ICCJ. Decizia nr. 4061/2012. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4061/2012
Dosar nr. 21653/3/2008
Şedinţa publică din 1 iunie 2012
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 05 iunie 2008 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamanţii C.F., C.V., C.M. şi C.P. au solicitat, în contradictoriu cu Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, anularea hotărârii din data de 22 aprilie 2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 de stabilire a despăgubirilor, solicitând ca instanţa să stabilească suma ce li se cuvine cu acest titlu pentru exproprierea imobilului compus din teren în suprafaţă de 526 m.p. situat în Bucureşti, şi construcţia situată pe acest teren.
În motivare, reclamanţii au arătat că prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor din data de 22 aprilie 2008, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 s-a dispus exproprierea terenului în suprafaţă de 526 m.p., situat în Bucureşti, şi construcţia situată pe acest teren, stabilindu-se o despăgubire de 191.406,21 RON, echivalentul a 53.708,46 euro.
Reclamanţii au precizat că anterior emiterii hotărârii contestate, astfel cum s-a consemnat în procesul-verbal din data de 21 aprilie 2008 au învederat faptul că nu sunt de acord cu cuantumul despăgubirilor acordate pentru terenul în suprafaţă de 526 m.p., situat în Bucureşti, şi construcţia de pe acest teren, arătând faptul că valoarea de circulaţie atât a terenului, cât şi a construcţiei, este mai mare decât cea care a fost stabilită de expropriator.
În dovedirea cererii, reclamanţii au solicitat proba cu expertiză tehnică imobiliară, care urmează a se efectua potrivit prevederilor art. 25 din Legea nr. 33/1994 şi proba cu înscrisuri.
Pârâtul Statul Român, reprezentat prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr. 119 din 01 februarie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins cererea introdusă de reclamanta C.F., ca fiind formulată de o persoană fără capacitate procesuală de folosinţă; a admis cererea formulată de ceilalţi reclamanţi; a dispus stabilirea despăgubirilor pentru imobilul expropriat compus din terenul în suprafaţă de 526 m.p. situat în Bucureşti, şi pentru construcţia situată pe acest teren la valoarea stabilită potrivit coraportului de expertiză efectuat în cauză la nivelul sumei de 125.714 euro; s-a dispus obligarea pârâtului Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, la plata sumei de 125.714 euro către reclamanţii C.V., C.M., C.P., în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii C.F., C.V., C.M. şi C.P. sunt titularii dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 526 m.p. situat în Bucureşti, şi asupra construcţiei de pe acest teren; terenul este situat în zona afectată de lucrarea de interes public local „Fluidizare trafic şi centura rutieră a Municipiului Bucureşti - reabilitare şi extindere la patru benzi a centurii rutiere a Municipiului Bucureşti”.
În fapt, prin Legea nr. 198/2004 a fost declarată de utilitate publică această lucrare de interes local, conform procesului-verbal pentru consemnarea cercetării prealabile; hotărârea a fost adusă la cunoştinţă publică, potrivit art. 11 din Legea nr. 33/1994, prin afişare la sediul Consiliului Local al Sectorului 1.
Pentru declararea utilităţii publice, s-a respectat procedura prevăzută de Legea nr. 33/1994, efectuându-se cercetarea prealabilă; în acelaşi timp, lucrarea de interes public local a fost înscrisă în planurile urbanistice şi de amenajare a teritoriului, potrivit procesului-verbal depus la dosar.
Reclamanţii au fost notificaţi asupra măsurii exproprierii privind dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 526 m.p. situat în Bucureşti, şi asupra construcţiei situate pe acest teren.
Totodată, Tribunalul a reţinut că prin notificarea înaintată li s-a comunicat reclamanţilor şi cuantumul despăgubirilor propuse pe baza raportului de evaluare întocmit, respectiv suma de 191.406,21 RON, echivalentul a 53.708,46 euro pentru terenul şi construcţia anterior menţionate.
