ICCJ. Decizia nr. 4001/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4001/2012
Dosar nr. 2039/113/2008
Şedinţa publică din 1 iunie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, la data de 26 august 2008, sub nr. 2039/113/2008, reclamanţii I.P. şi I.V. au solicitat anularea dispoziţiei din 30 iulie 2008 emisă de Primarul municipiului Brăila şi restituirea în natură a imobilului alcătuit din teren şi construcţia aferentă, situat în Brăila, cunoscut sub denumirea „Fabrica de cărămidă”.
La data de 30 septembrie 2008, SC M. SA Brăila a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, solicitând respingerea acţiunii principale şi constatarea calităţii sale de proprietar asupra construcţiilor reprezentând fabrica de cărămidă, situate pe terenul solicitat de reclamanţi pe calea legii speciale.
Prin sentinţa civilă nr. 457 din 26 aprilie 2010, Tribunalul Brăila, secţia civilă a respins atât acţiunea principală, cât şi cererea de intervenţie în interes propriu, ca nefondate.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut următoarele:
Prin dispoziţiile din 06 octombrie 2003 şi din 22 octombrie 2003 s-au respins notificările formulate de reclamanţi, prin care s-a solicitat restituirea în natură a terenului şi construcţiei aferente, situate în Brăila.
Prin sentinţa civilă pronunţată de Tribunalul Brăila în Dosarul nr. 6701/2003, irevocabilă prin neapelare, s-au anulat aceste dispoziţii, s-a constatat că reclamanţii sunt moştenitori ai defunctului I.M., proprietarul imobilului situat în Brăila, şi s-a dispus înaintarea notificărilor către unităţile deţinătoare ale imobilului, respectiv SC F. SA, SC M.I.G. SA, SC E.D. SRL şi Liceul P.I.
S-a reţinut că reclamanţii au făcut dovada calităţii de moştenitori faţă de autorul I.M. cu actele de stare civilă şi certificatul de moştenitor depuse la dosar. Cu privire la preluarea abuzivă a imobilului de către stat, s-au aplicat dispoziţiile art. 1 lit. e) din Normele metodologice, potrivit cărora, în cazul în care pentru imobilul respectiv nu se poate face dovada formală a preluării de către stat, soluţionarea notificării se va face şi în funcţie de acest element - faptul că imobilul se regăseşte în patrimoniul statului constituie o prezumţie relativă de preluare abuzivă, deci fără titlu. Iar potrivit prevederilor art. 1.3 lit. a) din Normele metodologice, aprecierea preluării ca fiind abuzivă trebuie să se facă şi în funcţie de faptul că deposedarea s-a făcut prin expropriere, preluarea fiind considerată aprioric abuzivă.
Prin dispoziţia din 30 iulie 2008 a fost reanalizată notificarea din 12 noiembrie 2001, înregistrată la Primăria municipiului Brăila, privind suprafaţa de teren de 2,5 ha dobândită de autorul reclamanţilor prin actul de vânzare-cumpărare autentificat în 10 iunie 1922.
Reclamanţii, în precizările ulterioare pe care le-au făcut, au arătat că în mod greşit a fost analizată notificarea doar pentru această suprafaţă de teren şi nu a fost avută în vedere şi suprafaţa de teren de 2,5 ha, dobândită de autor prin actul de vânzare-cumpărare autentificat în 22 aprilie 1922.
În consecinţă, în prezenta cauză se impune analizarea notificării depuse de reclamanţi şi soluţionată prin dispoziţia contestată, prin prisma celor două acte de proprietate.
Astfel, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat în 10 iunie 1922, autorul reclamanţilor, I.M., şi A.G. au dobândit în cote egale imobilul situat în comuna Izlaz, jud. Brăila, format din teren în mărime de 2.1/2 ha pe care a fost clădită viţă de vie.
Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat în 22 aprilie 1922, autorul reclamanţilor, I.M., şi A.G. au dobândit în cote egale „via din comuna Izlaz, jud. Brăila, în suprafaţă de 2 ha şi jumătate împreună cu toate clădirile, sălile, plantaţiunile, împrejmuirile şi îmbunătăţirile existente pe această vie”.
Terenul proprietatea celor doi a fost adus ca aport la capitalul social al societăţii în nume colectiv, cu sediul în comuna Izlaz, jud. Brăila, având ca scop exploatarea comerţului pentru fabricat cărămidă, olane, ţiglă şi tot felul de produse ceramice, aşa cum rezultă din contractul de societate autentificat în 26 octombrie 1922.
