ICCJ. Decizia nr. 4147/2012. Civil. Fond funciar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4147/2012
Dosar nr. 4111/2/2011
Şedinţa publică din 6 iunie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, la data de 03 mai 2011, petentul P.G.C. a solicitat revizuirea deciziilor nr. 131 din 31 martie 2011 şi nr. 173 din 28 aprilie 2011, pronunţate de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, în Dosarul nr. 6717/87/2010.
Cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 1, 2, 4, 5 şi 7 C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 289R din 28 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul-reclamant P.G.C.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prin decizia civilă nr. 131R din 31 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia inadmisibilităţii recursului şi respins, ca inadmisibil, recursul formulat de recurentul-reclamant P.G.C. împotriva deciziei civile nr. 189 din 28 ianuarie 2011, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia civilă, în Dosarul nr. 6717/87/2010, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Comisia locală de fond funciar Botoroaga, Comisia judeţeană de fond funciar Teleorman, C.M. - primarul şi preşedintele Comisiei locale de fond funciar, O.M. - secretarul Primăriei şi a Comisiei locale de fond funciar.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut că, pe calea recursului, s-a atacat decizia civilă nr. 189 din data de 28 ianuarie 2011 a Tribunalului Teleorman, secţia civilă, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a unor decizii date în recurs.
Potrivit art. 328 C. proc. civ., hotărârea asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.
Potrivit art. 377 alin. (2) C. proc. civ., sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs, chiar dacă, prin acestea, s-a soluţionat fondul pricinii.
Hotărârea atacată este irevocabilă şi nu poate fi atacată cu recurs, conform art. 328 alin. (1) raportat la art. 377 alin. (2) pct. 4 şi art. 299 alin. (1) C. proc. civ.
Nu se pune problema încălcării liberului acces la justiţie atât timp cât reclamantul a avut la dispoziţie judecarea cererii sale în fond, în primă instanţă şi în recurs.
Art. 4 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 554/2004 reglementează excepţia de nelegalitate a unui act administrativ, neavând legătură cu excepţia inadmisibilităţii prezentei căi de atac.
Prin decizia civilă nr. 173R din 28 aprilie 2011, aceeaşi instanţă a respins, ca neîntemeiată, cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 131R din 31 martie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, în Dosarul nr. 6717/87/2010, formulată de petentul-recurent P.G.C., în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Comisia locală de fond funciar Botoroaga, Comisia judeţeană de fond funciar Teleorman, C.M. - primarul şi preşedintele Comisiei locale de fond funciar, O.M. - secretarul Primăriei şi a Comisiei locale de fond funciar.
În motivarea deciziei, s-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 281 C. proc. civ., „dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii, în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar, în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare.”
Prin urmare, cererea este deschisă celui interesat, exclusiv în ipoteza în care instanţa, la soluţionarea cererii reclamantului (în situaţia recursului, instanţa de recurs, la evocarea fondului după casarea cu reţinere), a omis a se pronunţa cu privire la un capăt al cererii principale, asupra unei cereri accesorii, conexe sau incidentale.
Or, în speţă, instanţa de recurs a respins recursul ca inadmisibil, constatând că decizia Tribunalului, dată în soluţionarea căii de atac a recursului, nu era supusă recursului, la Curtea de apel, recurentul reclamant neavând deschisă această cale de atac.
Rezultă, deci, cu evidenţă, că, în cauză, nu este îndeplinită condiţia art. 2812 C. proc. civ. pentru a se putea promova o cerere de completare a dispozitivului, deoarece instanţa de recurs nu a soluţionat cauza în fond, ci a respins o cale de atac ca inadmisibilă, nefiind totodată învestită nici cu soluţionarea vreunei cereri accesorii sau incidentale.
Asupra revizuirii formulate împotriva acestor două decizii, Curtea a reţinut că revizuirea este calea extraordinară de atac de retractare ce vizează îndreptarea erorilor de fapt, doctrina reţinând că ea „urmăreşte retractarea hotărârii în care starea de fapt stabilită nu corespunde adevărului obiectiv”.
Dat fiind caracterul său excepţional, aceasta poate fi promovată doar pentru motivele strict şi limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ. şi în termenele şi condiţiile prescrise de acest text de lege şi următoarele din Cod.
