ICCJ. Decizia nr. 4042/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4042/2012
Dosar nr. 7371/3/2009
Şedinţa publică din 1 iunie 2012
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 24 februarie 2009, reclamanţii P.L. şi G.P. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, şi Primarul General al Municipiului Bucureşti, anularea în parte a dispoziţiei din 05 ianuarie 2009, emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti; să se constate că reclamanţii sunt persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii prin echivalent bănesc, că suprafaţa reală pentru care trebuie să primească despăgubiri este de 1.374 m.p., şi nu de 975 m.p., aşa cum în mod eronat s-a trecut în dispoziţia menţionată; să se constate că P.L. mai are de primit, în calitate de moştenitoare a unchiului său S.G., din valoarea clădirii demolate, suma de 17.207 ROL, actualizată (cât a primit fratele său G.P.), din suma totală de 17.387 ROL; să se constate că în mod eronat s-a stabilit cota de ½ în favoarea soţiei unchiului contestatorilor, S.G.E., deoarece acest teren era bunul propriu al acestui defunct, dobândit anterior căsătoriei, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanţii au arătat că imobilul, casă şi teren, situat în Bucureşti, a fost dobândit de străbunicul matern N.G., prin actul autentic de vânzare-cumpărare din 09 mai 1912 şi procesul-verbal din 09 mai 1912.
La data de 11 iunie 1914, N.G. a donat terenul, prin act dotal, fiicei sale G.I., căsătorită S., bunica maternă a reclamanţilor.
Pe acest teren, în suprafaţă de 1.494,36 m.p., bunicul matern al reclamanţilor, S.V., a construit o vilă în anul 1927 şi o clădire în anul 1932, după care s-a făcut un act de partaj voluntar între cei doi copii, prin care mama reclamanţilor, G.M., devenea proprietara clădirii cu nr. 1 şi a terenului limitat la litere A, B, C, D, E, F, iar unchiul matern, S.G., devenea proprietarul restului de teren, indicat la literele B, C, D, H, G, în suprafaţă de 747 m.p. fiecare.
La data de 07 decembrie 1936, bunicul matern, S.V., a donat mamei reclamanţilor, S.M., căsătorită G., terenul indicat în schiţă, cu construcţia nouă, conform actului din 07 decembrie 1936.
S.G., unchiul matern, a vândut clădirea din faţă, cu nr. 1A, familiei N.M. şi N.I., conform actului de vânzare-cumpărare şi a procesului-verbal din 12 ianuarie 1954, împreună cu terenul în suprafaţă de 120 m.p., din suprafaţa iniţială rămânând 627 m.p.
Reclamanţii au precizat că P.L. este moştenitoarea unchiului matern, S.G., cu ¼ din valoarea clădirii demolate şi nu a primit decât 180 ROL, faţă de suma de 17.387 ROL, cât a primit fratele acesteia, G.P., conform cotei sale părţi din clădire, astfel că mai are de primit suma de 17.207 ROL.
După apariţia Legii nr. 10/2001, s-au formulat următoarele notificări: notificarea din 2001, pe numele P.L., formându-se Dosarul nr. 29210/2002, privind imobilul din Bucureşti, nr. 1, clădire şi teren; notificarea din 2001, pe numele G.P., formându-se Dosarul nr. 29208/2002, privind imobilul din Bucureşti, nr. 1A, clădire şi teren; notificarea din 2001, formându-se Dosarul nr. 28928/2002, pe numele P.L. şi G.P., în calitate de moştenitori ai defunctului unchi matern, S.G., privind imobilul din Bucureşti, nr. 1B, clădire şi teren.
Reclamanţii au mai arătat că după numeroase reveniri la Primarul General al Municipiului Bucureşti, s-a emis dispoziţia din 04 iunie 2007, prin care s-a dispus, la art. 1: „Se propune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în Bucureşti, nr. 1, compus din teren în suprafaţa de 675 m.p. (422 m.p.+253 m.p.) şi construcţia demolată, persoanelor îndreptăţite P.L. şi G.P.” Tot în această dispoziţie, în alin. (2) din preambul se prevede că a avut loc demolarea construcţiei, iar, conform adreselor din 2005, emise de SC T.A. SA, s-au încasat despăgubiri în valoare de 138.075 ROL (58.255+79.820 ROL), conform procesului-verbal din 23 iunie 1986.