La data de 19 octombrie 1925, terenul viran de 5 ha situat în comuna Izlaz a redevenit proprietatea indiviză a autorului reclamanţilor şi A.G., prin desfacerea societăţii, astfel cu reiese din contractul de desfacere.
A.G. a înstrăinat cota sa de ½ din suprafaţa de teren de 5 ha autorului reclamanţilor, prin actul de vânzare autentificat în 19 octombrie 1925, iar acesta din urmă a vândut tot terenul de 5 ha şi terenul dobândit prin actul de cumpărare transcris în 1925 numitului F.B., fapt ce reiese din actul de vânzare autentificat în 02 noiembrie 1931.
În aceste condiţii, nu se mai poate reţine că terenul revendicat de reclamanţi pe calea legii speciale, dobândit în baza actelor de vânzare-cumpărare autentificat în 22 aprilie 1922 şi în 10 iunie 1922, a fost preluat abuziv de către stat din patrimoniul autorului lor.
Nu pot fi reţinute nici susţinerile potrivit cărora trebuie ţinut cont de cele statuate cu putere de lucru judecat prin sentinţa civilă din Dosarul nr. 6701/2003 al Tribunalului Brăila, relativ la preluarea abuzivă de către stat de la autorul reclamanţilor a imobilului teren de 5 ha. În momentul pronunţării acelei hotărâri nu au fost prezentate instanţei actele menţionate mai sus, astfel că aceasta a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 1 din Normele metodologice.
Este adevărat că s-a stabilit cu putere de lucru judecat că reclamanţii sunt moştenitorii lui I.M., dar din probele administrate în cauză rezultă fără niciun dubiu că imobilul revendicat pe calea legii speciale nu se mai afla la data preluării de către stat în patrimoniul autorului reclamanţilor, astfel că nu mai este îndeplinită şi cea de-a doua condiţie prevăzută de art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.
În atare situaţie, nu mai are relevanţă identificarea acestui teren, motiv pentru care nu s-a mai insistat în efectuarea raportului de expertiză dispus în cauză.
În ceea ce priveşte cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta SC M. SA Brăila, atât timp cât intervenienta deţine un titlu de proprietate pentru construcţiile descrise în cerere, nu se mai justifică solicitarea de constatare a acestei stări de fapt.
Împotriva sentinţei au declarat apel, în termen legal, reclamanţii şi intervenienta.
Prin decizia civilă nr. 25/A din 16 februarie 2011, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a respins ambele apeluri, ca nefondate, pentru următoarele considerente:
Atât timp cât la data pronunţării sentinţei civile din Dosarul nr. 6701/2003 al Tribunalului Brăila - prin care s-a stabilit cu putere de lucru judecat că reclamanţii sunt moştenitorii lui I.M., iar terenul revendicat de reclamanţi - pe calea legii speciale, dobândit în baza actelor de vânzare-cumpărare autentificate în 22 aprilie 1922 şi în 10 iunie 1922, a fost preluat abuziv de către stat din patrimoniul autorului, instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, prezumând astfel că existenţa imobilului în patrimoniul statului echivalează cu preluarea fără titlu, deci abuzivă a imobilului, iar prin sentinţa civilă apelată această prezumţie relativă a fost răsturnată, critica invocată de reclamanţi nu se justifică.
Cum, în prezenta cauză, s-a invocat şi depus la dosar actul de vânzare-cumpărare autentificat în 02 noiembrie 1931, din care rezultă că autorul reclamanţilor a înstrăinat suprafaţa de 5 ha numitului F.B., soluţia de respingere a cererii de restituire, cu motivarea că nu este îndeplinită şi cea de-a doua condiţie prevăzută de art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 - la data preluării abuzive bunul nu se mai găsea în patrimoniul autorului reclamanţilor, este pe deplin justificată şi nu aduce nicio atingere puterii de lucru judecat.
Faptul că actul de vânzare-cumpărare autentificat în 02 noiembrie 1931 a fost invocat cu mult timp după soluţionarea notificării formulate în 2001, nu poate fi imputat intimatei Municipiul Brăila, prin Primar. Oricum, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
Atât timp cât actul nou depus în cauza pendinte schimbă situaţia de fapt reţinută prin sentinţa civilă pronunţată în Dosarul nr. 6701/2003 al Tribunalului Brăila, nu poate fi primită critica reclamanţilor privind încălcarea puterii de lucru judecat.
