ICCJ. Decizia nr. 4228/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA a Il-a CIVILĂ
Decizia nr. 4228/2012
Dosar nr. 1039/242/2010
Şedinţa publică din 30 octombrie 2012
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23 iulie 2010 sub nr. 1039/242/2010 pe rolul Judecătoriei Huedin Cluj, reclamanta SC T.R. SRL a solicitat obligarea pârâtei SC S. SRL la plata sumei de 4.300 lei reprezentând contravaloare marfa livrată şi neachitată, a sumei de 3.978,17 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de vulcanizare executate şi neachitate si a echivalentului în lei al sumei de 30.000 Euro, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcţii executate şi neachitate, precum şi obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, aferente sumelor datorate, de la data pronunţării sentinţei până la data achitării efective a acestora şi la plata cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea civilă nr. 624/2010 din 16 august 2010, Judecătoria Huedin a admis excepţia necompetenţei sale materiale în soluţionarea acţiunii în pretenţii formulată de reclamanta SC T.R. SRL în contradictoriu cu pârâta SC S. SRL şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Comercial Cluj, reţinând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. în raport de natura comercială a litigiului şi de valoarea pretenţiilor deduse judecăţii în cuantum de peste 100.000 lei.
Pe rolul Tribunalului Comercial Cluj, cauza a fost înregistrată sub acelaşi număr de dosar la data de 27 august 2010.
Prin sentinţa comercială nr. 3661/2011 din 1 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr. 1039/242/2010 a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC T.R. SRL în contradictoriu cu pârâta SC S. SRL şi, în consecinţă:
A fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei suma de 8.278,17 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate şi mărfurilor livrate, precum şi contravaloarea în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii a sumei de 30.000 euro, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcţii prestate.
A fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei dobânda legală în materie comercială aferentă celor două debite, de la data pronunţării hotărârii până la data achitării integrale a debitelor.
A fost obligată pârâta în favoarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.886,25 Iei, reprezentând taxa judiciară de timbru şi timbre judiciare.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Între părţile în litigiu au existat relaţii comerciale având ca obiect furnizare de bunuri şi servicii, care iniţial s-au derulat benefic pentru ambele părţi, ulterior deteriorându-se, urmare unor neînţelegeri.
În baza declaraţiilor de martori s-a stabilit că între părţi a intervenit, în vara anului 2009, o convenţie prin care reclamanta s-a obligat să edifice pentru pârâtă un sediu administrativ pe terenul, situat în comuna Călăţele, Cariera de piatră Citera, al cărei concesionar este pârâta şi unde aceasta are un punct de lucru.
Întrucât convenţia nu a fost materializată într-un înscris, în aplicarea dispoziţiilor art. 1199 şi 1203 C. civ., raportat la probatoriile administrate în cauză, instanţa de fond a reţinut existenţa unei înţelegeri între reprezentaţii părţilor cu privire la edificarea de către reclamantă a unui sediu administrativ al cărei beneficiar să fie pârâta, preţul acesteia fiind negociat la suma de 30.000 euro.
De asemenea, a reţinut că reclamanta a si realizat construcţia si în temeiul dispoziţiilor art. 969 şi 1073 C. civ., a obligat pârâta la plata preţului convenit de 30.000 euro, deşi a menţionat că valoarea acesteia conform raportului de expertiză tehnică administrat în cauză, la nivelul anului 2009 se ridica la suma de 124.500 lei.
Cererea reclamantei a fost apreciată ca întemeiată şi în ceea ce priveşte pretenţiile referitoare la serviciile de vulcanizare şi la contravaloarea anvelopelor livrate pârâtei, în raport de incidenţa dispoziţiilor art. 1184 C. civ., potrivit cărora registrele comercianţilor fac dovadă împotriva lor, astfel că prima instanţă a admis integral acţiunea, acordând inclusiv dobânda legală aferentă debitelor.
Împotriva sentinţei comerciale nr. 3661 din 1 iunie 2011 pronunţate de Tribunalul Comercial Cluj, a declarat apel pârâta SC S. SRL Cluj-Napoca solicitând admiterea apelului, în principal cu schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii acţiunii reclamantei cu privire la pretenţiile privind plata contravalorii lucrărilor de construire, iar în subsidiar, desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare în considerarea insuficientei cercetări a fondului.
Prin decizia civilă nr. 242/2011 din 24 noiembrie 2011, Curtea de Apel Cluj - Secţia a Ii-a Civilă de contencios Administrativ şi Fiscal, învestită cu soluţionarea căii ordinare de atac, a respins ca nefondat apelul formulat de pârâtă şi a menţinut în tot hotărârea primei instanţe.
Instanţa de control a înlăturat criticile formulate de pârâtă privind greşita interpretare şi calificare a actului juridic dedus judecăţii ca fiind contract de antrepriză, precum şi criticile privind încălcarea dispoziţiilor legale în materia contractului de antrepriză, în condiţiile în care tribunalul a calificat astfel convenţia părţilor.
