ICCJ. Decizia nr. 4172/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4172/2012
Dosar nr. 26495/3/2008
Şedinţa publică din 7 iunie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 08 iulie 2008 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, reclamantele P.N., P.I. şi R.A.M. au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, şi au solicitat, în principal, anularea parţială a dispoziţiei din 29 mai 2008 emisă de pârât, în sensul acordării ca măsuri reparatorii pentru proprietatea din Bucureşti, str. A, a celor două terenuri, solicitate de reclamante în suprafaţă totală de 348 m.p., situate în aceeaşi zonă, totodată să fie evaluată construcţia demolată în suprafaţă de 198 m.p. şi restituirea valorii acesteia la preţul pieţii, mai puţin suma de 80.000 RON, încasată de reclamante.
În subsidiar, reclamantele au solicitat evaluarea construcţiei demolate şi a terenului de 348 m.p. şi acordarea de măsuri reparatorii, conform sumei ce va fi stabilită prin expertiză tehnică.
Prin cererea precizatoare formulată la data de 07 octombrie 2008, reclamantele au învederat că solicită acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul proprietatea lor în suprafaţă de 348 m.p., situat în str. A, în compensare pe un alt amplasament, indicând în acest sens suprafaţa de 191 m.p. aflată în str. B, cu vecinătăţile respective şi, respectiv suprafaţa de teren de 157 m.p., situată în Bucureşti, str. C, terenurile solicitate în compensare fiind libere, aparţin Municipiului Bucureşti şi împreună au aceeaşi întindere şi valoare cu terenul proprietatea reclamantelor, conform dovezilor cu înscrisuri existente la dosar.
Prin sentinţa nr. 1132 din 28 iunie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, a fost admisă contestaţia precizată formulată de formulată de reclamantele P.N., P.I. şi R.A.M. şi a fost modificată în parte dispoziţia din 29 mai 2008 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, în sensul că propunerea de acordare de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul ce a format obiectul litigiului, situat în str. A, să se facă cu referire la valoarea de 2.007.522 RON, specificată în raportul de expertiză întocmit de expert P.C.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut ca prin procesul-verbal datat 17 februarie 1941 a fost înscris dreptul de proprietate asupra imobilului din Bucureşti, str. A, în favoarea autorului reclamantelor - I.D.P. şi că petentele sunt succesoarele acestuia, după cum rezultă din certificatele de moştenitor din 1982 şi din 1999, coroborate cu contractele de donaţie autentificate în 1986, înscrisuri anexate la dosar.
Imobilul în litigiu, compus din teren în suprafaţă de 348 m.p. şi construcţia aferentă, a fost expropriat în baza Decretului nr. 98/1989, construcţia fiind demolată, totodată stabilindu-se despăgubiri în valoare de 80.000 RON, conform procesului-verbal de evaluare din 11 ianuarie 1989, despăgubiri ce au fost ridicate la data de 02 martie 1990.
Reclamantele au formulat notificarea din 2001 în baza Legii nr. 10/2001, fiind emisă de pârâtă dispoziţia contestată.
Tribunalul a mai reţinut că, în cauza de faţă, reclamantele au solicitat prin cererea precizatoare să li se acorde măsuri reparatorii pentru terenul proprietatea lor situat în str. A, teren ce nu poate fi restituit în natură, propunând în acest sens două terenuri echivalente ca dimensiune şi valoare aflate în str. B, şi, respectiv str. C, cu vecinătăţile corespunzătoare.
Tribunalul a apreciat, în raport de dovezile existente, că nu poate fi primită solicitarea făcută de reclamante, câtă vreme nu a fost lămurită situaţia juridică a celor două terenuri, propuse în compensare prin cererea modificatoare.