Cât priveşte critica invocată de intervenienta în interes propriu, în sensul greşitei respingeri a cererii sale de constatare drept de proprietate, aceasta este nefondată, Tribunalul reţinând corect că existenţa titlului de proprietate al intervenientei asupra construcţiilor descrise în acţiune nu justifică pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate, odată în plus, acest drept.
Decizia Curţii de apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către reclamanţi, care au criticat-o ca fiind dată cu încălcarea puterii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 635 din 04 noiembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Brăila în Dosarul nr. 6701/2003.
În dezvoltarea acestui motiv, recurenţii au arătat că prin contestaţia dedusă judecăţii în prezenta cauză au solicitat anularea dispoziţiei emisă de Primarul municipiului Brăila din 30 iulie 2008 şi restituirea în natură a imobilului alcătuit din teren şi construcţia aferentă, situat în Brăila, cunoscut sub denumirea de „Fabrica de cărămidă”.
Iniţial, pentru acest imobil, Primarul municipiului Brăila emisese dispoziţiile din 22 octombrie 2003, prin care respinsese notificările formulate în baza Legii nr. 10/2001, reţinând că notificatorii nu au făcut dovada calităţii de moştenitori ai fostului proprietar al imobilului solicitat şi nici a preluării abuzive.
Prin sentinţa civilă nr. 635 din 04 noiembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Brăila în Dosarul nr. 6701/2003, s-a reţinut că imobilul se află în patrimoniul statului, iar acest fapt, în lipsa dovezii formale a preluării, poate constitui o prezumţie relativă de preluare abuzivă, fără titlu. În consecinţă, prin această sentinţă, definitivă şi irevocabilă, s-au anulat cele două dispoziţii, s-a constatat că reclamanţii sunt moştenitori ai defunctului I.M., proprietarul imobilului situat în Brăila, şi s-a dispus înaintarea notificărilor către unităţile deţinătoare (SC F. SA, SC M.I.G. SA, SC E.D. SRL şi Liceul P.I.).
Primarul municipiului Brăila a reanalizat notificarea din 12 noiembrie 2001 privind suprafaţa de teren de 2,5 ha, dobândită de autor în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat în 10 iunie 1922.
Recurenţii susţin că prin precizările făcute la fond au arătat instanţei că, în mod greşit, Primarul a analizat notificarea numai cu privire la suprafaţa de teren de 2,5 ha (act de vânzare-cumpărare din 10 iunie 1922), deşi trebuia să se pronunţe şi cu privire la cealaltă suprafaţă de teren de 2,5 ha, dobândită de acelaşi autor în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat în 22 aprilie 1922.
Din conţinutul celor două acte, rezultă cu certitudine că numiţii I.M. (autorul reclamanţilor) şi A.G. au dobândit în cote egale:
- via din comuna Izlaz, judeţul Brăila, în suprafaţă de 2,5 ha împreună cu toate clădirile, sălile, plantaţiunile, împrejmuirile şi îmbunătăţirile existente pe această vie (act de vânzare-cumpărare autentificat în 22 aprilie 1922);
- imobilul situat în comuna Izlaz, judeţul Brăila, format din teren în mărime de 2,1/2 ha pe care a fost clădită viţa de vie (act de vânzare-cumpărare autentificat în 10 iunie 1922).
La data de 19 octombrie 1925, terenul viran de 5 ha situat în comuna Izlaz a redevenit proprietatea lui I.M. şi A.G., prin desfacerea societăţii, potrivit contractului de desfacere.
Prin sentinţa pronunţată în Dosarul nr. 6701/2003 al Tribunalului Brăila, respectiv sentinţa civilă nr. 635 din 04 noiembrie 2004, s-a statuat cu putere de lucru judecat că terenul litigios de 5 ha a fost preluat abuziv de către stat de la numitul I.M.
Susţinerile intimatei-pârâte, în sensul că acest teren de 5 ha a fost înstrăinat de numitul I.M. în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat în 02 noiembrie 1931, nu puteau fi primite, faţă de puterea de lucru judecat a sentinţei pronunţate în Dosarul nr. 6701/2003 al Tribunalului Brăila.
Pe de altă parte, cât timp prin expertiza tehnică imobiliară efectuată în cauză nu s-a identificat, în mod cert, terenul litigios, dobândit de autor prin cele două acte de vânzare-cumpărare sus-menţionate, nu se poate susţine de către intimata-pârâtă că acesta este terenul de 5 ha vândut de către autorul I.M.