Tribunalul a mai reţinut că reclamanţii nu au formulat întâmpinare în termenul prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, respectiv, de 45 de zile în faţa Comisiei de soluţionare a întâmpinărilor cu privire la măsura în sine a exproprierii, însă, anterior emiterii hotărârii contestate, prin procesul-verbal din data de 21 aprilie 2008 au arătat faptul că nu sunt de acord cu cuantumul despăgubirilor acordate pentru terenul în suprafaţă de 526 m.p. situat în Bucureşti, şi construcţia de pe acest teren, învederând că valoarea de circulaţie a imobilului în întregul său este mai mare decât cea care a fost stabilită de expropriator.
Instanţa de fond a făcut aplicarea art. 26 şi art. 27 din Legea nr. 33/1994 şi a reţinut că în cauza de faţă, modul de calcul prezentat în expertiza efectuată de cei trei experţi a rezultat din aplicarea metodei comparaţiei cu alte imobile asemănătoare care au fost vândute la preţul de circulaţie, precum şi metoda calculului valorii de circulaţie în raport de preţul terenurilor asemănătoare, reieşit de pe piaţa imobiliară.
Instanţa de fond a reţinut concluziile unanime ale raportului de expertiză prin care s-a stabilit faptul că valoarea de circulaţie a imobilului compus din terenului în suprafaţă de 526 m.p. situat în Bucureşti, şi construcţia situată pe acest teren, este de 125.714 euro.
Prin urmare, în baza art. 21 şi urm. din Legea nr. 33/1994, Tribunalul a admis cererea, constatând îndeplinite formalităţile legale şi a dispus stabilirea despăgubirilor pentru imobilul expropriat potrivit celor stabilite prin coraportul de expertiză efectuat în cauză înregistrat în 12 mai 2009 la nivelul sumei de 125.714 euro; s-a dispus obligarea pârâtei plata acestei sume către reclamanţii C.V., C.M., C.P. în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.
Cu privire la reclamanta C.F., al cărei deces a intervenit după data învestirii instanţei de judecată şi ai cărei moştenitori sunt ceilalţi reclamanţi din prezenta cauză, Tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesuale de folosinţă a acesteia şi a respins cererea ca fiind introdusă de o persoană fără capacitate procesuală de folosinţă.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA.
În motivare, pârâtul a arătat că instanţa a omologat în mod greşit raportul de expertiză, întrucât întocmirea acestuia s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale. Potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la stabilirea valorii despăgubirii pentru imobilul expropriat se are în vedere preţul cu care se vând în mod obişnuit imobile aflate în aceeaşi unitate administrativ-teritorială. Altfel spus, la stabilirea valorii despăgubirii comisia formată din cei 3 experţi trebuie să se raporteze la valoarea de tranzacţionare a imobilelor şi nu la valoarea de ofertare.
Pârâtul a susţinut că, în cauză, comisia de experţi a stabilit valoarea despăgubirilor prin raportare la valoarea de ofertare a unor imobile similare, fără să ţină cont de dispoziţiile art. 26 din actul normativ de referinţă. Chiar dacă la stabilirea valorii finale s-a făcut o corecţie a preţului de ofertare prin scăderea unui procent reprezentând marja de negociere, valoarea astfel obţinută este mult superioară valorii reale.
De asemenea, a arătat că în mod greşit instanţa a încuviinţat ca obiectiv al expertizei stabilirea valorii de circulaţie a terenului supus exproprierii la momentul instituirii acestei măsuri. Potrivit aceluiaşi text de lege, stabilirea valorii despăgubirilor prin expertiză se raportează la momentul efectuării expertizei.
Faţă de acestea, pârâtul a solicitat efectuarea unei noi expertize care să reflecte adevărata valoare a despăgubirilor.
Reclamanţii au formulat întâmpinare, prin care au arătat că pârâtul nu a formulat obiecţiuni le expertiza întocmită în cauză, că imobilul a fost expropriat şi afectat de lucrările vizate prin actul de expropriere, anterior momentului efectuării expertizei, că stabilirea cuantumului despăgubirilor trebuie să reflecte valoarea reală a imobilului la momentul exproprierii şi nu valoarea stabilită ulterior acestui moment, care poate suferi o scădere ca urmare a factorului timp sau a condiţiilor actuale de piaţă.
