închiriere pentru o perioadă de 3 ani, conform art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Faţă de modul de soluţionare a acţiunii principale, respectiv respingerea cererii de restituire în natură a imobilului, în mod evident se impune şi respingerea cererii reconvenţionale în fond, întrucât nu putem vorbi de plata contravalorii investiţiilor realizate asupra unui imobil decât dacă, la un moment dat, proprietarul construcţiei devine o altă persoană decât cel care a efectuat investiţiile la acea construcţie. Or, atâta timp cât proprietar al construcţiei şi al terenului pe care se află aceasta, rămâne Statul Român, prin Municipiul Sibiu, nu poate fi obligată o altă persoană la plata contravalorii investiţiilor efectuate de constructorul care rămâne proprietar. Având în vedere aceste aspecte instanţa de apel nu va mai analiza motivele de apel invocate de pârâtul Municipiul Sibiu referitoare la cuantumul investiţiilor pretins a fi efectuate de acesta. Atâta timp cât acţiunea principală de restituire în natură se respinge în fond, nu mai prezintă relevanţă valoarea actualizată a investiţiilor privitoare la extinderea executată faţă de clădirea în momentul preluării de către stat.
Pentru aceleaşi considerente pentru care s-a respins acţiunea principală s-a impus şi respingerea cererii de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta SC P.L. SRL, aşa cum a fost precizată ulterior, aceasta solicitând anularea dispoziţiilor primarului şi restituirea în natură a imobilului pentru cota de 1/10 părţi dobândită cu titlu de cesiune de la intervenienta S.G.L., conform contractului de cesiune a dreptului litigios autentificat în 23 februarie 2007. Or, atâta timp cât s-a arătat că nu este posibilă restituirea în natură a imobilului şi anularea dispoziţiilor primarului pe aceste motive, a fost respinsă şi cererea de intervenţie.
Pe parcursul litigiului intervenienta SC P.L. SRL a încheiat un contract de vânzare-cumpărare a dreptului litigios cu SC A. SRL, care a formulat oral cerere de introducere în cauză în calitate de intervenientă, cerere pe care instanţa de fond a admis-o prin încheierea de şedinţă din data de 23 martie 2009, dată la care a dispus „a se omite din citativ SC P.L. SRL Sibiu ca urmare a vânzării dreptului litigios”.
Faţă de această împrejurare, instanţa de apel s-a pronunţat asupra cererii de intervenţie formulată de SC A. SRL în sensul respingerii ei, considerând că această intervenienta a preluat poziţia procesuală a SC P.L. SRL prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare a dreptului litigios, cererea de intervenţie având un singur petit: restituirea în natură a întregului imobil în favoarea contestatorilor. Deci intervenienta SC A. SRL nici măcar nu are o cerere scrisă prin care să solicite restituirea în natură a imobilului în favoarea sa, ci a preluat poziţia procesuală a antecesoarei sale, care, la rândul său a formulat o cerere identică cu aceea a reclamanţilor, în sensul restituirii în natură a imobilului în favoarea contestatorilor persoane fizice, moştenitori ai proprietarilor de la care imobilul a fost preluat.
Pentru aceleaşi considerente pentru care a fost respinsă cerere principală şi cererea de intervenţie a intervenientei S.G.L. şi a intervenientei SC P.L. SRL, s-a impus şi respingerea cererii de intervenţie formulată de SC A. SRL.
Cu privire la apelul declarat de intervenienta SC A. SRL şi la cererea de aderare la apel formulată de contestatori, Curtea a reţinut următoarele:
Intervenienta a solicitat ca restituirea în natură a imobilului să se facă în favoarea sa, în temeiul contractelor de cesiune autentificate în 23 februarie 2007, 03 aprilie 2004, prin care contestatorii şi intervenienta S.G.L. au cesionat drepturile lor litigioase ce formează obiectul dosarului de faţă, în favoarea SC P.L. SRL, precum şi, în final, în temeiul contractului de cesiune încheiat la 31 iulie 2008 între SC P.L. SRL şi SC A. SRL.
Având în vedere contractele de cesiune a drepturilor litigioase intervenienta are calitatea de persoană îndreptăţită în temeiul Legii nr. 10/2001, în calitate de cesionar dobândind toate drepturile care au aparţinut cedentului.