Întrucât prin expertiza efectuată la fond nu s-a putut identifica terenul în litigiu, iar identificarea acestui teren, în funcţie de titlurile de proprietate invocate, este necesară pentru restituirea lui în natură, se impune casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Intimatele au depus întâmpinări, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
Asupra recursului, Înalta Curte reţine următoarele:
Recurenţii susţin că în prezenta cauză se opune cu putere de lucru judecat sentinţa civilă nr. 635 din 04 noiembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Brăila în Dosarul nr. 6701/2003, prin care s-ar fi stabilit că terenul litigios de 5 ha a fost preluat abuziv de către stat de la autorul lor, I.M.
Practic, recurenţii invocă efectul pozitiv al lucrului judecat al unei hotărâri irevocabile pronunţate într-un alt litigiu dintre ei şi intimata-pârâtă Primăria municipiului Brăila, hotărâre prin care s-ar fi dezlegat chestiunea preluării de către stat, din patrimoniul autorului lor, şi a terenului ce face obiectul prezentei cauze, compus din două suprafeţe a câte de 2,5 ha fiecare, dobândite de autor prin contractele de vânzare-cumpărare autentificate în 10 iunie 1922 şi în 22 aprilie 1922.
Astfel, puterea de lucru judecat cunoaşte două manifestări procesuale: aceea de excepţie procesuală, conform art. 166 C. proc. civ. şi art. 1201 C. civ. de la 1864 [text în vigoare şi în prezent, potrivit art. 230 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a noului C. civ., aşa cum a fost modificat prin art. 3 din O.U.G. nr. 79/2011] şi aceea de prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi, conform art. 1200 pct. 4 şi art. 1202 alin. (2) din acelaşi C. civ. [texte în vigoare şi în prezent, potrivit art. 230 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a noului C. civ., aşa cum a fost modificat prin art. 3 din O.U.G. nr. 79/2011].
Dacă în manifestarea sa de excepţie procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească o a doua judecată), puterea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C. civ. (obiect, părţi, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect al hotărârii judecătoreşti se manifestă pozitiv, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătoreşti. Prezumţia nu opreşte judecata celui de-al doilea proces, ci doar uşurează sarcina probaţiunii, aducând în faţa instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare şi care nu pot fi ignorate.
Potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ., în relaţia dintre părţi, prezumţia lucrului judecat are caracter absolut, ceea ce înseamnă că ce s-a dezlegat jurisdicţional într-un prim litigiu va fi opus părţilor din acel litigiu, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluţionat.
Este ceea ce invocă şi recurenţii, atunci când susţin că în litigiul anterior, soluţionat irevocabil prin sentinţa civilă nr. 635 din 04 noiembrie 2004 a Tribunalului Brăila, s-ar fi dezlegat chestiunea preluării din patrimoniul autorului lor şi a terenului litigios, astfel că intimata-pârâtă Primăria municipiului Brăila, parte şi în litigiul anterior, nu ar putea dovedi contrariul în litigiul pendinte.
Pentru a se stabili, însă, dacă statuarea din sentinţa civilă nr. 635 din 04 noiembrie 2004 a Tribunalului Brăila privind preluarea abuzivă de către stat a imobilelor proprietatea autorului reclamanţilor, I.M., se opune sau nu cu putere de lucru judecat în prezenta cauză, ar fi trebuit lămurită situaţia de fapt în legătură cu identitatea dintre terenul litigios şi cel asupra căruia au fost efectuate verificările jurisdictionale în litigiul anterior, sens în care curtea de apel nu a procedat.
Astfel, Curtea de apel nu a cercetat şi nu a stabilit, prin raportare la considerentele sentinţei civile nr. 635 din 04 noiembrie 2004 a Tribunalului Brăila, dacă verificările jurisdictionale pe care instanţa şi-a fundamentat concluzia preluării abuzive de către stat de la autorul reclamanţilor, I.M., au vizat şi terenul de 5 ha ce face obiectul prezentei cauze, dobândit de autor în baza contractelor de vânzare-cumpărare autentificate în 10 iunie 1922 şi în 22 aprilie 1922.