În acest sens, apreciind asemeni primei instanţe că actul juridic dedus judecăţii constă în înţelegerea părţilor având ca obiect edificarea de către reclamantă pentru pârâtă a unei construcţii în schimbul plăţii unui preţ, a reţinut că deşi riscul contractual în cazul contractului de antrepriză revine conform dispoziţiilor art. 1479, 1480 C. civ., antreprenorului, lipsa avizelor şi a autorizaţiei de construire nu constituie risc contractual, ci culpa pârâtei beneficiare, care în calitate de concesionar al terenului nu a făcut demersurile necesare în vederea obţinerii acestora.
Referitor la lipsa recepţiei lucrărilor, a stabilit de asemenea că această obligaţie incumba pârâtei, care nu a făcut dovada imposibilităţii de executare, situaţie în considerarea căreia a apreciat că nu se poate reţine exonerarea sa de la plata preţului. De asemenea, în raport de inexistenţa oricărei probe din care să rezulte că reclamanta ar fi refuzat predarea lucrării, astfel încât să se poată pune problema neexecutării culpabile a contractului de către aceasta, instanţa de apel a reţinut că pârâta datorează preţul construcţiei.
În ceea ce priveşte susţinerile pârâtei în sensul nefinalizării lucrărilor, Curtea a constatat că aspectul este infirmat de concluziile raportului de expertiză tehnică construcţii efectuat în cauză.
De asemenea, a apreciat ca neîntemeiată critica pârâtei potrivit căreia prima instanţă a acordat ceea ce nu s-a cerut obligând pârâta la plata echivalentului în lei al sumei de 30.000 euro reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcţii efectuate de reclamantă, deşi concluziile raportului de expertiză au stabilit o valoare de piaţă a construcţiei edificate de 124.500 lei, reţinând că în raport de principiul libertăţii contractuale este lipsită de relevanţă eventualitatea ca respectiva construcţie să aibă o valoare de circulaţie mai mică decât preţul convenit.
Concluzionând, instanţa de apel a reţinut asemeni primei instanţe, că între părţi a intervenit o înţelegere în sensul că reclamantă SC T.R. SRL s-a obligat să edifice în favoarea pârâtei SC S. SRL, o construcţie contra unei sume de 30.000 euro, preţ care nu a fost achitat şi în consecinţă, a respins apelul declarat de pârâtă şi a menţinut în tot sentinţa atacată.
Împotriva deciziei civile nr. 242/2011 din 24 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Cluj - Secţia a Ii-a Civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal, în termen legal, a formulat recurs pârâta SC S. SRL Cluj-Napoca, criticând-o pentru motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, în principal, cu modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului său cu consecinţa schimbării în parte a hotărârii primei instanţe, în sensul respingerii acţiunii reclamantei în ceea ce priveşte petitul referitor la obligarea pârâtei la plata contravalorii lucrărilor de construcţii în sumă de 30.000 Euro, iar în subsidiar, modificarea hotărârii atacate, admiterea apelului său şi desfiinţarea hotărârii primei instanţe, cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, având în vedere insuficienta cercetare a fondului, cu cheltuieli de judecată constând în valoarea taxei de timbru şi a timbrului judiciar achitate.
În cuprinsul memoriul de recurs de recurs, pârâta, subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat că decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea legii, după cum urinează:
1. A fost ignorat principiul rolului activ al instanţei în procesul civil, statuat de dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
În acest sens, a arătat că instanţa de control i-a respins cererea de suplimentare a probatoriului, motivat de faptul că nu a formulat obiective şi obiecţiuni la raportul de expertiză tehnică construcţii administrat la instanţa de fond.
Relativ la argumentele avute în vedere de instanţă, a susţinut că sunt lipsite de pertinenţă în cauză, în condiţiile în care obiectivul stabilit, respectiv, evaluarea construcţiei la nivelul anului 2009, era irelevant în raport de obiectul acţiunii - obligarea la plata echivalentului în lei al sumei de 30.000 euro, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcţii executate şi neachitate, iar sarcina probei revenea reclamantului.
În contextul în care, instanţa de fond în mod eronat a confundat valoarea de piaţă a construcţiei stabilită prin expertiză cu valoarea lucrărilor de construcţii realizate, în calea de atac, pârâta a arătat că avea tot interesul să administreze probe în combaterea soluţiei primei instanţe, probe care i-au fost respinse cu încălcarea textului legal mai sus evocat.
2. A mai susţinut, că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. şi prin aceea că nu a stăruit în aflarea adevărului în cauză şi prin calificarea actului juridic dedus judecăţii ca fiind contract de antrepriză şi nu asociere în participaţie, cu unica motivare că înţelegerea vizând asocierea în participaţie ar fi fost ulterioară demarării de către reclamantă a lucrărilor şi deci, lipsită de relevanţă în ceea ce priveşte calificarea înţelegerii.
3. Referitor la concluzia instanţei de control în acest sens, pârâta a opinat că este nesusţinută de niciun element probator şi că, în mod eronat, s-a reţinut în considerentele deciziei că s-a fondat pe declaraţia martorului G.S.P., în condiţiile în care acesta a relatat despre intenţia părţilor de a încheia asocierea în participaţie, dar nu a tăcut niciun fel de menţiune relativ la cronologia evenimentelor.
