ICCJ. Decizia nr. 4220/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4220/2012
Dosar nr. 8703/117/2006
Şedinţa publică din 08 iunie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 200/ A din 30 martie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi de familie, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de pârâţii Primarul Municipiului Cluj-Napoca, SC P.R.F. SRL Timişoara şi SC I. SRL Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 134 din 17 februarie 2010 a Tribunalului Cluj, pronunţată în Dosar nr. 8703/117/2006. Au fost obligați apelanţii să le plătească intimaţilor S.E. şi S.M.E. suma de 3.000 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunţa această decizie Curtea a reţinut următoarele:
Reclamantele G.A.M. şi S.P.R. au solicitat instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună desfiinţarea dispoziţiei nr. 3028 din 15 septembrie 2006 prin care s-a propus acordarea de despăgubiri, restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 2.493 mp situat în municipiul Cluj-Napoca, str. F., înscris în CF şi obligarea pârâtei nr. 3 să elibereze terenul pe care îl ocupă.
Pârâta SC P.R.F. SRL Timişoara a formulat o cerere de arătare a titularului dreptului ca fiind SC I. SRL Timişoara, în calitate de proprietar al terenului revendicat.
Prin precizarea de acţiune depusă ulterior, reclamantele au solicitat desfiinţarea dispoziţiei nr. 3028 din 15 septembrie 2006 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca, restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 2.493 mp şi obligarea Primarului municipiului Cluj-Napoca, a pârâtei SC P.R.F. SRL Timişoara şi a pârâtei SC I. SRL Cluj-Napoca să le recunoască dreptul de a se subroga în drepturile concedentului cu privire la situaţia viitoare a terenului. Totodată, reclamantele au recunoscut că Primăria municipiului Cluj-Napoca nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Ulterior, reclamantele şi-au extins acţiunea faţă de pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 134 din 17 februarie 2010 a Tribunalului Cluj s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor SC P.R.F. SRL, SC I. SRL, Primăria municipiului Cluj-Napoca, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, respingându-se acţiunea faţă de aceşti pârâţi pentru lipsa calităţii lor procesuale pasive.
S-a admis plângerea în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca şi, în consecinţă, s-a stabilit în favoarea reclamantei dreptul la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 2.121 mp înscris iniţial în CF Cluj, transcris ulterior exproprierii în CF Cluj, identificat conform raportului de expertiză efectuat în dosar, pentru diferenţa de 372 mp teren menţinându-se dispoziţia atacată, în sensul acordării de despăgubiri.
S-a respins cererea de arătare a titularului dreptului.
A fost obligat pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca să le plătească reclamantelor cheltuieli de judecată în sumă de 1.700 lei.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că o parte dintre pârâţi nu au calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reţinut că, iniţial, terenul antecesorilor reclamantelor a fost înscris în CF Cluj, ulterior fiind transcris în CF Cluj, în favoarea Statului Român.
Deşi reclamantele au făcut dovada că de la antecesorii lor s-a preluat o suprafaţă mult mai mare de teren, prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 au solicitat doar 2.493 mp.
Pentru a se stabili dacă terenul solicitat poate fi restituit în natură sau nu, reclamantele au depus la dosar un raport de expertiza tehnica extrajudiciară, din concluziile căreia rezultă că suprafaţa liberă de construcţii la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, este de 2.121 mp.
O parte din teren a fost concesionat la data de 5 ianuarie 1999, iar spaţiul comercial s-a construit în baza autorizaţiei de construire nr. 848 din 10 iunie 2002, acesta reprezentând o piaţă temporară din structuri demontabile în aer liber.
Reclamantele au solicitat restituirea în natură a terenului, fiind de acord să îl preia grevat de sarcini, adică de contractul de concesiune şi obiectul existent pe teren.
Aşa fiind, în baza art. 26 alin. (3) coroborat cu art. 14 din Legea nr. 10/2001, s-a admis acţiunea şi s-a stabilit dreptul reclamantei la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 2.121 mp, menţinând dispoziţia primarului cu privire la acordarea de despăgubiri pentru diferența de teren de 372 mp.
