ICCJ. Decizia nr. 4227/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA a Il-a CIVILĂ
Decizia nr. 4227/2012
Dosar nr. 332/120/2010
Şedinţa publică din 30 octombrie 2012
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 2071/262 din 23 iulie 2009 pe rolul Judecătoriei Moreni, reclamantul J.C.E.F., în contradictoriu cu pârâta SC B.I. SRL, a solicitat obligarea pârâtei la îndeplinirea obligaţiilor asumate prin promisiunea de vânzare-cumpărare a două apartamente situate în localitatea Costineşti, judeţ Constanţa şi în subsidiar, în cazul în care, promisiunea nu ar mai fi realizabilă, a solicitat repunerea părţilor în situaţia anterioară, prin obligarea pârâtei la restituirea sumei de 57.728,55 Euro achitată cu titlu de avans.
Ulterior, la 2 octombrie 2009, reclamantul şi-a completat petitul subsidiar solicitând şi rezoluţiunea promisiunii de vânzare-cumpărare şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.
Prin sentinţa civilă nr. 1283 din 4 decembrie 2009, Judecătoria Moreni a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de pârâtă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, reţinând incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.
Pe rolul Tribunalului Dâmboviţa - secţia comercială, cauza a fost înregistrată la data de 26 ianuarie 2010 sub nr. 332/120/2010 şi a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 633 din 28 mai 2010, în sensul admiterii excepţiei necompetenţei teritoriale a instanţei invocată de pârâtă şi declinării competenţei în favoarea Tribunalului Constanţa.
În motivarea soluţiei, instanţa a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd competenţa teritorială exclusivă a instanţei în raza căreia sunt situate imobilele, în raport de obiectul cauzei, acţiune în realizarea unei convenţii privind transferul dreptului de proprietate asupra a două imobilele situate în localitatea Costineşti, judeţul Constanţa.
Ca urmare a declinării, la data de 30 iunie 2010, cauza a fost înregistrată sub acelaşi număr de dosar pe rolul Tribunalului Constanţa - secţia comercială şi a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 6478/COM din 16 noiembrie 2010 în sensul admiterii excepţiei netimbrării, invocată din oficiu si anulării acţiunii ca netimbrată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a tăcut aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995, reţinând în esenţă că, deşi a fost citat cu menţiunea achitării suinei de 6.215 lei, taxă judiciară de timbru aferentă pretenţiilor deduse judecăţii, reclamantul nu şi-a îndeplinit această obligaţie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul J.C.E.F., care a fost soluţionat de Curtea de Apel Constanţa - secţia a Ii-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal prin decizia civilă nr. 156/COM din 17 noiembrie 2011, prin care a fost admis apelul reclamantului împotriva sentinţei civile nr. 6478/COM din 16 noiembrie 2010 a Tribunalului Constanţa, pe care a anulat-o şi a trimis cauza pentru soluţionarea fondului pricinii aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de control judiciar a reţinut că prima instanţă a pronunţat hotărârea atacată cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., soluţionând cauza în absenţa părţilor şi în condiţiile în care, nici una dintre părţi nu a formulat cerere privind judecata cauzei în lipsă.
De asemenea, a reţinut că tribunalul a încălcat principiul disponibilităţii deoarece a ignorat cererea precizatoare depusă de reclamant la termenul din 3 decembrie 2009 prin care acesta a arătat că înţelege să se judece în contradictoriu şi cu cele două persoane fizice reprezentante ele societăţii pârâte, respectiv, I.M.A. şi J.R.R.M.
Totodată, a găsit întemeiat şi motivul de apel potrivit căruia au fost încălcate prevederile art. 107 C. proc. civ., reţinând că procedura de citare a reclamantului pentru termenele de judecată din 05 octombrie 2010 şi din 16 noiembrie 2010 a fost viciată, în sensul că, deşi actele de procedură cuprind indicaţia numărului apartamentului, din menţiunea tăcută în procesul verbal de îndeplinire a comunicării, potrivit căreia „hotărârea a fost afişată pe uşa locuinţei destinatarului şi pe uşa principală a clădirii";, nu reiese exact, locul afişării acestora, fiind încălcate astfel prevederile art. 92 alin. (4), art. 100 alin. (1) pct. 4 şi pct. 7 C. proc. civ.
În considerarea argumentelor mai sus expuse, instanţa de apel şi-a motivat şi respingerea excepţiei tardivităţii declarării apelului invocată de pârâtă.