Reclamanţii au contestat această dispoziţie şi au solicitat anularea ei, în principal, pentru motivele arătate şi în cuprinsul prezentei acţiuni, astfel că s-a emis o noua dispoziţie, din 05 ianuarie 2009, care face obiectul prezentei contestaţii.
În noua dispoziţie se prevede, la pct. I: „Prevederile alin. (2) al preambulului dispoziţiei Primarului General al Municipiului Bucureşti din 04 iunie 2007, referitoare la despăgubirile încasate, se modifică şi vor avea următorul conţinut: „conform adreselor din 2005, emise de SC T.A. SA, declaraţiei autentificate în 12 iunie 2008 şi certificatului de moştenitor din 1986, notificatorii au încasat despăgubiri în valoare de 155.642 ROL (58.255+79.820+17.387+180) în anul 1986”. La pct. II se prevede: „Art. 1 al dispoziţiei Primarului General al Municipiului Bucureşti din 04 iunie 2007 se modifică şi va avea următorul conţinut: «se propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în diferenţa dintre valoarea de piaţă şi valoarea actualizată a despăgubirilor primite, pentru imobilul compus din teren în suprafaţă de 975,00 m.p. (422,00 m.p.+253,00 m.p.+½ din 600,00 m.p.) şi construcţia demolată în suprafaţă utilă de 303,62 m.p. (241,14 m.p.+½ din 124,97 mp), situat în Bucureşti, nr. 1, imposibil de restituit, persoanelor îndreptăţite: P.L. şi G.P.»”.
Reclamanţii au învederat că, în cauză, cota parte ce se cuvenea soţiei unchiului lor este greşită, deoarece acesta era bunul propriu al defunctului, dobândit anterior căsătoriei, conform art. 31 lit. a) C.fam., acest aspect cu referire la terenul în suprafaţă de 627 m.p.
În aceste condiţii, este evident că şi noua dispoziţie este greşită şi nu a ţinut cont de situaţia reală, astfel că s-a solicitat admiterea contestaţiei şi anularea dispoziţiei din 05 ianuarie 2009, emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti.
La data de 27 martie 2009, la solicitarea primei instanţe, pârâta a depus copia dosarului administrativ care a stat la baza soluţionării notificărilor.
În şedinţa publică din data de 27 martie 2009, reclamanta P.L. a depus la dosar certificatul de deces şi certificatul de moştenitor emis de pe urma defunctului G.P., Tribunalul dispunând introducerea în cauză, în calitate de reclamantă, a numitei M.E.M., în calitate de fiică a defunctului.
Prin sentinţa civilă nr. 105 din 29 ianuarie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că obiectul prezentei contestaţii îl reprezintă măsurile reparatorii cuvenite de pe urma defunctului S.G., reclamanţii având calitatea de nepoţi de soră predecedată, conform certificatului de moştenitor din 03 octombrie 1986 emis de notariatul de Stat al Sectorului 3 Bucureşti, şi nu pentru imobilul ce a fost deţinut de G.L. şi G.P., conform înscrisului de la dosar (petenţii din prezenta cauză au solicitat măsuri reparatorii pentru ambele imobile, unul preluat de la P.L. şi G.P. şi altul preluat de la S.P. şi S.G.E.).
Întrucât în actul de partaj voluntar nu s-a indicat suprafaţa imobilului în litigiu, instanţa de fond a avut în vedere actele de preluare. Reclamanţii, prin notificări, nu au putut identifica terenul, iar din fişa tehnică a imobilului rezultă o suprafaţă mai mică, şi anume 975,00 m.p. teren şi 303,62 m.p. pentru construcţia demolată, în cotele stabilite conform certificatului de moştenitor menţionat.
