ICCJ. Decizia nr. 4217/2012. Civil. Brevete de invenţii. Recurs

Decizii civile ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 4217/2012

Dosar nr. 5572/1/2011

Şedinţa publică din 08 iunie 2012

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 90 din 23 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă s-a admis apelul declarat de reclamanţii D.R.H. şi F.A.P., în calitate de moştenitori ai defunctului D.I., F.A.E., R.V. şi A.V. împotriva sentinţei civile nr. 1137/2002 pronunţată de Tribunalul Hunedoara.

S-a schimbat în parte sentința, în sensul că:

S-a admis în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamanţi împotriva pârâtelor CN H. SA Petroşani, E.M. Vulcan, E.M. Lonea, E.M. Petrila, E.M. Paroşeni şi E.M. Livezeni, care au fost obligate să plătească câte 100.000 lei fiecăruia din reclamanţii F.A.E., R.V. şi A.V. şi suma de 100.000 lei reclamanţilor D.R.H. şi F.A.P., cu titlu de drepturi băneşti decurgând din folosirea obiectului brevetului de invenţie. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub Dosar nr. 6647/1998, reclamanţii F.A.E., A.V., D.I. şi R.V. au chemat în judecată pe pârâta E.M. Vulcan, solicitând obligarea acesteia la încheierea unui contract de licenţă prin care să se stabilească drepturile băneşti ce se cuvin reclamanţilor în calitate de titulari ai brevetului de invenţie şi la plata unui procent de 1% din valoarea eficienţei economice obţinute, de la data la care unitatea a fost înştiinţată că foloseşte fără drept obiectul invenţiei până la data încheierii contractului de licenţă.

În motivare reclamanții au arătat că sunt titulari ai brevetului de invenţie cu titlul „procedee de exploatare a stratelor de cărbune cu înclinare medie şi mare”, iar în această calitate au somat-o pe pârâtă, cu adresa din 11 februarie 1998, cu privire la faptul că foloseşte fără dreptul obiectul acestei invenţii, solicitând încheierea unui contract, însă aceasta refuză încheierea unui contract pentru rezolvarea situației.

Acţiunea a fost precizată ulterior, solicitându-se: procentul de 1% din valoarea eficienţei economice să fie achitat de la data obţinerii brevetului de invenţie (30 noiembrie 1994) până la data încheierii contractului de licenţă, cu titlu despăgubiri (fila 22 dosar fond); chemarea în judecată a subunităţilor CN H. SA, respectiv E.M. Vulcan, EM Aninoasa, EM Dîlja, EM Petrila şi EM Lonea şi obligarea acestora la încheierea contractului de licenţă pentru folosirea brevetului de invenţie şi achitarea unor drepturi băneşti de 10% din eficienţa economică de la 30 noiembrie 1994 şi până la data încheierii contractului de licenţă (fila 32 dosar fond); să se dispună ca pârâtele să nu mai folosească procedeul de exploatare fără acordul prealabil al reclamanţilor (fila 92 dosar fond); să fie obligate pârâtele la achitarea unor drepturi băneşti în procent de 25% din profitul obţinut datorită reducerii costurilor de producţie prin aplicarea procedeului brevetat (fila 228 dosar fond).

În drept s-au invocat dispoziţiile Legii nr. 64/1991.

Prin sentinţa civilă nr. 1137/2002 pronunţată de Tribunalul Hunedoara a fost respinsă acţiunea, astfel cum a fost formulată şi precizată de reclamanţi.

În motivarea sentinţei s-a reţinut că din raportul de contraexpertiză întocmit în cauză rezultă că procedeul brevetat de reclamanţi prezintă avantaje, însă acestea sunt anihilate de dezavantaje, care în final conduc la costuri unitare mai mari comparativ cu alte metode, precum şi la pierderea unor importante rezerve de cărbune. S-a concluzionat că prin aplicarea procedeului de exploatare brevetat nu se obţin beneficii sau reduceri de costuri, astfel că metoda aduce pierderi şi nu beneficii, neputându-se determina drepturile băneşti în procent de 25% din eficienţa economică.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, care prin decizia civilă nr. 188/A/2009 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia a fost admis, fiind desființată sentința primei instanțe și trimisă cauza pentru rejudecare primei instanţe.

Pe parcursul judecăţii apelului reclamantul D.I. a decedat, fiind introduşi în cauză moştenitorii acestuia, respectiv D.R.H. şi F.A.P., în calitate de fii. De asemenea, s-au introdus în cauză în calitate de pârâţi E.M. Paroşeni şi E.M. Livezeni, întrucât prin Hotărârea A.G.A. a CN H. SA s-a aprobat desfiinţarea E. M. Aninoasa şi a E.M. Dâlja.