Împotriva deciziei civile nr. 156/COM din 17 noiembrie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa - secţia a Ii-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în termen legal, a declarat recurs pârâta SC B.I. SRL Moreni, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului formulat de reclamantul J.C.E.F., în principal ca tardiv şi în subsidiar ca nefondat, cu consecinţa menţinerii hotărârii primei instanţe ca fiind justă şi temeinică.
În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În temeiul dispoziţiilor art. 308 C. proc. civ., la data de 4 octombrie 2012, intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat în esenţă, respingerea recursului declarat de pârâtă ca nefondat şi menţinerea deciziei atacate ca temeinică şi legală.
Pârâta, în cuprinsul memoriului de recurs, a dezvoltat următoarele critici:
Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., a susţinut că, deşi prin întâmpinarea depusă a invocat excepţia tardivităţii declarării apelului formulat de reclamant motivat de faptul că acesta a exercitat calea de atac la aproape un an de la data la care i-a fost comunicată sentinţa primei instanţe, tară să solicite repunerea în termen, încălcând dispoziţiile art. 103 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel a respins această excepţie în considerarea argumentelor pentru care a apreciat ca întemeiat ultimul dintre motivele de apel dezvoltate de reclamant, cele prin care a reţinut în esenţă incidenţa sancţiunii prevăzute de art. 107 din acelaşi cod pentru nerespectarea formelor prevăzute pentru legala citare a reclamantului.
În contextul expus, pârâta a arătat că soluţia de respingere a excepţiei tardivităţii declarării apelului nu a fost motivată de instanţa de apel, având în vedere că argumentele pe care aceasta le-a reţinut referitor la îndeplinirea viciată a procedurii de citare a reclamantului în cursul judecăţii în faţa primei instanţe, nu justifică exercitarea căii de atac cu depăşirea termenului prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ. şi în lipsa unei cereri de repunere în termen aşa cum prevăd dispoziţiile art. 103 alin. (2) din acelaşi cod.
Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta a susţinut că decizia pronunţată de instanţa de apel a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2, art. 100 alin. (1) pct. 4 şi 7 C. proc. civ. precum şi a principiului disponibilităţii.
În raport de aceste susţineri a arătat că în mod greşit a reţinut instanţa de apel că excepţia suspendării cauzei pentru lipsa părţilor are caracter prioritar în raport de excepţia de netimbrare, în condiţiile în care ambele au caracter absolut privind încălcarea unor norme legale cu caracter imperativ.
Referitor la pretinsul viciu reţinut în îndeplinirea procedurii de citare a reclamantului la termenele din 05 octombrie 2010 şi din 16 noiembrie 2010, constând în menţionarea faptului că citaţia a fost afişată pe uşa locuinţei destinatarului şi pe uşa principală a clădirii";, menţiune care nu permite stabilirea exactă a locului afişării, încălcându-se prevederile art. 100 alin. (1) pct. 4 şi pct. 7 C. proc. civ., pârâta a arătat că procedura de citare a fost legal îndeplinită cu respectarea dispoziţiilor art. 92 alin. (4) din acelaşi cod.
În ceea ce priveşte pronunţarea deciziei recurate cu încălcarea principiului disponibilităţii, pârâta a susţinut că soluţia instanţei de apel este greşită sub acest aspect, în considerarea faptului că tribunalul i-a pus în vedere reclamantului să-şi precizeze cererea de chemare în judecată, dispoziţie căreia acesta nu s-a conformat, astfel încât, doar în situaţia în care s-ar fi procedat la introducerea în cauză a unor părţi, în lipsa manifestării exprese de voinţă a reclamantului, se încălca principiul disponibilităţii.
Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, înalta Curte constată că recursul este fondat şi urmează a fi admis pentru considerentele ce urmează:
Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea este nelegală atunci când „nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii";.
Referitor la critica formulată de pârâtă în temeiul dispoziţiilor legale precizate, înalta Curte constată că instanţa de apel, nu şi-a motivat soluţia de respingerea a excepţiei tardivităţii declarării apelului formulată de pârâtă prin întâmpinare, limitându-se la a menţiona că este neîntemeiată în raport de argumentele pe care le expusese anterior în susţinerea aprecierii ca fondat a motivului de apel referitor la neregulata citare a reclamantului în cursul judecăţii în primă instanţă.
Din considerentele deciziei atacate rezultă că instanţa de apel nu a analizat în concret această excepţie din perspectiva raportării dispoziţiilor art. 284 şi 103 alin. (2) C. proc. civ. la data comunicării sentinţei către reclamant - 15 iunie 2010, conform dovezii de comunicare aflate la fila 21 dosarul tribunalului şi la data declarării apelului - 10 octombrie 2010, astfel cum rezultă din inscripţia de pe ştampila poştei imprimată pe plicul cu care s-a transmis declaraţia de apel.