Cu privire la cota soţiei supravieţuitoare a lui S.G., instanţa de fond a apreciat că aceasta a fost corect stabilită, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 313/1944 şi art. 672 C. civ. privind drepturile succesorale ale soţiei supravieţuitoare, atunci când vine în concurs cu nepoţii de frate sau soră predecedat al defunctului. Acest certificat de moştenitor nu a fost anulat, astfel că îşi produce pe deplin efectele juridice.
Referitor la despăgubirile primite în urma aplicării decretului de expropriere din 1985, prima instanţă a stabilit că cuantumul acestora ar fi trebuit contestat la momentul primirii despăgubirilor. În prezent, de pe urma defunctului S.G., potrivit certificatului de moştenitor din 03 octombrie 1986, se cuvin fiecărui petent câte ¼ din valoarea despăgubirilor datorate pentru terenul în suprafaţă de 600 m.p. şi construcţiile demolate din Bucureşti, nr. 1.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamantele P.L. şi M.E.M., arătând că aceasta a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 – „De cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la Capitolul III profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cererea de restituire”, reclamantele fiind îndreptăţite la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de lege pentru întreaga suprafaţă de 627 m.p. teren după autorul lor, S.G.
Reclamantele au arătat că au depus o notificare şi pentru întregul imobil teren, în suprafaţă de 627 m.p., ce a aparţinut lui S.G. ca bun propriu, fiind dobândit de acesta înaintea căsătoriei cu S.G.E. (a se vedea actele de cumpărare, existente la dosar), dreptul acesteia de a pretinde măsuri reparatorii pentru cota de ½ izvorând din succesiunea legală dezbătută, în urma căreia s-a eliberat certificatul de moştenitor din 03 octombrie 1986. Însă, S.G.E. nu a înţeles să formuleze notificare potrivit Legii nr. 10/2001, urmând ca reclamantele, care au urmat procedura, să beneficieze şi de cota care îi revenea acesteia.
Prin dispoziţia contestată, reclamantelor li se acordă măsuri reparatorii pentru ½ din 600 m.p. de pe urma autorului lor S.G., suprafaţa reală fiind însă 627 m.p., după cum reiese din acte.
Prima instanţă a reţinut greşit că reclamantele nu au dovedit suprafaţa exactă a terenului şi nu au identificat-o, acest lucru rezultând din înscrisurile depuse în probaţiune la dosar.
În speţă, însăşi emitentul, Primarul Municipiului Bucureşti, reţine suprafaţa de 600 m.p. rămasă de pe urma autorului S.G., acordând reclamantelor cota de ½ din 600 m.p., în mod greşit, deoarece acestea beneficiază şi de cealaltă cotă de ½, în temeiul art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
Reclamantele au făcut trimitere la schiţa plan de situaţie întocmită în anul 1936, din care rezultă că suprafaţa totală a terenului (ambele loturi) era de 1.494,35 m.p., împărţită în două părţi egale, de 747 m.p.
Din suprafaţa de 747 m.p., primită de S.G., acesta a înstrăinat casa şi terenul aferent de 120 m.p., rămânându-i o suprafaţă de 627 m.p., adică exact suprafaţa pentru care se pretind măsuri reparatorii.
Prin urmare, suprafaţa terenului şi identificarea acestuia sunt clar dovedite cu actele de la dosar, iar reclamantelor trebuie să li se acorde măsuri reparatorii de pe urma autorului lor pentru cei 627 m.p.
Prin decizia civilă nr. 190 A din 22 februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul, a schimbat sentinţa atacată în sensul că a admis, în parte, acţiunea; a anulat, în parte, dispoziţia din 05 ianuarie 2009 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti, urmând ca măsurile reparatorii prin echivalent acordate să privească terenul în suprafaţă de 1.275 m.p. (422 m.p.+253 m.p.+600 m.p.); a menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei contestate; a obligat pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar General, potrivit art. 274 C. proc. civ., la 1.500 RON cheltuieli de judecată către reclamante (parte din onorariu de expertiză, onorariu avocat din fond şi apel).
