ICCJ. Decizia nr. 4229/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA a II-a CIVILĂ
Decizia nr. 4229/2012
Dosar nr. 1282/121/2010
Şedinţa publică din 30 octombrie 2012
Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 16 februarie 2010 sub nr. 1282/121/2010 pe rolul Tribunalului Galaţi - Secţia Comercială, de contencios Administrativ şi Fiscal, reclamantul R.C. în contradictoriu cu pârâta SC R.G. SRL a solicitat, în baza art. 969 C. civ., art. 44, 46 şi 43 C. com., obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 Euro în echivalent lei la cursul valutar din ziua plăţii reprezentând clauza penală stabilită în promisiunea de vânzare-cumpărare încheiată la data de 01 octombrie 2009 şi la plata dobânzii comerciale aferentă acestei sume calculată pentru intervalul dintre 22 octombrie 2009 şi data plăţii efective.
Pârâta SC R.G. SRL a formulat odată cu întâmpinarea şi cerere de chemare în garanţie a SC B.P. SA Bucureşti prin care a solicitat ca în situaţia admiterii acţiunii, aceasta să fie obligată la plata sumei de 100.000 lei în echivalent lei din ziua plăţii şi a dobânzii comerciale solicitate, astfel cum a cerut reclamantul prin acţiune.
Prin sentinţa comercială nr. 1209 din 22 martie 2011, Tribunalul Galaţi a respins atât acţiunea principală cât şi cererea de chemare în garanţie, ca nefondate.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, ca în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile art. 969 C. civ., potrivit cărora convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, în considerarea faptului că pretenţiile deduse judecăţii de reclamant prin cererea de chemare în judecată nu concordă cu drepturile şi obligaţiile părţilor astfel cum au fost consemnate în actul pe care acesta şi-a fondat pretenţiile, existând inadvertenţe şi în ceea ce priveşte obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare aşa cum a fost descris în acţiune şi cum s-a consemnat în promisiunea de vânzare-cumpărare.
În considerarea respingerii acţiunii introductive, a fost respinsă şi cererea de chemare în garanţie.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apelul reclamantul R.C. solicitând schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii acţiunii formulate.
Prin decizia nr. 113/2011 din 19 decembrie 2011, Curtea de Apel Galaţi - Secţia a Ii-a Civilă, Maritimă şi Fluvială, învestită cu soluţionarea căii ordinare de atac, a admis apelul declarat de reclamantul R.C. împotriva sentinţei nr. 1209 din 22 martie 2011 a Tribunalului Galaţi, pe care a schimbat-o în parte în sensul că: a admis acţiunea formulată de reclamant împotriva pârâtei SC R.G. SRL, a obligat pârâta în favoarea reclamantului la plata sumei de 100.000 euro în echivalent lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii şi la plata sumei de 26.711 lei cheltuieli de judecată la fond; a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate; a respins ca nefondată cererea de aderare la apel şi a obligat apelanta-intimată SC R.G. SRL la plata sumei de 4.555,5 lei cheltuieli de judecată în apel către apelantul R.C.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că prima instanţă a făcut o eronată apreciere a probelor administrate în cauză şi o greşită aplicare a regulilor care guvernează răspunderea civilă contractuală.
Astfel, a reţinut că între reclamant şi pârâtă s-a încheiat contractul de promisiune de vânzare-cumpărare din 01 octombrie 2009 prin care pârâta, în calitate de promitentă-vânzătoare s-a obligat să vândă un imobil identificat pentru preţul de 500.000 euro până la data de 22 octombrie 2009.
În actul mai sus menţionat s-a consemnat declaraţia promitentei-vânzătoare în sensul că imobilul obiect al promisiunii este liber de sarcini şi o clauză penală, potrivit căreia în cazul în care vânzarea nu se perfecta din culpa promitentei-vânzătoare, acesteia îi revenea obligaţia de restituire a dublului sumei primite cu titlu de avans, respectiv suma de 200.000 euro şi dobânda comercială.
Din probatoriile administrate, instanţa a reţinut că: la momentul încheierii convenţiei imobilul era grevat de sarcini: ipoteci şi interdicţii de înstrăinare şi grevare în favoarea SC B. SA Galaţi iar pârâta a achitat debitul pe care îl avea către chemata în garanţie SC B. SA Galaţi la data de 05 octombrie 2009. De asemenea, s-a constatat că pârâta a solicitat prima dată radierea interdicţiilor şi a celorlalte sarcini la data de 30 septembrie 2009, când creditul nu era rambursat şi ulterior, la data de 22 octombrie 2009, banca, chemată în garanţie, formulând cererile de radiere la 26 octombrie 2009, deci într-un termen rezonabil.
