ICCJ. Decizia nr. 3961/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3961/2012
Dosar nr. 18263/3/2009
Şedinţa publică din 31 mai 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 900 din 23 iunie 2010 pronunţata de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. 18263/3/2009 a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul R.R. în contradictoriu cu pârâţii Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General şi I.A., reclamantul a fost obligat să plătească pârâtei I.A. suma de 1.650 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin notificarea nr. 747 din 06 iulie 2001 comunicată Primăriei Sectorului 1 Bucureşti, prin intermediul BEJ S. şi N., reclamantul R.R. împreună cu numita R.E. au solicitat restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, sub formă de despăgubiri băneşti pentru imobilul situat în Bucureşti, sector 1, format din teren în suprafaţă de 345 mp şi construcţie cu suprafaţa de 629 mp.
Potrivit certificatului de calitate de legatar nr. 102/2007 emis de BNP Asociaţi M.G.O. şi A.A.J., numita R.E. a decedat la data de 14 februarie 2005, de pe urma sa rămânând ca moştenitoare pârâta I.A., în calitate de legatar universal.
Instanţa a reţinut, aşa cum rezultă din certificatele de moştenitor, că R.E. l-a moştenit pe soţul său, R.G.T., care la rândul său l-a moştenit pe fostul proprietar al imobilului în litigiu, R.I.S. Prin urmare, R.E. a dobândit, prin retransmitere, cota parte din bunurile şi drepturile defunctului R.I.S. (inclusiv dreptul de redobândire a bunului imobil preluat în mod abuziv de stat) care a revenit fiului acestuia R.G.T.
Având în vedere dispoziţiile art. 4 alin. (2)-(4) din Legea nr. 10/2001, tribunalul a constatat că reclamantul R.R. şi numita R.E. (decedată după depunerea notificării, a cărei moştenitoare este pârâta I.A.), care au formulat cererea de restituire în natură sau prin echivalent a imobilului din Bucureşti, sector 1 au fost repuşi în termenul de acceptare a succesiunii pentru acest bun, aceştia beneficiind şi de cotele celorlalţi moştenitori care nu au depus notificare în termenul prevăzut de lege.
Tribunalul, în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 a respins, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de reclamant împotriva Dispoziţiei nr. 11293 din 19 martie 2009 a Primarului General al Municipiului Bucureşti.
În baza art. 274 C. proc. civ., tribunalul a obligat reclamantul, care este în culpă procesuală, să plătească pârâtei I.A. suma de 1.650 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanţei nr. 9 din 21 iunie 2010 (fila 126).
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel R.R., arătând că instanţa de fond a „omis"; analizarea unuia din motivele de anulare parţială a dispoziţiei nr. 11293 din 19 martie 2009, şi anume acela că pârâta I.A. nu a acceptat succesiunea în termenul de şase luni prevăzut de art. 700 C. civ.
Se susţine că, dacă instanţa ar fi analizat probele existente în dosar ar fi avut posibilitatea să constate faptul că pârâta I.A. nu a acceptat, în termenul prevăzut de art. 700 C. civ., succesiunea lui R.E., fapt care ar fi determinat excluderea sa din rândul persoanelor îndreptăţite a beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001.
Pe baza înscrisurilor depuse, comisia era obligată a constata faptul că numita I.A. a acceptat succesiunea lui R.E. la aproape doi ani de la data decesului acesteia.
În mod evident, neacceptând succesiunea până cel mai târziu la 14 august 2005, dreptul de acceptare a succesiunii s-a prescris, conform art. 700 C. civ.
Sentinţa este lipsită de temei legal, fiind pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
La pronunţarea sentinţei civile nr. 900 din 23 iunie 2010, instanţa de fond a încălcat prevederile exprese ale Legii nr. 10/2001.
Întrucât nu a existat şi nici nu există un testament al persoanei îndreptăţite R.I.S., conform Legii nr. 10/2001, acesta este singurul moştenitor al bunicului său, făcând parte din clasa I de moştenitori.
Se consideră că notificatoarea R.E. nu era îndreptăţită să formuleze notificare în baza Legii nr. 10/2001, întrucât nu avea nici vocaţie succesorală legală, nici testamentară în raport cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001, nefiind moştenitoare legală sau testamentară a singurei persoanei îndreptăţite – R.I.Ş.
Cercetând apelul declarat, în limita criticilor formulate, Curtea a reţinut că acesta este nefondat, fiind respinsă prin decizia civilă nr. 76 din 16 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia civilă a III a civilă, pentru următoarele considerente.
În ce priveşte primul motiv de apel, legat de faptul că intimata I.A. nu ar fi acceptat succesiunea defunctei R.E. în termenul prevăzut de lege, acesta nu a fost reţinut. Potrivit certificatului de legatar nr. 102/2007 emis de B.N.P. J.A.A., testamentului autentificat sub nr. 3135 din 24 iulie 2001 la B.N.P. M.D. şi declaraţiei autentificate sub nr. 762 din 25 mai 2005 emis de B.N.P. A.D. reiese faptul că I.A. este moştenitoarea testamentară a E.R.
Ca atare, nici al doilea motiv de apel, strâns legat de primul nu subzistă, apelantul susţinând ca succesiunea s-ar fi acceptat la 2 ani după deces si prima instanţă nu a analizat probele existente la dosarul cauzei.