În consecinţă, faţă de prevederile Legii nr. 10/2001, modificată de Legea nr. 247/2005 şi având în vedere raportul de expertiză imobiliară efectuată în cauză, Tribunalul a admis contestaţia precizată formulată de reclamante şi a modificat în parte dispoziţia contestată, în sensul că propunerea de acordare de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul în litigiu să se facă cu referire la valoarea specificată în raportul de expertiză tehnică.
Prin decizia nr. 248A din 07 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a admis apelul declarat de pârât şi a fost schimbată în tot sentinţa, în sensul că a fost respinsă contestaţia ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, potrivit art. 13, Capitolul III, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, „cuantumul final al despăgubirilor” se stabileşte de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor constituită în subordinea Cancelariei Primului Ministru al României.
În acelaşi sens, s-a arătat că prin dispoziţiile deciziei în interesul legii nr. 5/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se prevede că dispoziţiile de restituire emise după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, cum este cazul în speţă, se vor supune regimului administrativ prevăzut de aceasta, inclusiv în legătură cu cuantumul despăgubirilor.
Curtea de apel a mai reţinut că, la dosarul cauzei nu există nicio dovadă din care să rezulte că respectiva Comisie Centrală a refuzat evaluarea, ori că activitatea sa este blocată ori se desfăşoară, ca finalitate a operaţiunii de evaluare, într-un interval de timp nerezonabil, în înţelesul pe care jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului îl dă acestei noţiuni, nereguli care să justifice o eventuală intervenţie a instanţelor.
Prin urmare, instanţa de apel a constatat că în cauză au fost încălcate prevederi legale, dar şi dispoziţii judecătoreşti obligatorii şi că dispoziţia atacată a fost emisă în conformitate cu normele legale aplicabile.
împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, reclamantele P.I., P.N. şi R.A.M., indicând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantele au arătat că instanţa de fond a procedat legal, respectând prevederile Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 247/2005, atunci când a dispus măsuri reparatorii în echivalent bănesc.
Astfel, au susţinut că practica judecătorească este constantă în sensul posibilităţii instanţelor de a soluţiona notificare a şi de a stabili cuantumul despăgubirilor, cu atât mai mult cu cât ambele părţi au fost de acord cu raportul de expertiză efectuat în cauză.
Recurentele au mai arătat că instanţa de judecată are competenţa de a stabili întinderea despăgubirilor şi în raport cu prevederile art. 6 din Convenţie şi de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, deoarece calea reglementată de lege şi utilizată de recurente trebuie să fie una adecvată şi eficace pentru realizarea dreptului pretins, iar impunerea parcurgerii unei alte proceduri legale pentru acelaşi scop ar determina inclusiv majorarea duratei în care ar trebui obţinută indemnizaţia proporţională cu desconsiderarea principiilor impuse de art 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
La termenul de judecată din 07 iunie 2012 Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia nulităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ.
Analizând recursul declarat prin prisma criticilor formulate de recurent, Înalta Curte reţine următoarele:
Conform art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs sunt prevăzute limitativ în art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, raportat la motivul de recurs invocat.
Faţă de faptul că nu constituie motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, instanţa de recurs poate examina numai criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ.
Or, în speţă, nu numai că recurentele nu s-au conformat exigenţelor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., neindicând, decât formal, motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., pe care îşi întemeiază recursul, dar nu au formulat nici critici care să poată fi încadrate, din oficiu, în vreunul dintre cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Astfel, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii, nu se regăsesc veritabile critici ale deciziei pronunţate în apel, care face obiectul recursului şi nici nu se arată în ce constă nelegalitatea şi care sunt textele de lege încălcate sau aplicate greşit, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţă, în fundamentarea acesteia.
Modalitatea de motivare a recursului adoptată de către recurente constă, practic, într-o înşiruire de afirmaţii, care, nefiind structurate din punct de vedere juridic, sunt imposibil de încadrat în vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar în recurs.
Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Faţă de cele expuse mai sus, în raport de dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata nul recursul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamantele P.I., P.N. şi R.A.M. împotriva deciziei nr. 248A din 07 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4171/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4174/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