Cererea de arătare a titularului dreptului a fost respinsă avându-se în vedere că obiectul cauzei l-a reprezentat plângerea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, caz în care calitate procesuală au doar persoanele îndreptăţite la restituire.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii Primarul municipiului Cluj-Napoca, SC P.R.F. SRL Timişoara şi SC I. SRL Timişoara, în analiza cărora instanța de apel a reţinut următoarele:
1. Cu privire la apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca.
Antecesorilor reclamanţilor, respectiv G.G. şi G.I., li s-a expropriat suprafaţa totală de 4.890 mp prin Decretul nr. 254/1973 şi Decretul nr. 30/1976.
Din concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară efectuată de expertul P.M. rezultă că terenul ce a aparţinut antecesorilor reclamanţilor se identifică cu nr. top X în suprafaţă de 6.751 mp şi cu nr. top Y în suprafaţă de 2.512 mp, înscrise iniţial în CF nr. x Cluj şi CF y Cluj, transcrise în CF Cluj-Napoca în favoarea Statului Român. Pe o parte din terenul expropriat s-au edificat blocurile B5 şi B6 din str. F., împreună cu amenajările aferente; în anul 1991, atunci când s-au început demersurile pentru restituirea terenului, era liberă de construcţii suprafaţa de 2.121 mp, dar în prezent este folosit de SC P.R.F. SRL Timişoara, care a edificat pe el o construcţie în suprafaţă de 1008 mp, având destinaţia de magazin alimentar.
Art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1) şi art. 9 din Legea nr. 10/2001 consacră principiul restituirii în natură a imobilelor, aceasta fiind cea mai echitabilă reparaţie.
Faptul că o parte din terenul ce poate fi restituit în natură a făcut obiectul contractului de concesiune nr. 166 din 5 ianuarie 1999, în scopul realizării obiectivului construcţie multifuncţională, încheiat
între Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca şi SC I. SRL, iar ulterior a contractului de închiriere încheiat la data de 14 ianuarie 2003 între SC I. SRL Cluj-Napoca şi SC P.R.F. SRL Timişoara (f. 132-135), nu constituie un impediment la restituirea în natură.
Aceasta deoarece art. 14 din Legea nr. 10/2001 prevede că dacă imobilul restituit prin procedurile administrative prevăzute de prezenta lege sau prin hotărâre judecătorească face obiectul unui contract de locaţiune, concesiune, locaţie de gestiune sau asociere în participaţiune, noul proprietar se va subroga în drepturile statului sau ale persoanei juridice deţinătoare, cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului, dacă aceste contracte au fost încheiate potrivit legii.
O altă critică adusă sentinţei se referă la faptul că o parte din suprafaţa revendicată de reclamanţi se suprapune peste parcela cu nr. top x, care nu ar fi fost revendicată şi care ar fi fost proprietatea numiţilor C.F. şi E.
Este adevărat că prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 G.A.M. şi S.P.R. au solicitat restituirea terenului în suprafaţă de 2.493 mp din parcela cu nr. top x, înscris iniţial în CF Cluj, deşi de la antecesorii lor s-a expropriat suprafaţa totală de 4.890 mp, adică aproape dublu faţă de cea solicitată, iar prima instanţă a dispus restituirea în natură doar a suprafeţei de 2.121 mp.
Acelaşi expert P.M. a explicat în suplimentul la raportul de expertiză că numerele topografice partajate cu ocazia întocmirii proceselor-verbale de expropriere nu au fost înscrise în cartea funciară, nr. top x cu suprafaţa de 6.751 mp şi nr. top y cu suprafaţa de 2.512 mp au fost transcrise în CF nr. 36373 Cluj sub A+1, comasate cu alte numere topografice şi ulterior redistribuite. Conform actelor de expropriere, antecesorii reclamanţilor au deţinut o parte din terenul identificat cu nr. top z.
Cu alte cuvinte, şi parcela cu nr. top nou z ce a aparţinut anterior dezmembrării lui C.F. şi C.E. a fost expropriată, apoi comasată şi redistribuită, motiv pentru care proprietar asupra ei este Statul Român f. 176 dosar apel, conform CF Cluj, sub B 11. Aşadar, reclamanţilor nu li s-a restituit în natură nicio suprafaţă de teren asupra căreia ar fi în prezent proprietari tabulari C.F. şi C.E., ci numai Statul Român.