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că ceea ce critică reclamantele priveşte, pe de o parte, calitatea lor de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii prin echivalent pentru întreg imobilul ce a aparţinut autorului lor S.G., nu numai pentru cota de ½ reţinută prin dispoziţia contestată, iar, pe de altă parte, modalitatea de identificare a suprafeţei deţinută de defunctul S.G., preluată de stat în mod abuziv.
Referitor la primul aspect contestat, ţinând cont de limitele devoluţiunii, potrivit principiului tantum devolutum quantum judicatum, instanţa de apel a reţinut că moştenitorii defunctului S.G., conform certificatului de moştenitor din 03 octombrie 1986, eliberat de Notariatul de Stat al Sectorului 3 Bucureşti, sunt S.G.E., soţia supravieţuitoare, P.L. şi G.P. (autorul contestatoarei M.E.M.), aceştia din urmă în calitate de nepoţi de soră predecedată.
Cu privire la imobilul deţinut de defunctul S.G., situat în Bucureşti, nr. 1, compus din teren în suprafaţă de 600 m.p. şi construcţiile aferente, potrivit certificatului de moştenitor anterior menţionat, instanţa de apel a constatat că singura procedură efectuată în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost făcută de P.L. şi G.P.
Conform art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, de cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută în acest act normativ profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite, care au depus în termen cerere de restituire.
Astfel, în situaţia în care numai o parte dintre moştenitorii proprietarului deposedat de stat au cerut restituirea imobilului sau măsuri reparatorii prin echivalent, acestea se cuvin celor ce s-au conformat prevederilor Legii nr. 10/2001, republicată, prin efectul dreptului de acrescământ, indiferent de cotele lor succesorale. Succesorii nu dobândesc în nume propriu dreptul la restituire ori la măsuri reparatorii, ci ca moştenitori ai antecesorului lor, singurul cu privire la care se pune problema funcţionării dreptului de acrescământ.
Instanţa de apel a constatat că în speţă, singurii succesori legali care au urmat procedura prevăzută de legea specială sunt P.L. şi G.P., aceştia urmând a beneficia şi de cota ce a revenit soţiei supravieţuitoare a defunctului S.G., potrivit textului de lege indicat anterior.
În legătură cu cea de-a doua critică susţinută de reclamante, instanţa de apel a constatat că imobilul din Bucureşti, nr. 1, ce a aparţinut defunctului S.G., a avut o suprafaţă de 600 m.p., afirmaţiile acestora, cum că ar fi vorba, în realitate, de 627 m.p., nefiind pe deplin dovedite.
Astfel, în contractul de partaj voluntar transcris în 22 noiembrie 1937 de Tribunalul Ilfov, secţia notariat, nu se face nicio menţiune cu privire la suprafaţa preluată de S.G., ci doar la împărţirea averii dotale a defunctei J.V.S. în lipsa unei anexe la această convenţie, precum şi a unei schiţe plan privind averea bunicii materne a contestatorilor iniţiali, imobilul în litigiu nu a putut fi identificat, sub aspectul întinderii dreptului de proprietate cu privire la teren.
Într-adevăr, în procesul-verbal din aprilie 1948 se face vorbire de o suprafaţă de 790 m.p., însă acest teren a aparţinut defunctei G.M., şi nu autorului S.G. Acesta din urmă, la momentul decesului, a deţinut o suprafaţă de 600 m.p., astfel cum rezultă din certificatul de moştenitor din 03 octombrie 1986 eliberat de Notariatul de Stat al Sectorului 3 Bucureşti.
Conform relaţiilor comunicate de C.G.M.B. - A.F.I., imobilul ce a aparţinut proprietarului S.G. a fost expropriat/demolat în baza Decretului nr. 365/1985, figurând, în decret, la Anexa nr. 1, cu următoarele caracteristici: suprafaţă teren=600 m.p., suprafaţă construită=168 m.p., din care suprafaţă utilă 124,97 m.p.
