ICCJ. Decizia nr. 42/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 42/2012
Dosar nr. 2232/114/2010
Şedinţa publică din 10 ianuarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău la 17 mai 2010, reclamanta U.M. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând acordarea de despăgubiri, în cuantum de 10.000.000 lei pentru prejudiciul moral suferit prin măsura administrativă cu caracter politic a dislocării sale, împreună cu familia, din oraşul Giurgiu şi stabilirea domiciliului obligatoriu în localitatea Frumosu - Câmpulung Moldovenesc, în perioada 4 iunie 1952 - 31 ianuarie 1954.
Reclamanta a arătat în motivarea acţiunii, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 221/2009, că, urmare a măsurii administrative menţionate a fost nevoită să-şi întrerupă studiile, iar familia sa a fost lipsită de venituri, obligată să locuiască într-o locuinţă cu o singură cameră pentru 5 persoane, supravieţuind din mila vecinilor, în schimbul unor munci prestate în gospodăriile acestora.
Prin sentinţa civilă nr. 1126 pronunţată de 30 septembrie 2010, de Tribunalul Buzău, secţia civilă, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din camera de consiliu din 10 noiembrie 2010 a aceleiaşi instanţe, s-a admis în parte acţiunea reclamantei U.M. şi a fost obligat pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice la 21.000 lei despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de aceasta.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că sunt întrunite dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, că stabilirea domiciliului obligatoriu al reclamantei şi al familiei sale, prin decizia M.A.I. nr. 239/1952 constituie o măsură administrativă cu caracter politic, acesteia recunoscându-i-se prin decizia nr. 1282 din 12 iulie 2007, conform art. 3 din O.U.G. nr. 214/1999, calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă.
Instanţa de fond a avut în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor criteriile generale stabilite prin art. 5 alin. (11) din Legea nr. 221/2009, respectiv faptul că aceasta beneficiază conform Decretul-lege nr. 118/1990, de o indemnizaţie lunară de 332 lei conform Hotărârii nr. 1011 din 30 octombrie 1992 a Comisiei Judeţene Buzău.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău, criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
Prin decizia civilă nr. 25 din 9 februarie 2011, Curtea de Apel Ploieşti - secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis excepţia tardivităţii declarării apelului invocată de intimata U.M. şi a respins ca tardiv apelul pârâtului.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că înregistrarea căii de atac s-a realizat la 15 decembrie 2010, conform rezoluţiei aplicate pe cererea pârâtului, cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 284 C. proc. civ., în condiţiile în care hotărârea atacată a fost comunicată apelantului la 26 noiembrie 2010.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs, în termenul legal, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău, în numele Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, în baza mandatului de reprezentare din 29 noiembrie 2010.
Dezvoltând motivele de recurs, pârâtul a susţinut că procedura de comunicare a hotărârii apelate nu s-a îndeplinit conform dispoziţiilor art. 93 C. proc. civ., la domiciliul ales, respectiv la sediul Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău, deşi în mandatul de reprezentare emis de Ministerul Finanţelor Publice, s-a făcut potrivit art. 87 pct. 1 C. proc. civ. această menţiune.
Ca atare, s-a susţinut că soluţia respingerii apelului ca tardiv este nelegală, în condiţiile în care sentinţa a fost comunicată la sediul Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău, din Buzău, str. Unirii nr. 209, abia la 2 decembrie 2010.
Examinând criticile invocate de pârâta recurentă, Curtea va constata că recursul este fondat pentru considerentele ce succed:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a indicat în calitate de pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, cu sediul în Bucureşti, Str. Apolodor, Bucureşti.
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău a formulat întâmpinare în numele Ministerului Finanţelor Publice în baza mandatului din 31 mai 2010.
Sentinţa Tribunalului Buzău a fost pronunţată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, şi a fost comunicată la sediul acestuia din Str. Apolodor, Bucureşti, conform actului de procedură aflat la fila 43 dosar fond.
Apelul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău în numele Ministerului Finanţelor Publice, în baza mandatului de reprezentare din 29 noiembrie 2010 a fost înaintat prin fax la data de 14 decembrie 2010 şi înregistrat la Tribunalul Buzău la 15 decembrie 2010, conform rezoluţiei de la dosar (fila 4).
Curtea va constata că sentinţa apelată nu a fost comunicată mandatarei pârâtului, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău, la sediul ales prin întâmpinare, din Buzău, str. Unirii nr. 209, ci la sediul Ministerul Finanţelor Publice din Bucureşti, str. Apolodor.
Se va reţine, totodată, că faţă de menţinerea primirii prin fax a apelului declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău, 14 decembrie 2010, nu se împlinise termenul de recurs de 15 zile prevăzut de dispoziţiile art. 284 C. proc. civ., calculat de la data comunicării sentinţei, 26 noiembrie 2010, conform procesului verbal de îndeplinire a actului de procedură de la dosar.
Pentru toate aceste considerente, Curtea urmează să admită recursul şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ. să caseze decizia recurată cu trimitere spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Buzău în numele Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 25 din 09 februarie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4186/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 4217/2012. Civil. Brevete de invenţii. Recurs → |
|---|
