ICCJ. Decizia nr. 4198/2012. Civil. Obligatia de a face. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA a II-a CIVILĂ
Decizia nr. 4198/2012
Dosar nr. 168/1/2012
Şedinţa publică de la 25 octombrie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 684/C din 7 aprilie 2010, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Vâlcea a admis, în parte, cererea reclamantei, a obligat pârâtele să-şi dea acordul scris în formă autentică pentru executarea lucrărilor de amenajare a imobilului proprietatea reclamantei situat în Băile Olăneşti, a dispus ca, în caz de refuz, hotărârea să ţină loc de acord scris pentru efectuarea lucrărilor menţionate, a respins capătul de cerere privind daunele cominatorii şi a obligat pârâtele la plata sumei de 1.798 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reţinând, în esenţă, că pârâtele, în mod abuziv, şi-au exercitat dreptul derivat din dreptul de proprietate de a nu-şi exprima acordul în ceea ce priveşte executarea lucrărilor de către reclamantă, îngrădind, astfel, dreptul de proprietate al acesteia garantat de Constituţie şi reglementat de art. 480 C. civ., iar, în ceea ce priveşte cererea reclamantei de obligare a pârâtelor la plata daunelor cominatorii, atâta timp cât sentinţa ţine loc de acord scris pentru efectuarea lucrărilor solicitate nu se impune plata de daune cominatorii.
Prin decizia nr. 66/A-com. din 8 septembrie 2010, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Piteşti a admis apelul declarat de pârâte, împotriva sentinţei primei instanţe, pe care a schimbat-o, în sensul că a respins, în tot, acţiunea reclamantei, reţinând, în esenţă, că părţile aflate în litigiu sunt proprietare exclusive asupra unor unităţi din aceeaşi construcţie situată în Băile Olăneşti, şi se află în coproprietate forţată asupra terenului şi acoperişului, în certificatul de urbanism fiind prevăzută necesitatea obţinerii acordului celorlalţi coproprietari, avându-se în vedere natura lucrării: demolare acoperiş, supraetajare şi reamenajare interioare.
Prin decizia nr. 427 din 1 februarie 2011, secţia comercială a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a admis recursul formulat de reclamantă, împotriva deciziei secţiei comerciale, de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Piteşti nr. 66/A-com. din 8 septembrie 2010, pe care a casat-o şi a trimis cauza aceleiaşi curţi de apel pentru rejudecarea apelului, reţinând, în esenţă, că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dreptului reclamantei la apărare, pe de o parte, pentru că a trecut la soluţionarea cauzei tară să ia în discuţie şi să se pronunţe pe cererea de amânare pentru lipsă de apărare, depusă de reclamantă, iar, pe de altă parte, pentru că, deşi a reţinut cauza în pronunţare pe excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu, şi nu au existat dezbateri pe fondul cauzei, a soluţionat cauza pe fond.
Prin decizia nr. 28/A-C din 4 mai 2011, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Piteşti a admis apelul declarat de apelantele-pârâte SC I. SRL şi SC T. SRL, împotriva sentinţei primei instanţe, pe care a schimbat-o, în sensul că a respins, în tot, acţiunea reclamantei şi a obligat intimata-reclamantă să plătească apelantelor-pârâte suma de 8,3 lei, cheltuieli de judecată.
Împotriva deciziei secţiei comerciale, de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Piteşti nr. 28/A-C din 4 mai 2011 a formulat recurs reclamanta SC V. SRL, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.
Analizând cererea de recurs în raport de criticile formulate, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia a Ii-a Civilă, prin decizia nr. 4036 din 8 decembrie 2011, a respins ca nefondat recursul formulat de reclamanta SC V. SRL şi a obligat recurenta să plătească intimatei SC T. SRL suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a dispune astfel, instanţa de recurs a constatat că prin decizia de casare nr. 427 din 1 februarie 2011, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a reţinut a fi încălcat dreptul reclamantei la apărare, întrucât pricina s-a soluţionat cu ignorarea cererii de amânare pentru lipsă de apărare, formulată de reclamantă şi, de asemenea, a reţinut că, deşi a rămas în pronunţare pe excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu, fără a exista dezbateri şi pe fondul cauzei, cauza a fost soluţionată pe fond.
În prezenta pricină, s-a constatat respectarea întocmai de către instanţa de apel, în rejudecare, a menţionatelor reglementări legale, având în vedere precizarea, întru început, a instanţei de apel cu privire la natura comercială a litigiului, a caracterului neevaluabil în bani a obiectului acestuia, pe cale de consecinţă, reţinând, în mod corect, că acesta a fost soluţionat, în primă instanţă, de secţia comercială a Tribunalului Vâlcea, în aplicarea prevederilor art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., după care, procedând, cu justeţe, la examinarea sentinţei prin prisma motivelor de apel faţă de apărările formulate şi în raport cu dispoziţiile art. 292 şi ale art. 294 C. proc. civ.