Prin cesiune nu se naşte un nou raport obligaţional, el rămâne acelaşi, dar se schimbă titularul dreptului de creanţă. Sub acest aspect a apreciat ca nefondate motivele de apel formulate de pârâtul Primarul Municipiului Sibiu şi de Teatrul Naţional Sibiu în sensul că intervenienta nu ar avea calitatea de persoană îndreptăţită în sensul art. 3-4 din Legea nr. 10/2001. Aceasta a dobândit calitatea de persoană îndreptăţită în temeiul contractelor de cesiune, iar dacă imobilul se restituia în natură, restituirea trebuia să se facă în favoarea cesionarului. Atâta timp cât a fost respinsă însă cererea de restituire în natură a imobilului, a fost respins şi primul motiv din apelul intervenientei SC A. SRL, chiar dacă s-a constatat că aceasta ar avea calitate procesuală activă, putând fi considerată persoană îndreptăţită la restituire în baza Legii nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte valabilitatea contractelor de cesiune autentificate în 23 februarie 2007, în 03 aprilie 2004, contestată de pârâtul Primarul Municipiului Sibiu pe cale de excepţie, în mod corect a fost respinsă de instanţa de fond această excepţie, întrucât ceea ce s-a cesionat este dreptul litigios, iar nu dreptul de proprietate asupra imobilului, astfel că nu s-a adus atingere dreptului de preemţiune garantat de art. 17 din Legea nr. 10/2001. De altfel, această cesiune de drepturi litigioase are doar rolul de a justifica calitatea procesuală activă şi interesul intervenientei în acest dosar.
Chiar dacă cererea reconvenţională formulată de Primăria Municipiului Sibiu a fost respinsă în fond, instanţa de apel trebuie să se pronunţe şi asupra excepţiei prematurităţii acestei cereri, întrucât excepţia a constituit unic motiv de apel pentru cererea de aderare la apel formulată de contestatori şi unul din motivele de apel formulate de intervenienta SC A. SRL.
Atâta timp cât dreptul de proprietate asupra imobilului este contestat, fiind un aspect litigios, atunci nici nu este posibil ca vreunul din pârâţi să fie obligat la plata contravalorii investiţiilor efectuate de proprietarul actual. Din acest punct de vedere instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 494 alin. (3) C. civ., întrucât pentru a putea discuta de îmbogăţirea fără justă cauză a proprietarului terenului, este necesar ca în prealabil, proprietarul terenului să fie determinat cu certitudine, or tocmai acest aspect se discută în speţă. În prezent proprietatea aparţine Municipiului Sibiu, Tribunalul a dispus restituirea în natură în favoarea contestatorilor, iar prin motivele de apel se solicită restituirea în natură în favoarea intervenientei-cesionare SC A. SRL, cerere cu care contestatorii sunt de acord. Prin urmare, abia la momentul stabilirii cu certitudine a calităţii de proprietar al imobilului, teren şi construcţie, se va putea discuta din nou cine poate fi obligat să restituie constructorului contravaloarea materialelor şi a preţului muncii, în temeiul accesiunii imobiliare artificiale, până atunci cererea fiind prematur formulată.
Chiar dacă cererea principală şi cererea de intervenţie a intervenientei SC A. SRL vor fi în final respinse, întrucât imobilul nu se poate restitui în natură, fiind incident art. 19 din Legea nr. 10/2001, s-a reţinut că trebuie admis apelul intervenientei şi cererea de aderare la apel, ca urmare a admiterii excepţiei prematurităţii cererii reconvenţionale.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 s-a constatat că această pârâtă nu poate avea calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât nu este entitate învestită cu soluţionarea notificării, iar dispoziţiile atacate au fost emise de Primar, acesta având calitate procesuală pasivă, fiind emitent al actelor contestate. Potrivit art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în cazul imobilelor deţinute de unităţile administrativ teritoriale, notificarea se soluţionează de primar, acesta fiind organul de conducere abilitat expres de lege să se pronunţe asupra cererii de restituire în natură sau prin echivalent. Prin urmare, au fost respinse cererea principală şi cererile de intervenţie formulate în contradictoriu cu această pârâtă, ca urmare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.
În ceea ce priveşte apelul declarat de contestatori prin cerere, s-a reţinut că prin încheierea de şedinţă din 11 februarie 2010 mandatara contestatorilor a arătat că nu mai susţine acest apel şi nici cererea de repunere în termen, împrejurare faţă de care a şi formulat cerere de aderare la apelul Primarului Mun. Sibiu.
