ICCJ. Decizia nr. 4150/2012. Civil. Obligaţie de a face. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4150/2012
Dosar nr. 549/59/2011
Şedinţa publică din 6 iunie 2012
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin decizia nr. 962 din 19 aprilie 2011, Curtea de Apel Timişoara a respins recursul declarat de reclamantul P.I. împotriva sentinţei nr. 2059 din 09 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Timiş.
Instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, în urma analizării recursului prin prisma dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ. prin raportare la dispoziţiile art. 1201 C. civ., că legal prima instanţa a aplicat dispoziţiile art. 1201 C. civ., constatând identitatea de părţi, obiect şi cauză în dosarul de faţă cu litigiul ce a tăcut obiectul Dosarului nr. 5108/30/2007.
Au fost apreciate ca lipsite de relevanţă susţinerile reclamantului în soluţionarea excepţiei autorităţii de lucru judecat, întrucât raportarea se face la elementele care constituie Dosarul nr. 5108/30/2007 al Tribunalului Timiş, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 2083 din 16 octombrie 2007 şi decizia civilă nr. 322 din 27 februarie 2008 a Curţii de Apel Timişoara.
Împotriva sus-menţionatei decizii a formulat, la data de 27 aprilie 2011, cerere de revizuire reclamantul P.I. care, în contradictoriu cu intimata SC P. SA Timişoara, a susţinut că această hotărâre este potrivnică sentinţei civile nr. 165 din 25 ianuarie 2007 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 5740/30/2006, irevocabilă prin decizia nr. 303 din 04 aprilie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
În dezvoltarea căii de atac extraordinare deduse judecaţii, revizuientul a susţinut că în mod greşit, instanţa de recurs s-a pronunţat pe excepţia autorităţii de lucru judecat, fără a se pronunţa asupra celor solicitate prin cererea dedusă judecăţii.
A învederat că în speţă a solicitat să se constate neîndeplinirea de către intimată a obligaţiilor fixate de instanţele de judecată, deşi prin sentinţa civilă nr. 143/2002 acestea au fost stabilite punctual.
A susţinut că pe perioada aprilie 1993-iunie 1998, respectiv 26 ianuarie 1999-01 iunie 2001 au fost eronat înscrise salariile lunare în cartea de muncă, ca şi inexistenţa negocierii drepturilor salariale începând cu data de 01 iunie 2001 la zi, erori şi omisiuni ce i-au produs un prejudiciu constând în drepturile salariale ce i se cuveneau atât pentru perioada cât s-a aflat sub incidenţa contractului de muncă, cât şi după ieşirea la pensie.
Totodată, pentru neîndeplinirea acestor obligaţii stabilite irevocabil prin hotărârea judecătorească menţionată, societatea intimată a fost obligată la plata de daune cominatorii de 100 RON/zi de întârziere, începând cu data rămânerii definitive a acestei hotărâri şi până la executare.
Societatea şi-a îndeplinit întocmai obligaţiile menţionate abia la data de 01 ianuarie 2004 potrivit celor consemnate în procesul-verbal din 15 ianuarie 2004, astfel încât până în acest moment i se cuvin daunele solicitate.
Atât prima instanţă, cât şi cea de recurs nu aveau dreptul să ignore dispoziţiile sentinţei civile sus-menţionate, în baza cărora era îndreptăţit la recuperarea sumei de 39.000 RON, respectiv 61.000 RON, în ambele cazuri cuantumul sumei fiind determinat în raport de numărul de zile care au trecut de la data rămânerii definitive a titlului executoriu – 23 aprilie 2002, timp în care societatea nu a dovedit că şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite în sarcina sa irevocabil, începând cu data de 01 iunie 2001.
A mai arătat că în Dosar nr. 5740/30/2006 a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocate de intimată, iar excepţia autorităţii de lucru judecat invocate de aceeaşi intimată în Dosar nr. 5108/30/2007 a fost, de asemenea, respinsă prin sentinţa civilă nr. 2083/2007, hotărâre menţinută prin decizia civilă nr. 322/2008 a Curţii de Apel Timişoara, care a reţinut neîndeplinirea condiţiilor art. 1201 C. civ., raportat la obiectul litigiului cu care reclamantul a sesizat instanţa de judecată.
A solicitat admiterea cererii de revizuire şi modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii excepţiei autorităţii de lucru judecat, iar pe fond obligarea intimatei la plata sumei de 39.700 RON, cu titlu de daune interese.
Prin decizia nr. 1417 din 09 iunie 2011, Curtea de Apel Timişoara, în raport de obiectul cererii de revizuire şi de temeiul său juridic, în baza art. 327 C. proc. civ. cu referire la art. 158 C. proc. civ. a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În cauză, intimata SC P. SA a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii de revizuire, pe cale de excepţie, ca tardiv formulată, întrucât a fost introdusă cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 324 C. proc. civ., şi ca inadmisibilă, pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Referitor la cererea de revizuire dedusă judecăţii, se constată următoarele:
Prioritar, cu privire la excepţia invocată, se constată că aceasta nu este întemeiată, întrucât formularea cererii de revizuire a deciziei civile nr. 962 din 19 aprilie 2011 la data de 27 aprilie 2011 se plasează în interiorul termenului de o lună prevăzut de dispoziţiile art. 324 alin. (1) C. proc. civ. pentru cazul de revizuire dat.
Cât priveşte condiţiile de admisibilitate ale cererii de revizuire de faţă, se constată:
Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., „revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere (...) dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.”
Raţiunea reglementării revizuirii prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se găseşte în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi. În asemenea situaţii executarea hotărârilor este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieşirea din situaţia anormală, creată de existenţa hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea şi anularea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorităţii lucrului judecat.