Neîntemeiate sunt criticile apelantului şi în privinţa despăgubirilor pentru suprafaţa de 372 mp ce nu poate fi restituită în natură, cu privire la care a fost menţinută dispoziţia primarului.
Chiar dacă expertul a evaluat terenul în litigiu la preţul de 880 euro/mp, în dispozitivul sentinţei tribunalului nu s-a menţionat valoarea despăgubirilor ce urmează să le fie acordate reclamanţilor pentru cei 372 mp teren ce nu pot fi restituiţi în natură, ceea ce înseamnă că ele vor fi acordate conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
2.3. Cu privire la apelurile declarate de SC I. SRL Timişoara şi de SC P.R.F. SRL Timişoara s-a apreciat că prima instanţă a respins corect acţiunea reclamanţilor în contradictoriu cu aceştia, ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.
Aceasta deoarece, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, decizia sau după caz, dispoziţia de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită.
SC I. SRL Timişoara şi SC P.R.F. SRL Timişoara sunt terţi faţă de raportul juridic legat strict între persoana îndreptăţită şi Stat prin Primarul municipiului Cluj-Napoca și de aceea ele nu pot uza de prevederile legii speciale; însă, întrucât dreptul de acces la justiţie le este garantat prin art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, acestea au posibilitatea să formuleze orice acţiuni permise de procedura civilă română, dar în baza dreptului comun, iar nu a dispoziţiilor speciale ale art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Întrucât SC P.R.F. SRL Timişoara nu are calitate procesuală pasivă de pârâtă, ea nu poate uza de procedura privind arătarea titularului dreptului, prevăzută de art. 64-66 C. proc. civ.
„Interesul” celor două apelante de a avea calitatea de părţi ar putea fi justificat şi dovedit eventual într-o acţiune de drept comun, dar nicidecum în cadrul acestei proceduri speciale a plângerii împotriva dispoziţiei emise în temeiul Legii nr. 10/2001.
Având în vedere că aceste apelante nu au calitate procesuală pasivă în cauză, iar sentinţa atacată este legală şi temeinică sub acest aspect, curtea a apreciat ca fiind inutilă cercetarea motivelor de apel formulate de cele două societăţi comerciale cu privire la fondul cauzei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții Primarul Municipiului Cluj Napoca și SC I. SRL Timișoara.
Pârâtul Primarul Municipiului Cluj Napoca a criticat decizia pentru următoarele motive:
a). Calitatea reclamantelor de persoane îndreptăţite la masuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 10/2001 nu se contestă. Însă, referitor la cotele la care cele doua revendicatoare sunt îndreptăţite, în mod eronat se retine că acestea au dreptul la masuri reparatorii pentru întregul imobil, întrucât reclamantele sunt foste proprietare tabulare, respectiv coproprietare ale imobilului preluat în cote părți ideale, fiecare dintre ele deţinând la momentul exproprierii cota de 1/3 parte din imobilul in litigiu. Cea de-a treia coproprietara, P.I., nu a depus notificare in temeiul Legii nr. 10/2001, astfel încât, notificatoarele, nefiind moştenitoare ale foştilor proprietari tabulari, nu beneficiază si de cota acesteia din urma, cum în mod eronat a reţinut instanţa de apel. Instanţa, chiar din oficiu, trebuia sa se sesizeze cu privire la întinderea dreptului de proprietate al reclamantelor, ceea ce nu a făcut, pronunțând o hotărâre nelegală sub acest aspect.
b). În mod nelegal s-a reţinut lipsa calităţi procesuale a SC I. SRL Timişoara și a SC P.R.F. SRL - în calitate de chiriaşă a construcţiei la acest moment, acestea având în mod evident un interes legitim în cauză.
Atât timp cât reclamantele au solicitat subrogarea in drepturile concedentului, părţile semnatare ale contractului de concesiune, precum si a contractelor subsecvent acestuia, trebuie sa fie părţi în proces.