Se reţine că primă instanţă a aplicat temeinic prevederile Legii nr. 10/2001, in ce priveşte persoanele îndreptăţite la restituire în baza art. 1 lit. e) din Legea nr. 319/1944.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., a fost obligat apelantul la plata către intimata I.A. a sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul achitat apărătorului ales (fila 30).
Împotriva deciziei civile nr. 76 din 16 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a declarat recurs reclamantul R.R. care a susţinut următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate.
La dosarul de fond nu a existat niciun înscris din care să rezulte că pârâta I.A. a acceptat succesiunea de pe urma defunctei R.E., în termenul legal de şase luni de la decesul acesteia.
Se mai susţine că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină (fiind incident art. 304 pct. 7 C. proc. civ.); că aceasta a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Se consideră că, din considerentele deciziei nr. 76 din 16 mai 2011 rezultă că instanţa a motivat superficial hotărârea sa numai privind primele două motive de apel, ignorând intenţionat să motiveze hotărârea referitoare la greşita interpretare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Referitor la cel de-al treilea motiv de apel, pe care instanţa a refuzat să îl analizeze, se apreciază că instanţa era obligată să examineze critica formulată de reclamant privind încălcarea şi aplicarea greşită a Legii nr. 10/2001 şi să-şi motiveze hotărârea în conformitate cu prevederile exprese ale Codului de procedură civilă.
O altă critică vizează faptul că atât la pronunţarea sentinţei civile nr. 900 din 23 iunie 2010 cât şi la pronunţarea deciziei nr. 76 din 16 mai 2011, instanţele au încălcat prevederile exprese ale Legii nr. 10/2001.
Întrucât nu a existat şi nici nu există un testament al persoanei îndreptăţite R.I.S., conform Legii 10/2001, reclamantul este singurul moştenitor al bunicului său, făcând parte din clasa I de moştenitori.
Se mai precizează că notificatoarea R.E. (soţia lui R.G.T.) este moştenitoare legală a fostului ei soţ, dar nu este moştenitoare legală a bunicului soţului ei, respectiv a bunicului recurentului R.I.S.
Se conchide în sensul că instanţele (de fond şi de apel), fiind preocupate a invoca existenţa unei pretinse posibilităţi de dobândire a moştenirii prin „retransmitere"; au reuşit să ignore nu numai prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, dar şi prevederile art. 665, art. 666 şi art. 672 C. civ.
Analizând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed.
Primul motiv de recurs vizează incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., dar el nu poate fi primit. Pentru a opera cazul de nelegalitate reglementat de aceste dispoziţii legale, hotărârea recurată trebuie să nu fie motivată, motivarea acesteia să fie superficială sau să cuprindă considerente care nu au legătură cu pricina. Hotărârea ar putea fi modificată pentru acest motiv dacă există contradicţie între considerente şi dispozitiv, dacă există contradicţie între considerente sau dacă instanţa de control a copiat considerentele hotărârii atacate fără a răspunde motivelor de critică.
Nu pot fi primite susţinerile recurentului-reclamant privind motivarea superficială a instanţei de apel, şi doar pe primele două motive de apel, deoarece hotărârea recurată cuprinde menţiunile reglementate de art. 261 alin. (5) C. proc. civ. şi răspunde tuturor motivelor şi criticilor formulate pe calea apelului de către reclamant. Astfel, în cuprinsul considerentelor deciziei recurate (fila 44 paragraful 7 şi urm.) se menţionează în mod explicit că prima instanţă a aplicat temeinic prevederile Legii nr. 10/2001, în ce priveşte persoanele îndreptăţite la restituire.
Al doilea motiv de recurs vizează incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciindu-se că s-au interpretat eronat dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, ale art. 465, art. 666 şi art. 672 C. proc. civ.
Nici acest motiv de recurs nu este fondat.
Instanţele de fond şi cea de apel au interpretat şi aplicat în mod just dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 10/2001, precum şi cele ale Codului civil privind moştenirea legală.
Conform art. 4 din Legea nr. 10/2001, de prevederile acestei legi beneficiază şi moştenitorii legali ai persoanei îndreptăţite, iar pârâta I.A. a făcut dovada că este moştenitor legal al defunctului R.I.S. Şi alin.(3) al aceluiaşi text de lege a fost corect interpretat şi aplicat, deoarece cererea de restituire întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001 are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul Legii nr. 10/200l.
Astfel, corect s-a reţinut că, urmare a analizei certificatelor de moştenitor nr. 1038 din 26 februarie 1975 şi nr. 237 din 29 aprilie 1975 numita R.E. l-a moştenit pe soţul său R.G.T. care, la rândul său, l-a moştenit pe fostul proprietar al imobilului în litigiu, R.I.S., acesta dobândind, prin retransmitere cota parte din bunurile şi drepturile defunctului. Instanţele au constatat în mod just că reclamantul R.R. şi numita R.E. (decedată după depunerea notificării) a cărei moştenitoare este pârâta I.A.) care au formulat cerere de restituire în natură sau prin echivalent pentru imobilul situat în Bucureşti, au fost repuşi în termenul de acceptare a succesiunii pentru acest bun, aceasta beneficiind şi de cotele celorlalţi moştenitori care au depus notificare în termenul prevăzut de lege.
Pentru aceste considerente, se va respinge recursul declarat şi în baza art. 312 C. proc. civ. se va menţine decizia civilă ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul R.R. împotriva deciziei civile nr. 76 din 16 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3932/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 3964/2012. Civil → |
|---|