Instanţa de apel a reţinut că reclamanţii şi-au precizat cererea de chemare în judecată în mod succesiv, iar tribunalul nu a avut în vedere toate aceste cereri. În ultima precizare reclamanţii au formulat un capăt de cerere distinct, referitor la obligarea pârâtelor de a nu mai folosi procedeul. Cum instanţa de fond nu a pus în discuţia părţilor completarea de acţiune, nu a comunicat-o pârâţilor şi nu s-a pronunţat asupra acesteia prin hotărâre, instanţa de apel a constatat că nu au fost lămurite pe deplin pretenţiile concrete ale reclamanţilor, astfel încât, în temeiul disp. art. 297 C. proc. civ., a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare. În acelaşi timp, a apreciat că toate criticile referitoare la modul de administrare a probelor sunt justificate, însă dată fiind soluţia de desfiinţare a hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare, probele vor fi refăcute de instanţa de fond, după ce aceasta se va lămuri pe deplin asupra obiectului cererii deduse judecăţii, prin analizarea tuturor cererilor formulate de reclamanţi.

Prin decizia civilă nr. 5389/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secţia civilă şi de proprietate intelectuală a admis recursurile declarate de pârâte împotriva deciziei instanţei de apel, care a fost casată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În considerentele deciziei s-a reţinut, în esenţă, că, potrivit dispoziţiilor art. 297 C. proc. civ., în cazul în care se constată că în mod greşit prima instanţa a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanţa de apel desfiinţează hotărârea atacată şi trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.

Ultima precizare a acţiunii este făcută de reclamanţi la 19 iulie 2000, iar în această cerere s-a arătat că obiectul acţiunii îl constituie „trei puncte stipulate în cererea de chemare în judecată”, pe care le-au detaliat ca fiind: încheierea de contracte de licenţă pentru folosirea în continuare a brevetului de invenţie, achitarea drepturilor băneşti în procent de 25% din profitul obţinut datorită reducerii costurilor prin aplicarea procedeului brevetat în perioada 30 noiembrie 1994 şi până la data încheierii contractului de licenţă şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Din analiza literală a ultimei precizări de acţiune rezultă că reclamanţii nu mai înţeleg să solicite şi obligarea pârâtelor să nu mai folosească procedeul brevetat, cerere cuprinsă în precizarea de la fila 92.Pe cale de consecinţă, în raport şi de dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., concluzia instanţei de apel în sensul că tribunalul nu a analizat acest capăt de cerere şi că prin aceasta nu a lămurit pe deplin obiectul acţiunii, respectiv pretenţiile concrete ale reclamanţilor, nu are suport.

Procedând la rejudecarea apelului, Curtea a reţinut în fapt şi în drept următoarele:

Solicitarea reclamanţilor de constatare a nulităţii raportului de contraexpertiză efectuată în cauză şi de refacere a acestuia a fost respinsă prin încheierea de şedinţă din 21 ianuarie 2011, pentru considerentele reţinute în cuprinsul acelei încheieri. În consecinţă, nu s-a mai răspuns criticilor apelanţilor referitoare la nulitatea şi refacerea raportului de contraexpertiză, critici întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 206, art. 208 şi art. 202 C. proc. civ.

Instanţa de apel a completat probatoriul cu proba testimonială şi cu înscrisuri, fiind inutil a se mai examina apelul reclamanţilor sub aspectul neadministrării acestor probe de către prima instanţă, cu atât mai mult cu cât aceasta a avut posibilitatea să aprecieze asupra suplimentării probaţiunii şi respectiv să cenzureze cererile în probaţiune ale părţilor şi nu să încuviinţeze toate probele cerute de aceştia.

Reclamanţii sunt titulari ai brevetului de invenţie, prin care li s-a recunoscut calitatea de inventatori pentru invenţia cu titlul „Procedura de exploatare a stratelor de cărbune cu înclinare medie şi mare”.

Cu adresa nr. x din 11 februarie 1998, reclamanţii au solicitat pârâtei E.M. Vulcan încheierea unui contract prin care să se stabilească drepturile ce le revin pentru utilizarea invenţiei de către unitatea minieră, iar aceasta, cu adresa nr. y/1998, le-a comunicat că oferta lor privind încheierea unui contract pentru aplicarea metodei brevetate a fost înaintată R.A.H. – Comitetul director, pentru a hotărî cu privire la necesitatea şi condiţiile încheierii unor contracte.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul primei instanțe, pârâta E.M. Vulcan a precizat că se poate încheia un contract de licenţă cu reclamanţii deoarece unitatea minieră se foloseşte de obiectul invenţiei, cu menţiunea că acordarea procentului de 1% din valoarea eficienţei economice trebuie să se facă nu de la data înştiinţării unităţii ci de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti (fila 24).

Din interogatoriul luat pârâtei CN H. SA Petroşani rezultă că procedeul de exploatare brevetat de reclamanţi se aplică la E.M. Vulcan, E.M. Petrila şi E.M. Aninoasa din anul 1995, iar din anul 1996 la E.M. Lonea şi E.M. Dîlja (fila 42 dosar fond).