Mai mult decât atât, prin nerecunoaşterea calităţii procesuale pasive a societăţilor în cauză, instanţa a nesocotit dreptul acestora la un proces echitabil, respectiv principiul contradictorialităţii și a încălcat prevederile art. 129 C. proc. civ.
c). Terenul este necesar într-un areal ocupat de blocuri de locuinţe, iar suprafaţa în cauză a fost concesionată prin contractul de concesiune din 05 ianuarie 1999 tocmai în vederea amenajării unui astfel de spaţiu de interes public, anterior intrării in vigoare a Legii nr. 10/2001.
Ca atare, în mod eronat instanţa de apel consideră că sunt incidente prevederile art. 9 si 10 din Legea nr. 10/2001, întrucât terenul este afectat, pe lângă detaliile de sistematizare, ce atrag incidenţa art. 11 alin. (4) din această lege, și de un contract de concesiune având ea obiect o construcţie de interes public, autorizată.
În cuprinsul Legii 10/2001 este prevăzut și faptul că se restituie în natura terenurile fără construcţii afectate de lucrări de investiţii de interes public aprobate, dacă nu a început construcţia acestora, ori lucrările aprobate au fost abandonate, articol care nu este aplicabil în speţă, astfel cum greșit s-a reținut in cauză.
d). Raţiunea reparaţiei prejudiciilor aduse prin preluarea imobilelor în mod abuziv de către Statul Roman în perioada comunistă nu trebuie realizată cu preţul producerii altor prejudicii.
Or, în speţă, prin soluţiile pronunţate se prejudiciază în mod grav și alte persoane, terţi de buna credinţă, respectiv societăţile în cauză, în același sens fiind și soluţiile din jurisprudența CEDO.
e). S-a dispus restituirea unei suprafeţe de teren ce nu a fost revendicată, ceea ce înseamnă că instanţa de judecată a acordat mai mult decât s-a solicitat.
f). În ceea ce priveşte concluziile expertizei, hala agroalimentară nu se află amplasată pe terenul revendicat. Față de probele existente la dosar, pe terenul in litigiu, identificat de expert cu nr. top x şi z, se află amplasate doar dotările aferente magazinului P., respectiv SC I. SRL. Instanţele nu au ţinut seama de răspunsurile cu privire la rapoartele de expertiză și suplimentul întocmit la raportul de expertiză.
Au arătat instanţelor de judecata că parte din concluziile rapoartelor de expertiza sunt echivoce, în sensul că, de exemplu, expertul P.M. arată pe de-o parte faptul că terenul nu este liber, existând construcţii edificate pe acesta, neputând fi restituit în natură, iar pe de altă parte menţionează faptul ca acesta poate fi restituit în natură, cu condiţia demolării construcţiei.
De asemenea, expertul numit să întocmească expertizele judiciare în cauză nu a răspuns unuia dintre obiectivele principale ale expertizei, respectiv acela al precizării situaţiei terenului din punct de vedere al sistematizării, față de documentele urbanistice. Asupra acestei susţineri instanţa de apel nici nu s-a pronunţat.
g). Nelegala este și susţinerea instanţei de apel potrivit căreia este lipsit de importanță faptul că parcela cu nr. top z a aparţinut, anterior exproprierii, numiţilor C.F. si C.E., relevant fiind regimul juridic actual al acestei suprafețe, respectiv faptul că se află în proprietatea Statului Roman.
Raţiunea legii de reparaţie este de a se restitui foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora ceea ce s-a preluat de la ei în mod abuziv de către Statul Roman în perioada 1945-1989. S-a restituit o suprafață mai mare decât suprafaţa la care reclamantele erau îndreptățite, parcela respectivă neaparţinând niciodată reclamantelor sau antecesorilor acestora.
2. Pârâtul SC I. SRL a criticat decizia pentru următoarele motive.
a). Hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea formelor de procedură, aducându-se atingere principiilor disponibilităţii, respectării dreptului său la apărare și la un proces echitabil, contradictorialității.
Prin cererea introductivă, astfel cum a fost aceasta precizată, reclamantele au solicitat și obligarea pârâtelor la recunoaşterea drepturilor reclamantelor de a se subroga în drepturile concedentului cu privire la situaţia viitoare a terenului.