La termenul de judecată din 09 decembrie 2010, instanţa de apel a încuviinţat pentru pârât proba cu înscrisuri şi efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, având ca obiectiv stabilirea valorii de circulaţie a imobilului în litigiu în raport de valorile de tranzacţionare, respectiv preţuri stabilite în convenţii şi nu în oferte de vânzare apărute în publicaţiile de specialitate. Ca momente pe care comisia trebuia să le aibă în vedere s-a stabilit: momentul exproprierii, data efectuării expertizei în faţa primei instanţe, cât şi momentul întocmirii raportului de expertiză în faza procesuală a apelului, experţii urmând să stabilească aceste valori atât în euro, cât şi în RON. De asemenea, s-a dispus ca experţii să stabilească dacă există daune aduse proprietarului imobilului, sau dimpotrivă, dacă pentru imobilul rămas se înregistrează un spor de valoare în urma exproprierii. Totodată, instanţa de apel a pus în vedere pârâtului să depună la dosar acte de tranzacţionare din care să rezulte preţurile comparabile ale unor imobile similare cu imobilul expropriat.
Prin decizia civilă nr. 563A din 02 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a admis în parte contestaţia împotriva hotărârii din 22 aprilie 2008 emisă de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004, pe care a modificat-o în parte, în sensul că despăgubirile pentru terenul expropriat ce se cuvin contestatorilor sunt în cuantum de 83.348 euro, în loc de 52.600 euro, suma urmând să fie plătită în echivalent RON la data plăţii; a menţinut restul dispoziţiilor din hotărârea din 2008, referitoare la valoarea investiţiilor, precum şi a celorlalte dispoziţii din această hotărâre; a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că, potrivit raportului de expertiză efectuat în apel, dar şi documentelor anexate, comisia de experţi a avut în vedere la efectuarea raportului, preţuri de tranzacţionare, astfel cum prevede art. 26 din Legea nr. 33/1994, preţuri ilustrate în contractele de vânzare cumpărare puse la dispoziţia acesteia de către părţi, aşadar chiar părţile fiind cele care au atribuit imobilelor respective calitatea de imobile similare.
Cum la momentul efectuării primului raport de expertiză, la expertiza efectuată în apel s-a avut în vedere un singur contract de vânzare-cumpărare cu privire la care s-au aplicat corecţii suplimentare, instanţa de apel a procedat la valorificarea aceastei expertize pentru momentul evaluării în faţa instanţei de fond faţă de lipsa identificării altor tranzacţii.
În ce priveşte sporul de valoare, instanţa de apel a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 26 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 care stabilesc că: „în cazul exproprierii parţiale, dacă partea de imobil rămasă neexpropriată va dobândi un spor de valoare ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza, experţii ţinând seama de prevederile alineatului precedent, vor putea propune instanţei o eventuală reducere numai a daunelor”.
În calea de atac a apelului, s-a încuviinţat o expertiză având ca obiectiv stabilirea existenţei/inexistenţei sporului de valoare, pe care îl dobândeşte partea de imobil neexpropriată, respectiv stabilirea daunelor, conform art. 26 din Legea nr. 33/1994.
În ceea ce priveşte sporul de valoare adus imobilului, precum şi daunele încercate de către proprietari, instanţa de apel a achiesat la punctul de vedere comun al celor trei experţi, în sensul că daunele aduse proprietarului imobilului sunt egale cu sporul de valoare în urma exproprierii, apreciindu-se că daunele şi sporul de valoare se anulează reciproc.
În ce priveşte momentul la care trebuie calculate despăgubirile ce se cuvin proprietarului expropriat, instanţa de apel a avut în vedere textul de lege invocat, respectiv dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 care prevăd ca moment al stabilirii acestui preţ: „la data întocmirii raportului de expertiză (...)”.
În consecinţă, Curtea de apel a validat acest raport de expertiză în ceea ce priveşte valoarea imobilului expropriat la momentul efectuării raportului de expertiză în fond, având în vedere faptul că proprietarii terenurilor expropriate au fost privaţi de posibilitatea lor de a-şi exercita prerogativele dreptului de proprietate, ca efect al exproprierii; ulterior dispunerii măsurii, aceştia nu beneficiază de despăgubiri care, în opinia lor, să fie proporţionale şi echitabile, raportate la valoarea bunului de care au fost privaţi; pe de altă parte, s-a apreciat că exercitarea căii de atac a apelului, care a temporizat soluţionarea irevocabilă a cauzei, nu poate fi imputată acestora.