Aceste relaţii rezultă şi din anexa la decret, depusă în copie la dosarul primei instanţe.
Împrejurarea potrivit căreia imobilul indicat anterior ar avea o suprafaţă de 624,63 m.p., astfel cum rezultă din expertiza topo întocmită de expert P.O., nu poate fi reţinută, întrucât expertul s-a raportat, pe de o parte, la înscrisuri anterioare momentului preluării, iar, pe de altă parte, la întreaga suprafaţă a autorului comun - N.G., nu şi la faptul partajării terenului deţinut de acesta în două loturi distincte, care au avut un regim juridic diferit (expertul nu a făcut altceva decât să scadă din suprafaţa totală de teren aferentă fostului imobil din Bucureşti, nr. 1, suprafaţa de teren ce a aparţinut S.M. (G.).
Având în vedere că din înscrisurile prezentate de reclamante rezultă, la momente de timp diferite, anterioare preluării, pentru terenul autorului S.G., suprafeţe de teren diferite, faţă de dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
Ca atare, instanţa de apel a avut în vedere menţiunea înscrisă în Decretul nr. 365/1985 - 600 m.p., suprafaţă în raport de care s-a stabilit întinderea dreptului de proprietate şi la momentul dezbaterii succesiunii defunctului S.G., cu care părţile în litigiu (reclamanţii P.L. şi G.P.) au fost, de altfel, de acord (certificatul de moştenitor din 1986).
Instanţa de apel a constatat că celelalte cereri din cuprinsul acţiunii, cu referire la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc ori la cota parte din valoarea clădirii demolate, la care ar fi fost îndreptăţită P.L., intră în puterea lucrului judecat, deoarece hotărârea primei instanţe a fost atacată doar parţial, neputând fi modificate acele aspecte sau afecta părţile care nu au făcut apel, în speţă, Municipiul Bucureşti, prin Primar General.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar General, arătând că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită a legii în sensul că în mod greşit a fost anulată în parte dispoziţia din 05 ianuarie 2009 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti, cu privire la măsurile reparatorii prin echivalent vizând terenul în suprafaţă de 1.275 m.p. (422 m.p.+253 m.p.+600 m.p.).
Prin dispoziţia arătată în mod corect s-au propus măsuri reparatorii prin echivalent, constând în diferenţa dintre valoarea de piaţă şi valoarea actualizată a despăgubirilor primite pentru imobilul compus din teren în suprafaţă de 975 m.p. (422 m.p.+253 m.p.+½ din 600 m.p.) şi construcţia demolată în suprafaţă utilă de 303,62 m.p. (241,14 m.p.+½ din 124,97 m.p.) situat în Bucureşti, nr. 1, imposibil de restituit în natură, în condiţiile în care reclamanţii nu au putut identifica terenul litigios, iar din fişa tehnică a imobilului rezultă faptul că acesta avea o suprafaţă mai mică, respectiv 975 m.p. teren şi 303,62 m.p. pentru construcţia demolată, în cotele stabilite conform certificatului de moştenitor din 03 octombrie 1986 emis de către Notariatul de Stat al Sectorului 3 Bucureşti (aspecte reţinute cu justeţe de către instanţa de fond).
Cota soţiei supravieţuitoare a lui S.G. a fost corect stabilită, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 313/1944 şi art. 672 C. civ. privind drepturile succesorale ale soţiei supravieţuitoare.
Intimatele-reclamante nu au formulat întâmpinare, însă, pentru termenul de azi, apărătorul acestora a învedereat instanţei de recurs printr-o cerere scrisă, decesul intimatei-reclamante P.L., depunând la dosar copia certificatului de deces din 30 iulie 2011.
Prin aceeaşi cerere s-a solicitat introducerea în cauză în calitate de succesori ai acesteia a numiţilor: M.E.M. (care are deja calitatea de intimată reclamantă), M.A.C. şi M.R.C., facându-se şi dovada calităţii lor de legatari universali, potrivit certificatului de legatar din 15 noiembrie 2011 eliberat de B.N.P. M.A.A.