Instanțele au ignorat acest ultim capăt de cerere, ceea ce reprezintă o încălcare a prevederilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., nesocotind voinţa reclamantelor în stabilirea cadrului procesual, încălcând astfel principiul disponibilităţii. Deşi reclamantele au investit instanţa cu o acţiune de restituire în natură a imobilului și de recunoaştere a dreptului de a se subroga în drepturile concedentului, în contradictoriu cu toate părţile care justifică un interes în legătură cu acest imobil, instanţele fondului au apreciat în mod nelegal că o astfel de cerere priveşte exclusiv persoana îndreptăţită și unitatea deţinătoare.
În raport de modalitatea în care instanţa de fond a înțeles să rezolve incidentele procedurale ivite în legătură cu stabilirea cadrului procesual, i s-au încălcat drepturilor procesuale și, pe cale de consecinţă, principiul garantării dreptului la apărare, consacrat de art. 24 din Constituţia României şi art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
S-a înfrânt și principiul contradictorialităţii faţă de împrejurarea că instanţa de fond nu a înțeles să-i acorde posibilitatea formulării de apărări în raport de fondul cauzei.
b). Interpretarea dată de prima instanţă și menţinută în apel cu privire la natura juridică a actului juridic exhibat de reclamante în susţinerea cererii de restituire se circumscrie noţiunii de interpretare greşită a actului dedus judecaţii, în sensul art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Cu referire la dispozițiile art. 4 din Legea nr. 10/2001 se susține că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei chiar de către reclamante rezultă că la data exproprierii acestea erau, împreuna cu numita P.I., titulare a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu.
Această interpretare greşită a actului juridic în discuţie a constituit temeiul restituirii întregii suprafeţe de teren solicitate, instanţele nefăcând distincţie între loturile deţinute de reclamante și cel deţinut de sora acestora, P.I., a căror succesoare nu au făcut dovada ca ar fi devenit.
c). Hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Sub acest aspect, se critică modalitatea de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocate din oficiu și interpretarea, aplicarea dispoziţiilor legale care reglementează restituirea bunurilor preluate în mod abuziv.
Astfel, instanţele de fond nu au stabilit cadrul procesual în conformitate cu dispoziţiile legale, ignorând dispoziţiile art. 129 alin (2) şi (5) C. proc. civ. și procedând la o greşită aplicare a prevederilor art. 9 din Legea nr. 10/2001.
c).1. În cazul de față se afectează în mod direct drepturile şi obligaţiile din patrimoniul SC I. SRL şi SC P.R.F. SRL.
Instanţa de fond a admis lipsa calităţii procesuale pasive a SC I. SRL şi SC P.R.F. SRL (opinie menţinută si în decizia recurată) neținând cont de prevederile art. 9.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, nereținând că „incidenţa legii este stabilită erga omnes”.
Mai mult, instanţa a reţinut lipsa calităţii procesuale pasive doar ca motivare pentru respingerea cererii de arătare a titularului dreptului formulată de SC P.R.F. SRL. Or, consecinţa firească a respingerii cererii de arătare a titularului dreptului era păstrarea în proces a SC P.R.F. SRL și refuzul introducerii SC I. SRL, nicidecum limitarea cadrului procesual.
Recurenta are un drept de proprietate asupra construcţiei edificate în condiţii legale și un drept de concesiune asupra terenului pe o durată de 99 de ani.
Potrivit art. 14 din Legea nr. 10/2001, în cazul în care imobilul supus restituirii în natură a fost concesionat anterior în condiţiile legii, persoana îndreptăţită la restituire se va subroga în drepturile statului sau ale persoanei juridice deţinătoare. Problema este că, în realitate, nu este vorba despre o adevărată subrogare (care presupune prin definiţie păstrarea clauzelor din contractul iniţial), ci despre un alt contract, de vreme ce aşa-zisa .subrogare"; se face „cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului”. Prin urmare, SC I. SRL şi SC P.R.F. SRL justificau din plin un interes legitim pentru a participa la procesul în care s-a hotărât practic soarta contractului de concesiune şi, subsecvent, soarta raporturilor juridice dintre SC P.R.F. SRL şi SC I. SRL.
