ICCJ. Decizia nr. 4224/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA a II-a CIVILĂ
Decizia nr. 4224/2012
Dosar nr. 2013/102/2008
Şedinţa publică din 30 octombrie 2012
Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 2013/1371/2008 pe rolul Tribunalului Mureş, secţia civilă, reclamanta SC R.T. SRL Târgu-Mureş, în contradictoriu cu pârâta SC O.V.I.G. S.A. prin Sucursala Mureş a solicitat constatarea validităţii contractului de asigurare din 04 aprilie 2006 pe care l-a încheiat în calitate de asigurat cu pârâta, în calitate de asigurător; obligarea pârâtei la plata despăgubirilor pentru prejudiciul pe care l-a suferit în urma intervenirii unuia dintre evenimentele asigurate - incendiu - produs la 08 septembrie 2006 la imobilul asigurat situat în com. Livezeni; obligarea pârâtei la plata de daune morale şi venituri nerealizate în valoare de 100.000 euro ca urmare a imposibilităţii utilizării imobilului asigurat pe parcursul derulării diferendelor apărute, şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa nr. 1567 din 18 septembrie 2008, Tribunalul Mureş - secţia civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Comercial Mureş, reţinând în motivarea soluţiei natura comercială a litigiului dedus judecăţii.
La data de 7 octombrie 2008, cauza a fost înregistrată sub nr. 2013/102/2008 pe rolul Tribunalului Comercial Mureş şi a fost soluţionată prin sentinţa comercială nr. 1123 din 24 aprilie 2009, în sensul admiterii în parte a acţiunii formulate de reclamanta SC R.T. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC O.V.I.G. SA, pe care a obligat-o în favoarea reclamantei la plata integrală a indemnizaţiei de asigurare în valoare de 200.000 euro, precum şi la plata sumei de 17.457,74 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, respingând celelalte pretenţii ale reclamantei.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în esenţă că, la data de 5 aprilie 2006, reclamanta a încheiat cu pârâta poliţa de asigurare de incendiu şi alte riscuri, din 5 aprilie 2006, valabilă până la 4 aprilie 2007, pentru clădirea multifuncţională proprietatea sa, între riscurile asigurate fiind şi cel pentru incendiu.
La data de 1 iulie 2006, reclamanta a încheiat cu SC K. SRL Livezeni, contractul de închiriere din aceeaşi dată, având ca obiect clădirea asigurată, mai precis spaţiile cu destinaţie de depozit, aflate la parterul acesteia, iar la data de 8 septembrie 2006, în clădirea asigurată a izbucnit un incendiu în urma căruia imobilul a înregistrat pagube importante.;
În urma evenimentului asigurat, reclamanta a solicitat societăţii de asigurări, pârâta SC O.V.I.G. SA, acoperirea prejudiciului suferit, fiind deschis dosarul de daune din 08 septembrie 2006, ulterior, pârâta refuzând acordarea indemnizaţiei de asigurare, prevalându-se de existenţa unor cercetări penale cu privire la declanşarea incendiului - riscul asigurat.
Prin întâmpinarea depusă în cauză, pârâta SC O.V.I.G. SA - Sucursala Târgu Mureş a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, motivat de lipsa personalităţii juridice, excepţia fiind respinsă, în considerarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora asociaţiile şi societăţile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte dacă au organe proprii de conducere, reţinându-se că pârâta are organe de conducere proprii şi că prin acestea şi-a manifestat voinţa de a încheia contractul de asigurare.
S-a invocat, de asemenea excepţia lipsei procedurii prealabile, reglementate de dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., care a fost de asemenea respinsă, reţinându-se că între cele două părţi a fost purtată o corespondenţă prin care pârâta a fost în încunoştinţată despre pretenţiile reclamantei, fiind astfel respectate prevederile textului legal evocat.
Pe fond, prima instanţă a reţinut că s-a produs unul din riscurile asigurate prin contractul de asigurare, acela de incendiu al bunului asigurat, iar societatea de asigurări pârâtă a refuzat acordarea indemnizaţiei de asigurare, motivat iniţial de existenţa unei cercetări penale, care însă a fost finalizată prin Ordonanţa nr. 4175 din 7 mai 2008, emisă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş.
Alegaţiile pârâtei în sensul exonerării sale de obligaţia de plată a despăgubirilor solicitate de reclamantă, motivat de faptul că reclamanta nu i-a adus la cunoştinţă pretinsa modificare a împrejurărilor de risc privind bunul asigurat, prin închirierea acestuia către o altă societate, sens în care a arătat că există bănuieli că incendiul ar fi fost provocat premeditat de reprezentanţii societăţii chiriaşe, au fost respinse ca nedovedite, instanţa reţinând că închirierea bunului asigurat altei persoane nu constituie şi cauză de excludere de la plata primei de asigurare, acestea fiind înserate în clauzele de la pct. 5.2.1.VI-VII din convenţie.