Verificând motivele invocate de către revizuent, Curtea a constatat că acestea tind să susţină nelegalitatea şi netemeinicia deciziilor atacate, ca urmare a unor greşeli de apreciere ale cauzei făcute de către instanţele ce au judecat cauza în fond şi în recurs.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul P.G.C.
În dezvoltarea criticilor formulate, reclamantul a arătat că instanţa de apel i-a încălcat dreptul imprescriptibil şi interesul său legitim, ignorând prevederile art. 322 pct. 2, 3, 4, 5 şi 7 C. proc. civ. şi actele sale legale.
Instanţa nu a dispus măsuri de îndreptare a erorilor judiciare de drept şi de fapt, săvârşite cu bună ştiinţă în cadrul procesului iniţial şi de sancţionare a persoanelor vinovate, conform prevederilor art. 52 alin. (1) şi (3) din Constituţia României, încălcând, în mod flagrant, dispoziţiile art. 44 şi 46 din Constituţie care garantează dreptul de proprietate şi dreptul la moştenire.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor succede:
Sub un prim aspect, se constată că obiect al cererii de revizuire formulate de reclamantul P.G.C. îl constituie deciziile nr. 131 din 31 martie 2011 şi nr. 173 din 28 aprilie 2011, pronunţate de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, în Dosarul nr. 6717/87/2010, iar cauza revizuirii o reprezintă pretinsa contrarietate a acestor hotărâri cu sentinţele civile nr. 236 din 04 februarie 2009 şi nr. 666 din 12 august 2010, pronunţate de Judecătoria Videle şi decizia civilă nr. 314R din 08 mai 2009 a Tribunalului Teleorman.
Or, astfel cum corect a reţinut instanţa de revizuire, prin cele două decizii, obiect al prezentei revizuiri, s-a a admis excepţia inadmisibilităţii recursului şi a fost respins, ca inadmisibil, recursul formulat de recurentul-reclamant P.G.C. împotriva deciziei civile nr. 189 din 28 ianuarie 2011, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia civilă, în Dosarul nr. 6717/87/2010, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Comisia locală de fond funciar Botoroaga, Comisia judeţeană de fond funciar Teleorman, C.M. - primarul şi preşedintele Comisiei locale de fond funciar, O.M. - secretarul Primăriei şi al Comisiei locale de fond funciar, respectiv a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 131R din 31 martie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, în Dosarul nr. 6717/87/2010, formulată de acelaşi petent, pentru aspecte procedurale peremptorii.
În drept, în conformitate cu art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de instanţe de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Invocarea motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii legale:
- existenta unor hotărâri definitive contradictorii;
- hotărârile potrivnice să fie pronunţate în aceeaşi pricină, trebuind să existe tripla identitate - de părţi, obiect şi cauză juridică, elemente ce caracterizează puterea lucrului judecat;
- hotărârile să fie pronunţate în dosare diferite, iar nu în aceeaşi cauză, pe parcursul mai multor cicluri procesuale, determinate de căile de atac exercitate de părţi;
- în al doilea proces, să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei;
- să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, întrucât, dacă revizuientul doreşte să obţină schimbarea primei hotărâri, cererea de revizuire este lipsită de interes.
Raportând cererea de revizuire formulată de reclamantul P.G.C. la cerinţele impuse de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte consideră că, în cauza dedusă judecăţii, aceste condiţii nu sunt îndeplinite, pentru a fi operant motivul de revizuire reglementat de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Astfel, pronunţându-se o soluţie de inadmisibilitate a recursului, conform deciziei civile nr. 131R din 31 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, pentru argumentul că decizia atacată cu acel recurs este irevocabilă, în considerarea art. 328 alin. (1) raportat la art. 377 alin. (2) pct. 4 şi art. 299 alin. (1) C. proc. civ. şi respingându-se cererea de completare a acestei decizii, cele două hotărâri nu poate forma obiect al revizuirii, întemeiate pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., întrucât, prin pronunţarea acestor hotărâri, nu se poate reţine încălcarea autorităţii de lucru judecat, care este de esenţa revizuirii reglementată de aceste dispoziţii legale, ce au întemeiat cererea revizuientului.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de revizuientul-reclamant P.G.C. împotriva deciziei nr. 289 din 28 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul P.G.C. împotriva deciziei nr. 289 din 28 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4145/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 4150/2012. Civil. Obligaţie de a face.... → |
|---|
