ICCJ. Decizia nr. 4073/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 4073/2012
Dosar nr. 3870/99/2010*
Şedinţa publică de la 23 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 717 din 7 aprilie 2011 pronunţată de Tribunalul Iaşi s-a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi totodată s-a respins ca neîntemeiată acţiunea în pretenţii formulată de reclamantul W.I.D. în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL.
Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, prin decizia nr. 132 din 12 decembrie 2011, a admis apelul reclamantului, a schimbat în parte sentinţa apelată, a admis acţiunea, a obligat pârâta să achite reclamantului suma de 250.000 euro plătibile în lei la cursul din ziua plăţii, reprezentând diferenţa de preţ, cu cheltuieli de judecată aferente.
În fundamentarea acestei decizii instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că în speţă sunt îndeplinite toate obligaţiile prevăzute în sarcina apelantului prin actul adiţional încheiat la 2 iunie 2009 referitoare la funcţionarea instalaţiilor contractate la 100% din capacitate şi la recepţia acestora de către reprezentanţii autorităţii de mediu, fiind aplicabile astfel prevederile art. 1 din acelaşi act privind obligaţia corelativă a cumpărătorului de plată a sumei de 250.000 euro în 75 de zile de la recepţia finală a instalaţiilor.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC A. SRL Iaşi, solicitând admiterea acesteia, modificarea deciziei atacate în sensul menţinerii ca legală a hotărârii instanţei de fond.
Recurenta-pârâtă îşi subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acestea vizând faptul că instanţa a interpretat greşit atât voinţa părţilor exprimată în dispoziţiile actului adiţional cât şi prevederile legale reglementând activitatea de construire considerând în mod nelegal că sunt îndeplinite condiţiile pentru efectuarea plăţii restului de preţ.
În argumentaţia adusă în susţinerea acestor critici recurenta s-a raportat la modul în care a decurs recepţia finală a lucrărilor, la persoanele care au semnat procesul-verbal de recepţie din 15 septembrie 2009.
Arată că în opinia sa semnătura reprezentanţilor autorităţii de mediu era esenţială, având în vedere că aceasta a eliberat autorizaţia de construire (autorizaţia integrată de mediu din 11 decembrie 2007) şi că actul adiţional din 2 iunie 2009 face referire expresă la sistemul de monitorizare, neinstalat nici în prezent, aşa cum reiese din nota de constatare a A.R.P.M. din 20 octombrie 2011, pct. 2.
Înalta Curte, examinând cererea de recurs din perspectiva criticilor invocate, reţine nemotivarea în drept a acesteia în raport de reglementarea cuprinsă în art. 3021 lit. c) C. proc. civ., urmând a admite excepţia invocată de intimata-reclamantă pentru următoarele considerente.
Recursul, cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea expresă şi limitativă redată în art. 304 C. proc. civ.
Practic, prin criticile invocate recurenta-pârâtă îşi exprimă nemulţumirea cu privire la soluţiile pronunţate de instanţă, dar aduce în susţinere argumente ce îşi propun să repună în discuţie situaţii de fapt precum şi reinterpretarea probatoriului, împrejurare care situează analiza acestora în sfera controlului de temeinicie şi nu în aceea a controlului de legalitate configurat expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ.
Aşadar, simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurentă, reiterarea unor situaţii de fapt, invocarea probatoriului administrat, în lipsa unei argumentaţii în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de modificare indicate fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate de către instanţa de recurs.
În considerarea celor ce preced, constatând că recurentul nu s-a conformat obligaţiei reglementată de dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de recurs şi dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va admite excepţia nulităţii recursului în temeiul art. 3021 lit. c) C. proc. civ. şi, în raport de art. 274 C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă să plătească intimatului-reclamant cheltuieli de judecată în sumă de 4.114 RON reprezentând onorariu de avocat şi cheltuieli de transport.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepţia invocată de intimatul-reclarnant.
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă SC A. SRL Iaşi împotriva deciziei nr. 132 din 12 decembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, în temeiul art. 302 lit. c) C. proc. civ.
Obligă recurenta-pârâtă să plătească intimatului-reclamant 4.114 RON cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 23 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4068/2012. Civil. Contestaţie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 4078/2012. Civil. Pretenţii. Suspendare... → |
|---|