Referitor la cuantumul despăgubirilor acordate, instanţa de fond a reţinut că nu a avut la îndemână elementele de determinare în concret a prejudiciului suferit de reclamantă datorită culpei procesuale a pârâtei, astfel că a acordat valoarea maximă a indemnizaţiei de asigurare - 200.000 euro.
În baza dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., au fost acordate în favoarea reclamantei cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinţei comerciale nr. 1123 din 24 aprilie 2009 pronunţate de Tribunalul Comercial Mureş, a declarat apel pârâta invocând, în principal, excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile a concilierii directe reglementată de art. 720 C. proc. civ. şi respingerea acţiunii ca inadmisibilă, iar în subsidiar respingerea ca nefondată.
Prin decizia nr. 81/A din 19 decembrie 2011, Curtea de Apel Târgu-Mureş - secţia a Ii-a civilă de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul declarat de pârâta SC O.V.I.G. SA Bucureşti - sucursala Târgu-Mureş împotriva sentinţei comerciale nr. 1123 din 24 aprilie 2009 a Tribunalului Comercial Mureş, pe care a schimbat-o în parte şi în consecinţă a obligat pârâta să-i plătească reclamantei cu titlu de despăgubiri suma de 165.890 euro sau echivalentul în lei la data plăţii, a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate şi a obligat intimata-reclamantă SC R.T. SRL să plătească apelantei-pârâte SC O.V.I.G. SA - Sucursala Târgu Mureş suma de 10.087 lei, cheltuieli de judecată în apel.
În motivarea acestei soluţii instanţa de control a reţinut ca fiind întemeiate criticile formulate de pârâtă referitor la modalitatea de stabilire a cuantumului despăgubirilor în raport de incidenţa dispoziţiilor art. 2 şi art. 27 alin. (2) din Legea nr. 136/1995 şi art. 10 din poliţa de asigurare, potrivit cărora despăgubirea acordată nu poate depăşi nici cuantumul daunei, nici suma asigurată sau valoarea reală a daunei, nici valoarea de înlocuire a bunurilor la data producerii sau apariţiei oricărui eveniment asigurat şi nici oricare sublimită, atunci când aceasta există, stabilită prin poliţă.
În speţă, din raportul de expertiză efectuat în cauză a rezultat că bunul asigurat, ca urmare a intervenirii riscului asigurat, a suferit o distrugere parţială fiind necesare lucrări de investiţii şi reparaţii la clădire pentru readucerea în starea iniţială, valoarea acestora fiind stabilită la suma de 165.890 euro.
În considerarea acestor argumente instanţa de apel a acordat cu titlu de despăgubiri suma menţionată.
Împotriva deciziei nr. 81/A din 19 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş - secţia a Il-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, în termen legal, a declarat recurs pârâta SC O.V.I.G. SA, criticând-o pentru motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea căii extraordinare de atac formulate, modificarea în tot a deciziei atacate şi respingerea acţiunii ca nefondată, iar în subsidiar modificarea în parte a deciziei recurate în sensul reducerii cuantumului despăgubirilor la suma de 34.058,14 euro.
Subsumat motivului de nelegalitate ce vizează lipsa temeiului legal al hotărârii atacate sau aplicarea greşită a legii, pârâta a dezvoltat critici vizând în esenţă încălcarea dispoziţiilor contractuale, cuprinse în poliţa de asigurare facultativă încheiată între părţi.
În acest sens pârâta a susţinut că instanţele de fond au ignorat încălcarea de către reclamantă a obligaţiei prevăzute în sarcina sa conform dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 136/1995 şi art. 9.1.1 (ii) din contractul de asigurare, prin încheierea contractului de închiriere din data de 1 iulie 2006, cu SC K. SRL Livezeni, tară să încunoştinţeze societatea de asigurare, situaţie în raport de care refuzul său de acordare a despăgubirilor este justificat în baza clauzei exoneratoare de răspundere stipulată la art. 10.8 (iv) din poliţa din 5 aprilie 2006, valabilă până la 4 aprilie 2007.
De asemenea, a criticat motivarea deciziei atacate, care deşi a reţinut că reclamanta a efectuat modificări neautorizate la clădirea asigurată, a apreciat că aceste investiţii nu au influenţat producerea riscului asigurat.
O altă critică adusă de pârâtă deciziei atacate vizează, cuantumul prejudiciului suferit de reclamantă stabilit prin raportul de expertiză.