În punctul de vedere exprimat prin înscrisul înregistrat sub nr. 223 din 19 aprilie 1999 se arată că metoda de exploatare s-a dovedit, pe perioada experimentării la E.M. Vulcan, a fi o metodă productivă, cu efort redus al muncitorilor şi fără aparente riscuri din punct de vedere al protecţiei muncii şi zăcământului, care se preta la exploatarea unor porţiuni de zăcământ cu condiţii mai dificile de exploatare prin metodele clasice, astfel că s-a decis la nivelul regiei ca această metodă să se aplice şi la alte mine. În anul 1995 aceasta s-a aplicat în afara minei Vulcan şi la minele Petrila şi Aninoasa, iar din 1996 la minele Lonea şi Dîlja. Se mai arată în acelaşi înscris că pe parcursul extinderii acestei metode de exploatare în anii 1995 - 1998, pe lângă avantajele de necontestat constând în creşterea productivităţii muncii, reducerea costurilor de producţie în general, s-au evidenţiat şi o serie de dezavantaje care sunt dificil de cuantificat, şi că, în timp ce la unele exploatări miniere rezultă beneficii în urma unor analize interne, la alte exploatări miniere, aceleaşi analize interne au pus în evidenţă pierderi (filele 43 – 46 dosar fond – vol. I).

Expertiza tehnică realizată de expert B.I. a concluzionat că beneficiul realizat de CN H. SA Petroşani prin aplicarea metodei de exploatare brevetate este de 453.363.988.000 lei vechi (35.573.780 dolari S.U.A. - fila 36 dosarul primei instanțe, Vol. II).

Contraexpertiza efectuată în faţa instanţei de fond relevă faptul că aplicarea procedeului brevetat de reclamanţi duce la pierderi considerabile indiferent de datele luate în calcul, dar că unităţile miniere au aplicat şi aplică procedeul din lipsa banilor pentru investiţii, deşi sunt conştiente că au pierderi mari atât financiare cât şi de cărbune (fila 454 dosarul primei instanțe, Vol. II).

Martorii audiaţi în faţa instanţei de apel au arătat că au întocmit, fiecare, în anul 1998, câte o lucrare cu privire la aplicarea metodei brevetate de reclamanţi. Astfel, martorul F.A., care era angajat la E.M. Vulcan în calitate de contabil şef la acea dată, a declarat că metoda reclamanţilor era mai eficientă faţă de o altă metodă aplicată, cu 13 - 14 miliarde lei (fila 71), iar martorul M.I., inspector şef securitate minieră, a constatat că metoda brevetată asigura o productivitate de 2 - 3 ori mai mare decât metoda clasică aplicată, o mai mare siguranţă a muncitorilor şi costuri mai mici (fila 72).

Concluzia care se desprinde din interpretarea tuturor acestor probe este aceea că metoda de exploatare brevetată de reclamanţi a fost folosită pe parcursul a mai multor ani de către unităţile miniere pârâte (începând cu anul 1994 – 1995 – 1996 şi până la 31 octombrie 2011, data raportului de expertiză, însuşită şi de reclamanţi prin concluziile scrise formulate în apel - fila 90).

În prezent, metoda de exploatare care face obiectul brevetului de invenţie al căror titulari sunt reclamanţii nu mai este folosită de către unităţile miniere pârâte, astfel că petitul acţiunii prin care se solicită încheierea de contract de licenţă pentru folosirea acestuia a rămas fără obiect, impunându-se respingerea ca atare a acestuia.

În ceea ce privește drepturile băneşti solicitate de reclamanţi, s-a reținut că, potrivit art. 39 din Legea nr. 64/1991 în forma aflată în vigoare la data sesizării instanţei (22 decembrie 1998), drepturile patrimoniale cuvenite inventatorului se stabilesc pe bază de contract. Prin urmare, inventatorul este îndreptăţit la drepturi patrimoniale pentru utilizarea invenţiei sale, necondiţionat de dovedirea eficienţei economice a invenţiei respective, aşa cum reţine prima instanţă. Articolul menţionat nu oferă niciun criteriu de cuantificare a drepturilor băneşti pe care părţile sau instanţa judecătorească să-l poată lua în considerare la stabilirea sumelor cuvenite pentru utilizarea invenţiei.

Având în vedere prevederile legale menţionate, faptul că părţile nu au ajuns la un acord cu privire la sumele la care ar fi îndreptăţiţi reclamanţii, că s-a dovedit utilizarea metodei brevetate de către unităţile pârâte, luând în considerare şi perioada în care această metodă a fost folosită, Curtea a apreciat ca fiind justă şi suficientă acordarea unor drepturi băneşti în sumă de câte 100.000 lei fiecăruia dintre reclamanţii F.A., R.V. şi A.V., şi a sumei de 100.000 lei celor doi moştenitori ai reclamantului D.I.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtele CN H. SA Petroşani - E.M. Livezeni, CN H. SA Petroşani - E.M. Lonea, CN H. SA Petroşani, CN H. SA Petroșani - E.M. Petrila, E.M. Vulcan şi E.M. Paroşeni, criticând-o după cum urmează:

1. CN H. SA Petroşani - E.M. Livezeni.

a. Cu toate că instanţa de apel observă în mod corect faptul că drepturile băneşti solicitate de reclamanţi se stabilesc pe bază de contract, conform art. 39 din Legea nr. 64/1991, iar în speţa de faţă nu există un asemenea contract, în mod greşit apreciază ca fiind justă şi suficientă acordarea unor drepturi băneşti in sumă de câte 100.000 lei fiecărui reclamant

b. Suma acordată nu are nicio justificare, neavând nici temei legal. Nu s-a putut întemeia în drept acordarea acestor despăgubiri, deși s-a menționat că, potrivit prevederilor art. 39 din Legea nr 64/1991, drepturile patrimoniale cuvenite inventatorului se stabilesc pe bază de contract, acest articol neoferind niciun criteriu de cuantificare a drepturilor băneşti pe care părţile sau instanţa de judecată să-l poată lua în considerare la stabilirea sumelor cuvenite pentru utilizarea invenţiei.

c. În cererea iniţială de chemare în judecata, reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor la încheierea unui contract de licenţă prin care să se stabilească drepturile băneşti ce li se cuvin în calitate de titulari ai brevetului de invenţie şi la plata unui procent de 1% din valoarea eficienţei economice obţinute.

Din raportul de contraexpertiză rezultă că nu există o eficienţă economică, indiferent prin ce metodă ar fi calculată sau apreciată, iar în aceste condiții nu poate rezulta suma acordată.

d. Faptul că a fost încuviinţată de către instanţa de apel şi proba cu martori împotriva şi peste cuprinsul unui înscris, respectiv contraexpertiza, duce la încălcarea dispoziţiilor art. 1191 alin. (2) C. civ.

2. CN H. SA Petroşani - E.M. Lonea.

a. În cauza de faţă nu s-a încheiat între părţile în litigiu niciun contract.

Așa cum rezultă din actele existente la dosar, recurentele pârâte au utilizat procedeul de exploatare protejat de către intimaţii apelanţi în baza unui contract de cercetare încheiat între E.M. Vulcan şi Institutul de Cercetare si Proiectare Minieră Petroşani, act juridic valabil încheiat, ce a stat la baza folosirii acestui procedeu. Intimaţii apelanţi nu au solicitat niciodată anularea acestui contract în baza căruia recurentele utilizau în mod legal procedeul. Atâta timp cât acest contract de cercetare a fost valabil încheiat și nu a fost desființat, fiind plătit și prețul aferent acestuia, iar aşa zisa invenţie (cunoscută în manualele de specialitate încă din anii 1950 dar neaplicată datorită dezavantajelor şi riscurilor pe care le implică) a fost realizată de intimaţii apelanţi în timpul serviciului, folosind mijloacele financiare şi tehnice ale întreprinderii, şi nu s-a încheiat un contract cu intimaţii apelanţi care să constituie cadrul legal de acordare a drepturilor patrimoniale, aşa cum prevedea art. 39 din Legea nr. 64/1901 (în vigoare la data sesizării instanţei), nu se justifică soluția pronunțată de instanța de apel.

b. Instanţa de apel face precizarea că în textul de lege premenţionat nu este condiţionată acordarea drepturilor patrimoniale de dovedirea eficienţei economice a metodei folosite. Această manieră de interpretare este absolut nelegală în condițiile în care prevederile Legii nr. 64/1991, aşa cum erau în vigoare la data sesizării instanţei, s-au completat cu măsurile procesuale prevăzute de codul de procedură civilă, care prevăd posibilitatea atât de către părţi cât şi de către instanţă a instrumentării unei expertize pentru lămurirea pe deplin a unor astfel de situaţii.

Deşi la dosarul cauzei există un raport de contraexpertiză care lămureşte pe deplin ce s-a întâmplat din punct de vedere economic în timpul utilizării acestei metode, instanţa nu a reţinut aceasta probă, deşi a apreciat-o ca fiind valabilă, respingând cerere de refacere a acesteia.

Nu sunt arătate criteriile prin care instanţa de apel a calculat sumele acordate. Mai mult, s-a făcut dovada că utilizarea procedeului în cauză a generat doar pierderi, folosirea lui implicând costuri cu aproximativ 50 % mai mari decât celelalte metode folosite.

c. Au fost încălcate dispoziţiile art. 1191 alin. (2) C. civ. în condițiile în care instanţa a încuviinţat intimaţilor apelanţi să probeze cu martori peste şi împotriva conţinutului şi cuprinsului raportului de contraexpertiză.

3. CN H. SA Petroşani.

a. Instanţa de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

- s-au încălcat prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. prin faptul că instanța nu s-a pronunţat asupra obiectului cererii deduse judecăţii.

Astfel, instanța nu s-a pronunţat asupra celui de al II-lea capăt de cerere, respectiv acordarea drepturilor băneşti în procent de 25% din profitul obţinut datorită reducerii costurilor,prin aplicarea procedeului brevetat în perioada 30 noiembrie 1994 şi pană la încheierea contractelor de licenţă.

