ICCJ. Decizia nr. 3964/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3964/2012
Dosar nr. 1383/3/2008
Şedinţa publică din 31 mai 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 844 din 15 iunie 2009 pronunţată în dosarul nr. 1383/3/2008 de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta SC G.R.B.G. SRL împotriva pârâtului oraşul Bragadiru, prin Primar.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că Întreprinderea de Industrie a Cărnii Bucureşti a figurat în Registrul cadastral al posesorilor volumul l-C, formular 12 din anul 1980 al comunei Bragadiru, pagina 3, partida cadastrală nr. 2, precum şi în registrul de rol fiscal la nr. 5681 cu un teren în suprafaţă de 38.786,00 mp.
În cauză, pentru a-şi proba dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat, autoarea reclamantei SC G.L.C. SA nu a prezentat un certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor în litigiu obţinut în baza Hotărârii nr. 834/1991 privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri deţinute de societăţile comerciale cu capital de stat.
În aceste condiţii, tribunalul a învederat faptul că în patrimoniul autoarei reclamantei, SC G.L.C. SA, dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat nu a existat cu titlu valabil, astfel încât, aceasta din urmă nu putea înstrăina în mod valabil pe calea procedurii lichidării, dreptul de proprietate asupra imobilul denumit „Ferma de creştere animale”, situat în comuna Bragadiru, judeţul Ilfov, compus din construcţie în suprafaţă de 7.536,04 lei şi teren în proprietate exclusivă în suprafaţă de 67.135,37 mp.
Obiectul contractului de vânzare-cumpărare mai sus menţionat cuprinde la punctul II.2.2, printre altele, ";Activul ";Ferma Bragadiru"; situată în comuna Bragadiru, judeţul Ilfov, compus din teren în proprietate exclusivă în suprafaţă de 67.135,37 şi construcţie în proprietate exclusivă în suprafaţă de 7536,04 mp. Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă faptul că la data încheierii acestui contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4130 din 12 noiembrie 2003 de BNPA M. şi M., autoarea reclamantei nu a obţinut certificatul de atestare a dreptului de proprietate conform H.G. nr. 834/1991 la obiectivul Ferma Bragadiru de creştere a animalelor din comuna Bragadiru SAI, astfel încât, nu s-a produs o translaţie legală în ce priveşte imobilul revendicat în cauză.
În aceste condiţii, în patrimoniul pârâtului oraşul Bragadiru s-a consolidat în condiţiile legii dreptul de proprietate asupra imobilului, respectiv pârâtul are un titlu de proprietate asupra imobilului revendicat de către reclamantă care derivă prin efectul legii, respectiv în condiţiile art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 834/1991.
Împotriva acestei sentinţe s-a formulat apel la data de 03 septembrie 2009 de către reclamanta SC G.R.B.G. SRL.
În motivele de apel depuse la data de 17 februarie 2010 apelanta critică hotărârea arătând că este nelegală, întrucât SC G.R.B.G. SRL a formulat în contradictoriu cu pârâtul acţiune în realizare de drepturi, respectiv o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ. şi art. 20 din Legea nr. 15/1990 având ca obiect Ferma Bragadiru teren şi construcţii.
Ferma Bragadiru a intrat în patrimoniul IIC Buc Glina în baza H.G. nr. 167/1990 şi în temeiul art. 20 din Legea nr. 15/1990, a devenit proprietatea acesteia începând cu 08 septembrie 1990, izvorul dreptului său de proprietate fiind legea organică.
Faţă de cele arătate, SC G.L.C. SA, în calitate de succesoare în drepturile şi obligaţiile Întreprinderii de I.C.B.G., a dobândit prin lege organică drept de proprietate al imobilului revendicat.
Ferma Bragadiru – teren şi construcţii a fost aport în natură la capitalul social şi proprietatea SC G.L.C. SA.
Curtea de Apel a constatat că în mod corect instanţa de fond a interpretat şi aplicat legea, reţinând că SC E.L.K.T. SRL a dobândit activul societăţii debitoare SC G.L.C. SA – societate în lichidare, respectiv toate drepturile patrimoniale şi de creanţă, Ferma Bragadiru compusă din teren de 67.135,37 mp şi construcţii, făcând parte din active. Autoarea reclamantei, SC G.L.C. SA nu a obţinut, însă, certificatul de atestare a dreptului de proprietate conform art. 5 din H.G. nr.834/1991 şi nu s-a produs o translaţie legală. Lipsa unui certificat de atestare a dreptului de proprietate al autoarei reclamantei nu s-a născut în mod valabil, iar autoarea reclamantei SC G.L.C. SA nu putea să înstrăineze printr-un act translativ de proprietate un imobil care nu se afla în patrimoniul său.
Activul Fermei Bragadiru compus din teren în proprietate exclusivă de 67.135,37 mp şi construcţie în suprafaţă de 7536, 04 mp, a fost transmis către SC E.L.K.T. prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 4130 din 12 noiembrie 2003, iar ulterior, în baza contractului de dare în plată nr. 1052 din 05 mai 2004, a fost transmis către reclamanta SC G.R.B.G. SRL.