4. Referitor la calificarea înţelegerii părţilor ca fiind contract de antrepriză, pârâta a formulat critici referitor la încălcarea dispoziţiilor în materie - art. 1413 C. civ. şi a prevederilor legilor speciale în materia disciplinei şi calităţii în construcţii, respectiv Legea nr. 50/1991, Legea nr. 10/1995, H.G. nr. 1192/1990, care reglementează condiţiile generale şi speciale de valabilitate a acestei categorii de contracte.
5. Pârâta a dezvoltat apărări care vizează atât situaţia calificării actului dedus judecăţii ca fiind contract de antrepriză, cât şi eventualitatea calificării acestuia ca fiind contract de asociere în participaţie.
Analizând decizia civilă nr. 242/2011 din 24 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Cluj - Secţia a II-a Civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurile de drept invocate, înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (5) şi (6) C. proc. civ.: ";Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanţa va dispune ca părţile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuţia părţilor necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părţile se împotrivesc.
Cu toate acestea, părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii.";
În raport de textul legal precizat, instanţei de apel îi revenea sarcina administrării tuturor probelor de natură să conducă la aflarea adevărului în cauză, având în vedere caracterul devolutiv al căii de atac cu care fusese învestită.
Prin respingerea cererii pârâtei de încuviinţare a probelor cu un martor şi expertiză tehnică construcţii, în dovedirea unor aspecte relevate de soluţia primei instanţe, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 167 C. proc. civ. şi art. 1169 C. civ.
Astfel, argumentele pentru care Curtea a respins cererea de probatorii, respectiv, pentru că pârâta nu a formulat obiective şi obiecţiuni la raportul de expertiză tehnică construcţii administrat la instanţa de fond, nu sunt de natură să justifice soluţia de pronunţată, raţionamentul instanţei de control în respingerea cererii de probe, răsturnând practic sarcina probei.
În condiţiile în care în faţa primei instanţe, pârâta nu avea interes să formuleze cerere de probatorii în combaterea probelor solicitate de reclamantă, apreciindu-le ca fiind neconcludente şi lipsite de vocaţia de a conduce la dezlegarea favorabilă reclamantei a pricinii, ulterior pronunţării unei hotărâri defavorabile sieşi, în calea de atac declarată împotriva acesteia, în susţinerea propriilor critici, interesul apelantei-pârâte în administrare de probe era pe deplin justificat.
Ori, instanţa de apel respingând cererea de probe formulată de apelanta-pârâtă, pentru faptul că a avut posibilitatea să o facă în faţa instanţei de fond, dar nu şi-a valorificat acest drept, face un raţionament fondat practic pe răsturnarea sarcinii probei, astfel cum este consfinţită de dispoziţiile art. 1169 C. civ.
Potrivit textului legal evocat, care statuează că sarcina probei revine reclamantului, înalta Curte, reţine că în calea de atac a apelului, sarcina probei în susţinerea criticilor formulate revenea pârâtei, ca parte care a exercitat calea de atac şi prin respingerea cererii sale de probatorii, aceasta a fost practic lipsită de posibilitatea de a-şi dovedi susţinerile.
Recursul este fondat şi din perspectiva criticii vizând calificarea actului juridic dedus judecăţii ca fiind contract de antrepriză în condiţiile neadministrării unui probatoriu în această fază procesuală, concluzia instanţei de apel în acest sens fiind pronunţată cu încălcarea art. 129 alin. (5) şi 295 C. proc. civ. raportat la art. 167 C. proc. civ. si art. 1169 C. civ.
Pentru argumentele anterior expuse, înalta Curte constată necesitatea lămuririi situaţiei de fapt prin completarea probatoriului administrat în cauză în faţa instanţei de fond, situaţie în raport de care va casa decizia atacată cu trimitere spre rejudecare instanţei de apel, în vederea administrării probelor solicitate de apelanta-pârâtă.
Restul criticilor dezvoltate de pârâtă în sensul calificării înţelegerii părţilor ca fiind contract de antrepriză sau contract de asociere în participaţie, nu vor fi analizate de instanţa de recurs, motivat de faptul că vizează aspecte ce ţin de fondul cauzei, ce nu pot fi antamate în contextul insuficienţei probatorii şi a unei situaţii de fapt nelămurite, situaţie care ar echivala cu privarea părţilor de un grad de jurisdicţie.
Pentru toate considerentele anterior reţinute, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ., înalta Curte urmează să admită recursul declarat de pârâta SC S. SRL Cluj-Napoca împotriva deciziei civile nr. 242/2011 din 24 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Cluj - Secţia a Ii-a Civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal, pe care o va casa şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC S. SRL Cluj-Napoca împotriva deciziei civile nr. 242/2011 din 24 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Cluj - Secţia a Ii-a Civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal, pe care o casează şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 octombrie 2012
| ← ICCJ. Decizia nr. 4227/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4229/2012. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