În acest sens, s-a susţinut că, în cadrul obiecţiunilor formulate la raportul de expertiză, s-a arătat că expertul a plecat de la un calcul absolut eronat în evaluarea clădirii, ajungând la o sumă ce depăşeşte cu mult valoarea asigurată, fapt ce ar atrage incidenţa dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 136/1995, astfel că valoarea despăgubirilor ar urma să se reducă corespunzător raportului dintre suma prevăzută în contract şi valoarea reală a bunului, sens în care arată că valoarea reală a prejudiciului este de 34.058,14 Euro, pe care este dispusă să o achite.
Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurile de drept invocate, înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau aplicarea greşită a legii.
Niciuna din cele două ipoteze nu a fost argumentată corect în cauză.
Astfel, susţinerile pârâtei în sensul că instanţele de fond au ignorat incidenţa în speţă a clauzei exoneratoare de răspundere stipulată la art. 10.8 (iv) din poliţa din 5 aprilie 2006, ca urmare a încălcării de către reclamantă a dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 136/1995 şi a art. 9.1.1 (ii) din contractul de asigurare, nu reprezintă aplicarea greşită a legii.
Potrivit art. 13 din Legea nr. 136/1995: „Dacă împrejurările esenţiale privind riscul se modifică în cursul executării contractului, asiguratul este obligat să comunice în scris asigurătorului schimbarea.";, obligaţie reluată şi în clauza prevăzută la art. 9.1.1 (ii) din contractul de asigurare al părţilor, în care se consemnează că orice modificări ale împrejurărilor referitoare la risc intervenite, trebuie comunicate de asigurat asigurătorului, de îndată ce primul a luat cunoştinţă de ele.
În raport de textul legal precizat, preluat în clauza stipulată de părţi în poliţa de asigurare şi în considerarea faptului că nici legea şi nici convenţia dintre părţi nu menţionează situaţiile invocate între cauzele de modificare a împrejurărilor esenţiale privind riscul, argument reţinut şi în considerentele hotărârii atacate, în sensul că închirierea bunului asigurat altei persoane nu constituie cauză de excludere de la plata primei de asigurare, conform clauzelor de la pct. 5.2.1.VI-VII din convenţie, înalta Curte reţine că în mod corect instanţele de fond au apreciat caracterul încheierii de către reclamanta-asigurat a contractului de închiriere şi al efectuării de lucrări de investiţii executate la bunul asigurat în raport de probele administrate.
Astfel, în considerentele deciziei atacate s-a reţinut că bănuielile reclamantei în sensul că incendiul a fost provocat premeditat de reprezentanţii societăţii chiriaşe au fost înlăturate prin Ordonanţa nr. 4175 din 7 mai 2008, emisă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, iar aprecierea potrivit căreia reclamanta a realizat lucrări neautorizate la bunul asigurat a fost înlăturată argumentat de existenţa avizului PSI obţinut pentru edificarea acestora.
În raport de cele anterior expuse, înalta Curte reţine că, deşi aparent pârâta, subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a invocat încălcarea unor norme legale, în realitate se tinde la reanalizarea situaţiei de fapt stabilite de instanţa de apel.
Altfel, situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel, constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuţie în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar argumentele recurentei nu relevă nicio încălcare a dispoziţiilor legale de natură să impună casarea sau modificarea soluţiei adoptate.
De altfel, pârâta în argumentarea motivului de nelegalitate indicat s-a referit la administrarea probelor, respectiv, la raportul de expertiză tehnică de specialitate efectuat în cauză, la modul de calcul al prejudiciului şi la evaluarea bunului asigurat, aspecte ce vizează chestiuni de netemeinicie ce privesc fondul cauzei şi nicidecum motive de nelegalitate.
Pentru ca criticile dezvoltate de pârâtă să se încadreze în ipoteza aplicării greşite a legii, aceasta se afla în situaţia de a demonstra încălcarea unor norme legale în pronunţarea soluţiei cu argumente din care să rezulte că, normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situaţia de fapt stabilită.
În cazul de faţă, motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenta lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.
În concluzie, cu referire la motivul invocat se va reţine că pârâta prin argumentele aduse a cerut instanţei de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond şi nu doar să verifice decizia din apel în ce priveşte modul de aplicare a legii.
Aşa fiind, se constată că, instanţa de apel a analizat şi a răspuns tuturor criticilor formulate, în cauză neexistând motive de nelegalitate, astfel încât, hotărârea atacată este la adăpost de orice critică, urmând ca, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul promovat împotriva deciziei nr. 81/A din 19 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş - secţia a Ii-a civilă de contencios administrativ şi fiscal să fie respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC O.V.I.G. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 81/A din 19 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş - secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 octombrie 2012
| ← ICCJ. Decizia nr. 4198/2012. Civil. Obligatia de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 4226/2012. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
|---|