Cu toate acestea contestatorii nu au declarat expres că renunţă la apel, motiv pentru care instanţa trebuie să se pronunţe şi asupra acestei cereri, pe care au soluţionat-o în sensul respingerii acestui apel ca fiind tardiv. Din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare, sentinţa a fost comunicată contestatorilor cu respectarea prevederilor legale la data de 07 decembrie 2010, apelul fiind înregistrat direct pe rolul Curţii de Apel la data de 19 ianuarie 2010, fiind formulat cu depăşirea termenul de 15 zile prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care apelul a fost respins ca tardiv.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată efectuate în faţa instanţei de fond a reţinut ca fiecare parte să şi le suporte, atâta timp cât în final au fost respinse atât cererea principală, cât şi cererea reconvenţională. În faţa instanţei de apel, Curtea a admis toate apelurile, astfel încât nu se poate reţine că vreuna din părţi a fost în culpă procesuală, şi de altfel, Primarul Mun. Sibiu şi Teatrul Naţional, care au suportat costul lucrărilor de expertiză, nu au cerut obligarea celorlalte părţi la cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs SC A. SRL Sibiu invocând motivele prevăzute de art. 304 şi pct. 8 şi 9 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora a susţinut următoarele critici de nelegalitate:
Obiectul acţiunii judiciare îl reprezintă modificarea dispoziţiilor Primarului Municipiului Sibiu, privind modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii, vizând imobilul evidenţiat expres cu elementele de identificarea funciară.
Raportat la un asemenea conţinut al acţiunii, apar ca fiind total eronate argumentele instanţei de apel, conform cărora „acţiunea reclamanţilor ar fi vizat, în mod exclusiv, clădirea aflată pe nr. top. x/2/1 întrucât, aşa cum rezultă din petitul acţiunii şi din întreg dosarul, acţiunea a vizat restituirea în natură a clădirii cu destinaţia actuală de teatru, şi în acest fel a fost pronunţată sentinţa de instanţa de fond”.
Recurenta a mai susţinut că sunt eronate şi concluziile instanţei de apel referitoare la faptul că, ceea ce se revendică este doar terenul şi construcţiile aferente corpului I al fostului Cinematograf A., ca fiind aspecte noi, puse în discuţia instanţei de apel, pentru prima dată, prin concluziile scrise.
Eronată este şi susţinerea conform căreia „deşi instanţa de fond a reţinut în considerente că imobilul construcţie ocupă în totalitate nr. top. x/2/1 şi se extinde şi pe alte nr. top. decât cel iniţial, a admis în întregime contestaţia, fără a preciza în dispozitiv că restituirea în natură se referă exclusiv la nr. top. x/2/1 (ceea ce de altfel nici nu este posibil) astfel că practic, s-a dispus restituirea în natură a întregului imobil - construcţie, care depăşeşte cu peste 100% clădirea iniţială, cât şi a suprafeţei care aparţine domeniului public al Municipiului Sibiu şi care este ocupată de extinderile efectuate la clădirea teatrului şi care depăşeşte cu mult suprafaţa aferentă clădirii iniţial preluate (740 m.p.)”.
Că, este eronată această susţinere rezultă şi din menţiunea expresă din dispozitivul sentinţei apelate în care se arată că, „s-a dispus modificarea dispoziţiilor nr. X/2004, Y/2004, Z/2004 ale Primarului Municipiului Sibiu, în sensul restituirii în natură a imobilului înscris în C.F. A Sibiu, nr. top. x/2/1 către (...)”.
Susţine recurenta că cele arătate mai sus demonstrează că soluţia de admitere a apelului în considerarea unei solicitări excesive a reclamanţilor şi ulterior a cesionarilor este lipsită de fundament, fiind rezultatul unei interpretări greşite a solicitării sale, privind limitele modificării dispoziţiilor atacate.
În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel a avut o abordare corectă a modalităţii de aplicare a prevederilor art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, dar trebuia să se raporteze la obiectivele pe care ea însăşi le-a impus, prin suplimentul la raportul de expertiză tehnică, privind suprafaţa desfăşurată la Cinematograful A. la momentul preluării (suprafaţă care raportat la nr. top. x/2/1 ce forma obiectul cererii de retrocedare era de 964,53 m.p.
