ICCJ. Decizia nr. 4045/2012. Civil. Revendicare mobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4045/2012
Dosar nr. 9256/3/2008
Şedinţa publică din 1 iunie 2012
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1311 din 17 septembrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, a admis excepţia de netimbrare şi a anulat acţiunea prin care reclamanta Academia Română, reprezentată de Fundaţia Patrimoniu a Academiei Române, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice în nume propriu şi ca reprezentant al Statului Român, a solicitat restituirea în patrimoniul privat al Academiei a valorilor mobiliare prevăzute în Deciziunea Consiliului de Miniştri nr. 1486 din 02 noiembrie 1948, publicată în M. Of. (Partea I B) nr. 260/08.11.1948.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, arătând că în mod greşit s-a procedat la admiterea excepţiei de netimbrare a acţiunii, instanţa neţinând seama de prevederile art. 4 din Legea nr. 752/2001, care fac trimitere la dispoziţiile art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001; că, mutatis mutandis, scutirea de la plata taxei de timbru pentru acţiuni de genul celei deduse judecăţii, rezultă şi din alte texte legale - art. 15 lit. g), s), r), t) din Legea nr. 146/1997, art. 23 din Legea nr. 112/1995, art. 42 din Legea nr. 1/2000, art. 26 din O.U.G. nr. 190/2000.
Prin decizia civilă nr. 88 din 02 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vll-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis apelul, a anulat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că reclamanta a învestit Tribunalul cu o cerere de chemare în judecată ce vizează bunuri mobile „care au fost trecute în mod abuziv în folosinţa sau administrarea unor ministere şi instituţii publice prin Decizia Consiliului de Miniştri nr. 1.486/1948, publicată în M. Of., Partea I, nr. 260/08.11.1948”, adică, bunuri la care face referire art. 4 alin. (4) din Legea nr. 752/2001. Or, acest text face trimitere în finalul său la art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în conformitate cu care „cererile sau acţiunile în justiţie, precum şi transcrierea sau intabularea titlurilor de proprietate, legate de aplicarea prevederilor prezentei legi şi de bunurile care fac obiectul acesteia, sunt scutite de taxe de timbru.”
Din interpretarea gramaticală, logică şi sistematică a tuturor acestor norme juridice, instanţa de apel a conchis că este limpede că voinţa legiuitorului a fost aceea ca acţiunile de tipul celei cu care a fost sesizată prima instanţă să fie scutite de taxe de timbru. Aceasta este raţiunea pentru care art. 4 alin. (4) din Legea nr. 752/2001 face vorbire despre art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Drept urmare, s-a apreciat că în mod greşit Tribunalul a procedat la anularea acţiunii ca netimbrată, fiind necesară admiterea apelului, anularea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, urmând ca procesul să fie reluat din stadiul în care se afla înainte de pronunţare sentinţei apelate.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Finanţelor Publice, în nume propriu, arătând că instanţa de apel, prin hotărârea pronunţată, a procedat la o greşită aplicare a legii, respectiv, a art. 20 alin. (3) din Legea nr. 147/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare care prevede că „neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii”.
Contrar argumentelor invocate de instanţa de apel în motivarea soluţiei de admitere a apelului reclamantei, prima instanţă a reţinut că acesteia „i s-a pus în vedere la termenul anterior din 11 iunie 2010 să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 26.937,23 RON şi timbru judiciar în cuantum de 5 RON, iar până la primul termen de judecată acordat pentru îndeplinirea acestei obligaţii, respectiv la 17 septembrie 2010, nu şi-a achitat obligaţia procesuală”.
Recurenţii mai arată că întrucât reclamanta nu a înţeles să îndeplinească dispoziţiile instanţei de judecată, în mod corect prima instanţă a dispus anularea cererii, ca netimbrată.
Dispoziţiile art. 4 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 752/2001, ca şi art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu reprezintă o justificare legală a neîndeplinirii de către reclamantă a obligaţiei de plată a taxei indicate de instanţa de fond, întrucât prin temeiurile indicate se face trimitere la o altă situaţie de fapt decât a prezentei cauze, în care nu s-a stabilit că bunurile pretinse aparţin acesteia, iar cererea introductivă a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile Constituţiei României, art. 112 şi urm. C. proc. civ., Legea nr. 752/2001, Legea nr. 247/2005, Legea nr. 146/1997, H.G. nr. 386/2007, Constituţia României Populare Române din 1948, Legea nr. 119/1948, Decretul nr. 198/1948, Deciziunea Consiliului de Miniştri nr. 1486 din 02 noiembrie 1948.
Recurenţii mai învederează pe de altă parte că instanţa de apel a reţinut că reclamanta a învestit Tribunalul cu o cerere de chemare în judecată ce vizează bunuri mobile „care au fost trecute în mod abuziv în folosinţa sau administrarea unor ministere şi instituţii publice prin Decizia Consiliului de Miniştri nr. 1486/1948, publicată în M. Of., Partea I, nr. 260/08.11.1948”, ceea ce reprezintă o pronunţare pe fondul cauzei, aspect care nu a făcut obiectul motivelor de apel ce vizează exclusiv timbrajul cererii de chemare în judecată.