Instanţa de apel a avut în vedere la stabilirea despăgubirilor exprimarea acestora în moneda europeană, dată fiind fluctuaţia pe care o înregistrează moneda naţională în raport cu aceasta, precum şi faptul că această valută este des folosită în tranzacţiile de pe teritoriul României, urmând ca plata efectivă a despăgubirilor acordate să se realizeze în moneda naţională la cursul din data plăţii, în acord cu Regulamentul nr. 4 din 1 aprilie 2005, privind regimul valutar, republicat, emis de Banca Naţională a României, publicat în M. Of. nr. 616/06.09.2007.
De asemenea, instanţa de apel a stabilit că plata urmează să se efectueze în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de acordare a despăgubirilor, respectiv data pronunţării acestei decizii, prin raportare la art. 30 din Legea nr. 33/1994 care instituie un asemenea termen în favoarea expropriaţilor.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, arătând că instanţele anterioare au aplicat în mod greşit normele incidente în materie, pronunţând astfel o soluţie nelegală.
În mod greşit instanţa de apel a omologat raportul de expertiză sub aspectul evaluării făcute la data întocmirii raportului de expertiză în faţa instanţei de fond, fiind astfel încălcate prevederile art. 26 alin. (2) care dispun fără echivoc că „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.”
În cazul de faţă, raportul de expertiză care, în opinia instanţei de apel, ar fi legal întocmit a fost depus pentru termenul din 03 martie 2011, iar pentru respectarea prevederilor Legii nr. 33/1994, ar fi trebuit ca această instanţă să fi acordat valoarea despăgubirilor stabilită la momentul întocmirii expertizei în apel când a ajuns la concluzia că sentinţa tribunalului nu este legală şi temeinică, întrucât că se întemeia pe un raport de expertiză netemeinic şi întocmit cu încălcarea prevederilor legale.
Concluzia raportului de expertiză din apel este corectă în sensul că expertiza de la prima instanţă nu este temeinică şi legală, Comisia de experţi învestită de Tribunal neţinând cont de preţurile concrete de tranzacţionare, dar consecinţa acestei concluzii este aceea de a se reface şi de a se omologa valoarea stabilită, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, la data întocmirii raportului de expertiză.
Neprocedând în acest fel, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală.
În mod greşit instanţa de apel a stabilit un termen de 30 de zile de la data deciziei pronunţate în apel pentru plata despăgubirilor, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 33/1994.
Dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 198/2004 făceau trimitere la momentul promovării acţiunii la legea generală în materia exproprierilor, Legea nr. 33/1994: „Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.”
Aceleaşi dispoziţii se regăsesc şi în noua lege, în art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010: „Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.”
Prin urmare, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 33/1994 cu privire la stabilirea unui termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, întrucât există prevederi speciale în Legea nr. 255/2010; art. 19 alin. (11) stabileşte că: „În cazul în care titularul sau unul dintre titularii dreptului real, aflaţi în concurs, nu este de acord cu despăgubirea stabilită, suma reprezentând despăgubirea se consemnează pe numele titularului sau, după caz, despăgubirea va fi eliberată în baza cererii formulate în acest sens, însoţită de acte autentice sau de hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă de stabilire a cuantumului despăgubirii ori, după caz, de declaraţia autentică de acceptare a cuantumului despăgubirii prevăzute în hotărârea de stabilire a despăgubirii.”
Intimaţii-reclamanţi nu au formulat întâmpinare la motivele de recurs, dar la data de 25 mai 2012 au depus note, însoţite de un talon de pensie.
Recursul este fondat, potrivit celor ce succed.
Prin cererea de chemare în judecată promovată în condiţiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, intimaţii-reclamanţi au contestat cuantumul despăgubirilor ce le-au fost stabilite prin hotărârea din 22 aprilie 2008 emisă de Comisia de aplicare a Legii 198/2004, respectiv suma de 191.406,21 RON (echivalentul a 53.708,46 euro) pentru măsura exproprierii dispuse cu privire la terenul de 526 m.p. din Bucureşti (nu şi pentru construcţia aflată pe teren, astfel cum a reţinut instanţa de apel şi cum intimaţii au confirmat şi instanţei de recurs), în vederea realizării unei lucrări de interes public local - „Fluidizare trafic şi centura rutieră a Municipiului Bucureşti - reabilitare şi extindere la patru benzi a centurii rutiere a Municipiului Bucureşti”, exproprierea fiind dispusă în condiţiile acestui act normativ special Legea nr. 198/2004 (în prezent abrogată, succedată fiind de Legea nr. 255/2011).
Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, normele de la art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 (dreptul comun în materia exproprierii) constituie norme de trimitere în situaţia exproprierilor dispuse în baza legii speciale menţionate.
Deşi ambele instanţe de fond au pornit de la această constatare, dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 au fost greşit aplicate atât de Tribunal, (întrucât instanţa de apel a încuviinţat refacerea expertizei în calea de atac), dar şi de Curtea de apel, astfel cum se va arăta:
Înalta Curte constată că prima instanţă a procedat la constituirea Comisiei de experţi în condiţiile prescrise de art. 25 din Legea nr. 33/1994, însă a dispus omologarea (co)raportului de expertiză, deşi acesta nu reflecta criteriul legal prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 (ci prezenta o valoare a despăgubirilor în raport cu oferte de tranzacţionare - metoda comparaţiei prin bonitare), astfel că, instanţa de apel în mod legal a dispus refacerea probei în apel, în condiţiile art. 295 C. proc. civ., punându-se în vedere experţilor respectarea criteriilor legale inserate în textul menţionat (metoda comparaţiei directe), sens în care a dispus în sarcina apelantului să depună la dosar contracte de vânzare-cumpărare din care să reiasă valoarea de tranzactionare pentru terenuri similare, astfel cum rezultă din încheierea din data de 09 decembrie 2010.
Pe de altă parte, pe lângă obiectivul privind eventualitatea altor daune produse proprietarilor ca efect al măsurii exproprierii, Curtea de apel a stabilit în sarcina experţilor trei momente pentru determinarea cuantumului despăgubirilor: data exproprierii, data efectuării expertizei la prima instanţă şi data efectuării lucrării din apel.
Din punct de vedere al criteriilor legale a căror aplicare se verifică pe calea prezentul recurs, Înalta Curte constată că experţii au avut la dispoziţie un singur contract de vânzare-cumpărare pentru un teren similar amplasat în aceeaşi unitate administrativ-teritorială, celelalte contracte de vânzare-cumpărare depuse cu titlu de comparabile (respectiv din anul 2008), fiind plasate în afara perioadei de referinţă ce interesează în cauză; de asemenea, şi experţii din apel s-au folosit orientativ de ofertele de vânzare-cumpărare pentru perioada octombrie 2010-ianuarie 2011, în afara verificărilor stabilite de instanţa de apel.
Potrivit obiectivelor stabilite în sarcina lor, cei trei experţi desemnaţi în condiţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994 au determinat valoarea despăgubirilor la cele trei momente indicate de instanţă. Dintre acestea, în aplicare dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din lege, instanţa de apel a apreciat că „momentul efectuării expertizei” este cel al întocmirii lucrării la prima instanţă.
Înalta Curte constată că potrivit prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994: „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa, vor ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel, în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietatrului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.”
Prin urmare, conform textului citat, reperul temporal stabilit de norma aplicabilă este data efectuării experizei, cum corect a reţinut şi instanţa de apel.
Numai că înţelesul acestei sintagme a fost greşit reţinut; data fectuării expertizei, în contextul acestei norme nu poate fi aceea a întocmirii raportului la prima instanţă, câtă vreme şi instanţa de apel este instanţă de fond,având în vedere caracterul devolutiv al apelului cu cele două limite ale sale - determinate de ceea ce s-a apelat (tantum devolutum quantum apellatum) şi de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă (tantum devolutum quantum judicatum); ca atare, instanţa de apel realizează o nouă judecată asupra fondului în aceste limite, verificând atât stabilirea situaţiei de fapt, cât şi identificarea, interpretarea şi aplicarea normelor incidente la situaţia de fapt reţinută, sens în care dispune art. 295 alin. (1) C. proc. civ.
Tocmai datorită caracterului devolutiv al apelului, legea procesuală îngăduie instanţei de apel administrarea probelor în condiţiile art. 295 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel putând să dispună refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă ori admnistrarea unor probe noi în apel.