În aplicarea prevederilor art. 71 C. proc. civ., având în vedere că mandatul judiciar acordat avocatului ales nu a fost revocat de moştenitorii defunctei reclamante, constatând că a operat o transmitere de calitate procesuală activă în favoarea celeilalte intimate-reclamante, dar şi a celor indicaţi alături de aceasta ca succesori ai defunctei - M.A.C. şi M.R.C., pentru termenul de azi, Înalta Curte a constatat procedura completă şi cu aceştia, acoperită fiind prin prezenţa apărătorului, conform menţiunilor din practicaua prezentei decizii.
Recursul formulat este fondat, potrivit celor ce urmează:
Pricina de faţă având ca obiect contestaţia formulată împotriva dispoziţiei din 05 ianuarie 2009, emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, are ca finalitate recunoaşterea în favoarea intimaţilor-reclamanţi şi a măsurilor reparatorii pentru cota de proprietate din imobilul situat în Bucureşti, nr. 1, ce a aparţinut numitului S.G. (unchiul matern), pe lângă cota din aceeaşi proprietate ce le-a aparţinut de pe urma autoarei directe, bunica maternă a contestatorilor iniţiali, S. (fostă G.) I.
Potrivit situaţiei de fapt reţinute de instanţele de fond, terenul ce avea iniţail o suprafaţă de 1.494,36 m.p. a aparţinut numitului N.G., străbunicul matern al reclamanţilor pricinii (P.L. şi G.P.); acesta l-a donat fiicei sale G.I. (devenită S., prin căsătorie); pe acest teren a fost au fost edificate două construcţii de către bunicii materni în 1927 şi 1932; aceştia au făcut un partaj de ascendent în anul 1937, astfel că fiecare dintre cei doi descendenţi S.M. (căsătorită G., mama reclamanţilor P.L. şi G.P.) şi S.G. au deţinut câte ½ din teren (747 m.p.) şi construcţiile edificate pe partea de teren a fiecăruia; S.G. a înstrăinat una dintre construcţii deţinute în calitate de proprietar, împreună cu o suprafaţă de teren de 120 m.p.
În ce priveşte întinderea terenului ce a aparţinut lui S.G., este stabilit cu putere de lucru judecat în această cauză de instanţa de apel (în absenţa unui recurs al reclamanţilor), din coroborarea probelor cauzei, că această suprafaţă este de 600 m.p. (ce apare atât în lista anexă a decretului de expropriere, dar şi în certificatul de moştenitor emis de pe urma acestuia), iar nu 627 m.p.
Reclamanţii au formulat notificări în baza Legii nr. 10/2001, solicitând măsuri reparatorii pentru întreg acest imobil, aşadar, atât pentru partea culeasă de la autoarea lor S.M. (exproprierea fiind dispusă pe numele lor), dar şi de pe urma unchiului matern - S.G., partea solicitată în calitate de moştenitori ai acestuia fiind cea care prezintă interes în această speţă.
Prin contestaţia formulată, reclamanţii au criticat neaplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 de către entitatea notificată care a avut ca efect negarea calităţii lor de persoane îndreptăţite pentru întregul drept de proprietate ce a apaţinut unchiului matern, S.G. (600 m.p.), prin deducerea cotei soţiei supravieţuitoare a acestuia (300 m.p., cota de ½ din moştenire).
Instanţa de apel a constatat, conform înscrisurilor cauzei, că S.G. a decedat şi a fost moştenit de soţia supravieţuitoare, S.G.E. (cotă de ½) şi de reclamanţii iniţiali, G.P. şi P.L. (fiecare cu o cotă de câte ¼, în calitate de nepoţi de soră predecedată, în virtutea reprezentării succesoarale), astfel cum rezultă din certificatul de moştenitor din 03 octombrie 1986.
Acest certificat de moştenitor nu a fost anulat, astfel cum a reţinut prima instanţă şi, prin urmare, îşi produce în mod plenar efectele.