„Interpretarea gramaticală, logică şi sistematică” la care recurge instanţa de apel nu poate reprezenta o derogare de la prevederile legale, obligatorii, ale timbrării acţiunii, voinţa legiuitorului nefiind de a aplica legea fără să-şi producă efectele, prin eludarea sa, dimpotrivă, să se producă efectele pentru care a fost adoptată, adică de anulare a acelor cereri şi acţiuni promovate în justiţie care nu îndeplinesc condiţia achitării taxei de timbru datorate şi, doar în cazuri excepţionale, temeinic motivat, să intervină o derogare strict determinată.
În speţă, reclamanta nu numai că nu a timbrat acţiunea la data introducerii acesteia, dar nu a timbrato nici după ce i s-a pus în vedere în mod expres, acordându-se termenul de la data de 17 septembrie 2010, pentru îndeplinirea acestei obligaţii.
Recursul formulat va fi admis, potrivit celor ce urmează:
Cererea dedusă judecăţii, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, a fost înregistrată pe rolul instanţei la 04 martie 2008 fără a fi timbrată corespunzător; din acest punct de vedere, prin motivele cererii de chemare în judecată, reclamanta s-a prevalat de dispoziţiile art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 invocând scutirea de la plata taxei judiciare de timbru.
La termenul de judecată din 11 iunie 2010, prima instanţă a constatat că din eroare s-a reţinut până la acel moment că cererea intră sub incidenţa scutirii prevăzute de art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, astfel că, apreciindu-se că cererea este una supusă timbrajului, s-a pus în vedere reclamantei prin apărătorul prezent, să achite 5 RON timbru judiciar şi taxa judiciară de timbru în cuantum de 26.937,23 RON, determinată potrivit art. 2 din lege, în raport cu valoarea stabilită prin raportul de expertiză a bunurilor mobile incorporale ce fac obiectul pretenţiilor formulate prin cererea de chemare în judecată; s-a acordat termen 17 septembrie 2010.
La acest termen, reclamanta nu a făcut dovada achitării taxei juridiare de timbru, invocat motive de imposibilitate de prezentare a apărătorilor săi, dar şi intervenirea unor modificări organizatorice în cadrul Fundaţiei Patrimoniu a Academiei Române, mandatarul reclamantei din cauză; pentru aceste motive, s-a solictat amânarea cauzei.
Cererea de amânare a fost respinsă de prima instanţă care, constatând neconformarea reclamantei la obligaţia de timbrare stabilită în sarcina sa, a invocat excepţia netimbrării cererii şi, drept urmare, în aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 a hotărât anularea cererii ca netimbrată.
Prin criticile formulate în apel, reclamanta a invocat motive privind stabilirea regimului fiscal al cererii în sensul incidenţei scutirii prevăzute de art. 4 alin. (4) din Lgea 752/2001 rap. la art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (normă de trimitere), susţinând că cererea dedusă judecăţii este scutită de plata taxelor judiciare de timbru şi, ca atare, prima instanţă în mod greşit a îndatorat-o la plata taxei judiciare de timbru.
Instanţa de apel a primit aceste critici şi, reţinând că în cauză, potrivit normelor invocate, operează scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru, în raport cu obiectul cererii, a admis apelul, desfiinţând sentinţa cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în aplicarea dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ.; s-a reţinut în considerentele deciziei recurate şi un argument de jurisprudenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind invocată cu acest titlu decizia civilă nr. 4824 din 30 septembrie 2010 a secţiei civile şi de proprietate intelectuală, din care reiese că cererile cu un astfel de obiect sunt apreciate ca fiind scutite de plata taxelor judiciare de timbru.
Recurenţii-pârâţi, prin motivele de recurs, susţin că instanţa de apel a dat o decizie cu încălcarea dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, precum şi a art. 18 din acelaşi act normativ.
Înalta Curte constată că potrivit prevederilor art. 18 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 146/1997:
„Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate.
Cererea se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părţilor, prin încheiere irevocabilă.”
Ca atare, conform normei citate, dacă intimata-reclamantă era nemulţumită de modalitatea de determinare a taxei judicare de timbru de prima instanţă, prin aceasta însemnând inclusiv stabilirea caracterului timbrabil al cererii, avea posibilitatea de a formula reexaminare, cale de atac exclusivă pentru soluţionarea acestor incidente privind timbrajul, întrucât asemenea critici nu pot fi susţinute prin intermediul căilor de atac, de vreme ce legea pune la îndemâna părţii interesate o altă cale de atac clară, precisă şi previzibilă prin dsipoziţiile legii speciale.