În raport de situaţia anterior expusă, înalta Curte constată că motivul de nelegalitate invocat este fondat, instanţa de apel pronunţând hotărârea atacată în lipsa motivării soluţiei de respingere a excepţiei tardivităţii declarării apelului, încălcând astfel dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care prevăd elementele obligatorii pe care trebuie să le cuprindă o hotărâre, respectiv motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea în sensul pronunţării soluţiei.
În raport de aspectele evocate şi având în vedere că reclamatului i s-a comunicat sentinţa pronunţată de instanţa de fond la domiciliul procesual ales, indicat chiar de el prin cererea de chemare în judecată, şi că acesta nu a formulat cerere de repunere în termenul de exercitare a căii de atac prin care să arate intervenţia unei eventuale împiedicări de natură să justifice declararea apelului cu depăşirea termenului prevăzut de dispoziţiile art. 284 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte constată ca fiind tardiv declarat apelul formulat de reclamantul J.C.E.F.
Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul este fondat atunci când hotărârea atacată este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În ceea ce priveşte criticile dezvoltate de pârâtă subsumat acestui motiv de nelegalitate, critici ce vizează încălcarea dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2, art. 100 alin. (1) pct. 4 şi 7 C. proc. civ. a precum şi a principiului disponibilităţii, înalta Curte le apreciază de asemenea ca fiind fondate, în considerarea următoarelor:
Ordinea de soluţionare a excepţiilor procedurale concomitent invocate se stabileşte prin raportare la criteriul statuat de dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. şi în funcţie de caracterul şi efectele pe care acestea le produc în cadrul procesului civil.
Excepţia de netimbrare, ca şi excepţia suspendării cauzei pentru lipsa părţilor sunt ambele excepţii absolute, acest caracter derivând din faptul că sunt reglementate prin norme imperative.
Prioritatea soluţionării excepţiei de netimbrare rezultă din nelegala învestire a instanţei anterior satisfacerii taxei de timbru, aceasta nefiind abilitată să dispună nicio altă măsură în cauză, în lipsa achitării taxei de timbru şi a timbrului judiciar. Dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, lege specială în materie, dispun expres sancţiunea anulării cererii pentru situaţia în care partea legal citată cu menţiunea de plăti suma datorată cu acest titlu, nu se conformează.
Referitor la aprecierea instanţei de apel în sensul că hotărârea primei instanţe a fost pronunţată cu încălcarea principiului disponibilităţii, înalta Curte reţine că este rezultatul unei interpretări eronate.
Astfel, în măsura în care, în cadrul judecăţii în primă instanţă, reclamantului i s-a pus în vedere să precizeze cadrul procesual prin indicarea expresă a persoanelor în contradictoriu cu care înţelege să se judece, deoarece cererile depuse anterior în acest sens şi aflate la filele 48-49 în dosarul Judecătoriei Moreni, au fost neclare sub acest aspect, iar reclamantul nu a dat curs indicaţiilor instanţei, aprecierea instanţei de apel, că prin neintroducerea în cauză a acestor persoane s-a încălcat principiul amintit, este greşită.
Referitor la încălcarea formelor prevăzute sub sancţiunea nulităţii pentru îndeplinirea procedurii de citare, reţinută de instanţa de apel ca argument pentru admiterea căii ordinare de atac, înalta Curte apreciază că s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 100 alin. (1) pct. 4 şi pct. 7 C. proc. civ., în condiţiile în care, în procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de citare s-a menţionat că în lipsa părţii de la adresa domiciliului indicat, citaţia a fost afişată pe uşa locuinţei şi a imobilului, aceasta nefiind de natură să atragă să atragă sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 100 alin. (3) din acelaşi cod, în situaţia în care aceste menţiuni nu lipsesc din procesul-verbal.
Pentru toate considerentele anterior reţinute, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ., înalta Curte urmează să admită recursul declarat de pârâta SC B.I. SRL Moreni împotriva deciziei civile nr. 156/COM din 17 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa - secţia a Ii-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, pe care o va modifică în sensul că va respinge ca tardiv apelul declarat de reclamantul J.C.E.F. împotriva sentinţei civile nr. 6478/COM din 16 noiembrie 2010 a Tribunalului Constanta - secţia Comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC B.I. SRL Moreni împotriva deciziei civile nr. 156/COM din 17 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa - secţia a Ii-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o modifică în sensul că respinge ca tardiv apelul declarat de reclamantul J.C.E.F. împotriva sentinţei civile nr. 6478/COM din 16 noiembrie 2010 a Tribunalului Constanţa - secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4226/2012. Civil. Obligatia de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4228/2012. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