Dispoziția instanței în sensul obligării la plata unor anumite sume nu poate fi considerată ca o soluţionare a acestui capăt de cerere, întrucât reprezintă o simplă apreciere a acestuia, nefundamentată în niciun fel pe petitul acţiunii şi probatoriul administrat în cauză.

Chiar din considerentele deciziei rezultă că raportul de contraexpertiză efectuat în cauză a concluzionat că aplicarea procedeului brevetat produce pierderi considerabile indiferent de datele luate în calcul, atât cât şi de producţie şi nu se pot calcula astfel drepturi băneşti cuvenite reclamanţilor - intimaţi.

Instanţa de apel avea obligaţia să respecte prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. şi să se pronunţe în baza probelor administrate în cauză asupra obiectului cererii deduse judecăţii.

S-au încălcat prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. referitoare la rolul activ al instanţei, prin faptul că nu și-a respectat obligaţia de a stărui pentru prevenirea greşelilor pe baza aplicării corecte a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

În acest sens, se invocă încălcarea dispoziţiilor art. 1191 alin. (2) C. civ. prin faptul că s-a încuviințat proba testimonială împotriva şi peste cuprinsul unui înscris. Din depoziţiile martorilor rezultă că aceştia au declarat împotriva şi peste cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar, exprimând de fapt concluzii personale cu privire la eficienţa şi productivitatea metodei brevetate de către reclamanţii - intimaţi, concluzii care nu pot fi avute în vedere la pronunţarea unei soluţii în prezenta cauză.

La soluţionarea cauzei, instanţa de apel a ignorat cu desăvârşire dispoziţiile Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991 aprobat prin H.G. nr. 152/1991, act normativ în vigoare atât la data formulării cererii de chemare în judecată, cat şi la data pronunţării hotărârii pe fondul cauzei.

Potrivit prevederilor art. 39 din Legea nr. 64/1991 (în forma în vigoare la data introducerii acţiunii), drepturile patrimoniale cuvenite inventatorului care are calitatea de salariat se stabilesc pe bază de contract. Conform prevederilor Regulii nr. 51 alin. (10) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991 aprobat prin HG nr. 152/1991, în cazul unei invenţii pentru care dreptul la brevet de invenţie aparţine salariatului, dacă unitatea şi-a manifestat interesul, dar nu s-a ajuns la o înţelegere privind preţul contractului, litigiul se soluţionează de instanţele judecătoreşti potrivit art. 61 din lege.

Pentru stabilirea de către instanţa de judecată a unui preţ al contractului, aceasta are obligaţia să stabilească şi să aplice criterii obiective în funcţie de care să poată fi determinat cuantumul, aceasta neavând dreptul să aprecieze în mod arbitrar că o anumită sumă este cea cuvenită. În practica judiciară în materie administrarea probei cu expertiza este considerată absolut necesară pentru stabilirea drepturilor patrimoniale ale inventatorilor, pe baza avantajelor economice sau sociale obţinute prin aplicarea invenţiei.

b. Prin decizia atacată, instanţa de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut (art. 304 pct. 6 C. proc. civ.).

Criteriile în baza cărora urma să se procedeze la cuantificarea drepturilor nu au fost explicit stabilite în conţinutul legii ori al Regulamentului de aplicare aprobat prin H.G. nr. 152/1992, însă practica instanţelor a fost unanimă în sensul că drepturile băneşti se evaluează în funcţie de avantajele de natură economică, în acest sens fiind avute în vedere şi dispoziţiile Cap. 5 din Regulamentul de aplicare aprobat prin H.G. nr. 152 /1992.

Prin H.G. nr. 499/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991 şi abrogarea H.G. nr. 152/1992 s-a prevăzut că drepturile patrimoniale cuvenite inventatorului se stabilesc pe bază de contract şi se acordă în funcţie de efectele economice şi/sau sociale rezultate în perioada de valabilitate a brevetului din exploatarea brevetului sau în funcţie de aportul economic al invenţiei şi numai în perioada de exploatare a acestuia (regula nr. 79). Aceleaşi criterii au fost menţinute şi prin H.G. nr. 547/2008 (art. 91), respectarea acestora fiind obligatorie pentru instanţa de judecată, învestită să suplinească negocierea părţilor în situaţia dezacordului între acestea.

Instanţa de apel nu a ţinut cont de prevederile legale mai sus menţionate şi de probatoriul administrat în mod legal la instanţa de fond, sumele acordate fiind rezultatul aprecierii subiective a instanţei de apel, care a considerat ca fiind necesară despăgubirea reclamanţilor - intimaţi pentru utilizarea invenţiei brevetate, fără a observa faptul că nu a fost învestită cu soluţionarea unui asemenea capăt de cerere.

c. Decizia atacată este lipsită de temei legal şi a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, cu aplicarea art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

- Instanţa de apel a dispus în cauză cu motivarea că, potrivit art. 39 din Legea nr. 64/1991, drepturile patrimoniale cuvenite inventatorului se stabilesc pe bază de contract, reținând în mod greșit că din interpretarea acestui text de lege rezultă că inventatorul este îndreptăţit la drepturi patrimoniale pentru faptul utilizării invenţiei sale, necondiţionat de dovedirea eficienţei economice a invenţiei respective, aşa cum reţine prima instanţă.