Corpul II, preluat tot în anul 1950, era de 350 m.p., dar situat pe un teren nerevendicat.
La data formulării cererii de retrocedare aria desfăşurată, în urma extinderii Cinematografului A. devenit teatru, pentru supraedificatele aflate pe terenul revendicat era de 1.653,48 m.p.
A mai arătat recurenta că, pentru clarificarea elementelor tehnice cu relevanţă în modalitatea de aplicare a prevederilor art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, a solicitat suplimentarea lucrării tehnice, formulând obiecţiuni cu privire la aria de desfăşurare a adausurilor efectuate după preluarea de către stat a imobilului, aferente corpului I, care se integrează arhitectural şi funcţional clădirii teatrului şi în limitele construcţiei existente pe imobilul evidenţiat sub nr. top. x/2/1, dar care au fost respinse de instanţa de apel.
Că pentru clarificarea acestor aspecte se impune suplimentarea probatoriului, fapt pentru care solicită admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză de către recurenta SC A. SRL Sibiu va fi respins pentru considerentele ce succed:
Sub aspectul încadrării în drept a recursului este de reţinut că motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a fost indicat formal deoarece recurenta-intervenientă nu a dezvoltat nicio critică care să se circumscrie ipotezei pe care acest motiv o reglementează, respectiv interpretarea greşită a actului juridic.
Criticile formulate aduc în discuţie aspecte legate de pronunţarea hotărârii atacate cu aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, ce pot fi analizate din perspectiva cazului de modificări prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Faţă de natura controlului judiciar efectuat pe calea recursului, care este exclusiv una de legalitate, instanţa supremă urmează a verifica dacă, la situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel şi pe care nu o mai poate reaprecia, s-au aplicat şi interpretat corect dispoziţiile art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, modificată.
Prin decizia recurată, în urma interpretării probelor administrate, respectiv a expertizei tehnice dispusă în apel, instanţa de apel a stabilit că, totalul ariei construite desfăşurate iniţiale este de 1.314,55 m.p., iar suprafaţa totală a adausurilor (extindere laterală, etaj are, balcoane teatru, ateliere, depozit şi anexă) este de 1.508,45 m.p.
Suprafaţa construită, desfăşurată, actuală reprezintă 214% din suprafaţa construită desfăşurată iniţială.
Textul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, modificată, se referă la noile corpuri de clădire care au fost adăugate la clădirea iniţială, atât pe verticală, cât şi pe orizontală.
Sub acest aspect, în mod corect instanţa de apel a apreciat ca nelegală sentinţa primei instanţe, întrucât textul de lege nu are în vedere excluderea extinderilor efectuate pe orizontală, extinderi posibil de realizat şi pe alte nr. top., alăturate corpului iniţial.
Nu se circumscriu ipotezei prevăzute de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acea construcţie căreia i-au fost adăugate, pe orizontală şi/sau verticală, în raport cu forma iniţială corpuri suplimentare ce au o utilizare independentă de cea a suprafeţei iniţiale.
Or, în speţă, această ipoteză nu este incidenţă întrucât, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel, clădirile au destinaţia de: depozit recuzită, scenă, depozit materiale şi furnituri, croitorie, garderobă costume scenă, spaţiu premontare decor, perucherie, cabine de probă, atelier tâmplărie, şi altele, astfel că nu pot fi considerate corpuri de sine stătătoare, destinaţia lor fiind aceea de a servi funcţionalităţii teatrului.
La situaţia de fapt astfel reţinută printr-o interpretare a probelor care nu mai poate fi cenzurată de instanţa de recurs şi anume că suprafaţa adăugită pe orizontală şi verticală, ulterior preluării imobilului, depăşeşte 100% suprafaţa iniţială, că nu reprezintă corpuri de sine stătătoare şi că imobilul constituie funcţional şi constructiv o singură construcţie, instanţa de apel a interpretat şi aplicat corect prevederile art. 19 din Legea m 1072001, modificată prin Legea nr. 247/2005.
Câtă vreme probele au fost interpretate în sensul enumerat anterior, instanţa de apel a stabilit în mod legal că imobilul în litigiu nu poate fi restituit în natură.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul formulat în cauză va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de intervenienta SC A. SRL împotriva deciziei civile nr. 82 din 10 martie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3938/2012. Civil. Rezoluţiune contract. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3959/2012. Civil. Legea 10/2001. Revendicare... → |
|---|