Chiar și în situaţia în care s-ar argumenta că subrogarea în drepturile concedentului este o subrogare de drept ce intervine ope legis, aceasta nu poate conduce la concluzia că pronunţarea instanţei în acest sens nu este necesară. Însă, în lipsa identificării cu claritate a contractului de concesiune ale cărui părţi devin persoana îndreptăţită (subrogându-se in drepturile primăriei) și celelalte părți din acest contract, o astfel de hotărâre nu poate fi opozabilă concesionarului.
c).2. În ceea ce privește critica în sensul că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale și în ceea ce priveşte rezolvarea fondului cauzei, se face trimitere la prevederile art. 3 alin. (1), art. 4 alin. (1), art. 10 alin. (2), art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 - detaliindu-se argumentele care susțin acest motiv.
Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată următoarele.
1. Cu privire la recursul formulat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj Napoca.
a). Critica referitoare la întinderea dreptului de proprietate al reclamantelor nu a constituit motiv de apel, fiind formulată omisso medio, cu încălcarea art. 316 coroborat cu art. 294 C. proc. civ., motiv pentru care nu va fi primită.
b), d). Recurentul - pârât nu justifică un interes în criticarea hotărârii cu privire la reținerea lipsei calităţi procesuale a SC I. SRL Timişoara și a SC P.R.P. SRL - acestea putând formula critici privind poziția lor procesuală în cauză.
c), e), f), g). La critica de apel în sensul că parcela nr. top z nu a fost revendicată, aceasta fiind proprietatea numiţilor C.F. şi C.E., instanţa de apel reţine că este adevărat că prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 s-a solicitat restituirea terenului în suprafaţă de 2.493 din parcela cu nr. y, înscris iniţial în CF nr. x Cluj, deşi de la antecesorii lor s-a expropriat o suprafaţă totală aproape dublă faţă de cea solicitată.
Prima instanţă a reţinut, de asemenea, că după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 reclamantele au solicitat restituirea în natură a unei suprafeţe de 2.493 mp, terenul expropriat de la antecesori fiind însă mult mai mare.
Aceste reţineri ale instanţelor sunt confirmate de contestaţia formulată, prin care se contestă dispoziţia emisă în aplicarea Legii nr. 10/2001 şi se solicită restituirea în natură a terenului de 2.493 mp situat în Cluj Napoca, str. F., înscris în CF, precum şi de întâmpinarea din dosarul de recurs, în care se susţine că prin notificare s-a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 2.493 mp, cu toate că suprafaţa expropriată de la antecesori a fost mult mai mare.
În aceste condiţii nu se susţine argumentul instanţei de apel, în sensul că antecesorii reclamanţilor au deţinut o parte din terenul identificat cu nr. top z, ceea ce ar justifica o restituire în natură în sensul dispus - terenul în suprafaţă de 2.121 mp restituit în natură fiind identificat cu o parte a nr. top x şi o parte a nr. top z.
Terenul aferent parcelei cu nr. top z este deci un teren nesolicitat în procedura Legii nr. 10/2001, iar măsura dispusă de instanţă pune în discuţie modalitatea de despăgubire în compensare – ipoteză în care trebuie să se verifice, în măsura în care se optează pentru această măsură reparatorie, regimul juridic al acestuia în lumina Legii nr. 10/2001,inclusiv sub aspectul formulării vreunei notificări, care să permită aplicarea acestei măsuri reparatorii.
În egală măsură, aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 10/2001 devine operantă numai în ipoteza în care terenul notificat şi solicitat a fi restituit în natură este afectat în sensul acestei norme legale, interesând regimul juridic al acestuia la data intrării legii în vigoare.
Toate aceste considerente nu atrag incidenţa în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., întrucât nu s-a dat mai mult decât s-a cerut - numai modalitatea de soluţionare a cererii ridicând probleme privind corecta aplicare a Legii nr. 10/2001, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Întrucât situaţia de fapt nu este lămurită în cauză sub aspectele susmenţionate, pentru a se face aplicarea art. 314 C. proc. civ., se impune admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului declarat de acest pârât .