Potrivit celor ce le atestă, rezultă că S.G. a decedat la data de 16 octombrie 1979; pe de altă parte, măsura exproprierii a fost dispusă în baza decretului din 22 noiembrie 1985, S.G. figurând cu o suprafaţă de teren de 600 m.p. şi contrucţie de 168 m.p. preluată prin expropriere; la alte poziţii din acelaşi decret, figurează înşişi reclamanţii iniţiali P.L. şi G.P. (pentru partea moştenită de la mama lor).
Prin urmare, măsura exproprierii a fost dispus (1985) după decesul lui S.G. (1979), dată la care deja operase devoluţiunea succesorală către moştenitorii săi S.G.E., P.L. şi G.P., astfel încât acesta în mod eronat apărea în anexa decretului de expropriere, fiind lipsit de capacitate de folosinţă.
Indiferent că în anexa la decret (în ce priveşte partea lui S.G.) acesta figurează ca persoană expropriată, deşi era decedat, dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 nu sunt incidente, întrucât părţile cauzei au produs dovada originară a dreptului de proprietate, a întinderii dreptului şi a titularilor lui la momentul dispunerii măsurii abuzive, motiv pentru care, prezumţia instituită prin acest text este inoperantă.
Ca atare, măsura exproprierii pentru proprietatea lui S.G. a fost dispusă împotriva titularilor dreptului la acel moment (1985) - S.G.E., P.L. şi G.P., de vreme ce proprietarul menţionat în anexa decretului era decedat din anul 1979.
De altfel, încă din 1986 cei trei moştenitori ai acestuia au deschis rol fiscal pe numele lor pentru această proprietate soţia supravieţuitoare a unchiului matern şi reclamanţii iniţiali (aceştia şi pentru cota moştenită de la mama lor).
În contextul Legii nr. 10/2001, aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (4) are loc în raport cu titularul dreptului de proprietate al imobilului ce a făcut obiectul preluării abuzive de către stat, astfel încât norma nu este incidentă la situaţia de fapt din cauză.
Exproprierea pentru imobilului ce a aparţinut lui S.G., fiind adoptată după decesul acestuia, a fost dispusă în contra moştenitorilor lui, reclamanţii iniţiali (P.L. şi G.P.), dar şi a soţiei supravieţuitoare (S.G.E.), cum corect a stabilit recurentul prin dispoziţia contestată, la data exproprierii soţia supravieţuitoare fiind alături de aceştia, titulară de rol fiscal.
În consecinţă, cum reclamanţii iniţiali nu au calitatea de moştenitori şi de pe urma numitei S.G.E. (soţia supravieţuitoare a unchiului matern), nu pot pretinde recunoaşterea calităţii de persoană îndreptăţită şi pentru partea culeasă de aceasta cu titlu de moştenire de pe urma soţului său (bun propriu al acestuia de dinaintea căsătoriei), întrucât aceasta a fost ea însăşi persoană deposedată abuziv de stat pentru cota de ½ din această proprietate prin exproprierea dispusă în anul 1985, iar reclamanţii nu au vocaţie la măsuri reparatorii şi de pe urma ei.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (3) rap. la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul, dată fiind greşita aplicare a art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, cu consecinţa modificării în tot a deciziei recurate; ca atare, apelul reclamantelor va fi repins ca nefondat, în prezent, calitatea procesuală activă verificându-se în persoana numiţilor M.E.M., dar şi M.A.C. şi M.R.C., potrivit transmisiunii de calitate procesuală pentru cauză de moarte ce a operat în această etapă procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar General, împotriva deciziei nr. 190 A din 22 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Modifică în tot decizia recurată, în sensul că:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de reclamantele M.E.M. şi P.L., împotriva sentinţei civile nr. 105 din 29 ianuarie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4040/2012. Civil. Acţiune în concurenţă... | ICCJ. Decizia nr. 4043/2012. Civil. Legea 10/2001. Pretenţii.... → |
|---|