Într-adevăr dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 64/1991 prevăd negocierea drepturilor patrimoniale cuvenite inventatorului salariat, iar în lipsa acordului între unitate şi salariat stabilirea cuantumului este în sarcina instanţei de judecată. Lipsită de temei legal este însă interpretarea dată de către instanţă acestui text, în sensul că inventatorul este îndreptăţit la drepturi patrimoniale pentru faptul utilizării invenţiei sale necondiţionat de dovedirea eficienţei economice a invenţiei respective.

Prin acţiunea formulată în temeiul Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, instanţa de judecată a fost învestită să pronunţe o hotărâre care să suplinească negocierea părţilor cu privire la preţul contractului şi nu cu o acţiune în răspundere civilă delictuală. În aceste condiţii, instanţa de apel avea obligaţia să ţină seama de concluziile raportului de contraexpertiză, întrucât pentru stabilirea unui preţ al contractului trebuie aplicate criterii obiective, în funcţie de care să poată fi determinat cu certitudine cuantumul pretențiilor.

Așa cum a reținut prima instanță, prin aplicarea procedeului brevetat nu se obţin beneficii sau reduceri comparativ cu alte metode, astfel că metoda nu aduce beneficii, nefiind astfel posibilă determinarea unor drepturi patrimoniale cuvenit reclamanţilor - intimaţi. Situația aceasta a fost confirmată și prin raportul de contraexpertiză, care relevă faptul că aplicarea procedeului brevetat conduce la pierderi considerabile, indiferent de datele luate în calcul.

4. CN H. SA Petroșani - E.M. Petrila.

Instanţa de apel s-a pronunțat în cauză cu aplicarea greşită a legii.

- Deşi se observă în mod corect că drepturile băneşti solicitate de reclamanţi se stabilesc pe bază de contract în conformitate cu art. 39 din Legea nr. 64/1991, iar în speţă un asemenea contract nu există în mod greşit Curtea apreciază ca fiind justă şi suficientă acordarea unei sume, dispoziţie care nu are nicio justificare sau bază legală atât timp cât articolul menţionat nu oferă niciun criteriu de cuantificare a drepturilor băneşti Aşa cum rezultă din raportul de contraexpertiză, eficienţa economică susținută de reclamanți nu există.

- Instanţa a încuviinţat proba cu martori împotriva şi peste cuprinsul unui înscris, încălcând astfel dispoziţiile art. 1191 alin. (2) C. civ.

5. E.M. Vulcan.

6. E.M. Paroşeni.

1. Instanţa de apel nu a făcut o temeinică analiză a probelor dosarului și a luat în considerare doar acele probe care au avut caracter profund subiectiv.

Peste contraexpertiza efectuată în cauză de către specialişti s-a admis dovada cu martori, ale căror declaraţii au avut o valoare probantă decisivă.

2. S-a creat o confuzie grava între metoda brevetată și metoda rezultată din contractul de cercetare încheiat de către E.M. Vulcan, cu acelaşi nume, aspect pe care instanţa de fond nu l-a rezolvat.

Nu s-a luat în considerare că din probele dosarului a rezultat faptul că procedeul de exploatare nu a fost utilizat ca urmare a brevetului ci ca urmare a contractului încheiat de către E.M. Vulcan cu SC I.C.P.M. SA Petroşani pentru întocmirea temei de cercetare cu titlul „Experimentări in condiţii de mina a metodei de exploatare cu subminare a stratului 3 de la E.M. Vulcan”.

Reclamanţii au făcut parte din conducerea E.M. Vulcan și în această calitate au semnat contractul de cercetare și au condus aplicarea metodei de exploatare, contractată și achitată din fondurile unităţii.

3. Deşi era de notorietate că la E.M. Vulcan au avut loc două evenimente deosebit de tragice în luna august 2001 și luna mai 2002 soldate cu 24 salariaţi decedaţi la un front de lucru unde cărbunele era exploatat cu procedeul S.C.R.I.E., s-a considerat că reclamanţilor apelanţi li se cuvin despăgubiri.

Mai mult, prin contraexpertiza efectuată în cauză a rezultat că procedeul brevetat duce la pierderi considerabile, indiferent de datele luate în calcul.

Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată următoarele:

1. Atât timp cât reclamanţii intimaţi sunt titularii unui brevet de invenţie, nedesfiinţat, aceştia sunt beneficiarii drepturilor conferite de brevet, care nu pot fi înlăturate de apărările recurenţilor-pârâţi în sensul utilizării procedeului în temeiul unui contract de cercetare încheiat între EM Vulcan şi Institutul de Cercetare şi Proiectare Minieră Petroşani. Aspectele care ţin de valabilitatea brevetului exced cadrul procesual al dosarului de faţă, aceasta făcând deja obiectul controlului de legalitate în faţa instanţei - cauză soluționată irevocabil prin decizia nr. 6269 din 2 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.