Sub aspectul invocării unor asemenea motive prin intermediul motivelor de apel, soluţia este identică chiar dacă reclamanta nu a făcut uz de exercitarea reexaminării şi, prin urmare, nu s-a pronunţat în cauză o încheiere irevocabilă, astfel cum dispune art. 18 alin. (3) din acelaşi act normativ, având în vedere că partea interesată nu are un drept de opţiune în acest sens; prin faptul neatacării, măsura de stabilire a taxei judiciare de timbru a devenit irevocabilă, întrucât legea nu prevede la îndemâna părţii fie exercitarea reexamnării, fie cea a apelului.
Prin motivele de apel formulate împotriva unei sentinţe de anulare a unei cereri ca netimbrată sau insuficient timbrată, nu pot fi invocate decât aspecte de ordin formal privind soluţionarea excepţiei de netimbrare (de ex. că dovada achitării taxei judiciare de timbru se afla la dosar, sau, deşi partea a achitat anterior admiterii excepţiei taxele datorate, dovada achitării acestora nu a ajuns la dosar, etc).
Nici nelegala citare a părţii cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru prevăzute de lege nu poate fi susţinută cu titlu de critici în apel, în orice condiţii, ci numai dacă cererea de chemare în judecată a fost transmisă instanţei prin poştă; astfel, art. 36 alin. (1) din Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 760/C/1999 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 prevăd că instanţele judecătoreşti au obligaţia de a încunoştinţa părţile, odată cu citarea, despre taxele judiciare de timbru ce trebuie achitate, în cazurile în care acţiunile şi cererile au fost trimise prin poştă.
Tot pentru ipoteza de la art. 36 alin. (1) (depunerea cererilor prin poştă) se mai prevede că dacă acţiunile sau cererile nu cuprind datele sau documentaţia necesară caracterizării actului sau calculării taxelor sau dacă nu s-au anexat dovezile din care să rezulte plata acestora, instanţele judecătoreşti stabilesc termenul de judecată şi comunică părţilor, odată cu citarea, şi obligaţiile în legătură cu taxa judiciară de timbru, ce trebuie îndeplinite până la termenul de judecată, sub sancţiunea anulării cererii sau acţiunii.
În consecinţă, instanţa de apel în mod nelegal a recunoscut părţii o cale procedurală pe care legea nu o prevede, admiţând contestarea modalităţii de stabilire a obligaţiei de timbrare a cererii de chemare în judecată, prin intermediul unei alte căi de atac (apelul) decât cea pe care legea o stabileşte la îndemâna părţilor, în acest caz (reexaminarea), prin dispoziţiile legii speciale în materie, Legea nr. 146/1997 [art. 18 alin. (2)].
Din acest motiv, se constată a fi întemeiate criticile dezvoltate pe temeiul art. 304 pct. 9, sens în care, potrivit art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., recursul va fi admis, iar decizia recurată va fi modificată, astfel că, în baza art. 296 C. proc. civ., se va respinge apelul reclamantei ca nefondat.
Prima instanţă în mod legal şi temeinic a dispus anularea cererii de chemare în judecată ca netimbrată, într-o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, normă care stabileşte achitarea anticipată a taxei judiciare de timbru; această constatare se impunea instanţei de apel, în aplicarea prevederilor art. 296 C. proc. civ.
În organizarea aplicării acestei norme, art. 35 din Ordinul nr. 760/C/1999 stabilesc: „Taxele judiciare de timbru se datorează şi se plătesc anticipat, adică înainte de primirea (înregistrarea), efectuarea sau eliberarea actelor taxabile sau înainte de prestarea serviciilor.
(2) Instanţele judecătoreşti - cu totul excepţional, pentru motivele menţionate în rezoluţie - pot reţine cereri sau acţiuni netimbrate sau insuficient timbrate, obligând partea să plătească taxele până la primul termen de judecată.”
Or, prima instanţă după stabilirea obligaţiei de timbrare a cererii de chemare în judecată la termenul din 11 iunie 2010 a acordat debitorului un termen pentru a se conforma acestei dispoziţii, iar la acest termen (17 septembrie 2010), reclamanta nu a făcut dovada în acest sens, astfel că, au devenit incidente prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.
Faţă de inadmisibilitatea formulării unor critici prin intermediul motivelor de apel privind contestarea modalităţii de stabilire a taxei judiciare de timbru (deci, altfel decât prin reexaminare), este lipsită de relevanţă jurisprudenţa Înaltei Curţi în sensul constatării caracterului netimbrabil al unor astfel de cereri, întrucât, prin decizia civilă nr. 4824 din 30 septembrie 2010 a secţiei civile şi de proprietate intelectuală, nu cele dezlegate prin prezenta decizie au făcut obiectul acelui recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Finanţelor Publice, în nume propriu, împotriva deciziei nr. 88 din 02 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Vll-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Modifică decizia recurată, în sensul că:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta Academia Română, prin Fundaţia Patrimoniu a Academiei Române, împotriva sentinţei civile nr. 1311 din 17 septembrie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IlI-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4043/2012. Civil. Legea 10/2001. Pretenţii.... | ICCJ. Decizia nr. 4046/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