În cauză, Curtea de apel, constatând încălcarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 cu ocazia efectuării raportului de expertiză în primă instanţă a dispus refacerea acestei probe, în conformitate cu art. 295 alin. (2) C. proc. civ.
Pe de altă parte, indiferent dacă se dispunea refacerea sau completarea expertizei ori administrarea acesteia ca probă nouă în apel, această dispoziţie avea semnificaţia concretizării reperului temporal prevăzut de art. 26 alin. (2) - („data efectuării expertizei”) pentru determinarea valorii despăgubirilor în cauză, neexistând nicio raţiune nici de ordin procesual, nici decurgând din vreo normă a legii speciale, spre a se opta pentru data întocmirii lucrării la prima instanţă, câtă vreme calea de atac a fost legal exercitată, iar apelantul a invocat în mod procedural vătămarea ce i s-a produs prin expertiza efectuată cu încălcarea dispoziţiilor legale.
Din perspectiva verificării respectării cerinţelor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, concretizarea „datei efectuării expertizei” depinde de proba omologată de instanţa de apel, neimpunându-se în toate situaţiile refacerea probei în calea de atac, instanţa de apel însăşi putând să îşi fundamenteze soluţia pe lucrarea efectuată la instanţa anterioară.
Ca atare, Înalta Curte, constată că prevederile normei analizate au fost greşit aplicate de Curtea de apel, astfel că, în aplicarea art. 312 alin. (1) şi (3) rap. la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul pârâtului va fi admis; drept urmare, decizia recurată urmează a fi modificată, însă, doar în sensul stabilirii cuantumului despăgubirilor la nivelul sumei de 70.131 euro, astfel cum ea a fost determinată prin raportul de expertiză, în considerarea momentului efectuării raportului de expertiză în apel, restul dispoziţiilor instanţei de apel rămânând neschimbate.
Aşa cum s-a arătat la stabilirea acestei valori, experţii au aplicat criteriul prevăzut de aceeaşi normă - preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel, în unitatea administrativ-teritorială -, având la dispoziţie contractul de vânzare-cumpărare din 27 ianuarie 2010, celelalte contracte de vânzare-cumpărare fiind mult anterioare (anul 2008); deşi instanţa de apel a pus în vedere apelantului să depună şi alte comparabile mai apropiate datei efectuării expertizei (martie 2011), acesta nu s-a conformat.
Chiar dacă este vorba despre o unică tranzacţie, cerinţele art. 26 alin. (2) sunt respectate, întrucât nici la momentul efectuării raportului de expertiză la instanţa anterioară, ca de altfel nici până la data judecării prezentului recurs, asemenea probe nu au fost produse în cauză, astfel încât, pentru stabilirea valorii despăgubirilor, în mod corect experţii s-au raportat la criterii proxime, care sunt în vecinătatea criteriului legal indicat, prevalându-se în acest sens de instrumentul tehnic al metodei comparaţiei directe, după cum s-a arătat.
Recurentul-pârât avea posibilitatea depunerii unor astfel de comparabile şi în recurs, în raport cu dispoziţiile art. 305 C. proc. civ., astfel că susţinerile din memoriul de recurs cu acest obiect nu pot fi primite; în consecinţă, recurentul nu poate solicita casarea cu trimitere la instanţa de apel pentru efectuarea unei noi expertize, întrucât se află în situaţia de a-şi invoca propria culpă, sens în care Înalta Curte constată incidenţa dispoziţiilor art. 108 alin. (4) C. proc. civ.
Totodată, se va înlătura critica privind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 33/1994, în baza căreia instanţa de apel ar fi stabilit ca plata despăgubirilor să se aibă loc într-un termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii [recurentul susţinând că dispoziţia excede normelor de trimitere din Legea nr. 33/1994 ce sunt indicate prin art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004], întrucât se constată că această dispoziţie a primei intsnaţe nu a fost criticată prin motivele de apel, ci este invocată omisso medio, direct în recurs, ceea ce nu poate fi primit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, împotriva deciziei nr. 563A din 02 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Modifică în parte decizia recurată, în sensul că stabileşte cuantumul despăgubirilor la suma de 70.131 euro.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4055/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 4062/2012. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