În raport de cele anterior expuse, instanţa de apel a reţinut culpa promitentei-vânzătoare care a declarat imobilul liber de sarcini, deşi acesta era grevat şi s-a obligat ca la data de 22 octombrie 2009 să perfecteze vânzarea imobilului, stingând creditul pentru care au fost constituite sarcinile asupra imobilului abia la 06 octombrie 2009, şi cerând radierea ipotecii printr-o adresă înregistrată chiar în ziua în care trebuia perfectat actul, respectiv la 22 octombrie 2009.
S-a mai reţinut că întrucât s-a făcut dovada împrejurării că pârâta a restituit suma de 100.000 euro în echivalent lei, reclamantul este îndreptăţit să primească diferenţa de 100.000 euro solicitată prin petitul acţiunii.
În ceea ce priveşte cererea de aderare la apel, faţă de cele mai sus reţinute, curtea a apreciat că, în cauză, culpa aparţine pârâtului şi nu chematei în garanţie.
Referitor la susţinerile pârâtei privind atitudinea subiectivă a chematei în garanţie şi la neopozabilitatea convenţiei cadru încheiată de A.N.C.P.I. cu băncile membre ale A.R.B., s-a reţinut că într-adevăr, convenţia nu îi este opozabilă pârâtei, nefiind parte semnatară şi că actul a fost valorificat doar referitor la indicaţia privitoare la termenul maxim stabilit pentru efectuarea operaţiunii de radiere, în raport de care s-a determinat un termen rezonabil în funcţie de natura operaţiunilor.
Împotriva deciziei nr. 113/2011 din 19 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi - Secţia a Ii-a Civilă, Maritimă şi Fluvială, în termen legal, a declarat recurs pârâta SC R.G. SRL Galaţi, criticând-o pentru motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea căii extraordinare de atac, astfel cum a fost formulată, modificarea în parte a deciziei recurate şi, în rejudecare, admiterea apelului aderent declarat, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în garanţie a SC B. SA.
Subsumat motivului de nelegalitate indicat, care consfinţeşte posibilitatea modificării hotărârii atacate în cazul în care aceasta a fost pronunţată în lipsă de temei legal, cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, pârâta a dezvoltat următoarele critici:
1. Decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 969 C. civ. ca urmare a aprecierii eronate a probelor, instanţa reţinând, în mod greşit, în opinia pârâtei, culpa sa pentru neperfectarea a contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.
În acest sens a susţinut că instanţa a apreciat eronat ca necorespunzând adevărului declaraţia sa din cuprinsul promisiunii de vânzare referitoare la situaţia juridică a imobilului cum că nu ar fi fost grevat de sarcini la momentul semnării promisiunii, când în realitate, clauza conţinea obligaţia sa de a înstrăina imobilul la data convenită, 22 octombrie 2009, liber de sarcini, ceea ce se înscrie în categoria unui risc asumat, care trebuia analizat în cadrul mecanismului impreviziunii contractuale ca un dat care afectează actele juridice de gen.
De asemenea, în susţinerea conduitei sale corecte în executarea obligaţiilor ce-i incumbau, apreciată eronat ca fiind culpabilă, pârâta a arătat că instanţa de apel a ignorat probele depuse la dosar referitoare la demersurile pe care le-a făcut în sensul stingerii creditului, pentru garantarea căruia chemata în garanţie instituise sarcinile asupra imobilului, prin preluarea acestuia de către o altă bancă.
2. Pârâta SC R.G. SRL Galaţi a mai susţinut că a fost împiedicată să-şi îndeplinească obligaţiile întocmai cum au fost asumate de întârzierea chematei în garanţie în realizarea demersurilor privind radierea sarcinilor cu care era grevat imobilul, ceea ce constituie încălcare a dispoziţiilor art. 1800 pct. 1 C. civ. cât şi a dispoziţiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 care prevăd ca „dacă un drept înscris în cartea funciară se stinge, titularul este obligat să predea celui îndreptăţit înscrisurile necesare radierii.
În acelaşi sens a invocat şi dispoziţiile art. 2419 din Noul C. civ.
Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În principal se constată că pârâta critică decizia atacată exclusiv din perspectiva soluţiei pronunţate asupra cererii de aderare la apel şi de menţinere a soluţiei de respingere a cererii de chemare în garanţie, fără să conteste încălcarea obligaţiei ce-i incumba.
Referitor la aspectul stabilirii culpei în sarcina pârâtei, se reţine că instanţa de apel a făcut o analiză riguroasă şi foarte pertinentă.
Astfel, susţinerile pârâtei în sensul că declaraţia sa referitoare la situaţia juridică a imobilului nu cuprinde un neadevăr şi că s-a angajat ca la data încheierii actului în formă autentică, respectiv la 22 octombrie 2009 să predea bunul imobil liber de orice sarcini, sunt contrazise de înseşi consemnările cuprinse în act, respectiv: „Vânzătoarea promitentă declară că dreptul de proprietate cu privire la imobilul ce face obiectul prezentei promisiuni de vânzare cumpărare nu este supus niciunei executări silite sau indisponibilizări.";
În condiţiile corect reţinute de instanţa de apel, pe baza probelor administrate,- respectiv extrase de carte funciară, potrivit cărora, la data încheierii promisiunii de vânzare, a rezultat că imobilul era afectat de interdicţii de înstrăinare şi grevare, situaţie în care, critica formulată de recurentă sub acest aspect este lipsită de temei.
Irelevantă se apreciază a fi şi critica referitoare la pretinsa ignorare a demersurilor efectuate pentru preluarea creditului de o altă bancă şi de ridicare a ipotecilor, în condiţiile în care cererea de radiere a ajuns la banca creditoare abia în ziua în care trebuia perfectată vânzarea-cumpărarea, ceea ce în mod evident dovedeşte atitudinea culpabilă, nediligentă a pârâtei în executarea obligaţiei asumate.
În raport de prevederile contractuale între care părţile au convenit şi înserarea clauzei penale ca sancţiune a neexecutării culpabile a obligaţiilor ce le reveneau, precum şi în considerarea dispoziţiilor art. 969 C. civ., întrucât reclamantul a achitat avansul convenit, iar actul nu s-a putut încheia din culpa pârâtei - pentru argumentele mai sus expuse, se reţine că în mod corect s-a stabilit în sarcina acesteia din urmă obligaţia de achitare a dublului avansului stipulată în promisiunea încheiată.
În ceea ce priveşte conduita chematei în garanţie, înalta Curte apreciază că în sarcina sa nu se poate reţine vreo culpă, în condiţiile în care, pârâta i-a solicitat iniţierea demersurilor de radiere a ipotecii, doar cu două zile anterior datei la care se convenise perfectarea vânzării, solicitare care i-a fost trimisă prin poştă şi i-a fost remisă chiar la data de 22 octombrie 2009.
În contextul celor mai sus expuse, nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 1800 pct. 1 C. civ. şi a art. 27 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, care prevăd că „dacă un drept înscris în cartea funciară se stinge, titularul este obligat să predea celui îndreptăţit înscrisurile necesare radierii";, în condiţiile în care ";cel îndreptăţit";, în speţă, pârâta nu solicitat ";titularului";, respectiv chematei în garanţie, predarea acestor înscrisuri, decât în ziua în care trebuia perfectată vânzarea.
Referitor la trimiterea pârâtei la prevederile art. art. 2419 din Noul C. civ., se reţine că acestea nu sunt incidente în speţă, în considerarea principiului tempus regit actum şi conform dispoziţiilor art. 223 din Legea nr. 71/2011, care prevăd că: ";Daca prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele si cererile in materie civila sau comerciala in curs de soluţionare la data intrării in vigoare a Codului civil se soluţionează de către instanţele legal investite, in conformitate cu dispoziţiile legale, materiale si procedurale in vigoare la data când acestea au fost pornite.";
Pentru toate argumentele care preced, înalta Curte constată că hotărârea recurată este la adăpost de orice critică, motiv pentru care, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC R.G. SRL Galaţi împotriva deciziei nr. 113/2011 din 19 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi - Secţia a Il-a Civilă, Maritimă şi Fluvială, menţinând decizia instanţei de apel, ca fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC R.G. SRL Galaţi împotriva deciziei nr. 113/2011 din 19 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi - Secţia a Il-a Civilă, Maritimă şi Fluvială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 octombrie 2012
| ← ICCJ. Decizia nr. 4228/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4230/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
