ICCJ. Decizia nr. 4002/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 4002/2012
Dosar nr. 5468/83/2010
Şedinţa publică din 16 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 701/D din 11 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, în Dosar nr. 5468/83/2010, s-a respins excepţia de necompetenţă materială a instanţei invocată de pârâţii Ministerul Justiţiei - Administraţia Naţională a Penitenciarelor Bucureşti şi Penitenciarul Satu Mare.
A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Guvernul României Bucureşti.
S-a respins pe fond acţiunea civilă în pretenţii formulată de reclamantul D.I.T., deţinut în Penitenciarul Satu Mare, împotriva pârâţilor Penitenciarul Satu Mare, Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti Bucureşti, Agenţia Naţională a Penitenciarelor Bucureşti, Guvernul României, pentru acesta din urmă pe cale de excepţie fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Fiind epuizată chestiunea referitoare la soluţionarea excepţiilor, trecând pe fondul cauzei, tribunalul, analizând cererea reclamantului prin prisma motivelor invocate, reţinute de instanţă şi prin audierea acestuia consemnată prin declaraţia acestuia, a apreciat ca nefondate pretenţiile şi ca nedovedită cauza ilicită de natură să atragă şi să antreneze răspunderea civilă delictuală a pârâţilor, totodată reţinând că nu au fost încălcate drepturile garantate prin Convenţie şi Constituţie, motiv pentru care a respins pretenţiile ca nefondate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul D.I.T. solicitând admiterea acestuia, cu consecinţa admiterii acţiunii.
Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 227/2011-A din 14 decembrie 2011 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul D.I.T., reţinând că, critica privitoare la transferul apelantului la alte unităţi penitenciare în vederea prezentării sale în faţa instanţelor de judecată, este nefondată, ca şi critica referitoare la neasigurarea pe durata transferului a unui regim alimentar adecvat stării de sănătate a acestuia.
De asemenea, Curtea de Apel Oradea nu a primit nici critica prin care se susţine faptul că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra capătului de cerere având ca obiect obligarea Statului Român la despăgubiri pentru refuzul Curţii de Apel Cluj de a-i elibera copiile solicitate în Dosarul nr. 681/33/2010, având în vedere că reclamantul nu a sesizat în mod expres instanţa cu un astfel de capăt de cerere care să fie îndreptat împotriva Statului Român, limitându-se doar la a arăta în cuprinsul acţiunii introductive faptul că se consideră discriminat, fiind încălcate dispoziţiile art. 16 din Constituţie şi art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin refuzul comunicării actelor solicitate.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamantul D.I.T., solicitând admiterea acestuia astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar.
La termenul de dezbateri în fond, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia nulităţii recursului, conform art. 3021 (1) lit. c) C. proc. civ., rămânând în pronunţare pe această excepţie.
Recursul, potrivii Titlului V, Capitolul I C. proc. civ. este cale de atac extraordinară, nedevolutivă, care se exercita numai cu respectarea cerinţelor stabilite de lege.
În acest sens, art. 3021 C. proc. civ. a prevăzut menţiunile obligatorii pe care trebuie să le conţină cererea de recurs.
Printre aceste menţiuni, la lit. c) s-a stipulat obligaţia de a se indica motivele de nelegalitate pe care se întemeiază cererea de recurs, conform cărora aceasta trebuie să cuprindă sub sancţiunea nulităţii dezvoltarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază, cu raportare strictă şi limitativă la cazurile de modificare sau casare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Din cuprinsul cererii de recurs rezultă că, argumentele folosite în susţinerea motivelor de recurs nu se pot încadra în niciunul din cazurile reglementate la art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., ci vizează aspecte ce ţin de situaţia de fapt ce nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs.
În atare situaţie, Înalta Curte va da eficienţă prevederilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. şi va constata nul recursul declarat de reclamantul D.I.T.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea cererii de recurs declarată de reclamantul D.I.T. împotriva deciziei civile nr. 227/2011-A din 14 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3925/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4010/2012. Civil. Retragere asociat. Recurs → |
|---|