S-a mai reţinut că, în cadrul acţiunii în revendicare cu care a fost învestită instanţa conform art. 480 C. civ., instanţa are obligaţia de a verifica titlurile părţilor, mergând până la primul autor şi a analiza valabilitatea şi legalitatea acestora. Reclamanta nu a probat conform art. 1169 C. civ., dreptul său de proprietate asupra Fermei Bragadiru, deoarece societăţii SC G.L.C. SA nu i s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate conform modelului stabilit de organele prevăzute la art. 2 din H.G. nr. 834 din 14 decembrie 1991 şi care, potrivit art. 5, este supus regimului de publicitate imobiliară. Numai după emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, acest drept era opozabil erga omnes şi putea face obiectul înstrăinării.
Din probele administrate în cauză a rezultat că obiect real al litigiului poate fi considerat doar terenul, deoarece construcţiile care au existat pe acesta sunt distruse complet, cu excepţia clădirii administrative.
Pentru aceste considerente, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia nr. 514A din 14 septembrie 2010 a respins apelul împotriva sentinţei civile a Tribunalului Bucureşti.
Împotriva deciziei civile nr. 514 A din 14 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, a declarat recurs reclamanta SC G.R.B.G. SRL care a susţinut următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate.
Hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe, Curtea de Apel, secţia civilă, a pronunţat o hotărâre nelegală, actul fiind nul în baza art. 105 C. proc. civ. , instanţa fiind necompetentă absolut în soluţionarea apelului, deoarece numai o instanţa comerciala ar fi trebuit sa soluţioneze cauza dedusă judecăţii.
Prin încheierea Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a comercială, pronunţată de judecătorul sindic la data de 07 mai 2003 în dosarul nr. 1208/1996, în baza art. 102 din Legea nr. 64/1995 republicată, s-a dispus vânzarea directă a activului societăţii debitoare S.C. G.L.C. S.A. către ofertantul S.C. E.L.K.T. S.R.L.
În baza acestei încheieri, la data de 12 noiembrie 2003 cele două societăţi au semnat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4130 la Biroul Notarul Publici Asociaţi M. şi M. prin care vânzătoarea S.C. G.L.C. S.A. societate în lichidare, a transmis către S.C. E.L.K.T. S.R.L. întregul activ al societăţii, inclusiv drepturile asupra imobilului in litigiu, iar SC G.R. a dobândit proprietatea asupra imobilului în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 784/2004.
Pe de altă parte, se susţine că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, fiind incident art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Decizia Curţii de Apel reţine în considerente faptul că ferma era înregistrată în activele G.L.C., dar respinge acţiunea în revendicare întrucât verificând titlul G.L.C. SA, apreciază că aceasta nu era proprietar.
Ultima critică vizează incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ. deoarece s-au încălcat mai multe dispoziţii legale: art. 1200, art. 1202 C. civ., art. 44 din Constituţie, dispoziţiile Legii nr. 15/1990, ale Legii nr. 31/1990, ale H.G. nr.1353/1990, H.G. nr. 167/1970, H.G. nr. 834/1991, H.G. nr. 500/1994, precum şi ale art. 129 C. proc. civ.
Analizând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi a motivelor de recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce succed.
Primul motiv de recurs vizează incidenţa motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., conform căruia hotărârea recurată se poate casa dacă s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe.
În cauză, instanţele de fond şi de apel nu au încălcat normele de competenţă materială, dat fiind obiectul acţiunii deduse judecăţii şi anume acţiunea în revendicare a unui bun imobil, întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ. prin compararea titlurilor prezentate de părţi.
Nici motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu subzistă hotărârea recurată cuprinde motivele de fapt şi de drept ce au stat la baza formării convingerii instanţei, fiind respectate prevederile art. 261 alin. (5) C. proc. civ. Faptul că instanţa de apel a reţinut că ferma era înregistrată în activele SC G.L.C. SA nu vine în contradicţie cu concluzia desprinsă din analiza probelor administrate şi anume, că SC G.L.C. SA nu era proprietar, deoarece în mod corect s-a apreciat că SC G.L.C. SA avea doar posesia Fermei Bragadiru, astfel că, în lipsa titlului autoarei reclamantei, corect a fost respinsă acţiunea în revendicare.
Drept urmare, aceste considerente nu sunt contradictorii.
Ultimul motiv de recurs vizează interpretarea eronată a anumitor dispoziţii din Codul civil, din Constituţie, din legile şi hotărârile de guvern privind societăţile comerciale şi art. 129 C. proc. civ., unele dintre ele neprezentând relevanţă pentru cauză.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că nu este incident nici motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece instanţa de apel a interpretat şi aplicat în mod just dispoziţiile art. 480 C. civ., apreciind că, urmare a comparării titlurilor de proprietate prezentate de părţi, numai după emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate conform art. 2 din H.G. nr. 834 din 14 decembrie 1991 dreptul deţinut de SC G.L.C. SA era opozabil erga omnes şi putea face obiectul înstrăinării.
Pentru aceste considerente, se va respinge recursul ca nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ. se va menţine decizia civilă ca legală.
Având în vedere dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., va fi obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată către pârâtul Oraşul Bragadiru prin primar, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC G.R.B.G. SRL împotriva deciziei civile nr. 514 A din 14 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Obligă recurentul reclamant la 1500 lei cheltuieli de judecată către pârâtul Oraşul Bragadiru prin primar, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3961/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 398/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