Se recunoaşte incidenţa în cauză a art. 39 din Legea nr. 64/1991, dar se reclamă faptul că era necesar, potrivit acestuia, să existe un contract încheiat între părţi, precum şi faptul că norma legală nu prevede niciun criteriu de cuantificare a drepturilor băneşti.

Lipsa contractului nu face ca acţiunea reclamanţilor-intimaţi să nu poată fi primită, întrucât în dosar se urmăreşte tocmai sancţionarea refuzului de încheiere a acestuia şi folosirea unei invenţii brevetate, fără respectarea drepturilor inventatorilor.

Soluţionând cauza de faţă instanţa nu încalcă regula nr. 51 alin. (10) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991 aprobat prin H.G. nr. 152/1992 (abrogat prin H.G. nr. 499/2003), aşa cum a reclamat de recurenta-pârâtă CN H. SA Petroşani, deoarece articolul 61 din lege, la care se face trimitere prin regula menţionată, confirmă competenţa instanţei în soluţionarea cauzei, iar părţile nu sunt oricum în ipoteza alin. ultim al regulii, indicată în critica de recurs.

Neprevederea în art. 39 din lege, în forma în vigoare la data introducerii acţiunii, a criteriilor de cuantificare a drepturilor băneşti ale inventatorilor este determinată de faptul că acestea se stabilesc prin negociere între părţi. Aceasta nu împiedică însă stabilirea drepturilor care li se cuvin inventatorilor şi care trebuie să fie determinate de eficienţa invenţiei, respectiv avantajele economice, beneficiul obţinut din aplicarea acesteia, iar un criteriu de stabilire a acesteia este cel indicat de către reclamanţii-intimaţi, respectiv reducerea costurilor - neavând suport considerentul instanţei de apel în sensul că se datorează drepturi băneşti inventatorilor necondiţionat de obţinerea unei eficienţe economice. La avantajele economice obţinute din aplicarea invenţiilor se face referire şi în regula nr. 53 din H.G. nr. 152/1992, chiar dacă referitor la dispoziţiile art. 66 alin. (2) din lege, care reglementează drepturile băneşti cuvenite inventatorilor pentru invenţiile brevetate, aplicate, parţial recompensate sau nerecompensate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 64/1991.

De altfel, în republicarea legii din octombrie 2002 se oferă anumite criterii de cuantificare a drepturilor băneşti cuvenite inventatorilor, conforme celor reţinute mai sus, care puteau fi avute în vedere, orientativ, de către instanţe - în art. 37 se prevede că drepturile patrimoniale se stabilesc în funcţie de efectele economice şi/ sau sociale rezultate din exploatarea brevetului sau în funcţie de aportul economic al invenţiei; aceste criterii au fost menţionate şi în regulamentele de aplicare a Legii nr. 499/2003 (Regula nr. 79 alin. (3)) şi nr. 547/2008 (regula nr. 91 alin. (3)).

2. În ceea ce priveşte drepturile solicitate de către reclamanţii-intimaţi:

Dispunerea instanţei de apel în sensul acordării anumitor drepturi băneşti nu încalcă dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ, în sensul imputat de recurenta-pârâtă CN H. SA Petroşani, nefiind atrasă incidenţa în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Prin acţiune s-a solicitat plata unui procent din profitul obţinut din reducerea costurilor, iar prin decizie instanţa a acordat o sumă apreciată ca fiind justă şi eficientă, cu acest titlu, fără însă ca acesta să fie determinată în baza unei situaţii de fapt pe deplin stabilită.

Astfel, cu referire şi la cele avute în vedere de instanţa de apel, reţinem următoarele:

- prin contraexpertiza efectuată în faţa instanţei de fond s-a relevat faptul că aplicarea procedeului brevetat de reclamanţi duce la pierderi considerabile indiferent de datele luate în calcul, dar că unităţile miniere au aplicat şi aplică procedeul din lipsa banilor pentru investiţii, deşi sunt conştiente că au pierderi mari atât financiare cât şi de cărbune (fila 454 dosarul primei instanțe, Vol. II).

Pentru întocmirea acesteia, la determinarea costurilor unitare, s-a plecat de la metoda cadru de exploatare şi s-au evaluat elementele de cheltuieli atât pentru metoda SCRI (în discuţie) cât şi pentru metoda de exploatare cu front scurt – fila nr. 353 dos. primei instanţe, vol. I. S-a concluzionat că pentru metoda SCRI sunt necesari 1.347.921 lei / tonă, iar pentru metoda cu felii orizontale 875.645 lei/ tonă, rezultând o diferenţă de 472.276 lei/ tonă. Astfel, prin aplicarea procedeului brevetat nu se obţin beneficii sau reduceri de costuri, ci dimpotrivă, costurile acestuia sunt mai mari comparativ cu procedeul de exploatare cu felii orizontale şi front scurt.