Cu ocazia rejudecării, instanţa urmează a analiza şi critica de apel vizând aplicabilitatea în cauză a dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, neanalizată şi reluată în cererea de recurs, ceea ce atrage incidenţa în cauză şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
2.Cu privire la recursul formulat de pârâtul SC I. SRL.
a). Nepronunțarea de către instanță asupra unui capăt de cerere, cu nesocotirea voinţei reclamantelor în stabilirea cadrului procesual și încălcarea astfel a principiului disponibilităţii nu poate fi valorificată de partea adversă, singura parte care are interes în acest sens fiind numai reclamanta.
Nu se poate reține nici încălcarea principiului contradictorialității, față de împrejurarea imputată de recurentă în sensul că nu i s-a dat posibilitatea formulării de apărări în raport de susţinerile părții potrivnice referitoare la fondul cauzei, întrucât se poate pune problema încălcării acestui principiu numai în raport cu părțile, în cadrul procesul legal constituit, și nu faţă de alte persoane pentru care s-a reținut calitatea de terț față de raportul juridic dedus judecății.
b). Instanța de apel a reținut că prima instanţă a respins corect acţiunea reclamanţilor în contradictoriu cu recurenta-pârâtă, ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, arătând argumentele pentru care se confirmă soluția pronunțată și care fac inutilă cercetarea motivelor de apel formulate pe fondul cauzei.
În aceste condiții, numai în limitele pentru care s-a pronunțat instanța împotriva recurentei-pârâte se pot formula critici de recurs, motivele de nelegalitate care pot fi invocate din perspectiva art. 304 C. proc. civ fiind circumscrise hotărârii de apel, cenzurată de instanța de recurs, după cum prevede art. 299 C. proc. civ.
Astfel, recurenta-pârâtă nu poate formula critici privind dreptul revendicat, respectiv întinderea acestuia, sau în sensul celor reținute sub pct. c.2.
c). În cadrul celei de-a treia critici se arată că instanțele nu au stabilit cadrul procesual în conformitate cu dispoziţiile legale, ignorând dispoziţiile art. 129 alin (2) şi (5) C. proc. civ. și că au procedat la o greşită aplicare a prevederilor art. 9 din Legea nr. 10/2001.
Așa cum prevede art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, cadrul procesual este fixat de contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției emise în aplicarea acestei legi, iar litigiul se poartă între persoana îndreptățită și emitentul actului contestat, motivarea privind lipsa calităţii procesuale pasive fiind făcută cu referire la ambele societăți.
Drepturile şi obligaţiile SC I. SRL şi SC P.R.F. SRL, deținute în temeiul unor contracte de concesiune și de închiriere, pot prezenta relevanță din perspectiva art. 14 din Legea nr. 10/2001, nejustificând calitatea procesuală în cadrul litigiului de față.
Potrivit acestui text legal, dacă imobilul restituit prin procedurile administrative prevăzute de prezenta lege sau prin hotărâre judecătorească face obiectul unui contract de locaţiune, concesiune, locaţie de gestiune sau asociere în participaţiune, noul proprietar se va subroga în drepturile statului sau ale persoanei juridice deţinătoare, cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului, dacă aceste contracte au fost încheiate potrivit legii.
Contrar celor susținute de către recurenta - pârâtă, deţinătorii unor asemenea contracte nu justifică niciun interes pentru a participa într-un litigiu cum este cel în cauză, deoarece în cadrul acestuia nu se hotărăște soarta contractelor şi, subsecvent, soarta raporturilor juridice ulterioare. În aplicarea art. 14 din lege, poate interveni numai o subrogare a fostului proprietar în drepturile statului sau ale persoanei juridice deţinătoare - subrogare care le este opozabilă părţilor din contractele la care se face referire în art. 14 din lege, în virtutea legii.
Toate aceste considerente susțin caracterul nefondat al motivelor formulate de către recurenta-pârâtă, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., ceea ce atrage respingerea recursului ca nefondat, cu aplicarea și a art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
În conformitate cu art. 276 C. proc. civ., recurentul pârât SC I. SRL va fi obligat la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimaţii reclamanţi S.E. şi S.M.E.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj Napoca împotriva deciziei civile nr. 200/ A din 30 martie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi de familie.
Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul SC I. SRL împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă pe recurentul pârât SC I. SRL la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimaţii reclamanţi S.E. şi S.M.E.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 08 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4217/2012. Civil. Brevete de invenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4222/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