Prin urmare, legea pretinde întrunirea condiţiilor stipulate de prevederile art. 1201 C. civ. (tripla identitate de părţi, obiect şi cauză) între pricinile în care s-au pronunţat hotărârile pretins potrivnice.
De asemenea, posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiţionată de împrejurarea ca în cadrul celui de-al doilea proces să nu se fi invocat prima hotărâre sau, chiar dacă aceasta a fost invocată, instanţa să fi omis soluţionarea excepţiei puterii lucrului judecat.
Dacă s-ar admite interpretarea contrară şi s-ar considera că cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri este inadmisibilă în orice situaţie, ar însemna să se nesocotească puterea lucrului judecat rezultând din cea de a doua hotărâre, ceea ce ar fi împotriva finalităţii urmărite de lege (încălcarea puterii lucrului judecat).
Prin urmare, în situaţia în care excepţia autorităţii de lucru judecat a fost invocată şi soluţionată de instanţă prin respingerea sa, partea nu mai are la îndemână calea revizuirii pentru că i se opune tocmai autoritatea de lucru judecat a dispoziţiilor instanţei relativ la modul de soluţionare a acestei excepţii.
În speţă, revizuientul a invocat contrarietatea de hotărâri între decizia civilă nr. 962/2011 a Curţii de Apel Timişoara, pe de o parte şi sentinţa civilă nr. 143/2002 a Tribunalului Timiş, decizia civilă nr. 303/2007 a Curţii de Apel Timişoara, decizia civilă nr. 322/2008 şi decizia civilă nr. 552/2003 ale aceleişi instanţe.
Prin sentinţa civilă nr. 143/2002, Tribunalul Timiş a dispus obligarea pârâtei SC P. SA la daune cominatorii de 100 RON/zi de întârziere începând cu data rămânerii definitive a acestei hotărâri şi până la îndeplinirea obligaţiilor dispuse de către instanţă în sarcina acestei pârâte.
Ulterior, prin decizia civilă nr. 552/2003, Curtea de Apel Timişoara, admiţând recursul reclamantului împotriva sentinţei civile nr. 1126/2002 a Tribunalului Timiş, a admis în parte acţiunea reclamantului şi a obligat pârâta SC P. SA să-i plătească suma de 1.643,6 RON daune compensatorii, aferente perioadei 22 aprilie 2002-22 martie 2003.
Prin cererea ce a constituit obiectul Dosarului nr. 5740/30/2007 al Tribunalului Timiş, reclamantul a solicitat „transformarea daunelor cominatorii stabilite prin sentinţa civilă nr. 143/2002 în daune compensatorii aferente perioadei 23 aprilie 2002-01 ianuarie 2004”. Această cerere a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 165/2007 a Tribunalului Timiş în sensul respingerii sale, hotărâre casată prin decizia civilă nr. 303/2007 a Curţii de Apel Timişoara. În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 2083/2007, Tribunalul Timiş a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata sumei de 61.000 RON cu titlu de daune compensatorii aferente perioadei sus-menţionate, dispoziţiile acestei hotărâri rămânând irevocabile prin decizia nr. 322/2008 a Curţii de Apel Timişoara prin care a fost respins recursul reclamantului ca nefondat.
Ulterior, prin cererea înregistrată în 2009, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 39.700 RON, cu titlu de prejudiciu calculat pe perioada 23 aprilie 2002-01 ianuarie 2004 prin transformarea daunelor cominatorii stabilite prin sentinţa civilă nr. 143/2002 în cuantum de 100 RON/zi de întârziere.
Având de soluţionat această cerere şi în raport de excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâta SC P. SA, prin sentinţa civilă nr. 2059 din 09 septembrie 2010, Tribunalul Timiş, consecinţă a admiterii excepţiei autorităţii de lucru judecat, în raport de dispoziţiile ultimei hotărâri judecătoreşti pronunţată în litigiul finalizat prin decizia civilă nr. 322/2008 a Curţii de Apel Timişoara, a respins acţiunea reclamantului, hotărâre menţinută prin decizia civilă nr. 962/2011 a Curţii de Apel Timişoara, atacată prin cererea de revizuire dedusă judecăţii.
Ca urmare, constatând că operantă tripla identitate pretinsă de textul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. între litigiile având ca obiect transformarea daunelor cominatorii în daune compensatorii pentru perioada amintită, dar şi faptul că aceasta a făcut obiectul dezbaterii în cel de-al doilea litigiu purtat între părţi, finalizat prin admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat, cererea de revizuire dedusă judecăţii, apare ca inadmisibilă, în raport de cerinţele limitativ pretinse de cazul de revizuire dat.
Se reţine, totodată, că între ultima hotărâre, decizia nr. 962/2011 a Curţii de Apel Timişoara, atacată cu cerere de revizuire şi dispoziţiile sentinţei civile nr. 143/2002 a Tribunalului Timiş, nu poate exista contrarietatea pretinsă de norma invocată drept temei al cererii de faţă, întrucât obiectul cauzei finalizată prin această hotărâre l-a constituit obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii, iar nu plata de daune compensatorii, nefiind astfel îndeplinită cerinţa identităţii de obiect şi cauză pretinsă de textul art. 1201 C. civ. pentru a putea face operantă autoritatea de lucru judecat cerută de textul art. 322 pct. 7 C.proc. civ.
Ca urmare, faţă de cele ce preced, urmează a respinge ca neîntemeiată excepţia tardivităţii cererii de revizuire, invocată de intimata SC P. SA şi ca inadmisibilă cererea de revizuire dedusă judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia tardivităţii cererii de revizuire.
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuientul P.I. împotriva deciziei nr. 962 din 19 aprilie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4147/2012. Civil. Fond funciar. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4171/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