Prin aceeaşi contraexpertiză, la obiectivele nr. 8 şi 9 fixate de către reclamanţii - intimaţi, s-a răspuns în sensul că metoda brevetată a fost utilizată de către exploatările miniere, situaţie determinată de necesităţile de producţie şi de zăcământ în anumite condiţii.

- la stabilirea drepturilor s-au avut în vedere declaraţia martorului F.A., care era angajat la E.M. Vulcan în calitate de contabil şef la acea dată, din care s-a reţinut că metoda reclamanţilor era mai eficientă faţă de o altă metodă aplicată, cu 13 - 14 miliarde lei (fila 71), şi declaraţia martorului M.I., inspector şef securitate minieră, din care s-a reţinut că metoda brevetată asigura o productivitate de 2 – 3 ori mai mare decât metoda clasică aplicată, o mai mare siguranţă a muncitorilor şi costuri mai mici (fila 72).

Încuviinţarea probei cu martori nu încalcă dispoziţiile 1191 alin. (2) C. civ., în forma în vigoare la data respectivă, aşa cum se reclamă prin recursuri, deoarece aceste dispoziţii legale nu au relevanţă în speţă atât timp cât vizează dovada unor acte juridice, iar recurenţii le invocă relativ la raportul de contraexpertiză.

- în punctul de vedere exprimat în Dosar de CN H. SA Petrila, nr. CG 223 din 19 aprilie 1999 (fila nr. 43 dos. primei instanţe, vol. I) se arată că în timp ce la unele exploatări miniere care au aplicat-o au rezultat beneficii, la alte exploatări miniere aceleaşi analize interne au pus în evidenţă pierderi.

În această adresă se face referire la avantajele „de necontestat”, respectiv creşterea productivităţii muncii, reducerea unor consumuri specifice de materiale, reducerea costurilor de producţie în general, dar şi la dezavantajele folosirii metodei de exploatare brevetată pe numele reclamanţilor-intimaţi, indicându-se în acest sens: gradul de recuperare a rezervei exploatate este destul de scăzut, cu indicarea pierderilor de exploatare; înrăutăţirea calităţii cărbunelui exploatat ca urmare a tehnologiei de exploatare care permite pătrunderea rocilor sterile din acoperişul surpat în masa cărbunelui; indicele de pregătire ridicat la nivelul unui subetaj de exploatare ( volumul mare de lucrări de pregătire - galerii direcţionale, galerii transversale şi suitori de presfărâmare - raportat la rezerva extrasă), care în final conduc la diluarea productivităţii muncii pe ansamblul metodei; numărul mare de focuri endogene, estimându-se că în perioada 1995-1998 s-au cheltuit pentru asanarea focurilor de mină la abatajele la care se aplică metoda de exploatare cu SCRI peste 12 miliarde lei.

Din cele de mai sus rezultă că în vreme ce unele probe conduc la ideea unei eficienţe a procedeului brevetat de către reclamanţii intimaţi, cu trimitere expresă la reducerea costurilor, chiar şi pentru unele dintre exploatările miniere,prin raportul de contraexpertiză se apreciază că cel în discuţie presupune costuri mult mai mari, făcându-se o analiză comparativă a două metode de exploatare. Folosirea invenţiei în cauză este confirmată astfel inclusiv în raportul de contraexpertiză, ceea ce face să nu fie primită critica aferentă din recursul formulat de către recurentele-pârâte E.M. Vulcan şi E.M. Paroşeni.

În aprecierea eficienţei economice a invenţiei, în sensul indicat de către reclamanţii-intimaţi, instanţa de apel nu a lămurit dacă în raport de procedeul folosit anterior celui brevetat de către reclamanţii-intimaţi se poate discuta de reducerea costurilor. Prin această comparaţie se poate aprecia dacă aplicarea efectivă a invenţiei, prin înlocuirea metodei folosită anterior, le-a adus recurentelor-pârâte un avantaj economic, un profit.

În egală măsură, trebuie lămurit şi dacă procedeul considerat prin contraexpertiză ca angrenând cheltuieli mai mici este cel care a fost anterior folosit, în considerarea aceloraşi argumente de mai sus.

Trebuie verificat însă şi dacă o eventuală eficienţă economică, în sensul reclamat în cauză, este afectată de posibile deficienţe ale aplicării invenţiei, în calculul final al beneficiului realizat, iar aceasta în raport de fiecare exploatare minieră, dată fiind şi poziţia exprimată în dosar de CN H. SA Petrila, mai sus reţinută.

Întrucât situaţia de fapt nu este pe deplin stabilită în cauză pentru ca Înalta Curte să facă aplicarea art. 314 C. proc. civ., urmează să se dispună casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de pârâtele CN H. SA Petroşani - E.M. Livezeni, CN H. SA Petroşani - E.M. Lonea, CN H. SA Petroşani, CN H SA Petroșani - E.M. Petrila, E.M. Vulcan şi E.M. Paroşeni împotriva deciziei civile nr. 90 din 23 martie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.

Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 08 iunie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 42/2012. Civil. Despăgubiri Legea...  ICCJ. Decizia nr. 4220/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4217/2012. Civil. Brevete de invenţii. Recurs