Din considerentele sentinţei civile nr. 635 din 04 noiembrie 2004 a Tribunalului Brăila, pronunţată în Dosarul nr. 6701/2003, ataşat la prezenta cauză, rezultă că instanţa a avut în vedere imobilele dobândite de autorul reclamanţilor, I.M., în baza următoarelor titluri de proprietate:
- actul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 20 noiembrie 1913 cu vânzătorul Primarul oraşului Brăila, cu privire la o suprafaţă de 7,0505 ha teren;
- actul de vânzare transcris în 08 februarie 1913, cu privire la o suprafaţă de 6 ha teren;
- actul de vânzare din 11 martie 1913, cu privire la o suprafaţă de 0,50 ha teren;
- actul de vânzare încheiat la data de 20 ianuarie 1911, cu privire la o suprafaţă de 2,50 ha teren;
- actele de vânzare-cumpărare autentificate în 1913, 1911, 1900; cartea de judecată din 1904 a Judecătoriei Ocol Brăila; sentinţa civilă a Tribunalului Brăila nr. 22/1906; cartea de judecată din 1904 a Judecătoriei Ocol Brăila; sentinţa civilă nr. l5 a Tribunalului Brăila, secţia a II-a; sentinţa civilă nr. 372/1904 a Tribunalului Brăila, secţia a II-a; deciziunea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie S.I. cu nr. 345/1905 - toate aceste titluri vizând imobilele aduse ca aport de autor la constituirea Societăţii Anonime C., conform menţiunilor de la lit. b) din Statutul societăţii.
Judecata în prezenta cauză poartă asupra celor două suprafeţe de teren a câte 2,50 ha fiecare, dobândite de autorul reclamanţilor în baza contractelor de vânzare-cumpărare autentificate în 10 iunie 1922 şi în 22 aprilie 1922.
Or, era absolut necesar a se compara titlurile de proprietate asupra suprafeţelor de teren în litigiu (cele două contracte de vânzare-cumpărare susmenţionate) cu titlurile de proprietate avute în vedere de instanţă în litigiul anterior şi a se stabili dacă între acestea există identitate, pentru că numai în cazul identităţii acestor titluri se poate trage concluzia că verificările jurisdicţionale ale instanţei din litigiul anterior au vizat şi terenul litigios, aspect esenţial de care depinde dezlegarea criticii reclamanţilor referitoare incidenţa puterii lucrului judecat a sentinţei civile nr. 635 din 04 noiembrie 2004 a Tribunalului Brăila în prezenta cauză. De menţionat că, în stabilirea identităţii de imobil ce interesează în dezlegarea criticii menţionate, nu se impune efectuarea unui raport de expertiză, întrucât verificările jurisdicţionale din litigiul anterior fiind făcute prin raportare la titlurile de proprietate ale autorului reclamanţilor, expres menţionate în considerentele sentinţei civile nr. 635/2004, o simplă comparare a acestor titluri cu cele invocate pentru dobândirea de către acelaşi autor a terenurilor ce fac obiectul prezentului litigiu este suficientă pe aspectul ce interesează în cauză.
În absenţa efectuării unei asemenea operaţiuni de către instanţa anterioară, operaţiune ce implică verificări de fapt incompatibile cu structura recursului, instanţa de control judiciar nu se poate pronunţa asupra incidenţei sau nu în cauză a puterii de lucru judecat.
În consecinţă, în baza art. 312 alin. (1), (2), (3) şi (5) şi art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul reclamanţilor, va casa decizia recurată şi va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, pentru o completă stabilire a situaţiei de fapt în legătură cu identitatea dintre imobilul litigios şi cel care a făcut obiectul verificărilor jurisdicţionale ale instanţei în litigiul soluţionat prin sentinţa civilă nr. 635 din 04 noiembrie 2004 a Tribunalului Brăila. În acest scop, instanţa de trimitere va proceda la compararea titlurilor de proprietate privind terenul litigios de 5 ha cu titlurile de proprietate la care s-a raportat instanţa în soluţionarea litigiului anterior, menţionate expres în considerentele hotărârii pronunţate, în partea de motivare propriu-zisă a instanţei, urmând astfel a stabili dacă există identitate între imobilul litigios şi cel cu privire la care s-a statuat în litigiul anterior că a fost preluat abuziv de stat din patrimoniul autorului reclamanţilor. În funcţie de concluzia la care va ajunge pe acest aspect, instanţa de trimitere va hotărî dacă în cauză operează sau nu puterea de lucru judecat a hotărârii din litigiul anterior, pe aspectul invocat de reclamanţi, chestiune de care va trebui să tină seama în aprecierea legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate pe fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de contestatorii I.P. şi I.V. împotriva deciziei civile nr. 25 A din 16 februarie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată îh şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3980/2012. Civil. Rezoluţiune contract. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4006/2012. Civil. Legea 10/2001. Pretenţii.... → |
|---|