Aşadar, faţă de evocatele împrejurări, criticile ce vizează încălcarea de către instanţa de apel, în rejudecare, a dispoziţiilor art. 315 alin. (1), (2), (3) şi (31) C. proc. civ., cât şi cele cu privire la eventuala ignorare a excepţiei de necompetenţă materială nu au fost reţinute.
Împotriva acestei decizii a formulat la data de 9 ianuarie 2012 cerere de revizuire SC V. SRL Băile Olăneşti, nemotivată, prin care a invocat dispoziţiile art. 322 C. proc. civ.
Prin cererea înregistrată la data de 30 mai 2012, SC V. SRL Băile Olăneşti a depus la dosarul cauzei motivele cererii, precizând că înţelege să formuleze contestaţie în anulare, în temeiul motivului reprezentat de art. 318 C. proc. civ., aspect reţinut de către instanţă prin încheierea de şedinţă din data de 27 septembrie 2012.
În temeiul textului de lege evocat, contestatoarea a susţinut că decizia atacată este rezultatul unei greşeli materiale, întrucât nu au fost observate înscrisurile depuse de intimată la termenul de judecată din data de 30 noiembrie 2011, care nu a fost comunicate, lipsind partea de apărare.
De asemenea, nu s-a observat că intimatele nu mai puteau fi asistate decât de administratorul judiciar desemnat de judecătorul sindic şi nu mai aveau posibilitatea de a depune concluzii scrise şi de a solicita cheltuieli de judecată.
De asemenea s-a mai susţinut că instanţa de apel nu a analizat decât un singur motiv de recurs şi anume cel referitor la nerespectarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., deşi a precizat că în mod nelegal instanţa de apel a respins proba cu înscrisuri pentru a face dovada dreptului de proprietate. Precizează că aceste aspecte nu ţin de netemeinicie, ci de nelegalitate şi impun cercetarea fondului cauzei.
Contestaţia în anulare este nefondată.
Temeiul contestaţiei este art. 318 C. proc. civ. potrivit căruia: „Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare";.
Textul legal are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de modificare sau de casare invocate de recurent, motive arătate în mod expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ.
Astfel se constată că instanţa de recurs a arătat foarte clar care sunt considerentele pentru care ă găsit că motivele de recurs invocate de recurentă sunt neîntemeiate. În ceea ce priveşte presupusul motiv de recurs care a nu a fost analizat de către instanţă, respectiv neanalizarea criticii prin care a susţinut că instanţa de apel a respins proba cu înscrisuri solicitată, înalta Curte reaminteşte dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., care impun analizarea criticilor invocate prin cererea de recurs, numai din punct de vedere al nelegalităţii şi în limitele impuse de aceste dispoziţii.
Criticile recurentei care reprezintă chestiuni de fapt, precum şi cele legate de interpretarea probelor, nu pot face obiect al analizei instanţei de recurs.
Totodată se constată că nu au fost săvârşite greşeli materiale cu caracter procedural, privind aspecte formale ale judecăţii recursului în sensul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ.
Referitor la susţinerea contestatoarei că nu au fost observate înscrisurile depuse la data de 30 noiembrie 2011, se constată că în realitate se invocă o greşeală de judecată, care şi în ipoteza în care ar exista nu ar putea fi cenzurată pe această cale.
Având în vedere că ne aflăm într-o cale extraordinară de atac de retractare, susţinerile contestatoarei privind încălcarea dreptului său la apărare şi la un proces echitabil, nu pot face obiectul contestaţiei în anulare, fiind improprii acestui stadiu procesual.
În ceea ce priveşte critica potrivit căreia instanţa de recurs a săvârşit o greşeală materială în condiţiile în care intimatele nu mai puteau fi asistate sau reprezentate în instanţă decât de administratorul judiciar desemnat de judecătorul sindic, înalta Curte reaminteşte conţinutul noţiunii de eroare materială, care nu vizează greşeli de fond, greşeli de rezolvare a unui incident procedural, deoarece s-ar ajunge la situaţia rejudecării recursului.
Dacă s-ar trece peste aceste considerente, este de observat că împuternicirile reprezentanţilor intimatelor, au fost semnate de către administratorul judiciar al părţilor care parcurg procedura reorganizării judiciare.
În consecinţă, pentru toate argumentele arătate contestaţia în anulare va fi respinsă conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC V. SRL împotriva deciziei nr. 4036 din 8 decembrie 2011a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia a Ii-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2012
| ← ICCJ. Decizia nr. 4193/2012. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4224/2012. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
